NUnta

44

Cînd eram mică, nunțile mă speriau, însă exercitau asupra mea o certă fascinație. Erau ritualurile care se păstrau cu religiozitate pe vremea aia și la care participam cu însuflețire, ca toată lumea din sat, eu și toată copilărimea, care umbla în cîrd după nădragii ălor mari, gata să își bage nasul unde nu avea niciun ceaun la fiert. Mai întîi era împodobitul porții cu brad și flori, la care ne dădeam și noi, copiii, ghes pe lîngă ficiorii care tocmeau poarta de sărbătoare. Pentru ziua nunții, umpleam gălețile cele mai bune din casă cu apă limpede, peste care presăram flori rupte din curte, pe care le așezam în calea mirilor, cînd ieșeau cununați de la biserică. Nuntașii aruncau acolo bani, care rămîneau pe fundul ud al găleții după ce scurgeam în șanț apa înflorată. Eu nu aveam voie să pun găleată, mama zicea că e rușinos, așa că mă uitam cu jind, de pe margine. Participam și eu cu fengshuiul floral la gălețile altor copii, ca să nu mă simt lăsată pe dinafară din ritual. Îmi trecea repede ciuda, că fugeam la poartă la Brăneanca și la Magdus neni, unde se încingea hora miresei, în colb și soare arzător, de se făcea praf rochia fericitei pe poale, pînă sus. Mă înspăimînta foarte furatul mirelui, care se producea subit, în mijlocul dansului, cînd ficiorii care decuseară împodobiseră poarta, luau proaspătul însurățel pe sus, pe brațe, și se repezeau cu el și cu noi după ei, în curte la Magdus neni, unde se isca gura rece a unei fîntîni cu ghizd, foarte adînci. Și cît ai spune mire, îl puneau pe găleată și îl scoborau în puț, la răcoare. Găleata de tablă era rezistentă, încinsă cu doi drugi de fier, la fel și lanțul cu care era legată și de care se ținea însurățelul, dar eu tot tremuram de frica lui, să nu cadă, să nu se rupă, să nu se înece. Și în timp ce mirele stătea pe fundul fîntînii, deasupra luciul oțelit al apei, nuntașii negociau recuperarea lui și aducerea la suprafață. După cîteva minute de învoială, doi bărbați vînjoși prindeau să învîrtă roata, iar tînărul mire era readus la lumină cu scrîșnet de lanț.

Pe mine mă speria obiceiul ăsta, eram mereu cu inima purice, că o să pierdem pînă la urmă un mire și se face din nuntă-nmormîntare. Înainte de asta, mă mai înspăimînta luatul miresei de acasă, care se înfăptuia din mai multe încercări, după ce mirele, tot el, sărmanul, se trezea ba cu o mătură frumos împodobită, ba cu o babă zbîrcită cu voal. Și așa am decis eu de mică copilă că nu vreau să mă mărit așa niciodată.

Așa că nu am visat nicicînd să mă fac mireasă. Nu m-am visat în rochii dalbe, iar în timp am reușit să prind oroare de nunți, în genere, la care mă duc numai dacă nu se poate altfel. Și cum eu nu am făcut nuntă din cele, nu am obligații. Ce cuvînt oribil, obligație! Care desemnează exact ce se întîmplă azi.

Fac parte dintre cei pentru care nunta nu este eveniment esențial în viață. Văd femei care vorbesc ani după despre nunta lor ca despre cel mai important lucru care li s-a întîmplat și își pun poze cu ele mirese de profil deși între timp sunt în divorț. O femeie nu ar trebui să fie marcată așa de tare de propria nuntă. Suntem mai mult decît mirese și neveste. Astea sunt roluri.

Azi nu mă mai sperie ritualurile nunților, ci inutilitatea lor. Una din două căsnicii se desfac, dar asta nu împiedică lumea să se căsătorească isteric, cu rochii kitschoase și coafuri ireale, care schimbă complet fizionomia miresei și o fac să semene mai mult cu maică-sa, decît cu sineșul natural. Mă sperie tot efortul depus, cu cîte un an înainte, pentru o zi în care oricum te bat pantofii, te strînge corsetul, arăți ca o gheișă vopsită și apoi scursă de transpirație, ți se dezlipesc genele și unghiile false, ești pozată, dansată, chinuită, furată și dusă în te miri ce crîșmă, apoi răscumpărată pe o sticlă de whiskey ieftin, totul ca să ai cîteva fotografii retușate în fotoșop pe care să le fluturi victorioasă cinșpe ani de la nuntă încolo. Eu cred în lucrurile simple, așa că toată fandoseala asta sclipicioasă mă sperie de moarte. Dacă ne iubim, ne căsătorim cu cîțiva oameni dragi alături, cărora să le pese de-adevă și să se bucure pentru noi, nu cu o șleahtă de îmbrăcați în costume și strangulați de cravate care înjură strepezit că au fost obligați să vină și să burdușească plicul, în vreme ce se consolează bînd tot de pe masă, măcar să facă pagubă dacă tot dau un ban.

Mă sperie toate felurile de mîncare, care vin una după alta, ca o compensație pentru faptul că, la final, ești obligat să umfli plicul. Mă sperie ținutele nuntașilor, mă sperie lăutarii și muzica proastă, fotografiile cu mireasa în palmă și dansul pinguinului. Mă sperie și obiceiurile mai noi, de fițe, cu lecțiile de dans ca să execuți un vals chinuit – lecțiile de dans sunt în regulă, dar nu e în regulă să le iei doar ca să dai bine la nuntă -, nunțile cu temă, rochiile înzorzonate de mii de euro pe care le porți o singură dată. Mă sperie tot kitschul violent, gălăgios, care țipă de la mese. La naiba, mă sperie nunțile și tot ce nu e simplu pe lumea asta. Cred că sunt defectă. Sigur sunt defectă. Asocială. Nebună. Nu îmi place alcoolul, nu-mi plac adunările, oamenii beți, petrecerile cu multă lume, rochiile sclipicioase, machiajul strident, coafurile de nașă, muzica ce se obișnuiește la nunți. Știu că mulți fac nunți ca să fie fericiți părinții, dar eu tot nu văd de ce aș pune un asemenea circ în scenă ca să fie mama fericită, în timp ce eu sunt nefericită. Sigur, sunt și nunți de bun-simț, dar alea sunt puține și nu arată așa. Oricum, nu îmi amintesc să fi auzit în ultimii ani pe cineva să spună: am o nuntă luna asta, abia aștept să merg, ci doar: trebuie să merg la o nuntă.

Și mă mai sperie să văd femei care rîd de nunțile altora, dar sfîrșesc prin a face exact la fel, ba chiar mai ridicol, mai împopoțonat, cu mai multe voaluri, briz-brizuri, perle, paiete și volane, cu freză mai barocă, cu machiaj mai suprarealist, căci toți suntem foarte critici cu alții, iar cînd vine vorba de noi, ne chierdem bulendrele, vorba bunică-mii și ne lasă baltă orice simț al penibilului.

Nu, eu nu am făcut nuntă, deși poate mama și-ar fi dorit. Nu m-am îmbrăcat mireasă, nu am tocmit restaurant și muzică, nu am făcut poză în mîna mirelui. Să nu îmi spuneți că de aia nu au ținut mariajele mele!!!

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

44 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alexandra
Alexandra
8 iulie 2014 10:26

Ai punctat perfect trairile mele..multumesc

Laura Muresanu
Laura Muresanu
8 iulie 2014 10:31

Cu tot respectul (pe bune!), mariajele tale, dupa capul meu mic si tare, n-au tinut din cauza ca esti desteapta si asumata.
Puteai sa fii si tu mai ”maleabila”, asa… Nu te omorau cateva bucle date cu fixativ sclipicios si niste compromisuri pe ici pe colo, la si dupa nunta. Cred ca nici pe mine nu m-ar fi ucis definitiv! 🙂

Roxana
Roxana
8 iulie 2014 10:57

So true!!! Am fost la maximum 10 nunti in viata mea si provin dintr o familie numeroasa… Trebuie sa recunosc, doar la 2 m am bucurat sa merg, asta pentru ca ma intalneam cu bunele mele prietene, raspandite prin diverse tari!!!

Lavinia
Lavinia
8 iulie 2014 11:21

Eu nu am fost la nicio nunta,de aceea mi-am dorit-o nespus pe a mea si la vara chiar ma voi duce la una! Imi plac oameniicare se vor casatori, deci nu va TREBUI sa particip ci ma voi duce cu mare placere! M-am cununat in casa regretabilului Amza Pelea si a fost un sentiment minunat, inclusiv plimbarea cu trasurile caci da, am inlocuit masinile! Dar nu am scapat de stransul corsetului, de starea de voma cand vedeam cum curgeau farfuriile cu mancare(abea daca am gustat), de 5 perechi de pantofi schimbati..inclusiv sandale luate de pe la neamuri..ca nu puteam sta… Citește mai mult

Paula
Paula
8 iulie 2014 11:33

Cat de mult ma bucur sa aud ca „anormalitatea” mea este perfect normala si pentru altii.

Adriana
Adriana
8 iulie 2014 11:44

Brrrr, eu chiar am nunta anul asta, in Octombrie, si mi-e groaza, mai ales dupa ce-am citit articolul tau. Am avut ‘de tras’ cu parintii nostri care, cand au auzit ca facem nunta (noi ne platim absolut tot, sa nu existe discutii si nici sa nu se-ntample ceva ce n-am vrea noi), deja au inceput sa se gandeasca la cine au fost la nunta si cine trebuie sa vina ca deh, obligatia e obligatie! Fiind stapani pe situatie, le-am scos gargaunii din cap, spunandu-le frumos, ca-si pot chema ‘obligatiile’ (si pe rudele cu care n-au mai vorbit de ‘nspe mii… Citește mai mult

lelia
lelia
8 iulie 2014 12:01
Reply to  Adriana

fi tare!!!!!!!! nu uita ca d ce tie frica nu scapi.asa ca priveste NUNTA ca pe pe orice firesc din viata ta….si maine este o zi….poate cea mai frumoa
sa, de ce nu ?:!

Adriana
Adriana
8 iulie 2014 13:33
Reply to  lelia

Multumesc de-ncurajari, Lelia. 🙂 Nu privesc nunta ca pe ceva ce trebuie facut musai, ci ca pe ceva normal in viata noastra; suntem impreuna de aproape 8 ani si consideram ca a venit momentul. Abia astept nunta, pentru ca vreau sa ma distrez si stiind ca vom avea doar oameni dragi alaturi, stiu sigur ca se va-ntampla. N-am facut repetitii pentru dans si nu vom avea instructori, insa vreau sa facem dansul (si, mi-ar placea sa iasa bine, avand in vedere c-al meu are 2 picioare stangi) pentru sufletul meu, desi stiu ca toti cei ce vor fi acolo se… Citește mai mult

lelia
lelia
8 iulie 2014 14:54
Reply to  Adriana

vezi..deja esti mai pozitiva….bv tie!..bfta…aha…era sa uit….casa de piatra

Adriana
Adriana
8 iulie 2014 19:27
Reply to  lelia

Multumesc, Lelia. :*

lelia
lelia
8 iulie 2014 11:44

serios Laura?! asta sa fie motiv de divortz? destaptaciunea si asumarea?????? sau ca imediat dupa ce ne trezim „maritate” vrem sa devenim mame pt dragii de sotzi….cand de fapt cheia este sa continuam coabitarea sub titlul de sot si sotie, dar in realitate sa fim tot prietenii de dinainte…..adica tu cu viata ta (film cu prietenele, o cafea sau orice altceva), iar el cu baietii ca baietii….ce zici ??? la mine a funcionat

Laura Muresanu
Laura Muresanu
8 iulie 2014 12:25
Reply to  lelia

Felicitari!
…mai ales pentru ca detii ceea ce numesti cheia pentru mariajul functional. Sa recapitulez, asadar, ca sa nu uit cumva pe parcurs – eu cu viata mea (film cu prietenele, o cafea sau orice altceva), si aici, la „orice altceva” banuiesc ca intra…orice altceva, ca sa pastram spiritul democratic si, nu in ultimul rand, liberul arbitru; asa, iar baietii cu baietii… si, imi permit sa adaug, orice altceva, ca avem drepturi egale.
Pe cand un blog cu sfaturi pentru tinerele dar si mai putin tinerele cupluri? Promit sa fiu repectuoasa si sa nu te contrazic.

lelia
lelia
8 iulie 2014 12:53
Reply to  Laura Muresanu

nu, nu banuiesti bine…orice altceva inseamna tot ce poate fi „cuminte”..crede-ma ..nu ma gandsc la prostii..ha, ha…sa exemplific: sotul meu(poreclit Coji !!) este PASIONAT de fotbal..asta insemnand plecari la meciuri pa peste tot(!!) la noi sau la altii( in afara!)… nu m/am opus…am astptat sa imi vina si mie randul…si crede-ma, a meritat…orice om cu mintea la cap(dak o are!!) aprecieaza ca nevasta lui NU se opune pasiunii majoritatii barbatilor..FOTBALUL…..iti mai spun un scrt…am stiut sa „compensez” orice nedreptate in general in viata, facandu-mi mici placeri…vrb vine mici..pt ca pasiunea mea este aurul..asa ca fa tu calculele…..incearca si tu si… Citește mai mult

Laura Muresanu
Laura Muresanu
8 iulie 2014 13:11
Reply to  lelia

Eu ti-am propus sa-ti faci un blog…

lelia
lelia
8 iulie 2014 13:29
Reply to  Laura Muresanu

cred-ma ..NU am vorbele la mine….te/ai plictisi….dar cauta-ma pe mail: leliana.dima@petrom.com….te jut oricand cu plcr

anda_elena
8 iulie 2014 11:44

Sunt fată de Iași, crescută și educată frumos, învățată să fiu fericită. Așa am decis eu să mă mărit cu un băiat de la țară, frumos, deștept și educat. Și, așa am decis să mă mărit… la țară! Am făcut cununia civilă în iarbă, iar cununia religioasă în biserica în care a fost botezat bărbatul meu! Cu tradiții, atât cât ne-am dorit noi, cu detalii de suflet – la care singuri am contribuit. Am făcut asta cu tot sufletul, deși lumea în jur era crizată, iar mama ofta un picuț – că eram singura fată din bloc care n-a ieșit… Citește mai mult

Cristina
Cristina
8 iulie 2014 11:53

Peste nici 2 saptamani ma casatoresc. O sa avem o cununie simpla unde vor fi prezenti 9 insi – dintre care 4 sunt copii. Nu am rezervat nici restaurant, nici muzica, nici fotograf ci vom manca ceva acasa la noi si probabil ca unul din cei 9 ne vor face si 3 poze. Rochia mea e alba, trei sferturi , simpla. Nu am voal si nici la coafor nu voi merge. Multi s-au minunat si s-au intrebat si s-au suparat ca nu sunt invitati, ca nu am trimis invitatii … etc. Nimeni nu a inteles de fapt ca asta e… Citește mai mult

gabi
gabi
19 iulie 2014 13:14
Reply to  Cristina

casa de piatra si… sanatate

Ioana
Ioana
8 iulie 2014 11:54

In sfarsit o femeie normala! 🙂

diana
8 iulie 2014 11:59

e diferenta aceea general valabila cand faci ceva fiindca trebuie sa-l faci (de indeplinit dorinta parintilor, de bifat ceva pe lista, de aratat ceva lumii) vs cand faci fiindca vrei sa faci acel lucru si stii ce accepti si ce nu. am avut nunta, pe care ne-am dorit-o si ne-am platit-o singuri, si am facut numai ce a vrut muschiul meu : fara ni-ni-ni, acordeoane, hora in fata blocului, galagie; am vrut rochie cu spatele gol sa mi se vada tatuajul, am vrut fara sarme si corsete, voalul a fost cat o batista ca sa imi lase ceafa goala si… Citește mai mult

Adriana
Adriana
8 iulie 2014 13:37
Reply to  diana

Diana, esti foarte tare – esti genul de mireasa non-conformista pe care le ador. N-as putea sa fiu ca tine, pentru ca nu mi s-ar potrivi, insa tot te admir si cred ca si eu vreau in parc de distractii – deja-mi imaginez ce nebunie ar fi. 🙂

Gabriela
Gabriela
8 iulie 2014 12:50

Acest articol e pe sufletelul meu. Sunt in asentimentul tau. Nu-mi plac nuntile. Deloc! Am fost doar la 3-4 nunti toata viata mea, la prieteni foarte buni. Dar, de fiecare data m-am simtit naspa, oripilata de „fastul” sau mai bine zis „falsul” intregii ceremonii. Pe langa faptul ca plecam nemancata (nu ca tineam neaparat) , ca nah nuntile sunt traditional-carnivore, pe langa faptul ca plecam nedansata, ca nah nuntile inseamna lautari, manele, si dansuri rasuflate, pe langa faptul ca a trebuit sa port conversatii deloc inteligente cu oameni pe care nu ii cunosteam si care se plangeau de orice, pe… Citește mai mult

Radu
Radu
8 iulie 2014 14:23

Incep sa descopar ca sint asocial…

Lali
Lali
8 iulie 2014 17:48

Te-am cunoscut intr-o zi. Nu-mi amintesc care si nici cum; insa nu intamplator, asa ceva nu exista decat in DEX. Fara prea multa gargara si ridicari la cer, m-am trezit ca dau refresh in fiecare dimineata la acest blog de nervi, care, d`altfel, a ramas de multa, multa vreme deschis in bara Firefox-ului. Si mi-a luat ceva pana sa-mi dau seama ca nu scrii niciodata sambetele si duminicile. Asa ca am ales pentru weekenduri sa citesc retro, pana ajung la zi. Nu am dat niciodata feed-back (asta fara motiv), chiar daca savuram articolele rand cu rand, cuvant cu cuvant, nu… Citește mai mult

LALI
LALI
9 iulie 2014 11:43
Reply to  Petronela

atunci sa-ti fie binecuvantate mainile !! (drept canal transmitator al gandurilor tale)

3.14...
3.14...
8 iulie 2014 18:58

Unii, tot mai multi, au ramas fara simtul ridicolului. Trebuie sa impresioneze cu ceva daca mansarda e goala.
Si nu esti defecta. Defectii plang dupa plicul dat. Trebuie…

Diana
8 iulie 2014 20:26

Eu mă pregătesc de una. În care am să apar în rochie albă, în stil grecesc, cu părul împletit și o coroniță cu flori. În mâini am să țin câteva floarea-soarelui. Și atât. Nu vreau lăutari, nu vreau dansuri sofisticate, nu vreau lume multă.

lelia
lelia
9 iulie 2014 08:28
Reply to  Diana

ai de grija ce-ti doresti…

Ralu
Ralu
9 iulie 2014 01:41

Anormalitatea ta,Petronela, este doar din cauză că faci parte dintr-o minoritate, dar la un moment dat- zic psihologii sociali- și minoritățile pot să traseze norme comunităților în care trăiesc. p.s. la nunta mea de argint te invit și pe tine 🙂 ceva simplu, fără zorzoane, fără fasoane, cum a fost și cea inițială (la curte, printre dealuri transilvane, cu fete în rochii de vară și picioare goale, cu o mireasă aiurită căreia i s-a furat mirele și i-a cântat în microfon ca să-l răscumpere. Prietenii cu voce ne-au cântat, cei cu aparate foto ne-au fotografiat…Pfui, nici măcar fotograf oficial n-am… Citește mai mult

Ella
Ella
10 iulie 2014 01:35

Credeam ca doar eu sunt ciudata ca nu imi pac nuntile. Of!

Petronela Petrescu
Petronela Petrescu
17 iulie 2014 12:11

Am o nunta in 6 saptamani. Abia astept. Asta ca sa pontez. E adevarat ca toate suferintele pe care le ai enumerat tu mai sus nu se aplica pt nunta asta. Nu s au aplicat nici pt nunta mea, acu’ vreo doi ani. Si tocmai ca sa evit suferinte de genu’ si pt ca aveam de ales, nunta nu a fost in tara. Pentru ca in romania m-as fi simtit mai presata sa ma conformez. O sa apuna vremurile astea si in tara. Le simt cum apun. Dar nu am avut rabdare sa te tin piept. Tot respectul pentru caracterul… Citește mai mult

Liliana
18 iulie 2014 13:14

:)) Eu încă îmi aduc aminte şocul soacră-mii când i-am zis că mă mărit cu fiu-său în mai. „Cum mamă, luna despărţirilor, alea-alea etc”. Şi încă oroarea ideii că urma să fie pe 13! Până la urmă n-a fost pe 13, din diverse motive, a fost pe 20, dar la noi pregătirile de nuntă au durat o săptămâna în cap şi n-am respectat regulile standard. Şi tare bine a mai fost! Trecând însă peste asta, la noi încă există o inerţie mare în privinţa anumitor obiceiuri care au fost deformate în timp. Nunţile care la ţară aveau (şi încă mai… Citește mai mult

cris
cris
1 septembrie 2014 23:17

Daca iubesti trebuie sa lupti pentru implinirea ta mai ales ca partenerul nu te „ia” ca sa faca pem plac unor terti, ci pentru ca te vrea asa cum esti…asa cum il vbrei si tu pe el…deci cred in aceasta institutie si vad ca merge. ( dupa 20 de ani cand esti in preajma partenerului si simti fluturi in stomac inseamna ca e o institutie functionala )

carla
carla
2 septembrie 2014 12:58

De acord 100%.cam aceeasi treaba e si cu botezurile,din pacate:(pui mici tinuti in crasme pline de fum pana la ore muuult prea tarzii din noapte,pasati ca leapsa din mana in mana pt poze de facebook,imbracati in haine absolut incomode.doar ca sa fie lumea multumita….o tampenie incredibila.cat despre nunta,in viata mea nu m-am visat mireasa pt ca nu suport sa fiu in centrul atentiei,sa pup pe nimeni in fund si restul celor zise de tine.dar ne-am casatorit,in perioada cea mai grea din viata noastra,in 2 sapt am facut „nunta”.eu aveam 21,el 26.o cabana la munte,o mana de prieteni,un laptop si niste… Citește mai mult

carla
carla
2 septembrie 2014 13:02

Am uitat sa mentionez ca nu s-a pus problema sa primim bani,ci doar cadorui

O admiratoare
O admiratoare
16 martie 2018 19:54

sunt in asentiment cu tine, insa n-as fi putut s-o spun atat de bine.
am fost pana acum la doua nunti si mi-a ajuns pentru tot restul vietii. de fapt, prima mi-a ajuns, dar am zis sa-i mai dau o sansa, de dragul prietenei. tare proasta am fost. o experienta mai oribila mai rar. de atunci le evit pe cat pot si e bine. nu simt ca am pierdut ceva, poate doar stres inutil si motive de a fi dezgustata. dar la o chestie intima si simpla, poate undeva pe malul marii, zbuciumat, spontan, cu oameni dragi poate as participa.

Elena
Elena
29 iulie 2018 10:16

Doamne cat de bine le-ai zis! Am nunta in septembrie…in provincie (eu fiind din Bucuresti) cu 200 de invitati din care cunosc 10%…penibil nu? Din meniul ala de n’spe feluri am dat porcu’ si el “polo loco” la schimb pe o rata, am vrut sa renunt si la minunatele sarmale dar mi-a sarit lumea in cap “cum sa faci asa ceva?ce fel de nunta e asta fara sarmale?” Ei bine o nunta ALTFEL! Pentru ca m-am saturat de rutina, m-am saturat sa vad cum se intorc farfuriile neatinse la bucatarie si culmea…am fost doar la 3-4 nunti in viata asta.… Citește mai mult

emina556
29 iulie 2018 10:32

Mi-a placut articolul, ca si multe altele, de altfel. As adauga din partea mea atat: nu am vazut nicaieri femei mai urate decat la nunta…

Corina
Corina
29 iulie 2018 12:18

Mi-a placut mult articolul.
Subscriu.