Las lucrul la ce scriu acum ca să zic două vorbe despre ce am citit în ultima vreme și mi-a plăcut tare, pînă le am proaspete în cap. Practic, după cum se vede și în poze, le-am citit la mare, că de atunci doar am început două cărți, nu am apucat să le și termin fiindcă, vorba lui cumnatu-meu, eu scriu, nu citesc, băi.   Pădurea întunecată, Nicole Krauss. Îmi doream să o citesc încă de cînd citeam Iată-mă, a lui...
Am fost aseară să vedem Utøya. Am înghețat vreme de 72 de minute în scaun (primele 18 sunt ușor digerabile, de asta nu spun 90), cu unghiile înfipte în mîna lui bărbatu-meu, cu pulsul mărit, cu tîmplele zvîcnind, cu o furie și o revoltă greu de descris în cuvinte în creier, cu o senzație continuă de rău. Aproape nu m-am putut ridica la final. Dar cînd am ieșit din cinema, mi-am mulțumit că am ales să văd filmul ăsta....
Ieri, din senin, am primit un mesaj pe care nu îl mai aștept de doi ani. Un om pe care îl cunosc de cînd eram mică, cu care am legături de sînge chiar, mi-a scris să își ceară iertare pentru un șir de greșeli pe care le-a făcut față de mine și care mi-au cauzat mari neplăceri. (De fapt, încă plătesc pentru ele.) Sigur că am fost supărată, mîhnită, tristă, toata gama și că nu am avut așteptări să...
Cînd am intrat pe poartă, am văzut-o în curte, în spate, punea la uscat o pereche de papuci de casă pe capota vechii Lada a mătușă-mii, un vestigiu din tinerețile mele, ruginită și coaptă ca ea. Tocmai o întrebase pe fie-sa a mare, pe mătușă-mea, cine i-a murdărit papucii de au trebuie spălați și nu reușiseră deloc să se pună de acord că ea îi purtase și numai ea, nu își amintea una ca asta și pace, ei să...
Cu festivalul, nu am reușit să mai scriu absolut nimic, așa că revin acum cu două recomandări de carte citite înainte de #cartfest5, două cărți care mi-au plăcut foarte tare. Prima este o carte care mi se pare absolut necesar de citit într-o perioadă cum este cea pe care o traversăm. E cartea Ancăi Mizumschi, Țara mea suspendată, o compilație de eseuri literare și de observație psihologică. E genul de carte pe care am citit-o cu admirație și invidie bună...
Mie nu mi-a plăcut istoria la școală. Cînd a învățat fie-mea pentru bac la istorie, mi-am amintit și de ce: era doar o înșiruire anostă de date și evenimente care nu păreau să mă privească și care trebuiau memorate papagalicește. Nimeni, niciodată nu mi-a spus istoria ca pe o poveste la școală. M-am și mirat cînd am dat de primele romane sau filme istorice că istoria poate fi atît de faină. M-am apucat de Sapiens fără să știu la ce...
Nu am văzut niciodată Parisul. În urmă cu exact zece ani, văru-meu locuia la Paris cu familia și m-a invitat să merg la ei. Pe vremea aia mi-era teamă rău de avioane, așa că am vorbit cu prietena mea să mergem împreună. Ne-am luat bilete de avion cu vreo lună și ceva înainte, am vorbit cu mama să stea cu fetele, urma să stăm cinci zile la Paris, eram foarte bucuroasă. Apoi lucrurile s-au precipitat în viața mea, mi-am...

spulberatic

Pe Anca Vieru o știu de cînd am lansat la Brașov, împreună cu Mihail Vakulovski, prima ei carte de proză scurtă, Felii de lămîie. Văzusem că tocmai a scos un roman și mă întrebam ce nume e ăsta, Spulberatic, despre ce ar putea fi vorba într-o carte care se cheamă așa. Apoi Mihail m-a rugat să o lansăm și pe asta, așa că am lăsat ce citeam să citesc romanul Ancăi. Care m-a prins de la primele pagini. L-am...