prima lansare & reacții

M-am trezit devreme, în uguit de păsărele, pe care ninsoarea de acum două zile nu le-a speriat. Am răsuflat adînc și mi-am zis că o să fie bine și azi, la lansarea de la librărie. Bine a fost și ieri, la cenaclul Tiuk, chiar dacă tremurul interior s-a potolit abia spre seară cînd am ajuns acasă, am deschis o sticlă de vin și m-am uitat la un film, ca să ies din mine. Tot ce s-a întîmplat ieri am trăit de parcă nu m-ar fi privit pe mine direct, ca și cum nu ar fi fost vorba de mine, ci de altcineva, cineva pe care îl cunosc bine și care mi-e drag, dar nu eu. Cred că aș fi făcut un atac de panică acolo pe scenă, dacă brusc aș fi realizat că oamenii ăia care stau la coadă, cu cartea în mînă, pentru mine stau, să le scriu eu două vorbe stîngace pe prima pagină. După ce am semnat cărțile alea, cu degetele amorțite, că nu am mai scris de mînă atît din facultate, m-am așezat să vorbesc cu o fată frumoasă care venise de la București special să mă vadă. Fie și numai la gîndul ăsta aș fi putut să fac un atac de panică mic. Iar ea mi-a spus că îi intimidez pe oameni, că par perfectă, iar povestea mea ireală. Și că le e greu să vină să mă tragă de mînecă, pentru că se uită la mine și nu am nici măcar oja pe o unghie sărită și se simt mici, în comparație. Și o ascultam și mă tot întrebam despre cine vorbește. Despre mine, care m-am și mă simt Cenușăreasa oriunde m-aș duce? Eu care mă compar cu fiecare femeie întîlnită și ies pe locul doi de fiecare dată? Și m-a trăsnit, așa, gîndul că lumea e plină de Cenușărese care umblă libere și că locul unu e mereu vacant. Un șir nesfîrșit de femei care se simt complexate una de alta, care se pun pe sine pe un loc inferior și cred că cealaltă e mai bună, mai frumoasă, mai curată, mai uscată, în vreme ce cealaltă simte exact același lucru despre prima și despre sine însăși. Cît de fucked up!

Altfel, mă bucur cît pot eu de tare, (tot ca și cum nu ar fi vorba despre mine, cumva, că parcă nu îmi vine să cred că eu am stîrnit toate astea), de reacțiile la cartea mea. Vă dau și vouă cîteva, de la cititori sau scriitori. Și o să mărturisesc aici că unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi se întîmplă e acela să descopăr că scriitori pe care îi admir și la care m-am uitat ca la niște zei îmi citesc cartea și scriu frumos despre ea. E așa de uluitor că uneori mă simt lovită cu leuca în moalele creștetului. Așa am pățit ieri cu Iulian Tănase, pe care dacă nu l-ați citit nu știți cum se poate scrie și inventa limba română, eu una sunt îndrăgostită de scrisul lui. Iar Iulian Tănase a scris pe facebook așa despre cartea mea:

Două vorbe vreau să spun despre cartea de debut a Petronelei Rotar, „O să mă știi de undeva“ (Herg Benet, 2014): este o carte vie, densă, adîncă și atît de bine scrisă, încît am senzația că Petronela a mai debutat de cîteva ori pînă acum, în cine știe ce alte vieți de care poate nici ea nu are habar. Vă mai amintiți ce îi spunea Seymour lui Buddy? Citatul e din „Seymour: o prezentare“ (de Salinger): „Dar sînt, totodată, și un simplu cititor. Și tu un scriitor de povestiri remarcabile. Nu vreau să primesc de la tine o povestire remarcabilă. Vreau prada ta“. În volumul „O să mă știi de undeva“ există multe texte remarcabile (n-am să reproduc nimic aici, vă las să le descoperiți singuri), dar nu e doar asta: am simțit din plin prada de care vorbește Salinger. O pradă privată și atît de intens personală, încît devine transpersonală și, cumva, arhetipală. Și încă ceva: e foarte important să fi trăit ceva înainte de a te apuca de scris. Iar Petronela, cum știam deja de pe blogul ei, a trăit destule.

Și alte cîteva vorbe și mesaje, care mi-au făcut sufletul să se însorească, în vreme ce afară ningea cu fulgi mari cît floarea de măr.

Un club sordid din Piața Rosetti. Fum, bere, lume. Ciudați toți. Parcă trăiam studenția pe care am părăsit-o de plictiseală. Scriitori. Sau, scriitori? Oameni. Iulian Tănase, respect! Ana, femeie! Mirel, om, bărbat, mișto! Pe scenă, literatură contemporană. De căcat, ca să folosesc un termen uzitat aseară în exces. Apoi i-a venit rândul ei să citească. Dintr-o carte mică, albă, subțire. Prea subțire! Avea emoții. Se vedeau. Dar spusele ei aveau sens. Și am fost atent. Chiar dacă m-am dus acolo exclusiv pentru ea, nu înseamnă că trebuia să fiu și politicos. Dar am devenit brusc interesat. Era interesant! Și mi-am promis că o să citesc. Cartea pe care o cumpărasem din curtoazie. Și am citit-o. Cu retina rănită de firul epic. Mă, fată, dacă întâmplările alea sunt reale, oau!, ai câștigat respectul meu veșnic. Dacă nu sunt toate reale ești genială. Pentru că m-ai făcut să cred că sunt. ” O să mă știi de undeva” e o carte mică, albă, subțire. Prea subțire! E cam ca viața. Te oftici că se termină repede. Mi-a plăcut mult și am încercat să citesc doar cu ochii necunoscutului nu cu cei ai prietenului. Fata asta scrie tare curat. Chiar și obscenitățile au rolul lor. De obscenități cotidiene, nederanjante, așezate meticulos în calea trăirilor. Nu sunt agresive. Fac parte din tablou, îl completează. Cartea asta merită fiecare clipire de pleoape. Petronela, bravo! Simplu. Bravo! Sper să nu te oprești aici. PS… Nu toți oamenii mișto au încercat să se sinucidă. Eu nu am încercat. Dar aveam de gând. Să mă sinucid ca cititor de literatură contemporană. Acum mi-a trecut. Am citit o carte frumoasă. Mică, subțire, dar albă. Prea albă! O s-o găsiți de acum în librării. Merită fiecare clipire de pleoape. Ale mele au fost puține. Am citit-o cu ochii deschiși! (Radu Dumitrescu)

Dupa fragmentele citite de Petronela, desi am insfacat cartea imediat, sa nu cumva sa o pierd… mi-a fost frica sa o citesc. Da, frica. Frica de invidia care o sa m-apuce in gheare, ca de ce ea, ca si eu puteam, chiar mai bine. Frica de talentul ei. De starea mea de acum si de dupa. De durerea ei. De durerea mea… Teama ca se va sfarsi lectura prea repede, ca n-are 2000 de pagini ca Tintinalli (ce bine ar fi fost, sigur as fi invatat-o pe dinafara si as fi luat si zece cu brio!)
Astazi mi-am luat inima-n dinti, aveam si starea la mine… asa ca am purces ”la drum”. Da, azi, de Florii! De ce va mirati? Azi, de nori si de gri si de…
Am sarit peste prefata (ca de obicei, sa nu ma influenteze nimeni si nimic) si am sorbit fiecare cuvintel, pana la ultimul. Stiam eu! Stiam ca se va termina prea repede! Stiam ca sunt hulpava, niciodata nu am stiut sa mananc sau sa citesc si eu ca oamenii, sa mestec rar, de o suta de ori, fiecare imbucatura, fiecare cuvant, ca asa-i sanatos. Iar la sfarsit degeaba-mi pare rau; ce s-a dus, dus ramane. Ramane gustul, pofta nesatula, mai vrei, mai mult, si mai mult! (Mirela Nițu, medic)

Nimeni nu se despieliteaza ca tine. Esti o dansatoare la bara literara. Dintr-alea cu zvac, fara dulcegarii. De-ti scurtcircuiteza maduva. Ailanta (Ana Barton, n.a) e o cofetareasa. Intinde cuvintele ca glazura pe tort, si mi ti le descanta de-ti lasa gura apa numa ce-i vezi numele. (Doina Cionga Cărăușu)

Nu stiu cum faci ce faci da’ ce faci tu e letal-gic. Adica omori omu’ incetu’ cu incetu’. Scrii intr-un mod care iti intra direct in cortex (asta ca sa fac si io pe deshteptu’ si sa arat ca am facut liceul si stiu ce-i aia ), coboara prin inima si iese afara pe cur da’ cand iese se lasa cu orgasm. Un fel de tzeapa de-a lu’ Vlad da’ pe invers: adica erai mort cand te-a gasit, te-a supus procesului de tzepuire inversa si iesind afara pe unde ar fi trebuit sa intre te lasa mai viu decat ai fost vreodata. Ii inteleg si pe cei care nu te digera da’ eu zic sa-si bage indigestia in propriul frigider cu sentimente si sa ne lase pe noi astia idioti in pace sa te savuram. Tu esti … elixiroasa. Vezi, il faci pe bietul om sa inventeze cuvinte, fraze, literaturi. Nu esti prima, am mai intalnit oameni d-astia: Nichita, Baudelaire… Si stai bre calm ca nu te compar cu ei, eu numa’ zic ca-mi faci mie ce mi-au facut si altii inaintea ta. Prea rar mi se intampla treaba asta insa. Noroc insa ca esti tanara, avem tot timpul sa mi se intample mai des. (Gabi Grosu)

Dacă mai e nevoie să spun, cartea poate fi comandată de , inclusiv din Uniunea Europeană, pentru cei care nu sunt în țară și mă tot întreabă. Între timp a început să ajungă și în librăriile din țară, Cărturești, Librarium, Libris.

foto: Carmina Trîmbițaș