everything’s all right, yes, everything’s fine

10

 

(Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Gabriel Garcia Marquez)

jurnal, 24 aprilie 2009

am stare de poem de-al lui Bukowski. de amețeală, așa, ca după 2 litri de whisky și bere, patru pachete de țigări, multă vomă, dormit puțin și spasmodic. de singurătate. știi că Bukowski a început sa facă amor pe la 40 de ani, după ce a devenit poet semicelebru? eu mă simt ca el, înainte să i se întâmple.

îmi lipsesc berile, whiskyul, țigările, voma.

am în schimb anxiolitice. somn puțin și spastic. neliniști. dureri. așteptări cataleptice.

listele lui Crusoe, disproporționate, neajutînd la nimic.

uite, afară pomii înfloresc. și primăvara era anotimpul meu. și Paștele, sărbătoarea mea. și verdele îmi iriza din retină direct în suflet și aș fi vrut să am chef să plec undeva zilele alea libere de săptămîna viitoare, dar unde să mă duc cînd nu mă așteaptă nimeni? și unde să rămîn cînd nu e nimeni să mă țină?

așteptînd să sune telefonul, așteptînd să aud foșnet de pași, și telefonul să sune, și pașii să se audă. dar telefonul nu sună niciodată, decît mult mai tîrziu, și pașii nu ajung niciodată, decît mult mai tîrziu, cînd am deja tot stomacul în gură.

 

jurnal, 3 aprilie 2010

nu am mai fost la Înviere de foarte multă vreme. în toți anii din urmă, noaptea asta o petreceam la mama, acasă. eu adormeam, ei mergeau la biserică, dimineața ne trezeam, luam paște. ciocneam ouă și le mâncam cu ridichi și ceapă verde.

anul ăsta tata e paralizat. sor-mea, acasă. am rămas acasă, noi trei, za family. ne-am uitat la frumoasa Cibestia (așa a zis aia mică că o cheamă) și apoi bigudiul mic a adormit pe canapea. bigudiul mare a zis că stă pe mess să ciocnească ouă 3D cu colegii. eu m-am dus să iau lumină. am luat lumină, înfrigurată și încotoșmănată în geaca de schi. apoi am auzit murmurul oamenilor cântând primul Hristos a înviat și m-a trecut un fior. două morminte mai în spate, un cunoscut cu soția lui, îmbătrînită. m-am gândit la amanta lui de zece ani și la copilul lor, că sunt singuri de Paște. m-am gândit la Maria Magdalena. la un Paște demult, din adolescență, când am stat cu răposatul în casa bunicului lui și ne-am uitat la Jesus Christ Superstar prima dată. m-am gândit la mine, în timp ce popa citea evanghelia. am plecat spre casă ținând candela aprinsă în mâna cu care schimbam vitezele, rulând încet pe străzile unui oraș lins de ploi și de luminile din mâinile oamenilor. în vîrful dealului, întreg orașul părea aprins. luna obraznică spânzura într-un colț al terasei. în mașină mi-au cântat, tot drumul, copiii ăia de la conservator Anica’s dream. sunt tristă într-un fel liniștit, așa cum urc către casă. în residence-ul șmecher în care stau fortuit, oamenii nu cred în Înviere – luminile sunt stinse, mașinile dorm și ele somnul lor luxos. Iisus nu e un brand suficient de scump pentru ei. în parcarea subterană, curentul îmi stinge lumînarea. ciocnesc un ou netreide cu fie-mea. apoi mă bag în pat să plâng mult. singură, cum mă știi. mult și liniștit.

try not to get worry, try not to turn on to problems that upset you… oh… everything’s allright… yes, everything’s fine…

 

jurnal, 13 aprilie 2012

Paștele mi s-a părut întotdeauna singura sărbătoare suportabilă. gustul micului dejun din dimineața primei zile, cu ouă ciocnite, și ceapă verde, și ridichi. și toată familia, în jurul mesei și toate bunătățile mamei.

îmi place slujba de Înviere. și Iisus îmi place. Jesus was a hippie. îmi place fiorul pe care mi-l dă glasul a mii de oameni cîntînd cu lumînările în mîini. străzile linse de flăcările pe care le duc acasă, cu toții. zarzării înfloriți și pielea mea deja bronzată. îmi place să găsesc, în fiecare an, lalelele și narcisele mele înflorite, în colțul grădinii. le-am plantat acolo cu mîna mea cînd eram cam cît e fie-mea cea mică. le adun și mi le așez acasă, în camera mea. miros a flori adevărate. cînd eu nu o să mai fiu, copiii mei vor face asta, pentru că ele vor înflori mereu, în fiecare primăvară.

îmi place să mă duc cu fie-mea mare la cimitirul unde e îngropat taică-su. e atîta liniște acolo pe deal, iar vîntul mișcă ramurile brazilor și flacăra lumînărilor. uneori usucă și lacrimi. deseori.

îmi place să mă uit printre ramurile albe de flori ale zarzărilor la crestele albe de zăpadă ale munților. e un singur timp pentru așa ceva: ăsta. să stau cu fusta ridicată pînă la coapse și picioarele goale în curte la ai mei, cu umerii dezgoliți, să simt cum soarele mă pătrunde ca un amant nerăbdător.

îmi place să ascult Jesus Christ Superstar.

 

jurnal, 18 aprilie 2014

azi-dimineață, în fața bisericii mici unde vinde bătrîna flori de mărgăritar, am simțit pentru prima dată anul ăsta că se apropie Paștele. eram nespus de ușoară, imponderabilă aproape. și curățită. pe degetul mare simțeam arsura rugăciunii Maicii Domnului, gravată pe inelul pe care l-am primit de departe, împreună cu flori și nisip negru, de țărmuri niciodată văzute sau ascultate. ploua mărunt și tot orașul îmi părea și el curățit, spălat de păcate. iarba prea verde, dureros de crudă. era prea dimineață, poate, cum conduceam prin orașul gol și ud către muncă. seara tîrziu am vopsit cîteva ouă de casă. roșii, doar roșii. o să le ciocnim, cu bigudiurile, sîmbătă noapte, după ce eu mă voi întoarce de la muncă. anul ăsta nu voi sta singură în curtea bisericii unde m-am măritat să ascult cîntecul Învierii și să iau lumină. voi munci. anul ăsta, nimic nu mai e la fel.

 

jurnal, 14 aprilie 2017

trei ani în urmă mă duceam cu inima purice la prima mea lansare. eram îngrozită și fericită într-un fel pe care nici măcar nu reușeam să-l internalizez prea bine. îmi pare atît de îndepărtat acum. azi e Vinerea Mare și nu am apucat să mă spovedesc și împărtășesc. cumva, nu m-am simțit vrednică. cu cît curăț mai mult la mine, cu atît văd cîtă mizerie mai e acolo. o să mă duc cîndva, cînd mă voi simți mai curată. mă întristează că nu am fost.

să merg, ca de fiecare dată, la Înviere. pentru prima oară conștientă de cine sunt, de cine suntem, de alegerile pe care le fac, mult mai vindecată decît oricînd. pentru prima oară mai împăcată cu mine decît mă știam capabilă.
pentru prima oară fericită.

jurnal, 26 aprilie, 2019

în anii din urmă am tot căutat locul ăsta, să scriu în el cîteva gînduri. a fost tot mai bine, o să fie și mai bine, probabil. azi-dimineață m-am trezit înfășurată în soare și recunoscătoare, deși tristă. e straniu cum reușesc să găsesc mereu puterea de a fi recunoscătoare, oricît de greu ar fi. poate că asta e super puterea mea, poate că pentru asta am lucrat atîta în anii ăștia mulți. am citit rîndul despre împărtășanie de acum doi ani și am zîmbit: în dimineața asta am stat cu picioarele goale pe gresia din bucătărie întrebîndu-mă dacă să îmi fac cafeaua sau să mă duc la bisericuța mică unde mereu mă duc cu întîrziere, în ultima dintre diminețile posibile, să mă împărtășesc. mi-am făcut cafeaua. încă sap în mizeria din mine, tot curăț, iar se adună, e o poveste fără sfîrșit, uneori deznădăjduiesc, alteori o iau de la capăt cu entuziasm, vorba unei colege de la formare, haștag viață.

o să ascult iar Jesus Christ Superstar, pe care îl leg indisolubil, de la 18 ani, de Paște. încă îmi amintesc zilele alea două, în casa bunicului lui din Crizbav, cînd am stat și am văzut prima oară filmul ăsta pe repeat, pentru muzică. a fost un paște straniu paștele ăla. a fost anul în care a început să-mi placă sincer de Isus, tipul care a împărțit lumea și timpul în două, la propriu, înainte și după. mă tem că nu a fost înțeles prea bine și continuă să nu fie înțeles.

try not to get worry, try not to turn on to problems that upset you… oh… everything’s allright… yes, everything’s fine…

 

15 aprilie 2020

Începe să înverzească ușor pădurea de vizavi. Din pat, văd pe coama dealului doi zarzări albi, complet înfloriți, printre coroanele mai mult golașe ale celorlalți copaci.

Azi-noapte ningea tare peste vale și corcodușii înfloriți și m-am culcat gîndindu-mă că mă voi trezi într-o altă zi de iarnă și florile vor fi murit, dar apoi de dimineață am găsit zăpadă doar pe munții din depărtare, iar corcodușii se bălăceau fără grijă în soare.

E a cincea săptămînă de izolare, nu i-am mai văzut pe ai mei de aproape două luni – chiar înainte de a fi instaurată starea de urgență, ei au fost foarte bolnavi toți, o gripă care ar fi putut la fel de bine fi Covid (cum soră-mea intră în contact la muncă cu atîția străini), așa că am evitat întîlnirile și nu am apucat să ne mai vedem.

Pentru prima oară de foarte mulți ani, nu simt deloc că se apropie Paștele. Aseară am aflat că oamenii vor putea ieși să ia lumină de la jandarmi, însă noi nu vom merge. Pentru mine, Paștele era momentul ăla care mă apropia emoțional de zilele frumoase de cînd eram mică, de mama-mare care mă ducea în strană să cîntăm împreună Prohodul, de înconjurarea bisericii vechi și mici, de fiorul pe care mi-l dădea glasul oamenilor cîntînd Hristos a Înviat. Cred că mai tare m-ar emoționa să ieșim să cîntăm de la balcoane, decît să iau lumină din mîna unui jandarm.

Va fi un Paște straniu, la fel cum este toată perioada asta. Îmi număr binecuvîntările: sîntem toți sănătoși, avem ce pune pe masă, văd munții cu coamele încă albite în zare. Vom trece și prin asta. Prin, nu peste, căci altfel nu vom fi învățat nimic.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

10 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
ILUZIA
18 aprilie 2014 09:27

sa ai un Paste fericit Petro ! anul asta nu mai ascul JCSuperstar, anul asta TU esti SUPERSTARUL!

Mihaela
Mihaela
20 aprilie 2014 10:19

Să vedem ce mai spune Petronela, cam asta îmi spun cel mai des când deschid netul. E atât de umană, directă și sinceră și zău că-mi vine mereu să-i spun, răbdare, răbdare…
Să ai lumină și liniște, fată dragă! Nu uita să scrii… și mâine voi deschide netul.

Miki
Miki
21 aprilie 2014 09:12

Lumina in suflet, draga Petronela!
Te-am descoperit in Vinerea Mare si doua ore nu m-am oprit din citit!
Regret doar ca se termina postarile;nu ma mai satur sa te tot citesc!
Scrii minunat.Daca ‘ai tras piciorul’ cu o prima carte, pe cand a doua?

IONELA
IONELA
9 aprilie 2015 10:43

Sensibil și profund. De fiecare dată când recitesc simt aceeași emoție, la aceeași intensitate. Eu mă ȋncarc pozitiv la fiecare slujbă de Ȋnviere, de 11 ani la aceeași biserică din Brașov.
Anul ăsta voi fi la București, primul Paște petrecut acolo, am timp de mâine seară până ȋn Sfânta Noapte să mă obișnuiesc cu ideea 🙂
Sper doar să simt același fior dulce ca cel pe care-l simțeam ȋn anii trecuți, pentru că voi fi totuși alături de familie, de altfel motivul pentru care voi face Paștele acolo.

Anton Sandita
Anton Sandita
9 aprilie 2015 17:43

Din 2013, Pastele are alta insemnatate pentru mine, in noaptea de Inviere s-a nascut Maria Sofia …am avut emotii , dar Dumnezeu a avut timp si grija de noi!!!
Paste Fericit !

Gabriela A.
Gabriela A.
14 aprilie 2017 19:11

Curățăm. Asta este cel mai important. Binecuvintata fii! Sărbători senine. :*

O admiratoare
O admiratoare
12 martie 2018 15:40

ma bucur ca e sarbatoare la tine in suflet si ca te bucuri 🙂