urme

11

ceilalți sunt urme, nicidecum Infernul.

uneori urmele astea sunt eterice, precum sinuciderea fluturelui lui Cioran. volatile. superflue.

alteori, urma lăsată e ca o transfuzie sangvină. sîngele nou ți se amestecă în vine cu al tău. sînge curat și sînge murdar. nu o vezi, nu o simți, dar te schimbă pentru totdeauna, te modifică structural. te trezești numai că ești alt om, vorbești cu expresiile celuilalt, privești cu căutătura lui, gesticulezi cu mișcările lui. încep să îți placă ceasurile și un anume parfum, să citești o anume literatură, să te înmoaie în spatele genunchilor o piesă din coloana sonoră a filmului care îi plăcea mult. să îți iei haine cu aceeași etichetă. să te plimbi pe unde îi plăcea să se plimbe. să bei vinul și să mănînci brînza pe care le consuma. fără să îți dai măcar seama, devii puțin celălalt.

mai sunt și urmele adînci, șanțuri sîngerînde pe cortex. de parcă celălat ar fi umblat cu trusa de geometrie deschisă și ți-a scăpat compasul direct în cap. și vîrful ascuțit te scrijelește, adînc, dureros, definitiv. urmele alea nu se mai vindecă vreodată, se cicatrizează superficial și la orice zgămîiere supurează iar. le simți și-n somn. te dor. trăiești cu ele. mori cu ele. poți să și mori de ele.

am creierul plin de șanțuri. emisfera dreaptă, mai ales. aia unde se localizează durerea și tristețea. e zgîriată toată, precum displayul unui telefon suprauzat. și emisfera stîngă, da, și ea e plină. acolo sunt mai mult atingeri ca de aripă. le simt acolo, continuu. cîteodată le ignor. altădată mă ignoră ele pe mine. găsim cumva un mod să supraviețuim împreună, ne tolerăm reciproc.

cînd mă uit în oamenii pentru care sunt celălalt, văd propria mea urmă, ca o pată fluorescentă. o contemplu. îi urmăresc cu tandrețe contururile. le caut mai ales în emisfera stîngă, dar le găsesc și în cea dreaptă. am fost și compas, am fost și fluture. sînge împletit cu sînge despletit. m-am înșurubat în creiere ca tirbușonul în dopul de plută, puternic, adînc. sau m-am insinuat ușurel, pe nesimțitelea. am rămas. mă văd, mă simt, mă recunosc. îmi marchez teritoriul. mă înghesui cu altele, ne dăm la gioale, trișăm, pierdem sau cîștigăm spațiu vital.

nimeni nu trece prin nimeni fără să lase urme. ți se pare doar că uiți. ești suma scrijeliturilor pe care le-au făcut ceilalți în tine. au zis-o și neuropsihologii, au măsurat, au cercetat, au făcut hărți, au trasat teritorii. uită-te-n capul tău ca într-un cuprins de carte. m-ai găsit?

(acest text face parte din volumul O să mă știi de undeva, care a fost reeditat la finalul lui 2017, revizuit, adăugit și cu ilustrații de Corina Drăgan. îl puteți găsi cu reducere și autograf aici.)

Articolul anteriorleapșă scriitoricească
Articolul următorziua mia
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

11 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
vlad voinescu
vlad voinescu
15 mai 2014 13:17

Te am gasit, biensur. Foarte reale sunt ideile si imaginile transmise. Cum reusesti sa tii minte atitea frinturi de viata si sa le imbraci stil Petro asta cred ca nimeni nu poate zice. Chiar tu spui ca-i minuta din interior. Pe gustul meu textul asta.Mersi.

Radu
Radu
15 mai 2014 13:55

Bag sama ca incepi sa te intreci pe tine. Sau sa prinzi curaj. Sau ceva. Oricum, io speechless de data asta.

Daniela
Daniela
15 mai 2014 14:35

Citesc pe nerasuflate…ca de fiecare data. Ar fi o aroganta din partea mea sa iti spun ca ma regasesc in profunzimea cuvintele tale? ”Sa simti ca un poet nu inseamna sa fii poet” spunea Algernon Blackwood…Si totusi, indraznesc sa spun: te simt. Ma prinzi cu sufletul dezgolit, de fiecare data. Ca si cum nu as mai avea niciun secret nedescoperit…Fabulos scris! Felicitari!

Daniela
Daniela
15 mai 2014 14:54

rectific..”profunzimea cuvintelor tale”

mihai brad
mihai brad
16 mai 2014 10:09

99.9999(etc) din ceea ce suntem/ne inconjoara este spatiu
the vacuum(haramein si altii)
eter (tesla – el, cel care sparsese primul gheata si a fost atat de putin inteles , spre deloc)

urme , scrii tu
urme in vid
ce dincolodecuvinte de … dincolodecuvinte e construit/alcatuit/se intampla/este intregul 🙂

Camelia
Camelia
16 mai 2014 14:34

Purtăm urme de paşi pe suflet; tot ce trece, rămâne.

Laur
Laur
16 septembrie 2015 12:52

…prea multa sete de iubire dus-intors…prea multa galagie in siguratatea asta…ssstt…usor cu tonele astea de dragoste pe scarile din blocul nostru…urmele de pasi despre care vorbesti, uneori sunt carne vie, mustinda de puroi, cangrena…a venit toamna…

O admiratoare
O admiratoare
13 martie 2018 11:58

te-am gasit 🙂

Ramona
Ramona
2 martie 2020 11:07

Te găsesc și regăsesc în fiecare text pe care l-ai scris. Și ma găsesc și pe mine….