Acasă2017-11-18T19:36:06+00:00

CĂRȚILE MELE

Utøya – 22 iulie, vînătoarea de oameni

Am fost aseară să vedem Utøya. Am înghețat vreme de 72 de minute în scaun (primele 18 sunt ușor digerabile, de asta nu spun 90), cu unghiile înfipte în mîna lui bărbatu-meu, cu pulsul mărit, cu tîmplele zvîcnind, cu o furie și o revoltă greu de descris în cuvinte în creier, cu o senzație continuă de rău. Aproape nu m-am putut ridica la final. Dar cînd am ieșit din cinema, mi-am mulțumit că am ales să văd filmul ăsta. Că am putut trăi așa ceva, cu senzații atît de reale, dar din siguranța fotoliului de cinematograf, ca să înțeleg și să apreciez liniștea mea. Norocul meu. Dar și lumea în care trăiesc. 77 de morți, 99 de răniți, 300 traumatizați psihic pe viață. Știam statisticile astea. Le-am auzit la televizor, m-au cutremurat la vremea respectivă atît cît te mai pot cutremura niște cifre după 18 ani de teve în care ai văzut și filmat tot felul de morți din toate pozițiile. Dar nu aveam nici idee cum s-a simțit să fii acolo, un puști, o puștoaică, cîteva sute de copiii, și să participi la o vînătoare de oameni în care tu ești vînatul, captiv pe o insulă de 0.12 km [...]

De |21 august, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |2 Comentarii

despre puterea de a greși. și a îți cere iertare

Ieri, din senin, am primit un mesaj pe care nu îl mai aștept de doi ani. Un om pe care îl cunosc de cînd eram mică, cu care am legături de sînge chiar, mi-a scris să își ceară iertare pentru un șir de greșeli pe care le-a făcut față de mine și care mi-au cauzat mari neplăceri. (De fapt, încă plătesc pentru ele.) Sigur că am fost supărată, mîhnită, tristă, toata gama și că nu am avut așteptări să vină ziua în care îmi va cere iertare, fiindcă mi s-a întîmplat extrem de rar ca cineva să își ceară vreodată iertare. Așa că am fost extrem de bucuroasă să primesc mesajul ăsta. Mi-a umplut sufletul. Venea și însoțit de niște explicații care mie mi-au arătat că omul cu pricina e pe drumul căutării de sine, că a început să își pună întrebări și să caute răspunsuri, să facă pace cu sine și cu lumea din jur. Și nu e mai mare bucurie decît să văd astfel de oameni. Am iertat cu toată inima. În ultimii ani, să îmi cer iertare celor cărora le-am greșit, fie că a fost intenționat, fie că nu, pe măsură ce îmi ies în cale, a [...]

De |15 august, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |10 Comentarii

mama-mare și ziua de naștere

Cînd am intrat pe poartă, am văzut-o în curte, în spate, punea la uscat o pereche de papuci de casă pe capota vechii Lada a mătușă-mii, un vestigiu din tinerețile mele, ruginită și coaptă ca ea. Tocmai o întrebase pe fie-sa a mare, pe mătușă-mea, cine i-a murdărit papucii de au trebuie spălați și nu reușiseră deloc să se pună de acord că ea îi purtase și numai ea, nu își amintea una ca asta și pace, ei să i se spună cine i-a murdărit papucii și nu altceva. O strig: mamă-mare! Nu aude. O strig din nou. Aș. Zăbovesc la ușă pînă se întoarce, îi flutur mîna, mă agit, se uită prin mine ca printr-un geam, habar nu are că sunt, darămite cine sunt. Are ochii slăbiți, decolorați, zărește tot mai vag de la o zi la alta. Mai tîrziu, o găsesc la poartă, pe bancă, după vechi obiceiul tuturor oamenilor din sat. No, știam că ești aici, că am văzut mașina albă și am zis, asta-i mașina lu Petruța, sigur e mașina ei. Păi te-am strigat și ți-am făcut cu mîna mai devreme, nu m-ai văzut, eram prea departe. Dapoi nu mai văz și nu mai auz, tu [...]

De |31 iulie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |3 Comentarii

țara mea suspendată & Zuleiha deschide ochii

Cu festivalul, nu am reușit să mai scriu absolut nimic, așa că revin acum cu două recomandări de carte citite înainte de #cartfest5, două cărți care mi-au plăcut foarte tare. Prima este o carte care mi se pare absolut necesar de citit într-o perioadă cum este cea pe care o traversăm. E cartea Ancăi Mizumschi, Țara mea suspendată, o compilație de eseuri literare și de observație psihologică. E genul de carte pe care am citit-o cu admirație și invidie bună pentru felul în care este scrisă (Anca e în primul rînd poetă, optzecistă, iar asta transpare în bucățile literare), și cu la fel de mare admirație și invidie pentru bucățile de analiză. Anca nu e doar poetă ci și psiholog, iar asta face ca aceste eseuri să facă multă lumină la întrebări esențiale pe care ni le punem fiecare dintre noi: de ce alegem așa cum alegem de 29 de ani, de ce o parte din diaspora își neagă românitatea, cum ar trebui să ne privim lucid țara și să ne situăm față de ea etc. Anca locuiește în America de cîțiva ani, iar depărtarea și dorul de țară au făcut-o să își găsească resursele interioare de a se întoarce [...]

De |26 iulie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |1 Comment

am citit Sapiens și m-a pus la locul meu

  Mie nu mi-a plăcut istoria la școală. Cînd a învățat fie-mea pentru bac la istorie, mi-am amintit și de ce: era doar o înșiruire anostă de date și evenimente care nu păreau să mă privească și care trebuiau memorate papagalicește. Nimeni, niciodată nu mi-a spus istoria ca pe o poveste la școală. M-am și mirat cînd am dat de primele romane sau filme istorice că istoria poate fi atît de faină. M-am apucat de Sapiens fără să știu la ce să mă aștept și m-a prins de la prima pagină. Atît de tare că după fiecare capitol îi povesteam lui bărbatu-meu, fascinată, de aproape nu mai are nevoie să o citească și el. Ceea ce nu voi face și cu domniile voastre. Am văzut la un moment dat un film care pleca cu imaginile de undeva de pe pămînt, dădea zoom-out, ieșea din galaxie, se ducea hăăăt în univers, pînă unde pămîntul nu mai conta nici măcar ca particulă infinitezimală. Îmi amintesc senzația de călcîi de furnică pe care am avut-o urmărindu-l, cu interesele mele de călcîi de furnică care se crede important. Asta am pățit și citind Sapiens: m-a pus la locul meu rapid. Și tare faină e [...]

De |6 iulie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |3 Comentarii