Slider

neagă realitatea. neagă-ți emoțiile. gîndește pozitiv!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat din terapia de grup a fost cum să interacționez cu oamenii fără să le bag pe gît adevărurile mele subiective sub formă de adevăr absolut și cum să nu mai proiectez nevoile, frustrările, plăcerile și neplăcerile mele asupra celorlalți. La bază, sunt lucruri atît de simple și de bun-simț încît am stat și m-am întrebat cum de nu m-am prins singură de ele, cum de a fost nevoie să mi se spună cu subiect și predicat cum să fac, cum de nu mi-am dat seama cît de lipsită de empatie și cu ce ușurință aș fi putut răni oamenii, cu cele mai bune intenții? Răspunsul este: am crescut într-o cultură a datului cu părerea, a crezutului despre, a opinatului pe marginea vieții celorlalți, a rîsului de alții, a mișto-urilor, așa că am făcut și eu ce am văzut în jur, de mică, fără să-mi pun multă vreme problema cît de în regulă era ce făceam. Cînd am ajuns la primele module de terapie de grup, am primit niște reguli de funcționare, despre care terapeuta ne-a zis că ar fi bine să le implementăm și în viața noastră cea de toate [...]

De | 2018-02-11T18:08:48+00:00 11 februarie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , |23 Comentarii

alegerea de a fi (ne)fericit

Pasămite azi e ziua fericirii și toți ar trebui să sărbătorim fiind sau prefăcîndu-ne că suntem fericiți. Dar nu asta facem zi de zi, cumva? Nu mimăm lipsa problemelor și fericirea față de ceilalți, dar mai ales față de noi înșine? Nu disimulăm cu fiecare fotografie postată de pe facebook și instagram, cu fiecare haștag ilăvmailaif, ilăvmaifemili, cu fiecare stare - simțindu-se binecuvîntat/ă, simțindu-se fericit/ă, simțindu-se în rai -, nu încercăm să (ne) convingem că totul e în regulă, că dacă punem poză de profil cu soțul și toți copiii (ne) vom păcăli că chiar suntem familia perfectă, vom strînge zeci de likeuri lucitoare, comentarii admirative, cît de frumoși sunteți împreună!, ce familie frumoasă!, familia perfectă! etc., iar asta ne va dezmierda orgoliul, ne va face să uităm pentru o secundă că bărbatul nu ne-a mai atins de patru luni sau ani, că pe soție o doare mereu capul, că toate discuțiile dintre noi se reduc la chestiuni administrative, că nu l-am uitat pe ex-ul, că o urîm încă pe fosta, că unul dintre noi țipă mereu, că altul bea, că unul deține controlul, că celălalt se lasă controlat, că el are amantă, că ea se iubește în secret pe Facebook [...]

De | 2017-08-14T13:17:41+00:00 20 martie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective, Slider|Etichete: , , , |20 Comentarii

cu mama, la terapie

Într-o perioadă în care lumea fierbe – și fierbe deja de ceva vreme – și se uită doar înspre ceea ce greșesc alții,  eu aleg să mă uit și mai adînc în mine și să văd unde anume greșesc eu, fiindcă cred cu tărie că nu poți schimba nimic în jur dacă tu nu știi cine ești, cine nu îți place că ești, dacă mereu cauți soluții în afara ta și tot acolo găsești și justificările. Și nu mă refer la proteste, la care particip și eu dintotdeauna, ci la un anume mod furios pe care îmi pare că îl detectez peste tot; oamenii defulează încontinuu, tot mai agresiv, parcă. Și nu e de mirare, suntem o națiune de refulați și reprimați, în multe aspecte ale vieților noastre. Am citit chiar azi un articol pe un site al unui terapeut despre copilul interior, se voia un exemplu personal grăitor, însă singura senzație pe care mi-a lăsat-o a fost că nu spune mai nimic, că se protejează cu măști mari, impenetrabile și că nu mă poate ajuta cu nimic o pseudo-experiență camuflată. Pentru că mai nimeni, nici măcar ăla care se presupune că știe cu ce se mănîncă, nu vine să [...]

De | 2017-10-11T23:37:58+00:00 9 februarie, 2017|Categorii: bucăți din mine, Slider|Etichete: , , |42 Comentarii

pînă cînd moartea ne va despărţi.(povestea tatuajului de pe omoplatul drept)

Aveam 16 ani cînd l-am cunoscut şi era cel mai mişto tip de la noi din liceu. Venise din Germania, asculta muzici deştepte şi îi bubuia capul de inteligent şi cool ce era. Voia să se facă regizor. De la el am aflat, toată gaşca, despre Tarantino şi Jarmusch şi Von Trier şi Wenders şi Kusturica şi Greenaway. La noi acasă, în anul dinante de accident, se făceau cinemateci de artă, unde casetele noastre video rulau continuu pînă învăţaserăm zeci de replici din Underground, de exemplu, pe de rost, în original. Sigur, el studiase în Capitală, era mai cu moţ decît noi toţi. Era pe vremea de dinaintea internetului, cînd mă suna prin centrală la un telefon al unui vecin, şi printre suspine se mai auzea la răstimpuri regulate vocea metalică şi iritantă a centralistei, alooo, aloo,  Satu-noul, vorbiti? Bine! 17 iulie 98.  Mai puţin de o lună pînă la data la care stabiliserăm să ne cununăm, împotriva voinţei părinţilor lui, care mă urau de cînd mă adusese prima dată acasă şi de care mă ascunsese ani în şir. Locuiam la ai mei, căci bunicul lui care ne iubea ne dăduse nouă casa lui să ne mutăm şi ne mutaserăm [...]

De | 2017-08-16T16:21:50+00:00 7 octombrie, 2013|Categorii: bucăți din mine, de prin cărțile mele, Slider|Etichete: , , , |89 Comentarii