Slider

pînă cînd moartea ne va despărţi.(povestea tatuajului de pe omoplatul drept)

Aveam 16 ani cînd l-am cunoscut şi era cel mai mişto tip de la noi din liceu. Venise din Germania, asculta muzici deştepte şi îi bubuia capul de inteligent şi cool ce era. Voia să se facă regizor. De la el am aflat, toată gaşca, despre Tarantino şi Jarmusch şi Von Trier şi Wenders şi Kusturica şi Greenaway. La noi acasă, în anul dinante de accident, se făceau cinemateci de artă, unde casetele noastre video rulau continuu pînă învăţaserăm zeci de replici din Underground, de exemplu, pe de rost, în original. Sigur, el studiase în Capitală, era mai cu moţ decît noi toţi. Era pe vremea de dinaintea internetului, cînd mă suna prin centrală la un telefon al unui vecin, şi printre suspine se mai auzea la răstimpuri regulate vocea metalică şi iritantă a centralistei, alooo, aloo,  Satu-noul, vorbiti? Bine! 17 iulie 98.  Mai puţin de o lună pînă la data la care stabiliserăm să ne cununăm, împotriva voinţei părinţilor lui, care mă urau de cînd mă adusese prima dată acasă şi de care mă ascunsese ani în şir. Locuiam la ai mei, căci bunicul lui care ne iubea ne dăduse nouă casa lui să ne mutăm şi ne mutaserăm [...]

De | 2017-08-16T16:21:50+00:00 7 octombrie, 2013|Categorii: bucăți din mine, de prin cărțile mele, Slider|Etichete: , , , |89 Comentarii

alive (povestea unui tatuaj de cinci litere pe încheietura dreaptă)

Sigur că m-a durut, toate tatuajele dor. Dar durerea purifică. Mici scrijelituri sub piele, mirosul de tuş în dermă, bîzîitul regulat al aparatului, pişcătura. Sunt întîmplări prinse în alea cinci litere, ale mele, mie, reflexiv şi subiectiv. aproape incredibil şi cu totul neverosimil, ca un titlu de tabloid din zilele noastre. Nu ai să crezi, ai să rămîi prost, click aici să vezi. Mirarea că (mai) sunt. Puteam muri de cel puţin două ori. puteam înnebuni de un număr infinit de ori. Poate că sunt puţin nemuritoare. Să fiu la a treia viaţă şi sunt la cea mai bună dintre ele. Recunoscătoare că sunt. Cea mai vie dintre posibilităţile mele. Toate astea. Şi pentru că mi se pare sexy. (tatuajul meu de cinci litere de pe încheietura dreaptă) apa. Vama Veche, vara lui 1999. Furtună teribilă pe mare, cum vezi numai în filmele alea în care eşuează vase pe insule pustii şi scapă ori unul singur, de regulă Tom Hanks, ori doi şi se fut de sperie peştii pe care ulterior îi şi mănâncă de vii, că e făcut de Guy Ritchie. Stăteam în maşini şi ne uitam cum zburau corturile de-a lungul falezei, ca nişte pungi de hîrtie duse [...]