Era trecut de unu noaptea. M-am dus să închid ușa de la living care dă în terasă, o french window deschisă nopții. Și am văzut-o. Stătea pe perete, deasupra ușii, mare cît o palmă de-a mea. Bigudiul mic a întrebat speriat: ăla e un liliac? M-am apropiat mai tare, dar nu foarte tare totuși. Xena din mine e foarte sensibilă la gîndaci, șobolani și alte bidigănii scabroase. În urmă cu cîteva luni, cînd am deschis ușa la gunoi și a sărit un șobolan gras înspre mine am urlat de a răsunat tot orașul. Există mărturii că și niște domni care se aflau pe Postăvarul ar fi auzit. Scenele cu șobolani din Kafka și 1984 mi s-au derulat apoi toată ziua în cap.
Dar nu era liliac. Liliac avusesem altădată, pe vremea cînd posedam și soț, pe care l-am închis în cameră cu fiorosul animal, să se descurce, mai ales că el era și tuns chilug, nu avea ce să i se întîmple. Era o lăcustă. Uriașă. Își fremăta picioarele, deși părea nemișcată.
Am luat o cîrpă, cu credința interioară că o voi speria și va ieși pe ușă, să meargă acolo unde se duc lăcustele cînd se duc. Bigudiul, ascuns în bucătărie, comenta cu însuflețire și haz: runda 1, mama-lăcusta. Mama se repede cu cîrpa, lăcusta îi dă jet. 1-0 pentru lăcustă. Runda doi, mama insistă, lăcusta nu are nicio treabă. Runda 3, mama e epuizată, lăcusta rezistă, 3-0 pentru lăcustă. Hai mamaaa, că te face asta KO.
Mă făcuse, nimic de zis. Singurul lucru pe care l-am obținut a fost că lăcusta a sărit pînă în spatele panourilor de iută care țin loc de perdele, în colț, unde nici cîrpa nu ajungea. M-am dotat cu arme mai performante, am trecut la mătură. Lăcusta s-a mai mutat un pic, deranjată, după un panou de iută. Na belea, acolo nu ajungeam decît cu mîna, dar nu ne doream asta, nici eu, nici lăcusta.
Ne-am gîndit să ne încuiem în camerele noastre, să o lăsăm în plata Domnului de bidiganie, dar dacă îi venea chef să sară prin casă și să ne sperie noaptea? Sau dimineață, cînd m-aș fi trezit, să îmi sară în cap, să mă sperii, să fac infarct și să crăp înainte de termen, tocmai acum cînd îmi e atît de bine? Nu ar fi fost ironic, zău? Nu, nu se putea să dormim cu lăcusta uriașă și ucigașă în casă, hotărît lucru. Așa că am pus mîna pe telefon și am sunat eroul salvator. Sigur, era trecut binișor de miezul nopții, era rușinos că eram pișate pe noi de frica unei lăcuste verzi și obeze – poate de aia era așa grasă, mai mîncare vreo două din astea ca noi, era așa și pe dincolo, dar nici nu te puteai culca cu monstrul în casă, iar de prins, nici vorbă. Mai degrabă aș fi vînat un urs la ora aia. Bigudiul se mai gîndise la varianta să o dăm cu șprei de gîndaci, dar la cît era nesimțita, abia dacă am fi parfumat-o la subraț.
Și așa, tîrziu în noapte, eroul nostru a venit de departe, ne-a găsit supraveghind atent, de la o distanță sigură, lighioaia, s-a dus la panoul de iută, a luat-o între două degete ignorînd rugămințile noastre să ia o cîrpă măcar, și i-a dat drumul în întuneric, iar lăcusta, zvîîîîîr, în pădure.
Ai un umor teribil! imi place!
Doamne-ajuta pentru eroi! Eu chemam direct pompierii! ))))))
E clar ca ai umor. Din ala bunul. Alaturat penitei face minuni. Povestea e fascinanta. Rezolvarea arata ca feminismul e bun pentru femei, iar eroii sunt gata sa moara pentru feminitate. Se simt bagati in seama. Bine ca nu a fost un urs! Scrii toata ziua. Nu am timp sa desfund chiuveta si sa fac un muschi de vitel pe piatra vulcanica. Scrie!
Tare comment-ul! Mi-a placut! Ceea ce insemna ca subscriu in totalitate! 🙂 🙂 🙂
Ai citit Osho?
sper ca nu l-ai trimis inapoi in noaptea de unde a avenit, da’ mai stii…
hehe ! 🙂 Cu vreo luna in urma,seara tarziu,terasa…slab luminat…am luat de pe masa bricheta mea verde sa aprind o țigarușa. Doar ca nu era bricheta…era tot o lacusta, lacustoi (am tras eu concluzia,dupa cat era de mare !! )Daca luam in mana un carbune incins si nu urlam așa !! 🙂
Ziceau unii intr-un film ca mandrele sunt programate genetic sa se teama de cacaturi de genul in timp ce flacaii nu. Probabil o amabilitate de-a naturii sa ne facilitezi ero(t)ismul, pe care o aplaudam.
Sa fie lacuste…
:))
:)))) mor dupa hazul tau
de unde sa vina relatia aceasta rece cu regnul animal pentru cineva nascut la tara. animalutele fac parte din natura pe care o iubiti. fiecare ne invata ceva, chiar si sobolanul.
…sa tii aproape de tu eroul asta
De eram eu sunatul in miez de noapte pt o lacusta, primeai fix un spitz in qewr.
(ha!)
…am uitat sa si zambesc, ca sa nu para incruntata scrierea 🙂
(dar vorbeam serios, jur :))) )
Si io subscriu in totalitate si credetima ca parerea mea conteaza. Miam cumparat 1 per. papuci de la chinezi, 7 lei per., deci 3,5 lei buc. In sfarsit, am vezuy si io o chinezoaica benga. Tenu alb, alb, paru negru ca pana corbului, respectiv ca curu ceoanului, cum ar zice maica, popoul bombat, paru legat in coada, ochii ca ai drei Nora, pretena mea dela Pist. cu bul. caremi ingadue in permanenta sa pui virgula intre subect si predicat. Sunteti in topu preferintelor mele, dupadna Ana, dna Petronela. Dra Nora e la =litate cu dra Nora si Dra Uc. Bucurativa,… Citește mai mult
In sfarsit, o lacusta ok…
:)))
La mine acasa departamentul dezinsectie imi apartine…
„poate de aia era aşa grasă, mai mîncare vreo două din astea ca noi” =)) mooor! :)) ce ma faceam, ce mai citeam, daca erai mancata de lacusta? aoleu! nu stiu cine era monstru’, dar din perspectiva lacustei probabil aia care o vanau in timp ce ea isi vedea linistita de treaba. :)) ce nu face frica din om? :)) eu am incetat sa ma tem si sa ma scarbesc de paianjeni, gandacei si toate cele imediat ce am incetat sa traiesc cu ideea ca trebuie sa-i omor. oroarea aia ce o simteam era fata de mine, fata de monstrulache… Citește mai mult