mai dă-mi două șanse și o brumă de zile să îți demonstrez că oamenii se pot
schimba în cîteva ore
oamenii nu se schimbă, îți zic. paradigmele, doar.
mai dă-mi un anotimp, un an, un timp, timpul lucrează mereu în favoarea mea,
lucrurile se vor așeza, vei vedea.
pentru mine nu se așază niciodată, îți zic
iar tu nu ai citit Nichita, îl confunzi constant cu Sorescu
și oricum, au fost prea multe, prea destule vorbe mari, niciodată duse undeva, nicăieri.
prea multe promisiuni alterate, au rîncezit pe terasă, unde le depozitez, că nu mai am loc în debara. le-am strîns, le-am îmbrățișat tandru, de adio și le-am dat drumul afară. zburați, dacă puteți. dar s-au prăbușit. nu aveau aripi. promisiunilor mincinoase nu le cresc aripi, niciodată.
nici măcar nasul.
doar flori verzi, de mucegai.
Foarte tare! 🙂
Au, nu !!!!!!!!!
superb,Petronela, scrisul tau nu se scrie, el mangaie. intotdeauna mangaie.
Miracole s-au mai intimplat…si oameni…si altele. Uneori intr-o secunda.
Parol! 🙂
ma identific cu totul
Nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine-i extraordinara literatura ta. Multumesc !
Ce iti place mai mult sa citesti de la Petronela?
Frumos mai scrieti! Sa nu va opriti niciodata!
mulțumesc. o să mă opresc cînd dau colțul.
🙂 frumos… de cand te-am descoper fac abuz de acest cuvant. ma oftic ca nu are mai multe sinonime.