„Credeam că ați plecat în luna de miere!” e replica pe care o aud sau citesc cel mai des în ultima vreme. Asta în timp ce stau pe marginea patului lui tata la spital sau în propriul meu pat de spital. O aud în cap chiar și în momentul în care îmi curge anestezia pe venă. Pișcă anestezia, dar ce contează, deja sunt amețită de la primul shot. Apoi, oricum adorm, în timp ce mă uit printre picioarele desfăcute la sîrma și ustensilele alea cu care urmează să umble prin mine.
Plîngem mult, în perioada asta. Tata plînge pe perna de spital și încearcă să-mi spună ceva, dar nu ies cuvintele din gură. E speriat de ce i-au spus medicii, încerc să-l liniștesc cum pot. Îl mîngîi. Mama-mare plînge pe perna patului care a fost al meu cîndva și îmi zice că nu mai poate, e prea slăbită să mai poată și nimeni nu „îi crede” ce greu îi e. Eu îi cred și o mîngîi să o liniștesc. Eu plîng pe perna mea, el mă mîngîie și mă liniștește că totul și toată lumea va fi bine, inevitabil. Sau ceva.
Nu, nu am plecat în luna de miere.
Imi pare rau, multa sanatate va doresc!
Mulțumesc. E bine, eu sunt cvasirecuperată, încă pe tratamente. Tata va suferi și el niște intervenții. Iar mama-mare…
Off. Mă gândeam la postarea trecută, aia fericită, că aşa emoţie ai transmis prin cuvinte, că parcă ai suflat-o, de fapt, n-ai scris-o şi s-a împrăştiat aşa prin lume şi a ajuns la mai multe suflete. Şi aşa am simţit-o şi pe asta. Da’ parcă starea asta de acum ar trebui nu să se împrăştie, ba să se ducă naiba departe de tine în vreun colţ pustiu sau ceva, că parcă e prea mult pentru oricine. Şi tot suflet eşti şi tu şi nu pică nici puterea asta din cer non-stop. Sper să poţi să treci peste toate şi să… Citește mai mult
Cat suflet si cata emotie…muta am ramas pe dinauntru. E ca si cum ma contopesc cu toate starile surprinse in cuvinte prin constiinta… Numai la Marguerite Duras am mai simtit asa ceva…Petronela, totul trece….iti dsoresc multa sanatate si tie si familiei.
Nu mai am nici macar o umbra de cuvinte….din tot sufletul iti doresc numai bine!!
pe pat de spital am fost si eu, de prea multe ori. despre suferinta si neputinta as scrie romane. te inteleg si ma regasesc in cuvintele tale. te imbratisez cu drag si-ti tin pumnii!
Doar cei care au suferit boli multe, cu dureri atroce, cu nopti nedormite in paturi de spital curbate precum copaia in care gospodinele satului faceau odinioara cozonacii in ajun de Craciun, cu antibiotice injectabile cu repetitie la 6 ore timp de 2-3 saptamani , care iti innebunesc creierul de durerea produsa si te fac sa nu te poti aseza pe nicio parte a feselor, cu operatii facute cu bisturiul care se suprainfecteaza, cu durerea gandului care te macina : de ce tocmai mie sa mi se intample de atatea ori, iar baba Florica, vecina mea de 88 de ani nici… Citește mai mult
Cu tot sufletul va doresc sanatate si putere !
Un gând bun.
E groaznic ce povestesti tu. Sa treceti cu bine. Se pare ca mereu fericirea trebuie platita…
Sănătate!