nu-i nimic

nu-i nimic, nu-i nimic dacă ai plecat și m-ai lăsat în orașul ăsta, vezi tu, nu ești primul bărbat care pleacă și mă lasă în orașul ăsta de plumb. de fapt, ești chiar al doilea, tot aici l-am văzut ultima oară pe bărbatul nesăbuit. așa că nu-i nimic, părăsește-mă, probabil că voi supraviețui. ăsta e destinul lui, să fie violet, lacustru și definitiv. un oraș final. e puțin rizibil să fiu părăsită de cîte ori calc în el, dar fie, uite, mă las să fiu lăsată, facă-se voia ta.

o să merg mai departe, cu obstinație, mă știi doar. mă voi bucura că un om important de cultură va spune despre cartea mea că e pe podium între cărțile de debut citite în ultimii cinci ani. o să mă învelesc în asta, tot așa cum bărbatul nesăbuit se învelea în minunățiile pe care i le scriam, cîndva. sau cel puțin exact așa îmi spunea.

și o să fie în continuare vară, chiar dacă va mai ploua, fiindcă nu e moment mai bun să fii părăsit decît la început de vară, e cel mai bun moment, cel mai bun. și voi conduce spre casă pe același drum pe care mă întorceam în ziua aia cînd l-am văzut și pe el ultima oară, va fi la fel de cald și greierii la fel de veseli și inconștienți în iarba-nmiresmată. nu poți părăsi oricum, nu-i totuna, dacă nu ai și scenografia perfectă. îți trebuie cerul ăsta albastru spălat de nori cirus și drumul încolăcindu-se pe dealuri și toate miresmele emanate de cîmpuri, și culorile, mai ales culorile. iar dacă totul e la locul lui și vara se începe, trudit, abia atunci poți pleca cu răspundere, abia atunci.

oh, nu, nu se va opri vara din atît, știu deja. doar eu mă voi opri pe dreapta, pe drumul spre casă, voi plînge puțin între ierburi, dar nu se va auzi de cosași și foșnete, iar dacă nu aude nimeni e ca și cum nici nu ai fi plîns, îți spun eu.

apoi mă voi urca la loc la volan, cu mîinile mirosind a sînziene și sulfină, iar fie-mea nu va ști că am plîns sau că am inima polen. și o să-mi spună din adîncul seninului, mama, povestește-mi despre bărbatul nesăbuit, iar eu voi conduce și voi spune, voi spune tot, ca unei prietene, voi deșira ochiurile poveștii și ale sufletului, iar ea va asculta lipită de scaun, iar cînd o voi privi la semafor, ea va avea obrajii uzi și îmi va spune: mama, cînd o să fiu mare o să fac un film din povestea asta, e prea frumoasă, mama, o să fac un film din viața ta.