necredincioasa Ayaan

Cînd mi-a fost recomandată Necredincioasa, numele m-a dus cu gîndul la vreo poveste de amor (pentru mine, titlurile pot exercita efect de atracție sau respingere imediată, însă de multe ori greșesc), dar aveam încredere în cel care a făcut recomandarea, așa că mi-am cumpărat cartea fără să citesc nimic despre ea.

Recunosc că nu știam nimic despre Ayaan Hirsi Ali înainte, abia după ce am terminat cartea am căutat și citit despre ea.

Cartea a fost pentru mine un șoc cultural. Nimic din ce știam despre islamism, despre viața pe care o duc femeile musulmane, nu m-a pregătit pentru ce am citit în confesiunile uneia dintre cele mai curajoase femei ce provine din acea zonă religioasă. E o carte profund personală, însă în același timp are dimensiuni universale, reușește să surprindă o lume altfel inaccesibilă nouă, din interior. Nu e ușor de citit. Pe măsură ce înaintam în ea, cu inima și stomacul făcute ghem, îi mai citeam cu voce tare lui bărbatu-meu cîte un pasaj, iar el îmi spunea să tac, să nu mai citesc, că i se pare insuportabil.

Pe scurt, cartea spune povestea vieții unei fetițe, fete și apoi femei musulmane, născută în Somalia, dar care trăiește și în Kenya, în Arabia Saudită, Etiopia, din nou Somalia, iar într-un final fuge în Olanda, pentru a evada dintr-o căsătorie la care era obligată de tatăl ei, conform tradiției, cere azil politic, își completează studiile și se implică activ în viața politică, unde luptă pentru drepturile femeilor musulmane și reformarea Islamului, astfel că devine una dintre țintele predilecte ale teroriștilor, se ascunde, este ținută sub pază strictă, amenințată, renegată de familie. Mai mult, Theo van Gogh, regizorul cu care realizează un film despre viața femeilor în Islam este ucis cu sălbăticie de teroriști, ziua în amiaza mare. În 2005, Ayaan a fost așezată de Times pe lista cu cei mai influenți 100 de oameni în lume.

Sunt cîteva lucuri care m-au izbit tare în cartea asta. Știam despre excizia fetelor în anumite țări africane, însă eram convinsă că era ceva legat de niște tradiții barbare, și nu de Islam. Faptul că în jur de 4-5 ani le sunt mutilate organele genitale pe viață, fără anestezie, în condiții care pe multe le ucid ulterior, din cauza infecțiilor, cu scopul de a fi purificate, a fost un șoc teribil pentru mine. Mai mult, în cultura lor, este o mîndrie să fii astfel purificată, iar o fată musulmană care nu a trecut prin procedeu este impură, nu poate oferi nicio garanție că este virgină soțului ales de familie ulterior.

Este îngrozitor (inimaginabil în lumea noastră) de mult abuz în lumea musulmană, tot, îndreptat împotriva femeii, care este complet la dispoziția tatălui, și unchilor, și fraților ei, apoi a soțului. În Arabia Saudită, o femeie neînsoțită de bărbat este automat prostituată (și în zilele noastre) și nu este servită nicăieri. Ajunse în aeroport singure, mama și cele două fiice, sunt obligate să rămînă cu zilele în incinta aeroportului, pînă vine cineva din familie, parte bărbătească, să le ia de acolo. De altfel, familia la somalezi este instituția supremă, imediat după Allah. Copiii sunt obligați de mici să învețe să recite tot arborele genealogic, sute de nume, pentru că atunci cînd doi somalezi se întîlnesc asta fac: recită strămoșii, iar dacă undeva în rădăcinile lor găsesc unul comun, asta îi face să aibă drepturi și obligații unul asupra altuia.

Un alt lucru șocant și total politically incorrect pe care îl spune Ayaan în cartea asta este acela că Islamul nu este o religie a păcii, a iubirii, cum se vehiculează în lumea occidentală. Sau, eventual, că ar putea fi doar între musulmani. Copiii sunt învățați de mici să urască evreii (deși nu au văzut sau vor vedea niciodată vreunul), dar și pe toți necredincioșii, despre care sunt învățați lucruri îngrozitoare și cu care sunt îndoctrinați de foarte mici să poarte un război aprig, pe viață și pe moarte. Și nu, nu doar extremiștii, din rîndurile cărora apar teroriștii, ci absolut toți copiii. De altfel, descoperi în cartea asta cît de mult rău face religia trăită în felul ăsta, ignoranța, superstițiile, minciuna (dacă nu te acoperi pe cap, ca femeie, atragi mînia lui Allah și ți se întîmplă lucruri teribile e doar un exemplu insignifiant). Care sunt atît de adînc înrădăcinate în cultura musulmană, încît continuă să facă rău și atunci cînd refugiații ajung în țări civilizate. Una dintre luptele duse de Ayaan (aflată printre puținii musulmani din taberele de refugiați prin care trece care dorește și reușește să se integreze în Olanda) este aceea de a demonstra autorităților olandeze că în enclavele musulmane din Olanda, pe care le creează refugiații, viața continuă la fel ca în statele de unde provin, femeile sunt la fel de abuzate, copiii învățați să îi urască pe evrei și creștini, și că e nevoie de intervenția autorităților pentru ca lucrul acesta să se schimbe. O mică victorie repurtată de Ayaan Hirsi Ali este aceea de se întocmi o statistică privitor la cîte femei musulmane din Olanda sunt ucise de propriile familii pentru că le-au dezonorat, iar rezultatele sunt zguduitoare.

De mulți ani, Ayaan trăiește sub pază permanentă, în mașini blindate, sub permanentă amenințare teroristă: lumea pe care a trădat-o vorbind nu o iartă, tot așa cum nu l-a iertat pe Rushdie, pe care l-a condamnat la moarte după Versetele Satanice și i-a ars cartea în piețe publice.

Mi se pare extrem de important să nu întoarcem capul, să știm în ce lume trăim, să înțelegem cît de norocoase suntem noi că ne-am născut așa și nu altcumva, dar și să devenim conștiente de suferința și neputința femeilor mai puțin norocoase decît noi. Rareori am simțit atît de multă revoltă și neputință precum am simțit citind cartea asta.

Vă las cu cîteva fragmente, eu am însemnat zeci de pasaje, așa că a fost greu de ales ce transcriu aici și ce nu. Am ales cîteva mai șocante, să mă asigur că informația ajunge și la cei care nu vor citi cartea. Nu putem întoarce privirea.

„În Somalia, ca în multe alte țări din Africa și din Orientul Mijlociu, fetițele sunt purificate prin tăierea organelor genitale. Nu există o alte modalitate de a descrie această procedură care, în mod normal, are loc în jurul vîrstei de cinci ani. După ce clitorisul și labiile interne sunt îndepărtate sau, în cele mai compătimitoare zone, doar crestate sau străpunse, toată zona este apoi cusută, astfel încît o bucată groasă de țesut alcătuiește o centură de castitate formată chiar din pielea cicatrizată a fetei. I se lasă cu grijă o mică gaură care să permită un jet mic de urină. Doar o forță puternică poate să lărgească țesutul cicatrizat pentru sex. Mutilarea genetică a femeii precedă Islamul. Nu toți musulmanii fac asta, iar cei cîțiva care nu o fac nu sunt islamiști. Dar în Somalia, unde realmente toate fetele sunt excizate, obiceiul este deseori invocat în numele Islamului. Se spune că fetele necircumcise vor fi posedate de diavol, vor cădea pradă viciilor și pierzaniei și vor ajunge prostituate. Mai-marii religiei islamice niciodată nu descurajează această practică: ea asigură puritatea fetei, spun ei. Multe fete mor în timpul sau ulterior exciziei, din cauza infecțiilor. Alte complicații provoacă durere enormă, care durează mai mult sau mai puțin toată viața. Tatăl meu era un om modern și considera această practică barbară. El a insistat mereu ca fetele lui să nu fie tăiate. Nu la mult timp după (…) bunica a considerat că a venit timpul ca și noi să suportăm demnitatea necesară și adecvată a purificării. Tata era la închisoare, iar mama era departe perioade mari de timp, așa că bunica se asigura că vechile tradiții sunt respectate după vechile norme. Nu eram îngrozită, doar curioasă. Habar nu aveam ce avea să se întîmple. (…) De îndată ce kintirul acesta lung (clitorisul) îți va fi scos, tu și sora ta veți fi pure. După cuvintele și gesturile bunicii, am crezut că acest kintir hidos, clitorisul meu, ar putea crește într-o zi atît de lung, încît mi-ar atîrna între picioare. M-a apucat și mi-a imobilizat partea superioară a corpului. Alte două femei îmi țineau picioarele desfăcute. Bărbatul a ridicat o pereche de foarfeci. Cu cealaltă mînă, m-a apucat de locul dintre picioare și a început să mă ciupească, așa cum mulge bunica o capră. Uite-l, acolo e clitorisul, a zis una dintre femei. Apoi a coborît foarfecile între picioarele mele și mi-a tăiat labiile interioare și clitorisul. Am auzit așa cum taie un măcelar grăsimea de pe o bucată de carne. O durere sfredelitoare, de nedescris, m-a săgetat între picioare și am urlat. Apoi au urmat: coaserea cu acul lung, bont și neîndemînatic, care îmi străpunge labiile exterioare ce sîngerau, protestele pline de angoasă și cuvintele de încurajare ale bunicii. (…) Probabil că eu am adormit, căci în ziua aceea nu era cu mult mai tîrziu cînd mi-am dat seama că mi se legaseră picioarele, ca să mă împiedice să mă mișc și să facilitez formarea unei cicatrice. Era întuneric și vezica îmi exploda, dar mă durea prea tare ca să pot urina. Durerea aceea ascuțită era tot acolo, iar picioarele îmi erau pline de sînge. Transpiram și tremuram. Abia a doua zi, bunica a reușit să mă convingă să urinez, măcar puțin. Dar totul mă durea. Și cînd stăteam nemișcată durerea zvîcnea îngrozitor, dar cînd am urinat, străfulgerarea durerii a fost la fel de ascuțită ca atunci cînd m-a tăiat. Ne-au trebuit două săptămîni să ne revenim. (…) Haweya nu a mai fost niciodată ca înainte. A zăcut de febră timp de cîteva săptămîni și a slăbit foarte mult. Avea coșmaruri groaznice, iar în timpul zilei a început să se teamă să rămînă singură. Surioara mea care altădată era veselă și jucăușă era acum schimbată. Uneori, nu făcea decît să se holbeze absent în gol. Toți am început să facem în pat după circumcizie.”

“Mama avea senzația că tata nu era suficient de atent cu familia lui. Ura că era nevoită să iasă fără un însoțitor, ura să fie sîsîită pe stradă de bărbați și ca aceștia să se holbeze la ea cu insolență. Cînd mama pleca la cumpărături fără un șofer sau fără soț pe post de gardian, vînzătorii nu o serveau. Aduna roșiile, fructele și mirodeniile și întreba cu voce tare: cît costă? Cînd nu i se răspundea, punea banii jos și spunea: ia-i sau lasă-i, și pleca. A doua zi trebuia să se întoarcă la același magazin.”

„În Arabia Saudită, se dădea vina pe evrei pentru orice neajuns. Cînd aparatul de aer condiționat se defecta sau cînd nu curgea apă la robinet, sauditele de alături spuneau că evreii au făcut asta. Copiii vecinilor erau învățați să se roage pentru sănătatea părinților și distrugerea evreilor. Mai tîrziu, la școală, profesorii se plîngeau necontenit de toate lucrurile rele pe care le făcuseră evreii și pe care plănuiau să le facă împotriva musulmanilor. Cînd bîrfeau, vecinele noastre obișnuiau să spună: e urîtă, e nesupusă, e o curvă, se culcă cu un evreu. Evreii erau un fel de jinni, am concluzionat eu. Nu întîlnisem niciodată un evreu, de altfel, nici aceste saudite.”

„Sahra îi spunea surorii mele cît de groaznic e să fii căsătorită. Zicea că soțul ei, Abdallah, era respingător. I-a spus cum a fost cînd a încercat prima dată să o penetreze, după ce s-au căsătorit: tot împingea, încercînd să-i rupă cicatricea dintre picioare și cît de mult a durut-o. Zicea că Abdallah a vrut să o taie cu un cuțit, pentru că era cusută atît de tare încît nu îi încăpea penisul. Îi descria scena cu el ținînd cuțitul în mînă în timp ce ea țipa și îl implora să n-o facă și bănuiesc că i s-a făcut milă de bietul copil de paisprezece ani, pentru că a fost de acord să o ducă la spital să fie tăiată. Nunta Sahrei nu s-a terminat cu o petrecere: cearșafurile nu au fost pătate pentru a fi arătate în aplauzele și uralele invitaților la nuntă. Nu a existat decît un murmur de dezamăgire și îndoială, suspiciune legată de virginitatea Sahrei și comentarii la adresa soțului ei înainte de a fi dusă la spital în vederea pregătirii pentru Abdallah în noaptea următoare. ”

„La centrul pentru dezbateri, discutam mult despre cum trebuia să ne purtăm în viața de zi cu zi. Erau atît de multe reguli, cu precizări atît de detaliate și atît de multe persoane respectabile se pronunțaseră asupra lor. Femeile musulmane credincioase trebuiau să-și acopere trupurile pînă și în fața unui bărbat orb, chiar dacă se aflau în propria casă. Ele nu aveau dreptul să meargă pe mijlocul străzii. Nu trebuiau să se mute din casa tatălui lor fără permisiunea acestuia. Mi se părea remarcabil cum atît de mulți gînditori musulmani filosofaseră despre măsura în care pielea femeii putea să rămînă neacoperită fără să producă un haos care să aducă schimbare în peisajul obișnuit. Aproape toți acești gînditori fuseseră de acord cu faptul că, odată ce o fată ajunge la vîrsta pubertății, toate părțile corpului ei, cu excepția feței și mîinilor, trebuiau să fie acoperite cînd se afla în compania unui bărbat care nu face parte din familie, precum și ori de cîte ori ieșea din casă. Asta se întîmpla din cauză că pielea ei neacoperită i-ar fi făcut pe bărbați să fie cuprinși de o frenezie incontrolabilă de excitație sexuală. Dar nu toți gînditorii erau de acord cu privire la care parte a feței și mîinilor erau atît de ademenitoare încît trebuia să fie acoperită. Unii învățați susțineau că ochii femeii erau cea mai puternică sursă de provocare sexuală: cînd în Coran se spune că femeile trebuie să-și coboare privirea, asta înseamnă, de fapt, că trebuie să-și ascundă ochii. Alții erau de părere că pînă și vederea buzelor unei femei, mai ales a celor pline, care erau ferme și tinere, puteau să-l aducă pe bărbat într-o stare de excitare sexuală maximă. Iar alți gînditori alocau pagini peste pagini arcuirilor senzuale ale bărbiei, unui nas frumos sau unor degete lungi și subțiri și tendinței pe care o aveau unele femei de a-și mișca mîinile într-o manieră care atrăgea atenția asupra plăcerii pe care o ofereau. Profetul era citat pentru fiecare din aceste restricții. Gîndurile erotice păcătoase ale unui bărbat erau mereu din vina femeii care-l incita.”

„Cînd vorbeam, în mare parte ne lăudam. Toate fetele vorbeau despre cît de strîns cusute erau: asta le făcea și mai pure, le dubla virginitatea. Jawahir era în special foarte mîndră de circumcizia ei. Obișnuia să spună: Îți vezi palma? Așa sunt eu. Plată. Cusută. Într-o după-amiază, bîrfind-o pe o altă fată, Jawahir a spus: dacă treci pe la toaletă cînd este ea înuntru, poți să-ți dai seama că nu e virgină. La ea nu se aud picăturile, ci se aude zgomot, ca la bărbați. Vorbeam și despre menstruație, esența a ceea ce ne făcea murdare și nedemne de rugăciune. Din cauza asta nu ni se permitea nici măcar să ne rugăm sau să atingem Coranul. Toate fetele se simțeau vinovate că sîngerează în fiecare lună. Asta era dovada că eram mai puțin valoroase decît bărbații.”

„Într-o dimineață, cînd am plecat să aduc apă, am auzit că o femeie fusese atacată noaptea. Venise singură și era dintr-un subclan mic, nu avea pe nimeni să o protejeze. Soldații kenyeni o scoseseră din coliba ei noaptea și o violaseră. M-am dus să o văd în zdrențele ei insuficiente: era toată numai răni. Avea fața umflată și acoperită de sînge uscat, hainele îi erau rupte și avea semne peste tot pe picioare. Tremura în neștire. Am atins-o pe mînă și am întrebat dacă o pot ajuta cu ceva, dar nu a spus nimic. Tot ce putea să spună era Ya Allah, Ya Allah, Allah, ai gijă de mine. M-am dus să-i duc mai multă apă, iar cei din jurul meu îmi șopteau: Nu trebuie să fii văzută cu femeia aceea, e impură. Oamenii vor spune că și tu ești la fel. Tot ce vedeam eu era o ființă umană ce fusese abuzată, care era gata să moară, dar pentru ei era o paria. Era groaznic. Toți din tabăra aceea își spuneau musulmani și, cu toate acestea, nimeni nu le ajuta pe aceste femei în numele lui Allah. Toți se rugau, dar nimeni nu arăta compasiune.”

„Nu mai văzusem niciodată atît de mulți oameni albi. Femeile erau destul de dezgolite – păreau goale, dezbrăcate -, picioarele, brațele în întregime, fața, părul, umerii, totul era complet dezgolit. Femeile din Kenya erau, de obicei, mai dezgolite decît noi, somalezele, dar într-o oarecare măsură, pielea albă a acestor femei îmi atrăgea și mai mult atenția. Bărbații și femeile stăteau laolaltă cu o oarecare familiaritate care îi făcea să pară egali. Se țineau de mînă ziua în amiaza mare, fără să se ascundă de nimeni, iar toți ceilalți păreau să considere asta un lucru normal. (…) În dimineața următoare am hotărît să fac un experiment. Aveam să ies fără să port eșarfă. Purtam fusta mea lungă, verde, și o tunică lungă și aveam o eșarfă la mine, în geantă, în eventualitatea în care a fi avut probleme, dar nu mi-aș mai fi acoperit părul. Planificasem să văd ce se putea întîmpla. Transpirasem. Asta era ceva cu adevărat haram (interzis) și era pentru prima dată de cînd aveam șaisprezece ani cînd ieșeam într-un loc public fără să port ceva pe cap. Nu s-a întîmplat absolut nimic. Grădinarii continuau să tundă gardul viu. Nimeni nu a făcut niciun fel de criză. Și totuși, poate acești olandezi nu erau cu adevărat bărbați. Am trecut pe lîngă etiopieni și zairezi și nimeni nu mi-a dat atenție, dar aceștia nu erau musulmani, așa că am mers mai departe pe lîngă un grup de bosniaci. Nimeni nu m-a privit. Ba dimpotrivă, atrăgeam și mai puțin atenția decît atunci cînd aveam capul acoperit. Niciun bărbat nu a intrat în niciun fel de stare.”

„Dragă vulpe vicleană,

Nu ai nevoie de mine, după cum nici eu nu am nevoie de tine. Tocmai l-am invocat pe Allah să te arunce în dizgrație, așa cum ai făcut tu cu mine. Amin! Acesta este ultimul mesaj pe care îl vei primi de la mine, așa cum scrisoarea ta a fost ultimul mesaj pe care îl accept de la tine. Să te ia naiba! Diavolul fie cu tine!

Adăugase, cu litere mari, pline de furie: Fie ca Allah să te pedepsească pentru viclenia ta, Amin! Al tău prost!

Începuse să îmi fie teamă că tata va veni să mă omoare. Pentru el, de acum eram deja moartă. Și, deși din punct de vedere fizic eram intactă, mă simțeam de parcă fusesem lovită în stomac. Eram o paria.”

„Într-o zi, o fată din Somalia m-a rugat să merg cu ea la spital, trebuia să i se facă un examen ginecologic. Doctorul mi-a cerut să-i explic acestei fete că va trebui să se dezbrace ca el să se poată uita la uterul ei cu un instrument lung și argintiu. Ea mi-a spus: o să o fac, dar nu cred că va putea să îmi vadă uterul. Înțelesesem totul: fusese cusută pînă rămăsese doar cu o cicatrice. Am încercat să-i spun doctorului, dar el mi-a zis: fă cum îți spun. Dar cînd ea s-a urcat pe masă, iar el s-a uitat între picioarele ei, s-a retras șocat și a înjurat. Apoi și-a scos mînușile furios, fiindcă nu putea să introducă niciun instrument în interiorul ei. Fata aceasta nu mai avea aparat genital deloc, doar o porțiune de țesut cicatrizat. Asta se numea farooni, circumcizia atît de extremă, încît întreg aparatul genital al femeii era îndepărtat și transformat într-o bucată de piele neagră. Nu mai văzusem niciodată așa ceva – de obicei, majoritatea fetelor din clanul Isaq, din nord, erau astfel circumcise, dar știam despre ce era vorba. Totuși, doctorul a crezut că fusese arsă. Toată echipa medicală părea șocată și așa mi-am dat seama că aici, în Europa, nu se auzise de circumcizia femeilor.”

„Johanna ne învățase și alte lucruri importante: cum să ne adresăm oamenilor direct, fără să ne intimidăm și pierdem în detalii. Dacă nu aveai bani, trebuia să recunoști, apoi să te gîndești pe ce ai cheltuit prea mult. Nu exista nicio onoare, nicio rușine și niciun complex prealabil. Recunoșteai clar care e problema și îți învățai lecția. Ne învăța să fim sigure pe noi și să facem față problemelor cu demnitate. Toată viața mea o privisem pe mama cum oscilează și se preface că nu are probleme, sperînd că Allah le va face să dispară, pur și simplu, însă Johanna înfrunta problemele, spunea ce avea de spus, era clară și directă, în loc să evite lucrurile dificile.”

„Din orice unghi citeai aceste cărți ale istoriei occidentale, ele mă făceau să păcătuiesc. Chiar și istoria formării statelor europene mi-a pus la încercare credința în Allah. Separarea europeană a lumii lui Dumnezeu de stat era ea însăși haram (interzisă). Coranul spune că nu poate exista niciun guvern fără Dumnezeu. Coranul este cartea lui Allah, care conține legi despre cum se conduc afacerile pămîntești. În februarie 1995, au fost inundații mari în Olanda. Cînd somalezii se confruntă cu climă catastrofică, secetă sau inundații, se adună cu toții și se roagă. Dezastrele naturale sunt semne de la Dumnezeu menite să le arate oamenilor fărădelegile lor pe pămînt. Dar olandezii își învinuiau guvernul că nu a reușit să întrețină digurile în stare bună. Nu am văzut pe nimeni care să se roage. Era un paradox atît de ciudat! Societatea funcționa fără să se raporteze la Dumnezeu și funcționa perfect. Acest sistem de guvernare creat de om era mult mai stabil, mai pașnic, mai prosper și mai fericit decît sistemele presupus create de Dumnezeu pe care fusesem învățată să le respect.”

„Ceea ce mă preocupă și mă motivează cel mai mult este faptul că femeile din Islam sunt oprimate. Această oprimare a femeilor face ca femeile și bărbații musulmani să rămînă în urmă față de Occident. Creează o cultură care generează și mai multă înapoiere, cu fiecare generație. Ar fi mai bine pentru toată lumea, pentru musulmani mai presus de toate, dacă această situație ar putea fi schimbată. Cînd oamenii spun că valorile Islamului sunt compasiunea, toleranța și libertatea, eu privesc realitatea, mă uit la culturile și guvernele reale și văd că, pur și simplu, nu e așa. Oamenii din Occident cred genul ăsta de lucruri pentru că ei au fost învățați să nu examineze culturile și religiile minorităților prea critic, de teamă să nu fie considerați rasiști, și sunt fascinați că eu nu mă tem să fac asta.”

Cartea poate fi găsită aici, cu transport gratuit.