M-au întrebat și pe mine cînd eram mică ce vreau să mă fac cînd o să fiu mare. Nu știam ce să răspund. Mai degrabă aș fi știut ce nu o să mă fac niciodată. Doctoriță. Judecător. Orice meserie care presupune să răspunzi de viața, destinul, libertatea sau moartea altcuiva.
Și azi continuu să simt că nu aș putea niciodată să practic vreuna din meseriile astea. Toate au responsabilități prea mari asupra vieții altor oameni, responsabilitate pe care nu mi-aș putea-o asuma vreodată. Sunt un om prea mic, prea insignifiant. Doctorii salvează vieți dar și pierd vieți. La cum mă știu, un singur pacient care să moară din neputința sau nepriceperea mea ar fi capătul. Tot așa, nu aș putea ține în mîna mea libertatea altcuiva. Mai ales într-o țară unde există atîta presiune asupra justiției și unde șansele să rămîi drept sunt minimale.
Mi-aduc aminte cît de ciudat m-am simțit atunci cînd niște oameni au fost mutați disciplinar și chiar dați afară din cauza unui reportaj pe care l-am făcut la Pro. Atunci cînd l-am făcut, am crezut că fac bine. Că e corect așa.
Erau niște milițieni care se dedulciseră la alcool și mocangeală pe la crîșmele din comuna unde activau. Moacșa, Covasna, mai exact. Primeam des telefoane la redacție cum că tovarășii milițieni, în fiecare după-masă, cu uniforma pe ei, făceau turul birturilor din zonă unde cereau să bea gratis, amenințîndu-i pe patroni să facă să fie bine ca să nu le fie rău. Un fel de taxă de protecție, se practică încă, și la sat, și la oraș. Oamenii erau exasperați și ne cereau să intervenim, să facem ceva. Era vremea cînd preteveul era o forță și devenise sinonim cu televiziunea, articulat, iar cetățeanul de rînd ne cerea ajutorul atunci cînd nimic altceva nu mergea. Le-am explicat oamenilor din Moacșa că nu avem ce face decît dacă îi filmăm pe milițieni făcînd ceea ce ne povesteau ei și că ar face bine să ne cheme atunci.
Era o zi de toamnă, pe la patru, cînd am primit telefon că cinstiții milițieni – niște oameni care se cinstesc toată ziua așa se cheamă, nu? – sunt în pelerinaj pe la crîșmele din comună. Ne-am urcat în mașină – eu, operatorul și șoferul – și am plecat val-vîrtej la Moacșa. I-am găsit pe „oamenii legii” – doamne, ce silă îmi e de sintagma asta- clișeu, de cîte ori am scris-o și citit-o! – bînd o țuiculiță la o cîrciumioară nu la șosea, ci pe marginea lacului. Ne-am așezat, gen turiști, la o masă, am pus camera spre ei, i-am dat drumul cu dezinvoltură. Milițienii turnau pahar după pahar pe gît. La un moment dat, unul care venea de la baie, s-a împiedicat și era să cadă grămadă peste masă. Noi filmam.
Se prinseseră, nu se prinseseră că eram de la televiziune și că eram acolo pentru ei? Nu aș putea spune, căci au turnat în ei de parcă erau reîncarnarea lui Diogene. Cert e că ceva le-a dat lor cu rest, și nu era nota, că atunci cînd au plecat nu s-au obosit să achite nimic, devreme ce au trimis un borac mic să ne înțepe cauciucurile. Numai că șoferul nostru era un tip vigilent. Milițienii nu erau cu mașina instituției lor, ci cu a altei instituții de stat din Covasna, condusă de un șofer de acolo, afumat bine și el. S-au urcat clătinat în ea. Noi, după ei.
Acum, văzînd că „turiștii” îi urmăresc, ce s-au gîndit milițienii? Să fugă, să scape. Așa că i-au dat motorului de l-au julit. La un moment dat, îi filmam, din mers, depășind pe linii duble continue cu 180 la oră. Cînd au cotit într-un sat și au continuat să meargă cu viteza aia sau aproximativ prin colb, gîște, babe și copii mici, i-am zis șoferului să încetinească și să-i lase în plata Domnului, să nu provoace vreo nenorocire, că nu mi-aș fi iertat-o. S-au dus. Între timp, sunasem la șeful poliției județului să îi povestesc ce isprăvi fac suptalternii lui și să îi cer un punct de vedere asupra situației. Omul, îngrijorat, nu de ce făcuseră ei, ci de ce filmaserăm noi, a zis că trimite un echipaj, să verifice situația.
Ne întîlnim cu duba trimisă de la județ, le arătăm pe unde o luaseră fugarii și decidem împreună să ne întoarcem în Moacșa, să-i așteptăm pe milițieni la post. Și, cum veneam agale către poliția comunală, ei în față, noi în spate, deodată duba trage pe dreapta și doi ofițeri se precipită. Ce se întîmplase? Milițienii bețivi – prostan să fii, noroc să n-ai – care coborîseră din mașina cu care plecaseră din birt și ieșiseră la iamănene la șosea, s-au nimerit să le facă semn taman superiorilor lor, veniți să vadă de ce beau în timpul serviciului și apoi fug cu 180 la oră prin localitățile învecinate. Cel puțin una din dorințe le-a fost îndeplinită: mașina a oprit și i-a luat.
La post, circ mare. Înăuntru, unul din cei trei milițieni, sufla în etilotest, afară, ceilalți doi, suflau în fiolele din dotare, să vadă, se-nverzește sau nu, cînd le-o veni vremea și lor la etilotest. Noi, cu camera, înăuntru. Polițistul se opintea, sufla cam pe lături, dădea greș. O dată, de nouă ori, de douăzeci și patru de ori. Nu exagerez. Ofițerii mai aveau un pic și-l plesneau, dar nu puteau cu noi de față. Măi omule, îți bați joc de noi? Nimic, tot pe lîngă sufla. Pînă la urmă, ca să evite o omucidere, a suflat bine. Alcoolemie de comă.
Desigur, știrea a fost montată și împachetată așa cum se face la Pro, difuzată în prime time, nu a fost loc de întors. În funcție de alcoolemii, de fișa postului, de program, funcții, cei trei au fost fie dați afară, fie mutați disciplinar, fie retrogradați. Conducerea inspectoratului județean a trebuit să ia măsuri. Pe mine mă opreau prietenii mei, polițiștii din Brașov și îmi băteau obrazul că din cauza mea au pățit ăia groaznicul. Firește, niciunuia nu îi trecea prin cap că nu din cauza mea, ci a lor, că dacă nu ar fi abuzat de statutul lor și și-ar fi văzut de treaba lor de milițian, nu s-ar fi petrecut niciunele din cele narate mai sus. Cert este că, după ce am rîs de ispravă și de știre, a doua zi cînd s-au luat măsurile, m-am simțit vinovată și apăsată și nu am uitat povestea nicicum. Nici azi nu știu cum să mă situez față de întîmplarea asta.
Nu mai fac demult știri care să poată schimba viața oamenilor în acest fel. Am mai făcut din cele care îi ajută pe oameni care au nevoie de ajutor. Iar ca scriitoare, nu îmi rămîne să sper că nu am cum le schimba viețile celor care mă citesc decît, eventual, în bine.
Problema e ca cine trebuia sa aiba mustrari de constiinta, n-a avut . Da-i incolo de tampiti! Tu ti-ai facut datoria, ai raspuns la o sesizare din partea unor oameni care nu mai aveau la cine sa reclame comportamentul politistilor, (”oamenii legii”!!!). Au primit ce-au meritatat. Sincer.
Te rog sa ma scuzi ca am lasat o virgula aiurea, dar nu mai pot corecta. 😉
dar o stire despre reporteri care isi angajau neamurile prin diverse institutii ca altfel scriau de rau despre directori…nu-ti aduci aminte?sau nu ai cunostinta de asa ceva?:)
nu, la noi în provincie nu se întîmplau asemenea lucruri. sau eu nu am auzit aşa ceva…
te cred …de aceea te trec la naivi :))
eu cred ca reportaje de astea ar trebui in fiecare zi sau cel putin saptamanal , iar presiunea publica sa fie pe ei si nu pe reporteri.
presiunea publica sa o punem pe toti ,,infractorii,,…..zic si eu
Mie mi se pare interesant ca si rationament (al tau), cum ai facut o acuzatie la cei din bransa din care face parte Petronela ca raspuns la ce a scris ea despre niste tampiti care comiteau abuzau de functia pe care o detineau pentru a incalca legi si a comite infractiuni. In rest, numai de bine! Sa traiti! 😉
Iertare, Petronela! Am schimbat fraza la mijloc si am recitit din 2 in 2. 🙂
Da, e si normal. Ilustratie vie a zicalei ” Hotul cu un pacat, pagubasul cu o mie”. De fapt, cam asta e nivelul inteligentei majoritatii acestui popor, poate si de aceea lucrurile merg „atat de bine” la noi. In general, ei nu vad mai departe de lungul nasului, inclusiv cei care s-au ” desprietenit” de tine, in urma reportajului. Nu-i bai, ” a la vie comme a la guerre! „.
Buna Petronela, ți-ai pus problema că poate ai schimbat în bine viața acelor oameni, care ar fi fost nedreptățiți de autoritățile influențate de aburii alcoolului, acei „oameni disperați” despre care aminteai și care ți-au cerut să intervii ? Poate ai schimbat în bine chiar viața „milițienilor” în cauză, care văzându-se fără servici din cauza comportamentului lor se puteau schimba … cine știe. De multe ori ca să ne schimbăm în bine trebuie să experimentăm răul … Poți pune la socoteală și exemplul pe care l-au dat cele întâmplate zecilor de milițieni din satele patriei cu comportament similar ? … Keep… Citește mai mult
Mai, dar frumoasa mai esti, eu nu imi pot lua ochii de la fotografie, ai o gura de ma ia pe mine cu capul! Pardon, saracii masculi.
Saracii masculi nu mai comenteaza. Sunt muti de uimire…
masculii sunt muţi? nu ar fi rău. 😀
Ziceam ca-s muti de uimire, nu asa in general.
De ce ar fi bine? Vrei sa vezi saltul de la 99% la 100% acoperire vocala? Ai cunoscut pe cineva care sa-si depaseasca consoarta la debit verbal? saracul…
dupa ce ca sunt saraci ,mai sunt si muti?:))) pffffff
Dna Petronela, va bateti joc de Raj ? Credeti ca am putut pentru ca sa ma concentrez pe articol, din moment cemi apareti cu gurita aia minunata ? Se vede de la o posta ca nu prezinta botocs.
Dna Petronela, daca eream frumos, nu urat, bogat nu sarac, nalt , nu cracanat, vas fi cerut de nevasta. 1 tip ca Raj nui de refuzat…
mai bine dacă nu erai însurat, Raj. sau eşti mormon? musulman?
Eri am fost cu nevastamea pe corso si am poposit la 1 magazin cu imbracaminte de lucs. Nevastamea, cica iubitule (adeca io), nu pot pentru ca sami dezlipesc okii de pe rochia asta superba, grandioasa, macmifica. Ma convins pe loc, iam facut o poza rochiei sa se mai uite si acasa la ea.
ce idee bună, Raj! aşa am să fac şi eu cînd văd ceva macmific!
Io am fost primu dan orasu meu care miam loat logan. Parca pin 2005. Mam dus repedea la vecinu mieu politist ca sa ma laud. A zis ca logan miam luat, dar masina cand imi eau ? Iam zis sa se duca in haia a mea, scuzati ecspresia…
In anu urmator nwevastamea a facut praf masina, asta dupa ce ia rupt gardu de vio 2 ori lu masa cand a dat in marsarier. Si erau atatea garduri in oras, da palu mumasa la busit…
Moacsa parca ii in Arghita, nu in Cofasna, dna Petronela…
e în Covasna, Raj. take my word for it.
”Iar ca scriitoare, nu îmi rămîne …”
Daaaa, desigur. Toti sunteti scriitori, acum.
nu toți. doar unii dintre noi. ăia pe care i-au validat publicul și critica literară. ah, și talentul.
doar că nu văd cum te afectează pe tine. nu ai scaun dimineața din cauza asta? ia cu fibre.
să știi că și un close window ajută.
Revin cu aceeasi intrebare din comentariul de ieri, comentariu pe care l-ai sters. Imi spui unde pot citi cronici literare ale cartilor tale ?
Talentul, ah, talentul asta, pardalnicul, cum da el iama si-si face culcus prin locuri ascunse, numai de el stiute.
Acum o vreme, o auzisem si pe Mihaela Radulescu intr-un interviu, vorbind despre cartea ei (a cata ?) care se afla in topurile vanzarilor de carte.
Pai de ce mai ai nevoie sa citești cronici literare despre cărțile ei? Părerea ta pare bine definita si de nezdruncinat. Si argumentele ce-ti susțin părerea-s foarte plauzibile.
eu te rog să nu mai revii. deloc. de cronici e plin netul și blogul meu, caută-le, eu nu îmi apăr scrisul. nici măcar nu vorbeam de mine mai sus, ci de aceia dintre noi, scriitorii, care au parte de așa ceva. iar aici nu ești binevenit(ă). o să șterg în continuare comentariile, pînă te vei duce la alții mai talentați. să crăp dacă înțeleg ce cauți într-un loc ca ăsta, unde scrie o netalentată ca mine. mie cînd nu îmi place ceva, nu citesc și pace. nu împroșc cu noroi. ți-am reținut opinia, ai dreptul la ea, dar dialogul… Citește mai mult
1. Știi femeile acelea care atunci când sună pe cineva se prezintă ”sunt doamna Icsulescu” ? Evident, o doamnă știe că nu e necesar niciodată să spună mai mult decât ”sunt Icsulescu”. Cam așa și cu ”eu, ca scriitoare”, titulatură pe care ți-o atribui cu foarte mare dezinvoltură. Acesta a fost lucrul care m-a iritat. In rest, scrie cum vrei, cum poți, pentru cine o fi să fie. 2. Un critic literar este cel care are acesta meserie, de critic litrerar. Nu e directorul editurii, nevasta editorului, prietena cea mai buna, fostul profesor de română din școala generală, patronul clubului… Citește mai mult
oh, dar cîte lucruri știi despre mine, dacă nu m-ar durea în anus, aș fi impresionată. eu nu mă prezint scriitoare, aici făceam diferența dintre jurnalist și scriitor, de asta am folosit termenul. eu nu vorbesc despre mine ca despre un scriitor. oricum, enough is enough, cunosc tipologia ta. sunteți mai mulți cărora vă stă în gît faptul că exist, dar unul nu v-ați duce la voi acasă să, vorba englezului, mind your own shit. stați să vă uitați în gura mea și vă mai și deconspirați că sunteți urmăritori fervenți. iar asta îmi provoacă doar milă. iar mila, prietene,… Citește mai mult
Don’t feed the troll! Scrie, scrie, scrie, ignora-i pe detractori!
nu ai de ce sa te simti vinovata pentru ca ai vacut dreptate unor oameni si ai mai curatat sistemul de betivi, corupti si nesimtiti. fain ar fi sa fie mai multi ca tine si sa-i elimene pe toti, ca aoleu, ce multi sunt!
Cine știe câte vieți ai salvat, de fapt?