procleții

24

Dintre lucrurile pe care nu le pot cuprinde cu mintea din capul meu, ipocrizia este pe podium. Nu pot înțelege, în ruptul capului, prefăcătoria, perfidia și fățărnicia sub care unii oameni, cel mai adesea femei, ascund pornirile adevărate pe care le au. Adică pot pricepe că, știindu-se răi, veninoși, invidioși vor să se disimuleze pe ei înșiși, dar nu e nevoie de atîta fariseism, totuși. Și aici nu mă refer la limbile date cu scopuri clare, care aduc cîștiguri de orice fel. Ci la ipocrizia aia devenită a doua natură. De ce aleg între o atitudine neutră, care e preferabilă în mod indiscutabil, una de mieroșenie care mie una îmi întoarce fizic stomacul pe dos. Știut fie și că am alergie chiar și la diminutive, cînd aud pe cineva că nu poate vorbi fără a diminutiva îmi iau tălpășița. Însă de omul proclet fug cel mai abitir.

Dacă ar trebui să potrivesc o imagine ipocriziei, atunci imaginea ar fi asta, văzută mai demult: stau la birou și mă uit vizavi, unde, după un geam transparent, o femeie vorbește la telefon. E ca un film mult, nu aud ce spune, însă limbajul semnelor e evident. Se scălîmbăie fericită, se vede pe chipul ei că spune lucruri frumoase. În mintea mea, o și aud spunînd, așa cum face continuu, iubita mea, dragul meu, minunat, mă bucur atît de mult. Onomatopee și interjecții de încîntare și extaz. O urmăresc ciripind fericită preț de un minut. Convorbirea se încheie, iar odată cu ea, și schimonoseala de bucurie se șterge instant. Ochii îi scapără silă, iar pe față i se instalează o grimasă îngrețoșată. Se uită la telefon și îl aruncă cu scîrbă pe masă, de parcă i-ar fi ars palmele. Eu primesc rictusul și gestul ăla direct în stomac.

Cu tartuferii asemenea am avut de-a face mereu. Mama răposatului era construită pe tiparul acesta. Una dintre cele mai fariseice și perfide ființe pe care le-am întîlnit, însă nu singura, din păcate. Mă ura cu clăbuci, emitea în lipsa mea, despre mine, cele mai grozave insulte și judecăți, iar cînd mă vedea, era numai lapte și miere, mă trezeam lipicioasă și bălită toată și nu era sentiment mai mare de greață decît să o văd performînd. Îmi venea să strig, stop, stop, de ce duplicitatea asta, cînd amîndouă știm că îți sunt dragă ca sarea în ochi, ai greșit complementul circumstanțial, e ochi, nu bucate! Dar așa cum mi se întîmplă de fiecare dată cînd am de a face cu astfel de atitudine, mă blochez, nu știu să reacționez și tac.

Cel mai adesea mă gîndesc că oamenii aceștia trebuie compătimiți. Că tot veninul acela disimulat în miere nu vine din exterior, ci din ei înșiși și ei sunt cei care suferă cel mai mult, căci sunt infestați. Mă tem să nu-și muște limbile, ca în bancul cu șerpișorii, că dacă fac șoc anafilactic nu e ser antiviperin destul pe planetă. De altfel, nici cu veninul în forma lui genuină nu mă împac prea bine. Oriunde întorc capul, oamenii scuipă răutăți și otravă, sunt înverșunați și toxici, pentru ei și pentru ceilalți. Îmi vine să urlu din băierile inimii, băi oameni buni, opriți-vă! Opriți-vă o secundă și uitați-vă înăuntru. Cercetați-vă izvoarele puroiului pe care îl aruncați în afară. Vedeți ce vă doare, ce vă înverșunează. Ce frustrări, ce suferințe vă macină și lucrați să le vindecați. Dacă sunteți nefericiți pentru că aveți un serviciu prost plătit și stresant, căutați altul. Dacă sunteți mizerabili în amor, înseamnă că e timpul să puneți piciorul în prag. Există viață și după o demisie sau un divorț. De cele mai multe ori mai bună. Nu vă mai uitați în curtea vecinului, căci de cele mai multe ori capra lui e o proiecție, în realitate e mai slabă ca a voastră. Și mai ales, nu mai răspundeți urii cu și mai multă ură. Așa cum spuneam și aici, urii și răutății dacă îi răspunzi cu blîndețe și bunătate, o descumpănești. Și poți obține efectul Valjean. Ura și dușmănia te pot destabiliza. Și atunci cînd ești sursă, generator, dar și cînd ești țintă.

Sartre spunea că infernul sunt ceilalți. Eu cred că infernul suntem chiar noi. Mintea noastră care fabrică pizme, dușmănii și ură de ceilalți, care de fapt e ură de noi înșine. La un moment dat, o prietenă care era psiholog îmi spunea că tot ce urîm în ceilalți este de fapt o oglindă a ce suntem noi. Îmi zicea să mă gîndesc la defectele cele mai mari pe care le văd la oameni și să îmi repet în fața oglinzii. EU sunt așa. Mă iert că sunt așa. Avea dreptate.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

24 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
din toate cat e un pic ?
din toate cat e un pic ?
19 februarie 2014 12:10

Amin !

Aurora
Aurora
19 februarie 2014 12:13

Da, ai dreptate, Petronela. Cunosc si eu astfel de persoane si cel mai dureros este faptul ca fac asta si in cazul in care le ajuti sau le-ai ajutat…

ovidiu
ovidiu
19 februarie 2014 13:00

foarte bun articolul. la fel si cel cu femeile sunt mai egale ca barbatii. foarte bine reusesti sa surprinzi lucrurile

Dan
Dan
19 februarie 2014 15:49

Zic asa, defectele pe care eu le vad la oameni sunt obligatoriu diferite de cele pe care le posed. De ce? Pentru ca asa sunt construit eu si omul in general. E un mecanism de autoaparare a organismului. Nu ma voi regasi defel in cele mai mari defecte vazute la oameni. Defectele mele nu sunt la fel de nocive, cica. Bineinteles ca aceasta privire in interior urmata de analiza e pur subiectiva si superficiala. Bine ar fi sa vreau si sa reusesc sa le scot pe cele existente in mine, sa le constientizez si sa le pun la zid. Cat… Citește mai mult

Dan
Dan
19 februarie 2014 15:58
Reply to  Petronela

:)) O samanta da, e normal, nu tot cum spunea psihologul.

Dan
Dan
19 februarie 2014 16:22
Reply to  Petronela

Dar nu-i bai, ii iert pe psihologi ca si ei sunt oameni. 🙂 Bine ai descris ipocrizia!

Bogdan Fottescu
Bogdan Fottescu
20 februarie 2014 00:22

🙂 Cat de bine si de plastic poti asterne in cuvinte, stari si sentimente pe care le simtim profund, dar cu descrisul mai greu…tie-ti iese natural…iar noi, cititorii tai rasuflam usurati; da ma, asta simteam si eu, da’ nu-mi iesea in cuvinte…
Multumesc 🙂

Anca
Anca
24 aprilie 2014 10:09

Sunt o fire tare aiurea:ma superi si mi se citeste pe fata,sunt fericita, la fel(spre nefericirea celor ce nu ma vor fericita)dar cel mai aiurea e faptul ca ttebuie sa suport zilnic la munca o doamna(spaniola,desi nu cred ca asta conteaza ca nu-i bag in aceeasi oala)care e toata lapte si miere cu mine,,,cariño”, ,,amore”, ,,guapa” si alte dulcegarii de genul insa la cel mai mic protest sau cerinta se schimba placa…sau o vad zilnic facand chestii ca cel descris de tine,are vizite sau vorbeste la telefon…pufff pare ca ii iubeste pe toti nu alta iar cand inchide in urma… Citește mai mult

Dan Popescu
Dan Popescu
14 mai 2014 04:05

Din nou ai surpins cu sinceritate si dezinvoltura esenta viciilor umane,esenta minicunii,a prefacatorie,.Bravo,sintetizezi perfect si expui ca intr-o oglinda cititorului trairile si sentimentele .Esti superba fata si nu ma refer doar la fizic.BRAVO.
P.s.apreciez cuvintele domnului Bogdan Fottescu.

Mihai Grigorescu
24 august 2014 18:53
Reply to  Dan Popescu

… infernul suntem chiar noi. Mintea noastră …

MPR
MPR
24 august 2014 20:03

Adrian Nuta – Umbra Debbie Ford – Partea intunecata a cautatorilor de lumina ATENTIE: aceste carti strica somnul definitiv si irevocabil. Veti deveni insomniaci! cand te trezesti si ii vezi pe cei din jurul tau adormiti iti vine sa urli asa cum iti vine sa urli si tie acum doar ca o sa inveti ca nu-i poti trezi. ei sunt fermecati de somnul lor. daca ii zgaltai prea tare o sa te urasca ca le deranjezi somnul. era un show tv, midnight caller si se incheia mereu cu urarea: good night america, wherever you are. si mai e o zicala… Citește mai mult

Marilena
24 august 2014 20:27

Tartuferii, da… Pretioasele ridicole! 🙂

Lucian
Lucian
25 august 2014 09:27

Uite vezi, d-asta nu o să fii tu niciodată om politic.
Eu nu l-am citit pe Sartre sau alt mare filozof dar l-am citit pe James Clavell și din câte îmi aduc aminte samuraii din Shogun erau educați să nu-și trădeze trăirile. Presupun că asta face parte obligatoriu din educația celor care vor, într-un fel sau altul, să dețină puterea.

Mario
Mario
26 octombrie 2014 12:23

Uhm eu am o solutie foarte simpla : in momentul in care vad / intalnesc o asemenea persoana, o evit. Adica zero contacte, nimic, zip, nada. Daca sunt nevoit, dintr-un motiv sau altul, sa am convorbiri/contacte/etc cu asemenea persoane, ma rezum la strictul necesar si apoi imi iau talpasita. Si credeti-ma, functioneaza !

Am cam 10% din prieteni ramasi aproape, pentru restul de 90% „prieteni/cunostinte” aplic regula de mai sus.

Adriana
Adriana
26 octombrie 2014 12:59

Pentru oamenii de genul asta e mai usor sa vada barna din ochiul altuia si sa se vaite constant de ce nu au, in loc s-aprecieze ceea ce au. La fel ca Mario, si eu incerc sa fug cat ma tin picioarele de oameni de genul si prefer sa mi se spuna ‘salbatica’ sau mai stiu eu ce alte apelative, pentru ca interactiunea, pe plan personal, cu astfel de oameni imi face rau fizic si ma simt eu murdara si ipocrita, mai ales cand, la fel ca tine, Petronela, ma blochez si n-am curaj sa-i confrunt. Oricat de mult am… Citește mai mult

constantin constantinescu
constantin constantinescu
26 octombrie 2014 13:01

Doar pentru tine, stiu. La Rochefoucauld spunea: Ipocrizia e un omagiu adus viciului. E doar o fata a acestei trăsături de caracter umane. Cea despre care vorbeai la început e lingușeala, la fel de urâtă. Se pare ca ai ajuns la performanta sa îți urmărești si sa îți controlezi gândurile. Felicitări! Asta e calea cea noua. Asta e teoria si practica moderna in domeniul psihologiei. Bătrânii Freud si Jung sunt „depășiți” zic unii. Știai ca prin mintea fiecăruia dintre noi trec zilnic 60000-80000 de gânduri? Majoritatea negative. Gândurile dau naștere emoțiilor, sentimentelor iar acestea, la randul lor, chimiei interne care,… Citește mai mult

vali
vali
26 octombrie 2014 13:50

Tine minte ” iadul si raiul ie pe pamant dar de noi depinde ce vrem si alegem”
Aceste vorbe mi -le zicea cand plecam la scoala zi de zi .
ps : ultimile ei vb :mie dor de dulce amarui !!!!

Gina Bradea
26 octombrie 2014 14:42

Ca de obicei, stii sa pui punctul pe i. Exprimi cu naturalete ceea ce gandesc multi oameni cu bun simt. Eu am numit nevertebrate aceste specimene, pentru ca efectiv n-au coloana vertebrala. Sunt niste Uriah Heep moderni, care pe fata te pupa-n fund si pe la spate te scuipa cu dispret. Adevarul este ca te invidiaza. Vad la tine ceea ce-si doresc pentru ei, considera ca viata pe care o duci tu, li se cuvine lor. Si-atunci te ataca, dar pidosnic. Am spus mai multe aici: http://pofta-buna.com/despre-linguseala-si-lingusitori/ . Nu vreau sa-mi fac reclama, Petronela, nu ma intereseaza asa ceva. Poti… Citește mai mult

Antonia
Antonia
26 octombrie 2014 19:23

Vă iubesc!

O admiratoare
O admiratoare
10 martie 2018 16:17

inteleapto!
si eu am o doza oricat de mica din tot ceea ce dispretuiesc la altii, sunt constienta de asta, dar ma scuz ca la cei, la care o fac, cantitatile sunt nesimtite, in loc sa vad de ale mele, desigur :))