o vamă, altă vamă

11

scriam în 2008:

„eram doar o mana de oameni. acum 9 ani. vama era o intindere nesfarsita de nisipuri virgine, pe care doar cateva corturi se indurasera sa se aseze. o buda improvizata, terasa de stuf de la ovidiu si restaurantul lu’ mitocanu, neterminat. si noi, goi si fericiti ca gasisem un teritoriu nou, dupa ce 2 mai fusese mancat de fluxuri. un an mai tarziu, bantuiam goala cu fetita mea cea mare, atunci mica, de mana. plecam din sat, unde ne cazam la tarani si pana ajungeam la plaja faceam 2-3 opriri la terase. nu pentru ca ne ardea gatlejul, ci pentru ca muzica era atat de misto incat trebuia sa stam macar pret de o melodie. si o cafea sau bere. la fiecare din ele. si fie-mea, care avea 2 ani, zicea: auzi, mama, blegovici!! si eram tot numai o mana de oameni care il descoperiseram pe goran, ce avea sa devina ani mai tarziu trendy. ca si vama. fashionable.

degradarea sustinuta, betonizarea care a cuprins-o implacabil, iminenta manelizarii, cocalarizarea, toate ma ranesc profund, ca si cum vama mi-a apartinut candva, ca o iubita virgina, iar apoi cineva a batjocorit-o, desfranat-o, abuzat-o si acum mi-o returneaza drept noua si neinceputa.

si totusi, parasind vama, mi-am dat seama ca o sa ma mai intorc. pana la urma, vama ramane pentru mine un statement. chiar daca acum e o curva dezabuzata, eu o percep senzorial asa cum era cand era virgina si numai a mea. dincolo de cohortele care au dezonorat-o”

2013

Acum 2 weekenduri, în Vamă, un tip a fost bătut crunt pentru că făcea plajă gol. Ani mulți în urmă, profețeam cinic, fără să credem cu adevărat, că o să vină o zi în care nu o să mai poți face plajă dezbrăcat că o să te bată textiliștii. Sigur, ni se părea la fel de plauzibil ca apocalipsa, era doar o glumă bună atunci, însă acum două săptămîni, în timp ce mă aflam în 2 Mai, cineva a fost bătut pentru că s-a dezbrăcat într-un loc care așa a pornit: pentru dezbrăcați. Firește, la mijloc sunt doar teroarea și puterea implacabilă ale majorității imbecile. Bietul disident ar fi putut face ca noi, ăștilalți. Să plece fără să se uite înapoi, să nu mai calce acolo, căci acolo nu mai e nimic pentru noi. Să părăsești Vama definitiv și fără regrete nu îmi pare act de lașitate, ci singurul act decent posibil. Nu reușesc să îi mai înțeleg pe cei care se plîng că s-a stricat Vama dar continuă să se ducă și să se simtă rău acolo, ca și cum ar putea opri ceva din tăvălugul odios aflat deja la jumătatea rostogolișului prin prezența și smiorcăitul lor redundant.

Acu 3 ani, am plecat din 2 Mai într-o sîmbătă în Vamă cu niște prieteni care voiau o cinstită șaormă de la turcu. Sigur, eu sunt agorafobă, însă marea de oameni care se mișca unduitor către mine pe strada principală m-a înspăimîntat cu adevărat. Mă simțeam amenințată, sufocată, strivită de o caracatiță colosală, cu tentaculele acoperite de sute de capete umane, agitată și pantagruelică. Am fugit în mașină, îngrozită, pînă s-au meșterit șaormele cu pricina. Anul ăsta, am mai petrecut zece minute acolo, obligată de întîlnirea cu fie-mea cea mare și de sensurile unice (!) și foarte betonate care mi-au purtat pneurile de-a lungul falezei, de la Bibi pînă spre Expirat. Faleză pe care nu mai aveai unde așterne un cearșaf de șezlonguri fițoase, Mamaia style, baldachine, terase, iarăși șezlonguri și niscaiva umbrare triunghiulare extrasupertrendy. Raiul consumerismului, gen. Locul perfect unde un hipster corporatist sau hipster simplu sau corporatist simplu își plătește cu bani grei senzația că o arde rebel și nonconformist cîteva zile pe vară. Unde banul pe care îl dă e invers proporțional cu calitatea serviciilor, căci aici nu s-a schimbat nimic în Vamă, tot șaorma aia o mănînci, tot în camera aia lipsită de confort stai, doar că ele costă infinit mai mult, că cerere e, slavă capitalismului, și oricît ai cere pe același serviciu mizerabil, cineva tot se găsește să dea.

Toate astea le observ sastisită, dar relaxată, din micul golf al unui 2 Mai abandonat cîndva, dar la care m-am întors cum te întorci la prima iubire. L-am găsit nealterat, aproape. Cu corturi și oameni faini, majoritatea ardeleni, deschiloțați sau închiloțați, după bunul-plac, terasă cu muzică bună și în surdină, cu pește proaspăt adus direct din mare de pescarii locantei și cu prețuri corecte. Cu seri liniștite, lipsite de ciubalau nocturn pînă în zorii zilei – excepție weekendurile cu multă marfă de București. Desigur, și aici găsești un colonel securist care să te dea în gît lui Călin că ți-ai pus cortul în fața căsuței lui cu vedere la mare și acu nu mai are vedere la mare că el a plătit pentru vedere la mare, deși cortul tău e mai încolo oleacă, și pînă la urmă te muți, ce să faci, te muți și gata, și așa nu îți făcea plăcere să îi vezi burta mare și penisul mic, de securist, în proximitate. Dar și aldat, în Vama aceea, veche, ai întîlnit o familie de chiloțari din Buzău, de exemplu, care își împrejmuise cortul cu gard o curte interioară, ceva deosebit, cu accente japoneze, să aibă unde se juca copilul și soacra, iar oamenii, recent auto-împroprietăriți, reîmprejmuiau curticica în fiecare dimineață, după ce punkiștii vamaioți fără simțul proprietății le dărîmau gardul seară de seară, că e plaja tuturor, ce inepție, domle.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

11 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ella
Ella
6 aprilie 2014 01:48

Da’ ai ceva cu buzoienii, hani? 🙂

Cred
Cred
6 aprilie 2014 12:32

Si unde ai evadat? Ca eu inca n-am gasit

bacalu corina
bacalu corina
29 aprilie 2014 23:54

Of.. eu nu am amintiri in Vama. De fapt nu prea am la mare. Am descoperit-o tarziu si nu am vizitat-o prea des. Acum ce merg mai des, de vreo 8 ani incoace.. desi mereu sunt dezamagita de preturi si conditii si mereu zic ca o sa vad marea in alte tari. Cu toate astea, ma reintorc anual, macar 2 -3 zile. Parca nu ma lasa sufletul sa o abandonez! Pacat tare ca totul se degradeaza, betoneaza…. Ar fi fost prea frumos sa ramana ca acum 20 de ani… cu tot cu mentalitatea de atunci!

Virgil
Virgil
30 aprilie 2014 08:54

eu am prins vama prin 94-96. Plecam in vama imediat ce incepea vacanta si ma intorceam prin septembrie. Eram… vreo 100 de oameni 🙂 ne stiam toti.
Aveam 15-16 ani, si priveam cu admiratie tipul „ala” de oameni. Sigur, se bea mult. Sigur, serviciile erau de rahat. Dar erau „umane”, cumva.

Era superb.

ram
ram
15 iulie 2014 21:54

…nu te intuisem in zona asta
aflat ceva nou despre tine

Mihaela
Mihaela
11 martie 2015 11:58

Parca s-a mai spalat Vama…acum cativa ani auzeai manele, acum nu mai exista…Cativa ani a fost urat, lume proasta…Acum noi mergem de mai multe ori pe an si frecventam doar ce ne place. Ne holbam obsesiv la peisajul ala misto…de sus…si la marea albicioasa…mancam clatite, mergem la Bibi, la concerte la Soni si dansam pana dimineata pe plaja pe muzica de la mitocanu. Apoi vedem rasaritul. Cel mai mult imi place ca acum pot face asta si cu fetita mea.

Ioana
Ioana
26 august 2015 20:15

Uof…. e fix asa cum zici tu. Si noi am renuntat la Vama, nu mai e pentru noi….

Adriana Ionescu
Adriana Ionescu
25 iunie 2016 22:01

Unei bune prietene a mea i s a furat anul trecut telefonul bengos DE SUB CAP in cort, noaptea.
Il pusese sub cap pt ca in noptile dinainte se raportasera si alte furturi nocturne de telefoane din alte corturi si a zis „in puii mei, nu o sa ma faca la capul personal”.
Ei…ba bine ca da.
Nu mai calcam in veci pururea pe acolo.

O admiratoare
O admiratoare
22 februarie 2018 17:02

m-ai emotionat pana la lacrimi