sunt fericită

34

Mă desprind ușor din îmbrățișarea adormită a omului meu și pășesc și mai ușor din cameră, să nu-l trezesc cumva. Nu sunt funcțională de-a binelea, am ochii întredeschiși. Bîjbîi pe holul pe care nu-l cunosc către una dintre terase, de unde se aud țipetele sfîșietoare de pescăruș care m-au trezit. Deschid  ușa și-i văd, păsări mari, neliniștite. ȘȘș, le zic, ce aveți cu mine, de ce plîngeți la geamul meu? Peste blocuri, spre mare, se mijește o geană de lumină. Socotesc în cap că se crapă curînd de ziuă, să fie șase aproape ceasul. Mă duc la baie, apoi intru în camerele fetelor, pe rînd, cu grijă, să nu cumva să le tulbur somnul. Una a adormit cu caietele din care învățase în pat. Doarme liniștită, cu băluțe, cum le place lor să zică. Cealaltă e răsfirată pe tot patul, doarme atît de profund încît aș putea aduce o fanfară și nu aș reuși să o trezesc. Sunt atît de frumoase și cuminți, iar sub chipul transformat, de adolescente, încă pot vedea chipul copiilor mei mici atunci cînd dorm. Simt cum sufletul mi se umflă ca un balon care stă gata să explodeze. Mă întorc, tiptil, în camera noastră, mă bag în pat lîngă celălalt copil al meu adormit. Mă simte și se trage aproape de mine, apoi adoarme instantaneu înapoi. Un țipăt de pescăruș sfîșie iar liniștea dimineții care se începe. Închid ochii și încerc să filmez de sus, mental, imaginea asta. Și îmi dau seama că eu, sceptica, tragica, nefericita de altădată, trăiesc un moment rotund, plin, perfect. Că fix în momentul ăla, în apartamentul ăla neașteptat de uriaș luat de pe booking, într-un oraș atît de familiar lui și atît de puțin cunoscut nouă, orașul în care am născut-o pe una dintre fete, în timp ce ei toți dorm, inconștienți, eu sunt fericită. Și plină de iubire și recunoștință.

Mașina aleargă pe autostradă, cu Arctic Monkeys tare în boxe, la cererea pasagerelor din spate, foarte vesele și puse pe șotii. Mai devreme, înainte de plecare, mă alergaseră prin mall la propriu, eu o luasem  la fugă  fals îngrozită de perspectiva unui nou atentat la portofel, iar ele m-au urmărit rîzînd, iar cînd m-au prins l-au luat complice pe bărbatu-meu în a-mi explica că, dacă le iau diverse obiecte absolut necesare supraviețuirii de la Sephora (tanti mama lui Bonnie și Sabina, ia-le lui Bonnie și Sabina rimel albastru pentru ochiul lui Bonnie și ruj roșu pentru buza Sabinei, tanti mama lui Bonnie și Sabina ia-le lui Bonnie și Sabina…) vor declara că ăsta a fost cel mai mișto family trip ever și nu am cum să ratez șansa asta. Le-am luat, ce să și faci, cînd miza e atîîîît de mare. Plus că am primit pupături și chiar un family hug, fix acolo în mijlocul magazinului, sub ochiul vigilent și uimit al bodyguardului. De altfel, primisem dezlegare chiar și la femili selfi, ori așa privilegiu nu pupasem eu de hăhăăă. Așa că acum stau pe scaunul din dreapta și le aud cum se hlizesc ca două beșnițe și îmi saltă corazonul de bucurie. Mama, uite ce lumină tare pe cer!, dă-ți nasul la o parte din poza mea, țac, țac, țac. Și iar rîd, beșnițele. Eu respir lumina purpurie și crepusculară care tivește orizontul, în stînga se scufundă un soare uriaș și tot mai sîngeriu, înmuind totul într-o lumină auriu-roșiatică, de aur topit, aproape orbitoare, iar în dreapta o lună imensă, rotundă, plină, perfectă, precum clipa mea de cu o seară înainte. Și palidă, alb de palidă. Îmi scufund complet mintea și retina în lumina aia, urmăresc linia cîmpurilor și zăvoaielor verzi, a pomilor de zarzăr înfloriți, respir imaginile alea cu nesaț, cu conștiența faptului că niciodată nu vor mai fi la fel cum sunt fix în momentul ăsta, în secunda asta a primăverii, că trebuie să mă încarc exact atunci de ele, să le fixez în laboratorul meu foto interior, negativ după negativ.  Mîna lui se odihnește pe piciorul meu, fetele continuă în spate sarabanda (tocmai au descoperit că viața lor nu are fir de valoare fără o pereche de niubelenși, orice o fi însemnînd ăia), tanti mama lui Bonnie și Sabina, ia-le și lui Bonnie și Sabina cîte o pereche de niubelenși, je suis une povre child, tanti mama lui Bonnie și Sabina, viața lui Bonnie și Sabina nu poate continua fără cîte o pereche de niubelenși… Și apoi rîd tare, ca niște copii care au făcut o boacănă.

Și sunt iar violent fericită și complet îndrăgostită de ei, de noi împreună. Și-mi dau voie să mă afund în sentimentul ăsta cald și bun, în aerul amurgului auriu, ca într-un înveliș lichid, amniotic. Și știu că dimineață mă vor enerva cînd va trebui să se scoale (mama, lasă-ne în pace, nu ai citit că e o crimă să trezești adolescenții înainte de 10, ce fel de mamă ucigașă de copii ești tu), că ne vom și irita unii pe alții, că ne vom certa uneori, apoi ne vom pupa și împăca și vom discuta despre fiecare lucru mic care ne deranjează, că nu se vor ține de toate promisiunile făcute, că mă vor repezi și supăra, că îi voi supăra și eu pe fiecare în parte și că nu va fi mereu idilic și roz cu mov și cu sclipici, cum zicea bigudiul mic cînd era foarte mic. Dar că ne iubim și ne avem unii pe alții, că pentru prima oară în viețile noastre de oameni și copii ceva mai mari și mai conștienți suntem o familie așa cum ne-am dorit, și-au dorit, și nu am fost în stare să le ofer pînă acum. Și că, dincolo de orice clișee, truisme și citate motivaționale, all you really need is love. De iubire conștientă, cu atenție la sine, cu sinceritate extremă față de tine însuți și cel de lîngă tine, iubire sănătoasă. Și cu acceptarea că nu suntem și nu vom ajunge niciodată perfecți, nici părinți perfecți, nici soți perfecți, nici copii perfecți. Ci doar niște variante tot mai bune ale noastre, asumate. Și cu multă muncă grea. Dar apoi vin momentele astea și plătesc totul, cu vîrf și prea îndesat.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

34 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Andreea
11 aprilie 2017 14:55

Ok, asta a devenit telul meu in viata ! Multumesc ! Multumesc ca mi-ai oferit imaginile astea ca sa am la ce aspira.

Mihaita
Mihaita
13 aprilie 2017 14:32
Reply to  Andreea

„Muncim la noi” mi se pare cea mai potrivita actiune pe care fiecare ar trebui sa o faca. Felicitari si succes!

Stefan
11 aprilie 2017 15:03

Mi-a placut, Petro, si ma bucur de bucuria si linistile tale de-acum. Dupa capul meu, le meriti!

Ana Năstase
Ana Năstase
11 aprilie 2017 15:12

Mor de drag când citesc postări așa și te știu bine. Îmi vine să strig tare tare, să auzi până la Brașov, „meeeeeriți, Peeeetro, meriți tare de tot”. Mă bucur cu toată inima mea pentru tine, pentru voi. <3.

Ana Năstase
Ana Năstase
11 aprilie 2017 15:41
Reply to  Ana Năstase

alaviu2. ♡

Marta
Marta
11 aprilie 2017 15:33

Cand iti citeam cartile mi se parea ok, erai in tristeti cu mine.
Apoi te-ai maritat, dar m-am bucurat ca te-ai maritat fiindca zambetul tau arata ca esti fericita si implinita.
De doua zile, de cand ai postat „Femili”… mi-ai dat de gandit: ca trebuie sa lupt cu fricile mele, sa netezesc un pic coarnele aste de superwoman-cefacetotulperfect-sipoateeasingura.
Eu inca ma ascund dupa copilele mele, adolescente, si zic ca imi e bine asa. ????
Am sa mai citesc articolul asta de 10 ori.. si azi, si maine…
Deocamdata: MULTUMESC!!!!!!
Cat mai mult bine si frumos iti doresc!!!

Dana
Dana
11 aprilie 2017 16:59

E chiar bine sa ajungi la liman

MoiJulieta
MoiJulieta
11 aprilie 2017 17:47

Am inceput sa te citesc cand povestile tale erau doar deprimante/deprimate si am asistat asa incet la schimbarea inspre fericire. Ma bucur pt tine, imi place in continuare 🙂 ce/cum scrii si sper sa te citesc mult timp de acum inainte!

G.
G.
11 aprilie 2017 21:39

Ești minunată ! De asta. …

Manuella
Manuella
11 aprilie 2017 22:24

Da. De acord cu cititoarea, eram eu? nu mai știu. 🙂
Niubelenșii sunt teniși, cică. Acxm aflu că se numesc astfel.

radu
radu
12 aprilie 2017 20:50
Reply to  Manuella

niubelensii 🙂 sunt pantofi de sport produsi de compania New Balance (”niubelens” in exprimare fonetica) 🙂 In jargonul adolescentin sunt ceva tenisi casual.

dani
dani
12 aprilie 2017 12:58

ce mi-a placut la tine( si la alte putine persoane persoane pe care le citesc )e curajul cu care povestesti si ca iti asumi totul…ca-ti dezvelesti sufletul in fata noastra fara sa-ti pese(cel putin asa dai impresia) …stiu ca e greu sa vezi in viata ta(nu neaparat a ta!) oameni care mimeaza fericirea si bunastarea si sa te gandesti ca doar tie ti se intampla totul-esti neiubit,nesustinut,cateodata chiar sarac….e greu! dar,ce am invatat eu de la viata( si asta spun tuturor celor din jur) e faptul ca lucrurile simple,foarte simple si mici,mici…atat de mici ca nici nu le mai luam… Citește mai mult

dani
dani
12 aprilie 2017 14:21

Stiu ca nu e usor si mai ales cand esti femeie…de aceea pot sa-ti spun cu sinceritate ca sunt putini oameni care ma mai pot impresiona…iar tu,esti unul dintre ei,tocmai prin forta pe care o ai si sinceritarea cu care ne transmiti trairile tale!

Valentina
Valentina
12 aprilie 2017 17:50

Pe una dintre fetele tale o cheamă Sabina? Pe fetița mea o cheamă Sabina. Eu i am ales numele. Îmi place foarte mult. Mi se umple inima de bucurie când îl aud. Citesc acest blog mai demult dar nu stiam cum le cheamă pe fete. Tu le alinți bigudiuri ???? eu o alint pe Sabina puișor ????. Are 3 anișori. Multa sănătate va doresc d na Petronela. Scrieți f frumos.

Teodora
Teodora
12 aprilie 2017 22:17

Mi-am zis de multe ori ca am sa te sterg din prietenii de pe facebook,ca nu am sa te mai urmaresc ,pentru ca mi-ai rascolit de multe ori amintiri dintr-o copilarie nefericita…ti-am citit o carte…un sfert…la fel mi-am interzis sa continui pentru ca era prea „reala” amintirea nefericirii…de cand tu esti fericita, absorb fiecare cuvand ce-l scri. Vai…cum scri…eu nici macar nu sunt sigura cand se scrie cu un”i” sau doi. Tu….mama,mama,..eu cred ca sotul tau e super tare…desi ii stiu doar numele,prin ceea ce tu traiesti alaturi de el, cred ca e beton, doar pentru ca ai ales sa… Citește mai mult

Oana
Oana
13 aprilie 2017 23:05

Va potriviti foarte frumos toti 4 :). Sa tot fiti fericiti!

Corina Nica
Corina Nica
14 aprilie 2017 01:41

Pentru că nouă, femeilor de azi, ni se cer nervi tari şi răbdare cât marea, la fel ca tine mă bucur de fiecare mărunțiş de lumină din viața noastră! Am citit cu drag aceste rânduri, şi rămân admiratoarea ta pe veci!

Blanca
Blanca
14 aprilie 2017 09:19

Azi când am dat peste acest articol al tău e „vinerea seaca”, este destul de devreme, iar eu mă simt minunat și plina de iubire și liniște.Și asta și datorita faptului ca am citit despre fericirea ta…..Mă bucur pentru tine, pentru familia ta., pentru fericirea blândă pe care o percepi. Păstrează echilibrul și chiar…..tăcerea. Fericirea și liniștea au fost, sunt și vor fi întotdeauna cu tine. Îți doresc multa, multa iubire și liniște. Sărbători pascale tihnite.

diana
diana
20 aprilie 2017 12:17

Un super inceput de zi. Multumesc din nou

Ionela Gheorghe
21 mai 2017 10:40

Scrii atat de frumos, natural, o scriere pe intelesul tuturor, scrisul sufletului! Realitatea , ma bucur ca ai tras de tine pana ai invins! Felicitari pentru familia ta,meriti totul dupa atata furtuna trecuta!