o slujbă ca oricare alta

Soldații ăia explodaseră, pur și simplu. Se făcuseră bucățele, acolo în poligon la Cincu. De-ar fi fost primele bucăți de oameni din viața mea. Dar nu erau.

Ce ați simțit când ați aflat că fiul dvs s-a sinucis? Cum s-a întâmplat accidentul, a adormit la volan? Vecinul dumneavoastră a dat vreodată semne că ar fi violent, cum vă explicați că a ajuns să își ucidă soția?

Mai ales copiii. Copii bătuți, copii uciși, copii sinuciși. Erau cinci, bălai de tot, cel mai mic nu știu dacă avea doi ani. Îi spânzurase ta-su pe toți de grindă, de la cel mai mic la cel mai mare și apoi se atârnase și el. Era prima mea zi de reporter la Pro, imaginile curgeau de la Târgu Mureș, eu priveam înmărmurită.

Seara îi iei cu tine în pat. Te culci cu ei. Uneori te și trezești.

Sigur, spui, puteai să alegi altă meserie. Cândva credeai că o să ajungi poetă, scriitoare. Apoi te-ai trezit că aveai 21 de ani, erai studentă la Litere, mamă a unei fetițe orfane și văduvă și trebuia să te întreții, pe tine și pe ea. Ai început să lucrezi la ziarul ăla. La pagina cititorului. Aveai un șef împuțit, misogin și bătrân care îți vorbea urât. Umblai cu căștile înfundate în urechi, cu Tom Waits urlându-ți în timpane și cu fotograful după tine pe străzi și intervievai oameni. Vox-populi, adică. Îi întrebai ce părere au despre. Ei îți răspundeau, tu deschideai reportofonul. Mulți te refuzau. Te simțeai umilită când făceau asta. Când aveai destule răspunsuri coerente te întorceai la redacție, transcriai. Dacă erai norocoasă, ajungeai să scrii și șapoul. Te semnai. Ți se părea mare scofală să îți vezi numele acolo. Cel mai adesea, doar inițiala : P.V. Petronela Varga. Apoi ai început să faci teren pe bune, știri. Și suplimentul TV. Stăteai toată ziua la redacție. Ai renunțat la școală, ca să ai timp să îți vezi și copilul. N-a fost prima școală la care ai renunțat. Ani mai târziu, ai mai renunțat pe la jumătate la una, deși aveai bursă de merit. Ești o pi#dă lirică nelicențiată, deși i-ai scris lucrarea de licență unei prietene, că tot erai expertă în Kundera și Gombrowicz. Meriți un unlike, cel puțin, dacă nu chiar unfriend, nu ești înalt-școlită. Nu ai diplome fir, ești rușinea jurnaliștilor și a intelectualilor fini. Ești o semidoctă.

Șeful tău mare credea că scrii tare prost. Erai o jurnalistă proastă, nu doar nelicențiată. Ai schimbat ziarul și șeful. Ai schimbat și numele. Te-ai măritat cu el. Cu șeful. Ăsta nu credea că scrii prost. Ți-a înfiat primul copil și ți-a mai făcut unul, să fie. În caz că nu aveai destulă treabă pe lume. Apoi au zis să vii să lucrezi în teve. Nu știai cu ce se mănâncă asta, ai zis bine și te-ai dus. Ai intrat în centrifugă. Erai tunsă periuță și ei te-au băgat pe sticlă, repejor. Cică să faci stand-up. Așa cheală? Așa cheală. Ai făcut. Erai peste tot. Băi, peste tot. Noaptea dormeai din bip în bip. Te sunau sursele. Aflai prima cine a murit. Pe cine a călcat mașina. Pe cine au ridicat mascații. Cine s-a sinucis. Cine a fost arestat. Ce urs a fost capturat. Erai la volan, în spatele ambulanțelor. La 2 metri în spatele mașinii de pompieri. În pădure, cu ursul în portbagaj. Zile, nopți, sâmbete, duminici. În pauze, copiii care trăgeau de tine. Le era dor. Dar nu ca ție. Îți spuneai că o să fie bine, o să te oprești într-o zi, vor veni vremuri mai bune, nu o să mai alergi atît pentru pâinea pe care le-o pui pe masă. A picat fierea. Ai scos-o. Amigdalele. Le-ai scos și pe alea, da-le naibii, cui îi trebe amigdale sau fiere. Nu ieșeai nicăieri, nu aveai timp. La răstimpuri, auzeai că ești amanta primarului. Sau a nu știu cărui miliardar. Tu stăteai în chirie. Te dădeau afară proprietarii, te mutai cu toate handrabelele și copiii. Plângeai când auzeai. Cum să nu plângi. Ți se părea nedrept, urlai în tine, nu te auzea nimeni. Mai trecea un timp, auzeai că ești amanta altcuiva. Te resemnai. Nu ți-au plăcut niciodată bărbații cu bani. Te-ai ținut departe de lumea aia.

Apoi ți-au zis că tre să intri pe sticlă. Între toate blondele. Așa brunetă, cu păr scurt? Așa. Ai intrat. Ca dracu ai intrat. Erai varză. Îți tremura vocea și picioarele îți tremurau. Și stomacul. Ai grijă că se uită la tine 7 milioane de oameni. Fix 7? Nu au și ei altă treabă? Nu au. Bine, atunci. Te-ai încurcat ca o proastă. Îți auzeai inima în urechi, tâc, tâc, ai zis că leșini în direct. Nu ai leșinat. Ai crezut că o să-ți treacă. Pe dracu ți-a trecut. Tot așa emoții ai avut, de fiecare dată. Auzeai în cască, 3, 2, 1- amănunte are Petronela Rotar. Petronela Rotar era praf. Încă e. Ca atunci, pe scenă la căminul cultural, când era primadonă în piesa aia de teatru de școală și când s-a tras cortina și a văzut sala plină i s-a făcut rău de emoție, i s-au înmuiat genunchii ca gladiolele și a uitat tot. Acu trebuie să trăiască zilnic cu asta. Fiecare live, un supliciu.

Nu ai fi zis. Ce meserie mai e și asta. Apari la televizor. Așa. Te duci cu o oră înainte de jurnal, nu? Te machiază cineva, te piaptănă altcineva, citești un prompter și mergi acasă, nu? Nu. Te machiezi singură, într-o bucătărie micuță. Uneori, de cinci ori pe zi. Ba că intri de mai multe ori, ba că îți strică lacrimile machiajul. La 6 dimineața, în frig de minus douăj de grade. Stai așa, îngheți la cadru, poate li se face milă și te bagă și scapi. Ca să te poți duce pe teren. Să numeri morții cu care apoi te culci în pat seara. Uneori terenul ăsta e fain. Prea fain. Ești în elicopter, peste munți. Sau într-un loc vrăjit, cu oameni vrăjiti. Pe aripile unei parapante. Într-o biserică veche, ascultând o orgă bătrână. În proximitatea unor oameni frumoși, pe care altfel nu i-ai fi cunoscut. Pe un vârf de munte. Așa e meseria asta. Sublimă și abjectă. Ca tine.

Dă dependență.

Și așa n-ai mai ajuns nici scriitoare, nici antropolog, nici filosof. Te-ai luat cu supraviețuitul. Ai scris pentru tine, ca grafoterapie. Ai dormit tot mai puțin. Ai fumat tot mai multe țigări. Ai plecat din teveul ăla cu oboseală cronică. Ai zis să stai deoparte, dar nu a mers. Ai învățat măcar să te cruți. Și să te iubești și pe tine, așa nelicențiată cum ești, o amărâtă de jurnalistă de la țară.

(acest text face parte din volumul )