spectacolul Orbi, în regia lui Chris Simion-Mercurian, la C’Art Fest

1

Știu că am ținut secret pînă acum, dar de acum nu se mai poate, căci în cîteva zile va fi făcut public programul integral al ediției a cincea a C’Art Fest, așa că iată: se pregătește spectacol de teatru după Orbi. Chris Simion- Mercurian pregătește, iar la festival vom avea primul spectacol lectură, mai exact repetiție cu public, o experiență extrem de interesantă pentru orice iubitor de teatru, mărturisesc că eu una nu am asistat niciodată la vreuna, nici măcar la prima mea piesă de teatru, Împreună, pe care am văzut-o direct din calculator pe scenă, la premieră.

Vineri, 20 iulie, veți putea asista, în cadrul festivalului de la Cristian, la repetiția cu public a spectacolului Orbi. Cu Carla Teahă în rolul Bogdanei, terapeuta, Ilona Brezoianu în rolul Alexei și Vlad Logigan în rolul lui Călin, Cristi Iacob și Gabriela Iacob în rolurile vecinului și soției. Dramatizarea și regia sunt ale lui Chris, așa că habar nu am la ce să mă aștept, dar sunt precisă că va fi ce trebuie, așa cum sunt piesele puse de ea.

Povestea a început încă din iarnă, cînd Chris mi-a zis că vrea să ridice spectacolul, o idee de-a ei și de-a colegilor mei din echipa C’Art Fest, o mare și foarte plăcută surpriză pentru mine. Ce va ieși, vom vedea cu toții curînd. Premiera spectacolului va avea loc în toamnă, cel mai probabil octombrie, și va fi o coproducție independentă, Grivița 53 și C’art Fest, astfel încît să fie un spectacol itinerant, care să ajungă în cît mai multe orașe și festivaluri, din țară și nu numai.

Iată ce zice Chris Simion-Mercurian despre experiența unui spectacol în faza în care se va afla Orbi la festival, în 20 iulie:

„Alex Crețu mi-a propus proiectul. I-am spus că citesc și apoi îi răspund. Nu pot lucra pe texte care nu mă ard. Cum nu pot lucra cu actori în care nu cred. Decizia de a merge mai departe, spune totul despre implicarea mea în ORBI.

Repetiția cu public este șansa oricărui spectator de a intra în intimitatea unui spectacol. E o etapă de lucru în care descoperi actul de creație în nuditatea lui. Atât pentru publicul avizat, dar cu atât mai mult pentru cel virgin, participarea la o repetiție vie, autentică este o experiență de neuitat.”

Biletele, care vor aveau un preț modic, vor fi puse în vînzare în cîteva zile, vom anunța noi cînd pe siteul cartfest.ro. Unde puteți vedea și ce alte spectacole, concerte, conferințe puteți vedea ediția asta. Aveți de unde alege, parol.

Abia aștept.

 

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
O admiratoare.
O admiratoare.
31 mai 2018 23:23

„se pregătește spectacol de teatru după Orbi”

foarte tare! minunata veste! daca nu la repetitie, tentanta si ea, sper sa ajung macar la spectacol finit…cumva, pe undeva. si sper sa anunti locatiile si datele din timp, sa stim spre ce zona sa calatorim, cei cu calatoritul.