Într-o vreme strigam și credeam tare: we are who we are. People don’t change. Paradigmele doar.
Azi știu că se schimbă. Oamenii se schimbă. Dar numai dacă și cînd vor ei. Și nu e vorba că la fiecare șapte ani ne înnoim celulele, deși o facem. Sau că creierul e într-o perpetuă schimbare, deși este, iar la capătul citirii acestui text va arăta altfel decît era înainte să te apuci de el. Ci la schimbarea aia care vine din plivire. Din atenție la sine. Din dorință sinceră de a fi un om mai bun. Din recunoaștere și asumare. Tocmai de aia sunt puțini cei care o fac. Și foarte mulți cei care încearcă să îi schimbe pe ceilalți. Ne e mult mai simplu să le vedem celorlalți defectele, să observăm cît de mult au de lucrat la ei. Și ne și deturnează atenția de la noi înșine. Cine vrea să se vadă exact așa cum e?
Și așa ne apucăm să îi schimbăm pe ei ca să ne fie nouă bine. M-am ocupat și eu cu schimbarea/salvarea aproapelui. Oh, cu cîtă silință și ce abnegație! Mi-a luat niște ani buni să îmi dau seama că nu voi fi fericită dacă nuștiucare va înceta să bea și va începe să muncească, de exemplu, ci dacă voi înțelege de ce anume atrag eu un parazit care să îmi căpușeze existența și voi lucra la asta. Că răspunsurile sunt toate la mine, înlăuntrul meu, nu la ceilalți. Că singura care are nevoie să se schimbe sunt eu însămi.
Oamenii se schimbă. Puțini, aceia care reușesc să se vadă și evalueze corect. Aceia care vor mai mult de la ei. Restul, așteaptă să îi schimbe pe ceilalți.
E complicat. Greu. Dureros. Un proces continuu, care pare de cele mai multe ori interminabil. De cîte ori zici că ești bine, iar răsar bălăriile. Iar recunoști un comportament care îți displace, o emoție negativă. Te îmburuienești de cîte ori te relaxezi și o iei de la capăt cu plivitul. Dar merită.
Personal, cred că voi face terapie pînă la 80 de ani.
Și tot nu o să fie de-ajuns.
Tare greu e sa fii mai preocupat de propria persoana decat de ceilalti… Cred ca pana la urma asta inseamna maturitate cu adevarat: sa-ti vezi de tine, sa-i lasi pe altii sa fie. Eu ma mai enervez pe mine cand incerc si incerc cu cate un om, care aparent mi-a cerut ajutorul, si pana la urma constat ca el nu vrea. Si pana la urma imi dau seama ca eu am vrut sa-l cred pe cuvant, nu el a incercat sa ma convinga ca isi doreste schimbarea si ajutorul meu. 🙂
Imi spunea o prietena ca de cate ori iti citeste blogul, are impresia ca este scris de mine, ca se oglindeste mult cu viata mea. Ai reusit sa faci acest lucru realitate inca o data, prin acest post. Cred ca fiecare suntem codependenti, intr-un fel sau altul. Facem scopul vietii noastre sa-i reparam pe cei de langa noi pentru a fi noi fericiti. Si chiar daca reusim, codependenta ne obliga sa gasim alte defecte si alte probleme, pentru ca ne hranim cu ele, ele ne dau scop.. altfel suntem fara rost. Si de aia atragem parteneri cu probleme sau traume… Citește mai mult
da, e codependenta, am zis si eu de nenumarate ori. lucram. lucram. lucram. lucram. 🙂
nu iti doresc lucrul asta 🙂
pari cu miezul la vedere, nu explic
(vezi cat credit iti acord. asa da ! yey)
Eu in continuare cred si sustin ca oamenii nu se schimba. Cel putin nu in punctele lor esentiale. Evolueaza, dezvolta tehnici de autocontrol, isi imbunatatesc capacitatea de a relationa cu ceilalti, folosesc experientele personale, da.Dar nu este o schimbare fundamentala ci doar o cizelare, o indulcire, o netezire, daca vrei, a trasaturilor de caracter innascute.
iertat sa fiu ca indraznesc, dar intr un univers ca al nost’ , neliniar, unde logica nu e sus jos stanga dreapta, omul se schimba mai dihai decat ne putem noi da seama
pe fizica newtoniana, nu(obsolete, cica). dar daca ar fi universul asta bazat pe acea fizica, ar crapa. stiti cum?…. poof.
Pentru a usura procesul de schimbare este important sa schimbi cauze nu sa maschezi efecte. Atunci lucrurile vor merge mai cursiv, tot interminabil dar macar nu mai pare ca te re-lovesti de probleme „rezolvate”. In ce priveste identificarea cauzelor este un proces dificil, dar daca il abordezi sitematic in timp te perfectionezi si exeprienta acumulata poate fi reutilizata cu succes.
Ps: Vezi ca aia cu schimbatul celulelor la 7 ani e falsa.
E foarte sanatos sa fii in tine si sa gasesti confort in tine insuti; pana la urma nimeni nu e perfect pe lumea asta. Fiecare are o alegere de facut in dreptul propriei persoane si, din obseratiile personale, cei are nu se schimba-mor. Se transforma in statui de piatra in care acele trasaturi de caracter se cimenteaza asa de bine ca efortul de a mai schimba ceva devine mult prea dificil si necesita prea multa energie. Cine nu se schimba, moare. Asa au supravietuit specii intregi, „privindu”-se, „constiientizandu”-si slabiciunile si ameliorandu-le de la o generatie la alta. Cimentandu-ne ne oprim… Citește mai mult
Da, oamenii se schimbă. De-aia s-au inventat vestiarele.
E ca si cu medicamentele: trateaza efectul, nu cauza!
Fie-mi iertata adaugirea: multi asteapta „sa SE schimbe” ceilalti, fara sa adauge cum, cand… nu „sa ii schimbe”! Parerea mea 😉 De multe ori m-am confruntat cu oameni de-astia. Si evident, parerea lor – ei sa nu se schimbe deloc. E destul de greu sa te vezi, sa te analizezi (prin comparatie la unele faze si oameni), sa mai faci ironii pe seama ta. Nu abdic insa:)
Felicitari pentru felul in care reusesti sa ma faci sa raman conectata la blog-ul tau si la felul in care expui tot ce ai in minte, in suflet si in corp. Si eu cred ca omul se schimba, dar din experienta mea in schimbat oameni, am ajuns la concluzia ca omul se schimba dupa omul de langa el, si nu este schimbat de omul de langa el, la fel cum floarea-soarelui se invarte dupa soare ca sa ii fie bine. Poate e vorba doar de nuanta, sau poate ca tine doar de noi daca vrem sa fim mai buni. Caracterele… Citește mai mult
vezi, mai stii inca cel putin un lucru…foarte bine punctat, apropo. 😀
[…] Pentru că nu se termină niciodată. Așa cum bine scria unul din autorii mei preferați, Petronela Rotar: „[…] schimbarea este un proces continuu, care pare de cele mai multe ori interminabil. De […]