o conversație cu mama

74

Nu am mai sunat-o de la primul scrutin. Am vrut să evit discuțiile electorale care înfierbîntă pe toată lumea acum. În seara asta am sunat-o, totuși, să văd ce face. Zău, am vrut să evit orice aluzie la alegeri, orice întrebări.

– Să știi că iar nu te mai văd la televizor, iar ați dispărut de pe cablu, zice.

Din spate, aud vocea vară-mii, batjocoritoare.

– Ponta e de vină.

Auch, zic. Nu, oh nu!

– Mamă, te rog, dacă votați cu PSD-ul, măcar nu îmi fluturați mie asta prin față.

– Dar tu cu cine votezi? Cu deșteptul de Johannis? Ai văzut ce inteligent e, bubuie de deșteptăciune. Ai văzut, zi?

– Am văzut un om elegant, cu bun simț, mamă, spun cu obidă. Nu vreau să ne certăm. Dar dacă tot ai adus vorba, deși eu nu intenționam, cred că e bine să știi că s-ar putea să plec din țară dacă iese Ponta al tău.

– Acum mă ameninți că dacă votez cu cine vreau pleci. Vrei să votez iar cu ai lui Băsescu?

– Mamă, am aproape 38 de ani. Nu am cum să te ameninț. Te informez placid. Nimic mai mult.

– Auzi la ea, pleacă. Mamă, faci ce vrei, eu votez cu cine mi-e mie mai bine. Mie cu Ponta îmi e bine. Boc mi-a tăiat salariul, el mi l-a dat înapoi. Acum mi-a dat bani de cărți, nu votez cu Johannis să îmi taie iar salariul Băsescu. Ai auzit ce vrea să facă prostul ăla de neamț, să îl pună pe Băsescu prim-ministru…

– Ai o fixație cu Băsescu, nu înțeleg. Băsescu s-a sinucis politic cînd a susținut-o pe Udrea, ce tot aveți cu Băsescu?

– Tu nu știi pe ce lume ești, fato! Nu vezi ce corupție e în jurul lui Johannis?

– Știu ce corupție e în jurul lui Ponta, însă. 38 de pesediști penali…

– Mamă, tu știi că eu nu am votat cu PSD-ul niciodată!

– Tocmai, și să votezi chiar acum, mi se pare halucinant!

– Pentru că PSD-ul nu mai e ce a fost, e plin de oameni tineri, ca tine, așa, Băsescu a dezbinat România, Ponta o să o unească…

– Mamă, unde auzi prostiile astea? La Antena 3? Tu ai văzut că toată intelectualitatea se zbate împotriva lui? Așa ați făcut și cu Rațiu… dar eram prea mică atunci. Tu la copiii tăi nu te gîndești?

– Îmi pare foarte rău… tocmai că mă gîndesc, că parcă sunteți toți spălați pe creier de Băsescu. Iar la Antena 3 sunt cei mai buni jurnaliști din România!

Nu am mai putut continua. I-am spus că are dreptate, că la Antena 3 sunt cei mai buni jurnaliști din România. Mi-am luat la revedere, am închis. Apoi am plîns o vreme. Ca de fiecare dată cînd avem o discuție serioasă. Există prăpăstii pentru care nu au fost inventate încă punți.

Articolul precedenttestul triplu socratian
Articolul următortrezirea
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

74
Lasă un mesaj

avatar
44 Discuții
30 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
Laura
Utilizator
Laura

Nu e singura ,draga mea…Au reusit sa cumpere o mare parte dintre profesori cu nenorocitii aia de bani de carti…Pacat.

Mara
Utilizator
Mara

Mi-au dat lacrimile.Acest post a venit fix azi,cand sunt foarte trista si dezamagita de Romania in care traiesc.Mi-e ciuda de imi vine sa urlu cand vad atata indoctrinare.Mi-e frica,la propriu, de ce ar putea urma.Mi-e teama ca voi fi nevoita sa plec din tara…

Ada
Utilizator
Ada

🙁 Imi pare rau pentru tristetea ta si pentru noi toti, inclusiv pentru cei care nu vad bunul simt si coloana vertebrala din Iohannis.

Ovidiu
Utilizator
Ovidiu

Nu sa-i cumpere…doar sa-i orbeasca…sa nu vada dincolo de ziua de maine.

Corina
Utilizator
Corina

Este trist ce se întâmplă în această ţară. Uneori am impresia că sufletul acestei naţii se stinge uşor. Apoi va dispărea. Vom rămâne cu o formă fără fond, un trup măcelărit, o amintire dureroasă. Mă înspăimântă faptul că zi de zi aud tineri care vor să plece din ţară. Vrem şi noi, sperăm că până la jumătatea anului viitor să reuşim. Dar doare…. Şi sper din tot sufletul ca, atunci când vor rămâne singuri aici, părinţii şi bunicii noştri să realizeze că nu i-am lăsat de izbelişte ci că, prin alegerile pe care le-au făcut, ne-au alungat. Petronela, bucură-te măcar… Citește mai mult

InimaRea
Utilizator
InimaRea

Doamna draga, Ponta va cistiga, matale nu vei pleca, iar viata va continua ca si pina acum – cum ar, si dac-ar cistiga Iohannis. Ce nu stim despre „pragmatismul” virstei a III-a, aflam odata ajunsi acolo. Cind amanuntele conteaza, cind „ideile” – of, Maretele! – nu (mai) fac nici doi bani. Cind chiar intelegem ca nu-i vorba goala asta: Drumul spre iad etc. Doar fiindca drumul spre rai nu exista cum nu exista Mos Craciun – decit pentru cei care tin mortis sa creada-n el. De la o anumita virsta-ncolo, nu mai e timp de povesti – de fapt, nu… Citește mai mult

Maya
Utilizator
Maya

Mi se rupe inima cand aud diferentele de opinie dintre parinti si copii cauzeaza atata durere. Mai ales cand e propria ta mama. Senzatia aia ca iti crapa capul de ciuda si furie si dezamagire si apoi vina ca nu e frumos sa gandesti asa despre mama. Apoi lesuiala aia care te face sa vrei sa pleci si sa uiti de toate. Ai incercat si ai luptat draga mea, mai mult decat merita. Cu tara asta, care la fel ca mama, are atatea contradictii ca te face sa urlii de neputinta si frustrare. O tara bolnava, cu perfuzi conectate in… Citește mai mult

Dani
Utilizator
Dani

Ce pacat sa suntem o comunitate atat de numeroasa. Totul pare tras la indigo, si eu sunt in situatia asta. Acum m-am resemnat, cand o sun pe mama si inevitabil ma duce spre politica, ii raspund sec: „Nu ma mai intereseaza politica. Nu vreau sa duscut despre asta.”
I-am spus si eu ca voi pleca din tara. Nu pare sa conteze. Ponta e mai aproape de sufletul ei decat propriul copil, pentru care mi-a scos ochii toata viata ca a facut „sacrificii”.

Gabe
Utilizator
Gabe

Nu are absolut nimic cu pragmatismul ci chiar foarte mult cu spalarea de creier, cu inertia sau frica de schimbare si nu in ultimul rand cu abandonul. Drumul spre iad … e o alegere! S-ar putea din pacate sa fie o a doua intoarcere in trecut. Prima a fost Iliescu, drumul spre iad batatorit.

Nu ajungem nicaieri asa
Utilizator
Nu ajungem nicaieri asa

„Eu zic sa-i luati cu binisoru’ pe-ai batrini si sa-i menajati ” …. Da, urmatorul pas e sa ii si convingem ca alegerea lor de a vota PSD e chiar buna… In loc sa va zbateti sa schimbati ceva, nici macar parintele nu poti sa ti-l convingi, nu mai vorbesc de ceva ce ar putea implica mai mult efort, cum ar fi sa iesi in strada 🙂

judit
Utilizator
judit

eu am plecat din tara cand am ramas somera in 1994, la varsta de 47 ani, mi-a mers si bine si rau si m-am intors in 2012, cand de afara parea ca nu mai suntem dispretuiti, ca se accepta ca incepem sa intram in europa. am vazut ca am gresit, referendumul ala penibil ne-a aruncat inapoi cu 20 ani, oricum daca vrea doamna sa plece, sa nu mai inghita gunoaiele aruncate pe piata noastra de mass media, nimeni nu ar trebui sa ii vorbeasca de varsta ei ci de visele ei.

Mihaela Nastase
Utilizator
Mihaela Nastase

Petro, am trait iar un moment din ala de identificare cu tine ca cele care m-au apropiat de tine in the first place… si eu am facut greseala sa o sun pe mama la primul tur si sa o intreb mai in gluma daca a fost la vot si daca a votat, desi stiam ca sigur se duce si cu cine voteaza. dar ea s-a ambalat plina de pasiune se imi povesteasca despre minunatul de ponta. am zis la fel, ca uite ti-a plecat un copil si e pe cale sa iti mai plece unul si tot nu ti se… Citește mai mult

Ilie
Utilizator
Ilie

Am avut o conversatie aproape identica cu mama, dupa primul tur. S-a terminat tot in lacrimi. Lacrimile ei. Ale mele au curs in interior. Ma gandesc tot mai mult sa aleg o alta tara pentru copiii mei. Sa-i lasam singuri cu Ponta. Vor culege apoi exact ce au semanat prin acel vot.

Mai exista licar de speranta. Daca vor fi peste 60% participanti la vot, vom avea un Presedinte exact cum ni-l dorim de 25 de ani.

oltita
Utilizator
oltita

Of. Și la mine e la fel … și locuiesc în Sibiu, părinții … deci sînt mai aproape de adevăr, pretind mama, căci Johannis, dau citat, nu are 6, ci 9 case …

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Taman ce-am inchis telefonul. Am vorbit cu tata si din vorba in vorba s-a ajuns la politica. Mi-a zis ca ii pare rau ca n-a iesit Tariceanu in turul doi , dar daca n-a iesit ala dintre astia doi tot Ponta e mai bun. I-am zis ca Ponta e un rahat care plagiaza ,care isi cumpara oamenii cu un kil de faina si un litru de ulei si de aceea o sa ramana Romania o tara de rahat pentru ca cei de sus incurajeaza coruptia. Pai proasta o fi tanti aia de la ghiseu sa-mi faca mie ceva pentru ca… Citește mai mult

Sebastian Mihail
Utilizator

Din păcate. 🙁
Maică-mea cred că tot cu Ponta votează, cam din aceleaşi considerente. În schimb, taică-miu – cu care nu m-am înţeles niciodată în viaţa asta, pe niciun subiect – a votat şi în primul tur cu neamţul.
Oamenii sunt ciudaţi, chiar dacă fac parte din familie…

Elena
Utilizator
Elena

Draga Petronela nu mai citisem pana acum blogul acesta, dar articolul tau mi-a atras atentia. In ceea ce imi spui despre parinti te inteleg mai mult decat iti poti imagina. Mi-am crescut baietelul singura (pt ca am divortat) iar pe ai mei nu I-am avut niciodata alaturi, asta pana anul trecut cand tatal meu s-a imbolnavit si au avut nevoie de ajutor, iar sora mea – cu care se intelegeau de minune – nu a ridicat nici macar un deget sa ii ajute. Atunci eu am stiut sa iert si I-am ajutat, l-am luat la mine pe tata si l-am… Citește mai mult

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Pe mine personal nu ma afecteaza cine cu cine voteaza. Nu locuiesc acolo , nu ma voi intoarce niciodata . Dar aud la orice pas vaicareli, ofuri , bocete , smiorcaieli si toate astea legate de politica sau nivelul de trai. Oamenii au puterea sa schimbe multe , daca vor cu adevarat. Cum au avut sange in ei sa iasa in strada in ’89 si sa participe la lovitura aia de stat care au pus-o tot altii la cale , tot asa ar putea si acum sa ia taurul de coarne si sa gandeasca drept. Nu pentru ca asa zic… Citește mai mult

Oana J
Utilizator

Exact aceeasi discutie si intre mine si mama.Plecasem de la Cj cu masina spre Deva, iar pana in Alba am oprit de 3 ori masina din cauza discutiilor…exact aceeasi conversatie!

Adelina
Utilizator
Adelina

Nu esti singra in aceasta situatie 🙁 Multi argumenteaza ca le-a marit Ponta pensia cu 5% si de-asta il voteaza. Multi au primit ceasuri de la Ponta, ba chiar si detergent de vase si solutie de spalat gresia (desigur, cele mai ieftine si cele mai proaste). Ne place la nebunie sa primim pomeni electorale. In 2014, pomenile electorale inca mai cumpara voturi. E trist, draga Petronela. Iar daca iese Ponta suntem pierduti 🙁

AnaA
Utilizator
AnaA

Stiu genul acesta de comportament, au unii o fixatie pe Basescu.
Macar ai mei voteaza cu Iohannis, chiar daca au avut salariile taiate pe vremea lui Base.

Daria
Utilizator

Petronela, parca ai citat din bunica-mea! 🙂 Si ce ai zis tu, am cam zis si eu… cu plecatul. La fel a reactionat, ca sa n-o amenint eu pe ea, sa imi bag mintile in cap, unde sa plec? Sa stau locului! Si i-am zis… si cand n-o sa mai am de munca, cum o sa stau locului? O sa ma intretii tu din pensia ta netaiata? S-a imbufnat si si-a vazut de gatit. 🙂 Aia e, sunt ai nostri si ii iubim, chiar daca ei nu vad mai departe de pensia de maine si de slujba de duminica.

Cristi
Utilizator
Liliana
Utilizator
Liliana

Unde sa plecam, Petronela, unde?

Florin
Utilizator
Florin

Vine un moment in viata cand iti dai seama ca trebuie sa te descurci singur, si ca nu poti sa te mai bazezi pe faptul ca parintii vor fi acolo pentru tine, ca-ti vor fi plasa de siguranta daca vei cadea. Daca ai noroc, nu ajungi sa fii tu plasa lor de siguranta si nu ajung ei sa devina ei „copiii” tai. Ce putem sa facem noi, generatia asta care este acum matura este sa avem grija ca noi la randul nostru sa nu devenim o povara pentru copiii nostri, in 20-30 de ani. In mod practic, eu ma gandesc… Citește mai mult

Corina
Utilizator
Corina

Te inteleg perfect. Si eu la fel.

Alina
Utilizator
Alina

Jur cu mana pe inima ca fix aceeasi discutie aproape cuvant cu cuvant am avut cu vecina mea de 64ani, fost medic stomatolog, o femeie minunata, plina de viata (zici ca are35 ani) dar care se uita la A3. Mi-a spus ca noi suntem aia dezinformati, ca A3 este una dintre cele4 televiziuni cele mai bune din lume (nici macar Europa) si ca noi nu ar trebui sa votam. Aceeasi placa cu Basescu, Boc, Blaga si cum Ponta o sa ne faca bogati! 🙁 Mi-a venit sa plang! Nu ma gandeam ca o sa vrea sa il aleaga pe VP,… Citește mai mult

Alina
Utilizator
Alina

O mare parte din familia mea e iesita la pensie si toti voteaza cu Ponta. Ba mai mult, toti ii fac o propaganda de te sperii. Degeaba incerci sa explici si sa le demonstrezi contrariul, ca ei se uita la Antena 3 si ce zice acolo e lege…

radu rapeanu
Utilizator
radu rapeanu

cred ca toata lumea are aceeasi problema.
cei ce s-au ingropat pe ei insisi ne vor tine si pe noi sub pamant.

ei sunt cei care au spus bine ai venit comunismului. tot ei sunt cei care s-au bucurat cand au venit minerii. si tot ei sunt cei care se uita la antena 3 si cred cu toata inima toate minciunile.

atat mai avem din tara asta, in afara de noi: dizidenti de partid, fosti si actuali securisti si trogloditii prea prosti sa fie omorati in inchisori de ceausescu.

nu pot sa dau share pe facebook. de unde fac treaba asta?

paciu
Utilizator
paciu

Multi prieteni de-ai mei, din acelasi oras unde traiesti, mi-au spus ca pleaca daca iese Ponta. Cineva a spus mai sus ca nu vei pleca, tu ai afirmat contrariul. S-ar putea sa sune dureros si jignitor ce spun acum, insa fara un sprijin material substantial (pentru o perioada macar, pana reusesti sa te reasezi) nu vei reusi sa-ti faci viata mai usoara. Stiu, problema nu este una doar ideologica, ti s-a facut rau sa traiesti intr-un asemenea mediu. Le este sila tuturor celor care voteaza cu Johannis, precum si un mare procent al celor care nu voteaza deloc. Nu stiu… Citește mai mult

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Paciu , tu in ce tara locuiesti?

paciu
Utilizator
paciu

In Anglia, de ce?

Ramona
Utilizator
Ramona

d’aia esti asa trist 🙂 ca a plouat mult zilele astea

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Ma gandeam cum ai emigrat tu. Cu aceleasi sfaturi de bine , cu acelasi ”entuziasm” cu care aproape ca o sfatuiesti pe ea , cu neamuri in UK care te asteptau cu toate pe masa…Am locuit vreme de patru ani in Anglia si nu te gandi ca m-am dus la de-a gata. Am plecat de pe vremea cand stateai la coada la ambasada si iti cam tremurau chilotii daca ti se respingea cererea. Caci nu era de colo sa-ti respinga o aplicatie de cateva sute de lire sterline. Si nu m-a asteptat nimeni cu masa intinsa ci dimpotriva . Singura… Citește mai mult

paciu
Utilizator
paciu

Stimata Doamna/Domnisoara, Probabil ca am fost inteles gresit. Intentia mea nu era nicidecum sa dau sfaturi ori sa descurajez pe cineva. Bineinteles ca o fire puternica va razbi oriunde. Problema se pune ca unii emigreaza mai bine, altii mai greu. Iar lucrurile pe care le-ar lasa in urma, cele enumerate de mine si sunt sigur ca multe altele, afecteaza oamenii in mod diferit. Eu am dat un exemplu despre cum se poate emigra. Dvs. aveti altul. Si mai era o perare personala despre cum ar decurge lucrurile in realitate. Nu ca nu ar reusi (atat ea, cat si alti romani… Citește mai mult

Alexandru Bardu
Utilizator
Alexandru Bardu

Exact asa este, dar asta se afla abia dupa emigrare… Ma bucur ca ati formulat mai moderat decat am facut-o eu, sper sa o ajute si pe Petronela Rotar si si pe altii care isi fac astfel de planuri iluzorii, nestiind ce mult pierd si ce putin (tendinta zero) au de castigat. Si pentru ca intekleg cae o admiratoare a Dlui Joannis, chiar i-as dori sa plece in Germania si sa vada cum va fi tratata… Pe mine experienta emigratiei m-a invatat ca nicaieri politicienii nu reprezinta interesele populatiei (poate nu asa evident ca in Romania, dar si subtil daca… Citește mai mult

Alexandru Bardu
Utilizator
Alexandru Bardu

Erata: Si pentru ca inteleg ca e o admiratoare a Dlui Iohannis

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Daca iti alegi partida potrivita poti face si cariera de succes nu doar pe post de Barbie girl.

paciu
Utilizator
paciu

Imi permit o digresiune „Si inca ceva; acea sustinere materiala tine si ea o vreme (si dupa aia trebuie sa te descurci) si pe viata numai in cazul in care “faci o partida” (cum spunea bunica mea), dar atunci adio carti publicate, interview-uri, recunoasterea si pretuirea cititorilor si telespectatorilor. In loc de asta vei avea dulapuri pline cu haine, posete scumpe, pantofi fistichii, casa cu sapte dormitoare si tot atatea bai, concedii mirabolante (asta in cel mai bun caz). Si candva te vei intreba daca s-a meritat…Si ce e si mai rau, vei vedea ca e plina lumea de Ponta(s).”… Citește mai mult

ILUZIA
Utilizator

Intrasem sa scriu altceva dar m-am pierdut de tot cu comentariile astea. Ai mei m-au ajutat foarte mult (si inca ma ajuta imens) . M-au crescut pe mine cat si pe copilul meu. E adevarat ca nu au stiut mereu cum, ca au fost cam reci ca mi-am luat si cateva scatoalce( majoritatea meritate) dar mereu cand a fost ceva cu adevarat important si relevant s-au facut zid. Si de data asta m-au surprins placut, in primul tur nu au votat pt ca „da-i dracu! pai alta treaba nici n-am eu sa vin la bucuresti pt asta” dar acum si-au… Citește mai mult

ILUZIA
Utilizator

nu stiu (si nu m-as pronunta) cum esti ca om, ca femeie, ca scriitor, ca fiica a mamei tale etc dar ca mama cu siguranta esti eroina. Eu daca treceam prin jumatate din ce ai trecut tu ma spanzuram de mult. Abia fac acum pasi nesiguri de mama buna avand tot suportul (casa, serviciu, msina, mama, sotul, tatal copilului). Daca ramaneam singura cu DOI copii nu ma scapa nici zana zanelor de la Balaceanca.

Ioana
Utilizator
Ioana

Să-mi trăiască părinții, se încadrează la vârsta a 3-a, dar sunt mai mult decât înverșunați de „ciuma asta roșie”. Și… nu sunt din categoria intelectuali…nici măcar mediu – maică-mea 10 clase, taică-meu abia o profesională. Îmi vine să fug până acasă, deși nu e chiar la sub nas, să-i felicit direct, nu doar prin telefon. Amărăciunea asta o trăiesc în schimb între colegi (fac parte dintre cei (ne)mituiți cu multdiscutata sumă forfetară). Dialog de teatrul absurdului: „Ești de acord ca elevii tăi să copieze?” „Nu!!!” (semnele să fie clar că reprezintă „oroarea” adrisantului) ”Dar atunci cum poți vota un președinte… Citește mai mult

Ioana
Utilizator
Ioana

*with :))

Mirona
Utilizator

Eu am plecat acum 4 ani. In schimb, daca iese Ponta am un motiv in plus sa trag tare ca sa indeplinesc toate conditiile pentru a putea obtine si cetatenia tarii in care locuiesc acum. Doar pentru a ma asigura ca, in cazul foarte probabil (nu al depresurizarii cabinei :))) ) in care PSD-ul decide sa ne retraga dreptul de vot astora din diaspora si sa ne trateze ca pe niste tradatori de tara o sa am un alt stat, mai civilizat din punct de vedere administrativ care sa-mi asigure spatele in caz ca raman blocata/rapita/handicapata etc. Apropo de maretele… Citește mai mult

Raj
Utilizator
Raj

Io am aduso pe maica si pa soacramea pe calea cea buna. Vor vota cu neamtu

Me
Utilizator

Multumesc pentru post, parca l-ai fi scris special pentru mine. O discutie asemanatoare am avut cu tata în seara asta, si tare nervoasă si dezamăgită mai eram. Postul tau m-a facut sa zâmbesc amar, desi e de plâns sa vezi cum lupta PSD-restul se transforma in razboi părinti-copii.
Ma uit la tata si nu-mi vine sa cred, din 90 încoace e impotriva lor, acum ii apara. Oare asa o sa ajung si eu la bătrânete, sa-mi fac copiii sa se teamă sa-mi calce pragul sau sa ma-ntrebe de sanatate?

doru
Utilizator
doru

asa e cam peste tot, maica-mea voteaza cu unu’ cam de varsta mea care cica mai seamana si cu mine ! 🙁
cum nu iese din casa sa voteze fara mine o sa ma fofilez dupa „paine” la un moment dat ! 😉

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Te mai intorci dupa patru ani cand i se termina mandatul 🙂

zeGop
Utilizator
zeGop

Dragã Petronela, Discuţia cu mama ta este purtatã în mii de familii din ţara asta, din pãcate ãsta este efectul radicalizãrii sub imperiul cãreia ne-am construit firava democraţie (intelectuali – muncitori, partide istorice – criptocomunişti, tineri – bãtrâni, bãsişti, antenişti …). Pãrinţii mei sunt monarhişti convinşi, au fost printre primii 100 de membri ai PNŢ’ului, au avut parinţi închişi la Canal şi cu domiciliu forţat în Bãrãgan … Pânã acum 3 sãptãmâni din bãsist nu mã scoteau, asta deşi nu existã persoanã pe care sã o detest mai mult decât Bãsescu (punctul culminant a fost mârlãnia lui faţa de regele… Citește mai mult

Alexandru Bardu
Utilizator
Alexandru Bardu

si ce-o sa faceti concret, dupa ce veti pleca sigur, Doamna Petronela? Din ce o sa traiti intr-o tara unde nu va va stii nimeni de undeva? Mie mi-a spus acum 30 de ani cineva, cand gandeam tot asa ca plec si gata, „crezi ca te-au asteptat pe tine in vest?”, si mare dreptate a avut acel cineva. Nu am murit de foame, nici nu am trait pe ajutor social, m-am zbatut si m-am descurcat, dar prieteni de-ai mei „artisti” (unii chiar scriitori de valoare in Romania, cu mai mult de doua cartulii), pictori, jurnalisti, actori cunoscuti, au lucrat cel… Citește mai mult

Alexandru Bardu
Utilizator
Alexandru Bardu

Pana si Paul Celan nu a rezistat emigratiei si s-a sinucis

Alexandra D
Utilizator
Alexandra D

Se vede treaba ca va roade amarnic faptul ca o alta tara o va castiga pe Petronela Rotar. Sau vorbiti despre dezamagiri si esecuri din propria experienta? Lasati femeia sa faca ce vrea , doara nu va bate la usa si nici la masa nu vi se aseaza. E alegerea ei daca o va duce pe roze sau pe maracini. Acu la ceas tarziu de noapte alta grija n-aveati decat cum se va descurca Petronela in diaspora. La fel cum au facut-o si altii sau cum o vor mai face multi alti romani.
Apropo: aveti cam multe erate domnule Bardu 🙂

paciu
Utilizator
paciu

Printre altele, Dl. Bardu, acei 5% mentionati in postarea de mai sus, pleaca si pentru ca „ne put cocalarii din rata”…Da, ne „put”, deoarece ne dorim o tara civilizata, educata si cu bun simt. Problema dincolo este cand dai peste „cocalarii” lor din autobuze mult mai luxoase care put si ei la randul lor, la propriu si la figurat. Multi si care traiesc pe beneficii sociale. Dar nu-i bai, ca au si ei cate un Ponta mai mare care intoarce lumea importiva strainilor (barbari, furam joburi, nu ne integram, etc.). Si atunci realizezi ca aclamata civilizatie si democaratie este doar… Citește mai mult

carmen
Utilizator
carmen

sper sa vina mintea la cap tuturor celor care nu o au acolo..cred ca e foarte important sa se intample asta..sant sigura ca simtim cu totii importanta votului de duminica, altfel nu ar fi asa mobilizare …

Razvan
Utilizator

Am citit despre durerea ta, care este şi durerea la majoritatea dintre cei care ajung să citească articolul, care este şi durerea mea dar la un alt nivel. Am avut surpriza ca o prietenă (avocat), care nu a primit nimic la pensie sau nu are o situaţie materială proastă, ci din contră, să mă apostrofeze de ce postez susţinerea mea pentru doamna Monica Macovei, apoi pentru domnul Iohannis, că mă ştia om serios care nu face politică şi postam numai lucruri frumoase, şi că nu m-am documentat destul ca să îmi formez o opinie corectă. I-am răspuns că de partide… Citește mai mult

Ema
Utilizator
Ema

Fetelor, dragelor, discuțiile astea politice trebuia să le aveți încă de astă vară cu părinții. Eu i-am luat ușurel cu câte-o întrebare, câte-o discuție și i-am lăsat să mediteze dacă A3 chiar are dreptate în toate. Nu spun că a fost ușor, simțeam cum crăp de nervi. Acum îmi povestește mama ce ticălos e Ponta. La A3 nu se mai uită.

Iza Ojog
Utilizator
Iza Ojog

M-am bucurat enorm cand mi-a zis mama, cu o voce ferma, ca de data asta nu-l mai voteaza pe Ponta pt ca-i in gasca cu Vadim.Doaaaamne ce bine!!!!-am zis…Impreuna cu ea si tata! Dar stai! Cu diaspora ce-o sa fie?O sa fie ca in primul tur….asa ca…eu am inceput o discutie serioasa cu copiii mei despre eventuala mutare in alta tara.Nu e o gluma!…..
Te imbratisez cu drag Petronela!

cecilia
Utilizator
cecilia

Eu voi vota Iohannis, nu am votat Iliescu decat cand nu am avut ce face – atunci cand aveam de ales intre el si Vadim, nu am vrut sa votez un om cu probleme psihice deci am ales raul cel mai mic. Am votat intotdeauna cu partidele istorice, am tot visat la monarhie ( degeaba ), am iesit in strada si am protestat antimineri, anti Iliescu etc ( degeaba ) Si tot nu m-am suparat asa de tare pe cei batrani de la tara, pe oamenii mai simpli si mai nestiutori… Sa ne suparam asa pe bunicii si parintii nostri… Citește mai mult

CalinC
Utilizator

trist…

Van den Aar
Utilizator
Van den Aar

„Viața voastră actuală nu le spune absolut nimic lor. Lor, celor pe care trecutul i-a obosit şi prezentul îi ucide încet.” (http://groparu.ro/de-ce-voteaza-parintii-vostri-cu-ponta/)
O postare foarte bună care încearcă să explice mentalitatea părinților noștri. Pe de o parte e trist, dar extrem de adevărat. Ăștia sunt părinții noștri fie că ne place sau nu.

Andreea
Utilizator
Andreea

🙁 Din pacate am si eu un specimen din acesta acasa, care tot argumente de genul aduce : ” Ponta e tanar ca voi! Ce votati comunistii de pe vremea mea??” Si sa fie si mai si, sugereaza ca daca n-ai cu cine vota, sa stai acasa, sa nu te duci la vot! 🙁

Raj
Utilizator
Raj

Nu inteleg de ce afirma toti ca Basescul e 1 mare om politic. Din clipa cand a lansato si a sustinuto pe Udrea, ii 1 mic om politic. Ie buna de maciuci, atata tot…

Anrufi
Utilizator
Anrufi

articolul asta are aproape 2 ani, eu acum l.am citit . Petronelo, ca o consolare, maica-mea e la fel ca maica-ta si mai grav de atat ( incepe si scandal pe tema asta cu psd-ul rulz, ponta the best etc , e in stare sa nu mai vorbeasca cu tine o perioada si sa iti zica in fata ca esti o tampita) . Noi am plecat deja, fara sa ‘amenintam ‘ pe nimeni. Si bine am facut, dupa alegerile locale, cred ca pana la urma fiecare primeste ce merita, o gasca de puscariasi.

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

cat te inteleg… asa-s si eu cu ai mei. nici nu mai ating subiecte din astea (care sunt sute), ca doar ma enervez in zadar. vorbim despre vreme, na!