un bărbat pe nume Ove

un bărbat pe nume Ove

De |2018-01-11T17:19:08+00:0011 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |4 Comentarii

Am citit chiar azi undeva, într-o recenzie, că Un bărbat pe nume Ove nu este o capodoperă literară fiindcă este o carte scrisă simplu și ușor de citit. Am rîs. Cred că cel mai complicat și greu lucru pe lume este să scrii simplu și ușor de citit, dar în același timp fermecător. Dacă nu mă credeți, încercați. De nenumărate ori am auzit acest argument legat de cîte o carte foarte mișto: nu se vrea o capodoperă fiindcă e o carte scrisă simplu și ușor de citit. Ca și cum capodoperele sunt musai niște volume ilizibile, înțesate de neologisme și cuvinte sofisticate, cu mai multe silabe decît putem număra pe degetele de la două mîini, pentru citirea cărora avem nevoie să ne înconjurăm cu dicționare și să facem pauze dese pentru deslușirea sensului vreunui cuvînt sau vreunei fraze alambicate și prețioase.

Or, mie tocmai o care care curge firesc, care poate fi citită cu ușurință și plăcere mi se pare o carte mare. Evit cuvîntul capodoperă, mi se pare un cuvînt de lemn, hai, fie, cu esență de lemn, musai amar.

Iar Un bărbat pe nume Ove este o carte superbă. Și foarte bine scrisă. Foarte bine dozată. Fredrik Backman știe exact cum anume să spună povestea lui Ove, cît să ascundă la început, cum să dezvăluie cine este hodorogul morocănos pe care-l întîlnești în primele pagini bodogănind într-un magazin de electronice și care-ți pare și prost, și al naibii, și zgîrcit, și fixist, și arogant, și nebun. Nici prin cap nu-ți trece, parcurgînd primele capitole, cît de drag o să ajungă să-ți fie bătrînul suedez, cum o să-ți înmoaie inima, cum o să te situezi invariabil de partea lui pînă la finalul celor 420 de pagini. Un alt merit pe care i-l găsesc autorului este acela de a fi un foarte bun psiholog – Ove este reprezentantul simbolic al tuturor acelor oameni suferinzi, plini de furie reprimată și durere, care își construiesc mecanisme de apărare precum ursuzenia care să-i țină departe de oameni și dezamăgirile pe care i le pot cauza, ritualurile fixe care să-i ferească de imprevizibil, principii și valori imuabile care să dea sens existenței (fie ele reprezentate chiar și de o marcă de mașină precum Saab de care Ove, de exemplu, ține cu dinții, dar care îi amintește de tatăl său și care îi permite să rămînă fidel memoriei lui), dar care sunt înduioșător de vulnerabili atunci cînd toate măștile cad. Fiindcă întotdeauna în spatele răutății se ascunde furia, iar în spatele furiei, durerea. Iar felul în care Backman devoalează în povestea lui Ove acest adevăr psihologic este pur și simplu fermecător și mișcător.

Lumea lui Ove este o lume teribil de dureroasă. A rămas orfan de mamă cînd era mic, apoi, în adolescență și de tată, subit și traumatizant, așa că a fost nevoit să se crească singur avînd ca singure repere puținele sfaturi și principii rămase de la tatăl său: cinstea, inflexibilitatea, dragostea pentru mașini, tăcerile lungi. Cînd se îndrăgostește de o fată mult peste nivelul lui, o profesoară care iubește cărțile, este capabil să călătorească vreme de două luni în direcția greșită și să aștepte ore întregi pe peron, doar pentru a se afla cu ea în același compartiment să o privească și asculte. Nu întîmplător, frumoasa și joviala Sonja are un tată la fel de ursuz, dar care o iubește enorm, așa că se îndrăgostește și se căsătorește cu Ove, care, cu toate ciudățeniile lui, o va iubi, prețui și îngriji ca pe o floare rară. Va recrea alături de Ove, dînd prilej de mirare tuturor celor care nu le vor înțelege relația, același mediu familiar în care fusese crescută de tată.

Spre deosebire de ea, Ove nu iubește animalele, nici copiii. Nu suferă nici oamenii, nu socializează, nu încalcă nicio regulă, face zilnic ronduri în întreg cartierul pentru a se asigura că nimeni nu a încalcat vreuna, notează numerele mașinilor parcate ilegal, nu permite intrarea pe alei nici măcar a mașinii de ambulanță cînd e el pacientul, fiindcă este interzis. E morocănos, crede că toți sunt idioți și că lumea se va duce de rîpă din cauza programatorilor și IT-știlor care nu mai știu să bată un cui, simte că lumea scapă de sub control și că nimic nu mai e așezat în matca lui, ca pe vremuri, iar apocalipsa se poate trage oricînd de la faptul că un vecin decide să conducă un Audi sau BMW în locul unei mașini suedeze.

Dar Ove ar fi putut iubi copiii, dacă nu ar fi trecut printr-o experiență și mai traumatizantă decît tot ce trăise la un loc, să fie prins împreună cu o Sonja gravidă într-un accident de autobuz, în urma căruia soția lui pierde copilul și rămîne paralizată pe viață. Iar felul în care el se dedică apoi îngrijirii ei este aproape neomenesc de omenesc. Iar dacă acum evită copiii, e doar pentru că îi amintesc extrem de dureros de pierderea lui.

Deși Sonja a murit de șase luni de cancer, Ove continuă să se poarte și să vorbescă cu ea ca și cum ar fi vie și în fiecare zi merge la mormîntul ei să îi povestească despre dezastrul care are loc în cartier și care îl împiedică să-și ia zilele și să meargă să o reîntîlnească pe lumea cealaltă, îmbrăcat în hainele lui cele mai bune.

Fiindcă, după ce a rămas singur, Ove a mai fost și concediat și vrea să moară, însă tentativele de suicid îi sunt mereu sabotate de vecinii gălăgioși, neîndemînatici și tolomaci care se mută în casa de lîngă. Și care îi bulversează complet existența și scot la iveală, împreună cu copiii lor și animalele găsite de ei, tot mai mult latura vulnerabilă și teribil de omenoasă a lui Ove. Care va adăposti nu doar o pisică stricată (era stricată dinainte, îi spune Sonjei la mormînt, nu am stricat-o eu),  dar și un adolescent pe care părinții îl consideră stricat fiindcă e homosexual (Ove, în schimb, nu, iar cînd prietenul acestuia se miră, el i-o reteză scurt: tu ai probleme mult mai grave, ai de gînd să-ți cumperi un Renault!), și va porni într-o cruciadă împotriva cămășilor albe pentru a-l salva pe singurul lui fost prieten, cu care a tăiat orice relație după ce l-a văzut într-un BMW, acum bolnav grav, de la internarea cu forța într-un azil. Ba mai mult, ajunge erou după ce salvează un om de la moarte, trăgîndu-l de pe șinele de tren unde avea de gînd să se sinucidă, bombănind că astfel de idioți îi zădărnicesc mereu planurile de a se duce pe lumea cealaltă. Nu întîmplător, diagonsticul lui Ove este acela de inimă mărită, inimă prea mare.

Admit că mi-au scăpat de cîteva ori niște lacrimi, muiere mi-s, însă nu pentru că romanul ar fi siropos, fiindcă este taman inversul. Există însă, indubitabil, o anumită tandrețe, o anumită duioșie, dublate de umor suedez, în felul în care autorul tratează subiecte grele precum viața și inutilitatea vieții, sinuciderea, moartea, boala, bătrînețea, invaliditatea, iubirea, prietenia, diversitatea.

Am zîmbit citind că, inițial, romanul a fost respins de mai multe edituri pentru că nu era suficient de comercial. Patru ani mai tîrziu, cartea se vînduse în vreo 3 milioane de exemplare. În plus, ecranizarea romanului a fost nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun film străin și a fost desemnată Cea mai bună comedie la Premiile Academiei Europene de Film în 2016.

În aceeași seară în care am terminat cartea am văzut și filmul și nu a fost o idee atît de bună, fiindcă aveam prea proaspete detaliile în minte și, evident, nu toate se suprapuneau pe scenariu, cum e absolut firesc, așa că am fost nițel dezamăgită. Ceea ce nu face deloc filmul prost, ar fi trebuit să aștept eu puțin, să mi se estompeze senzația și amănuntele. Și tot în aceeași seară i-am dat fie-mii cartea, cu specificația că pe alocuri seamănă cu Ove, iar ea a fost de acord imediat după ce început lectura.

E o carte care te încălzește pe interior, iar de asta toți avem nevoie în iarna de afară și în iarna ființei noastre. Cu atît mai mult cu cît te poate pune pe gînduri atunci cînd întîlnești alți Ove pe stradă, fiindcă lumea e plină de ei, oameni suferinzi care se ascund sub măști de oameni ursuzi, neprietenoși, afurisiți, scoși mereu din sărite. Iar în spatele fiecăruia este o durere mare, despre care nici măcar nu pot vorbi.

O recomand din tot sufletul. Precum și filmul, pentru cei care nu au timp să citească, așteaptă ecranizările, ha! Găsiți cartea aici, cu transport gratuit.

 

 

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

4 Comments

  1. Andreea Chiuaru 12 ianuarie 2018 at 10:28 - Răspunde

    Am citit cartea în vară, dar am zâmbit citindu-ți recenzia pentru că mi-am amintit de ce l-am iubit așa mult pe Ove.

  2. Bookish 12 ianuarie 2018 at 11:44 - Răspunde

    Foarte mult mi-a plăcut și mie cartea. Înduioșătoare, comică și tristă în același timp. Filmul încă nu l-am văzut, dar e pe listă.

  3. eva 12 ianuarie 2018 at 14:20 - Răspunde

    Foarte frumos, ma bucur ca promovezi aceasta carte, pe care am daruit-o cu drag tuturor prietenilor mei, de Sarbatori.
    Un foarte bun prieten, corporatist cu o functie mare intr-o banca, un „greu”, 50 de ani mi-a marturisit ca a plans ca un copil citind aceasta carte. Si ca nu mai plansese demult…
    ( si da, fara sa fie deloc siropoasa atinge niste/multe/anumite corzi)

  4. GMT 12 ianuarie 2018 at 15:12 - Răspunde

    M-a emotionat mult prezentarea scrisa de tine asa ca m-am dus sa rasfoiesc paginile cartii aici. M-a blocat, in sensul ca m-a nemultumit, inceputul. Ove are cincizeci si noua de ani. Conduce un Saab. E genul de om care, daca nu te place, te-arata cu degetul, uite-asa, de parc-ai fi vreun hot. Da,aratatorul lui Ove e ca lanterna politistului la rondul de noapte.
    Apoi am mai rasfoit si am reflectat la ceea ce ai scris tu. Intotdeauna in spatele rautatii se ascunde furia iar in spatele furiei durerea, scrii . Eu nu cred ca toti oamenii rai, care-si agreseaza ori care-si umilesc semenul au suferit ori sufera. Nu as vrea sa treaca mesajul ca jignirea gratuita a aproapelui trebuie imbratisata cu tandrete si cu duiosie si explicata: a suferit . Nu am niciun drept sa arat cu degetul pentru ca mie nu-mi place! E chestiune si de bun simt, de inteligenta, de calitate umana.
    Am cunoscut o femeie candva. De mica si-a gasit tatal- preot – spanzurat in gradina. Apoi a fost dusa la orfelinat pentru ca mama nu se putea ocupa de ea. Cand s-a casatorit, sotul a inselat-o cu cea mai buna prietena. Copilul i-a murit. Astea sunt o parte dintre marile ei dureri. Ei bine, niciodata dar niciodata nu si-a agresat semenul! Da, nu era de o mare deschidere si caldura, da, era insingurata si rece, distanta dar NICIODATA rea cu altii.
    Trebuie si chiar vreau sa citesc cartea, asa ca exercitiu intelectual. Sunt curioasa cat de fericita a fost Sonja in toata casnicia. Ma indoiesc ca un barbat ursuz si asocial devine tandru si delicat in intimitatea cuplului. A avut grija de ea, ok. Dar a inteles-o? Fiind ea deasupra lui, intelectual vorbind?Ea a ales in functie de propriile suferinte langa tata. Dar a fost fericita, implinita? Voi citi cartea pentru ca sunt curioasa. As vrea sa prind mai bine mesajul acestei carti de succes, sa inteleg de ce a avut succes, totusi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: