scurt ghid de neintruziune

scurt ghid de neintruziune

De | 2017-10-10T11:49:53+00:00 10 octombrie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: |25 Comentarii

Duminică, la Iași fiind, în vizită la prietena mea Ofelia (desre care mărturisesc că eu ca ea vreau să ajung cînd o să cresc mare, Ofelia are 57 de ani și este una dintre cele mai stilate femei pe care le-am întîlnit, sofisticată & simplă totodată, o tot îndemn să-și facă ceva să mai învețe lumea mai nepricepută cum se face, închei paranteza) mi-am pus în cap o perucă blondă (deschid o nouă paranteză, au trecut vreo 15 ani de cînd am fost blondă ultima oară), am făcut o poză și am trîntit-o pe Facebook ca să mă amuz. Unele dintre reacții mi-au amintit cît de inadecvați putem fi și cum habar nu avem să facem complimente sau, dimpotrivă, să spunem că nu ne place ceva.

Așa că m-am decis să scriu un scurt text despre cum să reacționezi cînd îți place sau nu îți place ceva la ceilalți, în așa fel încît să nu rănești pe nimeni, să nu te erijezi în mare judecător într-ale esteticii, să nu iei decizii în locul altcuiva (pun pariu că nici ție nu ți-ar plăcea să decidă alții pentru tine), dar să și exprimi politicos și adecvat părerea ta.

În terapia de grup avem o regulă de aur, care a ajuns să-mi ghideze existența și în viața reală. Indiferent ce împărtășește unul din grup, nu avem voie să ne dăm cu părerea, să facem judecăți de valoare, să îi spunem ce credem noi despre asta sau despre el. Fiindcă fiecare dintre noi duce în spate un sac de adevăruri subiective, care trebuie respectate și tratate ca atare: niște adevăruri care i se aplică acelui individ și numai lui. Suntem diferiți și avem gusturi, opinii și seturi de valori diferite. Ce mi se aplică mie nu este neapărat bun lui X, precum și vițăvercea. Asta nu înseamnă că nu e bun deloc, dacă lui nu i se potrivește. O formă de respect este aceea să accept că lui nu i se potrivește și să-mi văd mai departe de adevărul meu, la fel cum aș vrea să facă și respectivul cu mine. Fiecare alegere pe care o facem spune ceva despre noi, despre mecanismele noastre interne, despre trecutul nostru, ceea ce ne repugnă e, de cele mai multe ori, un aspect al sinelui pe care nu îl putem accepta, îl reprimăm și repudiem și așa mai departe. Privit mai 360 de grade, o simplă decizie precum e cea de a-ți schimba culoarea părului poate spune foarte multe despre individul respectiv, iar resorturile interioare care îl fac să ia decizia asta îi pot rămîne necunoscute și lui, dacă nu este cineva obișnuit să se analizeze.

Ce e în regulă să facem, însă, ba e chiar indicat (și vă recomand cu mare drag să încercați și voi exercițiul ăsta, să vedeți ce mișto vă simțiți cînd încetați să decideți ce e bun sau nu pentru alții) e să vorbim despre noi, în schimb. Să spunem: și eu am trecut prin asta și m-am simțit atunci așa. Sau: mie nu mi se potrivește abordarea asta, eu prefer… Sau: Mie una îmi place/ nu îmi place.

Ce voiam să spun cu toate astea este că o opinie formulată agresiv, neîngrijit, negîndit – poate să îl rănească nemeritat pe omul respectiv. Nu e cazul meu, eu îmi pusesem o perucă și am observat pe jumătate amuzată, pe jumătate tristă, reacțiile oamenilor iar asta mi-a servit drept pretext pentru a scrie ceva ce îmi propusese de mult. Comentarii precum: brunetă! (imperativ), Să nu-ți treacă prin cap să te faci blondă! ori, dimpotrivă, Fă-te blondă că te face mai tînără!, Parcă ești moartă, arăți horror, revino-ți!, Rămîi pe natural, așa te prinde!, Să nu te blonzești, te rog eu! Nu sunt de acord să te faci blondă! (asta e cea mai tare, cînd cineva e de acord sau nu cu ce faci tu) etc., mi-au arătat cît de puțin știm să îi respectăm pe ceilalți. Dacă vreodată o să decid să mă fac blondă (am fost de două ori, o dată forțat, că așa voiau cei de la Pro, iată și două poze mai jos, din perioada aia, altădată în adolescența zbuciumată, iar acum un an și ceva îmi făcusem programare la stilistul meu fiindcă îmi plăcea așa de tare freza lui Robin Wright pe blond în House of Cards că aș fi încercat și eu, dar m-am răzgîndit cu o zi înainte), așadar dacă vreodată o să am chef să fiu blondă, asta va exclusiv decizia mea, nu voi întreba pe Facebook ce părere au niște străini despre asta. Și tot așa indiferent ce alegere privitoare la corpul meu sau viața mea voi face vreodată. Fiindcă e numai și numai treaba mea. La fel cum oricine din jurul meu real sau virtual are dreptul să facă, iar eu voi respecta asta. Ce îmi dau voie să fac și ce accept cu plăcere este să exprim cu blîndețe opinia mea, fără să am pretenția că ea i se potrivește și celui cu care discut. Dacă prietena mea, se tunde zero și își pune un inel tip belciug în nas, să zicem, nu e treaba mea să fiu de acord, că nu mă tunde și pierce-ază pe mine, e o decizie strict a ei. Pot să îi spun, dacă eu consider că nu e o schimbare fericită că, din punctul meu de vedere, conform valorii pe care eu o dau frumuseții și care nu e una general valabilă, că mie îmi plăcea mai mult înainte, dar că este o părere subiectivă și că dacă ei îi place, este minunat. Dacă, au contraire, mi se pare că îi stă wow, îi voi spune că mie mi se pare wow, îmi place, se potrivește cu genul meu de estetică.

Și cam atît. Nu mă voi duce să îi spun: Păr lung!, Scoate cercelul din nas!, Te rog eu, acoperă-te cu ceva!, Nu sunt de acord cu freza asta! etc. Fiindcă, dacă voi proceda așa, o voi răni și mă voi erija în judecător absolut al esteticii altcuiva, or, asta nu e treaba mea, nu m-a învestit pe mine nimeni să fiu arbiter elegantiarum, precum pe Petronius cîndva.

Așa că am răspuns, politicos, tuturor celor care m-au agresat cu opiniile lor necerute (a da sfaturi necerute este, oricum, sport național) că dacă voi dori să îmi schimb culoarea părului e strict decizia mea, a nimănui altcuiva. Iar pe cele jignitoare le-am șters, firește. Unde mai pui că e doar o glumă… Aș vrea să nu se înțeleagă că m-au deranjat cei cărora nu le-a plăcut și m-au sfătuit, imperativ, să rămîn brunetă, ci, în egală măsură și cei care au făcut invers, mi-au spus să mă fac blondă că așa cred ei. Și că mi-a plăcut sinceritatea exprimată cu grijă atunci cînd mi s-a zis: eu te prefer brunetă, mie îmi place mai mult natural etc. Fiindcă aici au vorbit despre ei, nu despre mine. Și că am folosit banalul exemplu cu peruca doar pentru a puncta cît de agresivi suntem în a ne impune părerile despre ce ar trebui să facă sau nu ceilalți.

Ce voiam, de fapt, să spun cu textul ăsta e că e minunat dacă reușim să fim oameni, să nu intrăm cu cizmele de gumă pline de noroi în viețile altora, să nu dăm sfaturi necerute și să opinăm agresiv pe marginea unor lucruri care nu sunt, în niciun fel, treaba noastră. Dacă eu decid să mă fac blondă, asta nu va afecta calitatea vieții nimănui altcuiva decît a mea, nu va deveni nimeni altcineva mai frumos, mai urît, mai bogat, mai sărac, mai deștept sau mai prost fiindcă eu mi-am schimbat culoarea părului. Nu privește, realmente, pe nimeni altcineva. Eu sunt un om “lucrat”, cum se spune în terapie, care poate observa aceste reacții detașat, cu înțelegere, nu mă afectează genul ăsta de reacții. Mai ales că e un lucru minor. Însă agresivitatea asta o manifestăm peste tot și cu oricine, iar unii oameni ajung să sufere foarte mult de pe urma ei. Nu mai departe de ieri am văzut-o bullied pe Ioana State, că e o purcică grasă, deși e o fată frumoasă, normoponderală la limita de sus, inteligentă și plină de umor. Care s-a luptat cu kilogramele toată viața și numai ea știe ce e în sufletul ei și cum duce toate insultele și opiniile violente pe tema asta. Am scris în speranța că voi găsi cîteva minți deschise să-și pună întrebări și să se gîndească de două ori înainte să emită opinii care jignesc sau agresează.

Sigur, puteam să scriu ironic un text intitulat: cum să nu dai cu mucii în fasole și să scriu, numerotat, imperativ, ironic despre ce nu e ok să faci în astfel de cazuri, aș fi avut un mare succes, știu sigur, însă aș fi căzut în aceeași capcană despre care aș fi vorbit, ar fi fost doar un exemplu de manual de dublu limbaj. Așa că am preferat să vorbesc despre mine, folosind acest exemplu la îndemînă.

Știu că empatia e treabă grea, știu și de ce, violența naște violență, iar pe internet ea se manifestă verbal (pe ușa clădirii unde e cabinetul terapeutei mele e un desen foarte mișto pe tema asta, un copil aflat în postură de victimă, chircindu-se sub lovituri, apoi, transformîndu-se, încet, în cel care lovește), însă eu tot cred că noi ne putem trezi, că putem rupe lanțul ăsta, că putem întrerupe perpetuarea, din generație în generație, a agresivității, întorcîndu-ne spre noi înșine și vincecîndu-ne.

cam asta e dinamica, din păcate

Despre autor:

Clickul pe care îl daţi e fierăstrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

25 Comentarii

  1. Ana Nastase 10 octombrie 2017 at 11:50 - Răspunde

    Oh, da. Toate comentariile alea au fost pe principiul „că așa vreau eu”, proiectat asupra oricui altcuiva în afară de noi înșine. Mă mir că n-a devenit un motto încă. :)))

  2. Dani 10 octombrie 2017 at 12:45 - Răspunde

    Da, grea treaba asta cu critica si improscatul cu noroi 🙂 Noi cei care facem terapii, care am acceptat sa ne ducem acolo la intalnirea cu noi, cu partile noastre frumoase dar si cu cele oribile, stim cat de important este la un moment dat sa ne acceptam si partile de umbra…. Abia atunci, cand dupa multe plansete si dureri, incetam sa dam cu noroi in noi si in imperfectiunile noastre, incepem sa fim capabili sa facem acelasi lucru si cu cei din jur….. Cred cu tarie ca nu putem fi blanzi cu cei din jur atata timp cat nu suntem blanzi cu noi insine.
    Imi permit sa impartasesc si eu una din glumele despre terapie care-mi place :
    « Doi prieteni, de vreo 60-70 de ani, stau la taclale. Unul dintre ei spune :
    – Bai omule, nu-mi vine sa cred ce mi se intampla
    – Ce ma frate ?
    – Pai de vreo 6 luni fac pipi in pat noaptea. Si ma trezesc cu pijamaua uda, e oribil !! Nu stiu ce sa ma mai fac.
    – Aoleu, te cred. Ai fost la doctor ?
    – Diseara am intalnire cu doctoru’.
    Trec 2-3 sapt, se re-intalnesc cei doi prieteni :
    – No cum e cu incontinenta ? Te-a tratat doctoru’?
    – Nu ma… nu mai stiu ce sa fac.Innebunesc! Am fost la generalist, la specialist, la acupunctor si tot nimic… Nu mai support situatia asta !
    – Pffaaaii… I-auzi ba, da’ un psiholog n-ai incercat ? Ce-ai de pierdut?
    – M-am gandit si io da’ n-am indraznit. Sa vedem….
    Trece timpul, se reintalnesc prietenii peste vreo 4-5 luni. Bucurosi sa se vada, vorbesc una alta si la un moment dat prietenu’ intreaba :
    – No, cum ii cu problema aia a ta? Ai fost la psiholog?
    – Daaaa. Vaaaai ce misto e!
    – Oau, super tare !! Ti-am zis io ca tre sa mergi la psiholog ! Deci esti ok acum, nu mai faci pipi in pat?
    – Da dreacu’, exclama prietenu razand ! Ba mai fac !
    – Mama ei de treaba !! Si ? Ce-ai de gand sa faci acum?
    – Pai nimic ! De cand merg la psiholog nu ma mai deranjeaza asa tare ».
    Imi doresc mie, si tie, si tuturor cititorilor tai sa fim mai buni cu noi, caci restul vine de la sine !

  3. Cristina M. 10 octombrie 2017 at 14:05 - Răspunde

    Stiu ca a trecut :)), dar mie imi place neasteptat de mult cum iti sta blonda :).

    • Petronela Rotar 10 octombrie 2017 at 16:18

      Mie, nu prea. Adică na, nu semăn cu mine.

  4. Gabi 10 octombrie 2017 at 14:28 - Răspunde

    Eu ti-am spus ca esti dulce foc ! Am gresit ?

    • Petronela Rotar 10 octombrie 2017 at 16:17

      Doamne, eu nu am zis nicăieri că ceva e greșit, am zis doar că ar fi tare fain să ținem cont de sentimentele celorlalți. Dacă ție așa ți se pare, îți mulțumesc.

  5. Ileana D. 10 octombrie 2017 at 16:03 - Răspunde

    M-am gandit ceva daca sa comentez sau nu mai ales pentru ca nu as vrea sa crezi ca te ironizez. Mi-am dat seama ca felul in care eu reactionez atunci cand nu imi place ceva nu este intotdeauna foarte elegant. Nu este agresiv sau jignitor (cred eu) dar poate fi cizelat si de asta scriu – pentru ca vreau sa ma imbunatatesc as vrea sa iti cer cateva detalii.

    Personal atunci cand o persoana isi schimba freza si nu imi place mie, nu ii spun nimic. Inseamna ca am de a face cu un adult in toata firea capabil sa ia decizii si care nu cauta validari la ceilalti. Care e problema? Sa fie sanataos! Jos palaria chiar daca ii sta bine sau rau! Daca imi place noua freza, ii zic ca arata excellent si am terminat discutia.

    Acele persoane trebuie ignorate care incep sa se dea gratuit cu parerea despre chestii de genul cand sa te casatoresti, cu cine, cati copii, de ce chirie si nu casa….

    Reactiile pe care le dai tu ca exemple de “asa nu” si “asa da” intra cam in aceeasi categorie, mie asa mi se pare. Pai daca cineva imi recomanda sa imi scot cercelul din nas ca arat ca o vita sau se da cu opinionul ca ei/lui nu ii place cu cercel ci au naturel, nu este cam aceeasi chestie? Formularea cea din urma este mult mai politicioasa desigur insa tot o opinie gratuita este, nu?

    In alta ordine de idei mie mi se pare ca tu arati mereu enervant de bine, indifferent de culoarea parului. Iar idea cu peruca este geniala atunci cand vrei o mica schimbare de moment.

    • Petronela Rotar 10 octombrie 2017 at 16:16

      Nu le putem interzice oamenilor să își exprime opiniile, e o nevoie firească asta. Dar îi putem ruga să nu fie agresivi sau să nu își impună părerile. 🙂
      Mulțumesc de complimente. (Era să mă justific și să zic ceva rău de mine, vechile metehne…)

  6. Stefablue 10 octombrie 2017 at 16:52 - Răspunde

    Regula mea e sa nu critic ce fac, cum se imbraca, cum si unde si cu cine traiesc altii. Ma pot minuna sau amuza, pot discuta, incercind sa inteleg mecanismul acelor alegeri , dar tin mereu minte ca nu e treaba mea.
    Citindu-te am retrait, din pacate, un moment din asta in care m-am simtit proasta . Cu un elan spontan demn de o cauza mai buna, m-am trezit spunind unei persoane care de obicei nu se fardeaza (de altfel draguta, nu o frumusete dar cu un aer proaspat) si care pentru o ocazie deosebita se machiase discret (genul ala de machiaj care e dar nu se vede, fond de ten luminos si uniformizant, pudre pastelate aplicate usor) , totul completat de o pieptanatura si o rochita eleganta „Ce frumusica esti, cu numai un pic de machiaj!”
    Raspunsul ei „Adica ce vrei sa spui, ca nemachiata sint urita?” l-am interpretat ca pe o gluma, ma pregateam sa o complimentez pentru bunul gust si indeminarea de care daduse dovada, cind m-a lovit potopul de reprosuri de tipul ” remarcile de genul asta cauzeaza scaderea autostimei”.
    M-am simtit pe loc neadecvata, proasta , am reusit doar sa subliniez ca era total diferita fata de ipostaza in care o vazusem eu inainte , numai in blugi, hanorac si tricouri, apoi am inchis discutia , raminind cu un gust amar. Si m-am gindit ca de multe ori ma aseman unui elefant intr-un magazin de portelanuri, lipsita de gratie, cu nici o cale de iesire fara sa sparg ceva.
    Iar de atunci incerc sa fiu mai atenta cind ma entuziasmez si chiar nu ma pot abtine de la a face complimente.

    • Petronela Rotar 10 octombrie 2017 at 16:59

      Cînd ai spus: ce frumușică ești așa au emis o judecată de valoare. Dacă îi spuneai: îmi place tare mult cum îți stă machiată, te felicit pentru bunul-gust, atunci făceai un compliment.
      🙂

    • Stefablue 10 octombrie 2017 at 18:25

      Sa inteleg ca nu e binevenita nici ca o judecata de valoare adaugata, ca sa zic asa?

  7. Ana 10 octombrie 2017 at 17:14 - Răspunde

    Foarte tare asta cu complimentele, feed back-ul. Cum scria doamna de mai sus, cand vad o freza care nu-mi place nu zic nimic si acum imi dau seama ca nu zic nimic ca sa nu jignesc, sa nu spun omului ,,mie nu-mi place cum iti sta”.
    Multumesc pt articol! Acum am invatat ca nu e despre celalalt, e despre noi. Reactia care celalalt ne-o provoaca cu noua freza, noua culoarea in par are legatura cu dezvoltarea noastra emotionala, un om echilibrat, matur gaseste cuvintele prin care sa valideze daca e cazul sau sa taca daca nu-i place.
    Din pacate asa e in toate deciziile, cand iei orice decizie, de la schimbarea culorii parului, la schimbarea job-ului, la schimbari ale starii civile unii simt nevoia sa fie agresivi. Lucrand cu mine am invatat ca e despre ei, nu despre mine, nu e cazul sa ma justific nici unui prieten nici unui strain pt deciziile minore sau importante din viata mea.

  8. Alexandru 10 octombrie 2017 at 17:35 - Răspunde

    Mda, ar trebui sa iti aduci aminte de Andrei Plesu, de Tuca, de Grigurcu si de toate postarile si comentariile tale de femeie rautacioasa, frustrata, complexata si narcisista pe care le-ai deversat pe net, in capul celor care indrazneau sa nu fie de acord cu tine. Tu si empatia.

    • Petronela Rotar 10 octombrie 2017 at 20:15

      Am aprobat comentariul ăsta, deși insultător, pentru a-ți spune că eu nu am susținut niciodată că am fost așa mereu. Am învățat. Între mine cea de atunci și cea de acum sunt sute de ore de terapie. Ceea ce îți doresc și ție.
      Și încă dintr-un motiv: tot sper ca oamenii cînd își văd agresivitatea, ura, frustrarea scuipată printre dinți, să își dea seama că ei sunt cei care au o problemă, că nu le e bine, că ce vine din interior e urît și trebuie să facă ceva. Dacă ai nevoie de o recomandare bună, știu eu niște psihologi buni și te ajut cu tot dragul.

    • Lav 1 noiembrie 2017 at 18:26

      din pacate, ca discurs, ma indentific de multe ori cu Alexandru. insa ce invat din scurta voastra „conversatie” (si probabil ca ar fi facut completa si postarea ta), e ca daca fac un „studiu de caz” despre ce se cade si ce nu se cade intr-o anumita privinta, ar fi bine sa nu omit ceva.
      Propriul exemplu negativ.
      Ar da mai multa greutate mesajului, si as evita sa nu fiu luat in serios de catre cei care imi cunosc latura cealalta(din trecut sau poate inca actuala).

      De curios, ce reactii asteptai, anticipai, poate chiar incercai sa iti dovedeti ca poti sa obtii? Sunt aproape sigur ca nu ai pus poza asta fara nici un motiv … 🙂

    • Petronela Rotar 1 noiembrie 2017 at 18:47

      Absolut tot ce facem, de la gesturi mici, neînsemnate, la unele mari, importante, are un motiv în spate. O nevoie, de fapt. Numai că rareori o putem detecta corect. 😉

    • Lav 1 noiembrie 2017 at 22:28

      Multumesc pentru non-raspuns 🙂
      Eu as spune mai degraba ca de multe ori o putem detecta, dar ca rareori suntem o impartasim… cine stie, poate e doar cazul meu, nu si al tau 😛

    • Lav 1 noiembrie 2017 at 22:30

      *suntem dispusi sa o impartasim

  9. Marina 10 octombrie 2017 at 19:43 - Răspunde

    Eu nu am comentat la acel post pentru ca nu suntem prietene, am apreciat ca-ti sta bine cu acea nuanta de blond, comentariile am crezut ca sunt de la prietenele tale si ca va „permiteti” astfel de aprecieri.

    Daca ar fi pus o prietena o poza asemanatoare as fi considerat ca cere un sfat, dar m-as fi asigurat in privat ca cere intradevar un sfat si in nici un caz nu as fi asa transanta. In public ma limitez la a da un like sau inimioara.

  10. Cristina Parve 11 octombrie 2017 at 09:38 - Răspunde

    Eu te votez presedinte!!! Ar fi o speranta pentru tara!:)

    • Petronela Rotar 11 octombrie 2017 at 09:41

      Din fericire, nu voi candida niciodată. :))

  11. dani 12 octombrie 2017 at 13:26 - Răspunde

    Diafana! Acesta e primul cuvant ce mi-a venit in minte (nu,nu e un compliment e o constatare!)…Si nu ma refer doar la culoare ci si la coafura..te indulceste foarte mult,desi daca stau sa ma gandesc mai bine ,este vorba si de linistea pe care o degaji…in alta ordine de idei,mi-a placut raspunsul plin de intelepciune oferit acelui cititor acid…si eu am trecut prin multe greutati si dupa ce am pendulat aiurea plagandu-mi de mila si fiind furioasa si apatica, am realizat ca viata trece,anii mei frumosi ca varsta nu se intorc ..asa ca am luat hotararea sa cresc din punc de vedere spiritual si sa ajung la acel echilibru pe care mi-l doresc de cand sunt adulta. echilibru care ne aduce sanatate ,calm si intelepciune….daaaa,reusesc. si nu prea!..greu !!!…nu stiu cum se face ca dau numai peste tampiti nervosi si frustrati care nu inteleg nimic din viata…oameni plini de rautati,agitati si neimpliniti in primul rand din pricina lor…asta nu realizeaza! Iar eu,in loc sa ma concentrez pe ce am de facut (aici inca mai am de lucrat!!!) uneori raspund cu aceeasi aversiune, destabilizandu-ma…vezi,de aceea te apreciez!..faptul,ca ai putut sa-i aprobi comentariul si sa iti accepti propriile greseli!

  12. dyalin 20 octombrie 2017 at 18:56 - Răspunde

    Bravo Petro, am vazut ca iar ai fost atacata de mireni care nici ciclurile vietii nu le stiu 🙂
    Cat despre presedinte, nu glumiti oameni buni, robin wright e wannabe, Petro e true!
    Si eu as vota-o, make romania great again!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: