m-am măritat de ziua mea

155

În ziua în care am împlinit 39 de ani, m-am măritat. Da, iar. A treia oară. Nu vă obosiți, toate glumele și miștourile care puteau fi făcute pe tema asta le-am făcut, deja, în familie. Mama-mare, de exemplu, a zis că îmi dă binecuvîntarea, dar e ultima, să bag seama bine. Cele mai multe le încasez de la copii și bărbat: auzi, ție la a treia căsătorie ce îți mai zic oamenii, că nu mai pot spune casă de piatră, îți zic servus? Mie ar trebui să mi se dea un premiu ecologic, ceva, că iau o femeie uzată, refolosită; dacă mă grăbesc, intru în top 3 soți etc.

Multă vreme, și înainte, dar mai ales după o căsnicie care a durat doar 8 luni nenorocite la propriu, mi-am zis că nu voi mai face niciodată asta. Că nu e nevoie de așa ceva, într-o relație, dacă e să fie bine, poți și fără, ce atîta căsătorie? Știu cupluri de 10, 11, 15 ani, cu copii unele, care nu s-au mai căsătorit. Da, dar știu și cupluri care au stat 14 ani împreună, iar cînd ea a întrebat ce se întîmplă mai departe, el a plecat. Iar instinctele de femeie dusă îndelung la terapie și care a citit multă psihologie îmi șoptesc că acolo, de multe ori, e lipsă de asumare și frică. Asta mi-a și zis cînd l-am întrebat de ce vrea neapărat să se însoare cu mine, la ce ajută căsătoria, ce e nevoie de actele alea? Că e asumarea unei responsabilități și dovadă de maturitate și implicare. Așa că am zis da. Asta se întîmpla în urmă cu ceva vreme, anul trecut, de Crăciun. Doar că eu nu eram deloc pregătită pentru așa un pas. De fapt, nu eram deloc pregătită pentru o relație reală, cu un om real și disponibil, pentru care nu trebuia să lupt, să proiectez, să aștept, ci doar să trăiesc zilele așa cum vin, una după alta. Iar eu nu făcusem asta niciodată în viața mea. În 39 de ani. Dar revelația asta nu a venit așa de ușor.

Nu era greu? Am făcut eu să fie greu.

Povestea asta nu e literatură. Este despre femei care nu știu să se lase iubite. Care nu cred că merită să primească iubire, fără efort. Care fac alegeri nepotrivite, toată viața, inconștient.

Cînd crești într-o familie unde iubirea nu ți se oferă doar pentru că ai venit pe lume, așa cum am făcut eu, ajungi să simți că nu meriți să fii iubit. Din copilăria mea, nu îmi amintesc niciun moment de afecțiune. Niciodată, nimeni, nu mi-a zis că mă iubește, cînd eram mică. Nu m-a strîns în brațe cînd mi-era greu. Nu m-a alinat. În schimb, am primit lovituri, palme, insulte, batjocuri. Nu aveam instrumente cu care să decodific ceea ce mi se întîmpla, să înțeleg, să iert. Am tras singura concluzie posibilă, la vîrsta aia: că eu nu sunt suficient de bună, de frumoasă, de deșteaptă, de cuminte, ca să fiu iubită. Că cei care se presupune că au grijă de tine și te iubesc, te abuzează. Convingerile astea despre mine și despre cum decurg lucrurile în lume m-au urmărit, inconștient, toată viața și mi-au modelat toate alegerile de viață. Care au fost, fără excepție, în aceeași direcție: bărbați abuzivi (niciodată fizic, asta nu am mai permis, însă sărăcan de mine, nu vedeam că e același lucru, cumva) sau indisponibili. De ce dracu’ ai face una ca asta?

Am descoperit abia acum că am perpetuat o viață modelul ăsta de durere pentru a fugi de celalaltă durere, oribilă, de neasumat – aceea că eu nu merit să fiu iubită. Pesemne că e imposibil de îndurat să integrezi despre tine însuți/însăți că nu există nimic acolo, în tine, care să fie demn de iubit. Să ajungi să poți trăi cu asta: sunt bun(ă) de nimic, la fel de bine aș putea să nu exist. Nu cred că există ființă care să se poată resemna în felul ăsta, să renunțe la gîndul că într-o zi ar putea însemna ceva, pentru cineva important. Și, pentru că e imposibil de îndurat și de trăit cu asta, o reprimi. O ascunzi adînc, o zăgăzuiești, nu îi dai voie să iasă la suprafață. Alegi să te protejezi de gîndul/spaima asta, însă fiecare acțiune a ta o transpiră, inconștient. Alegi să trăiești alte dureri, infinit mai suportabile, care însă, o conțin pe asta, înspăimîntătoarea. Durerea de deasupra durerii.

În durerea de deasupra durerii știam să mă descurc, îmi era atît de familiar, o fac de mică, dintotdeauna. De fapt, e singurul lucru pe care îl știu face. Să mă descurc cu durerea. Trebuie să fie greu, ca să îmi fie familiar. Ușorul mi-e strain, mă încurcă, nu îl recunosc. Mă sperie. Ce spun, mă îngrozește.

Am crezut mereu că eu sunt cea disponibilă, cea care se lasă și dăruiește pe sine. La ei era problema, cumva, că nu puteau, că nu voiau, că nu știau cum. Mi-a luat 39 de afurisiți de ani, grei ca iadul, ca să văd că, în tot acest timp, eu am fost cea care a ales așa, ca să se protejeze. Că nu am fost deloc disponibilă, că am construit în jurul meu niște ziduri de protecție oribil de groase. Dar, pentru că le făcusem transparente, am preferat să cred că nu există. Între mine și toți ceilalți, în afară de copiii mei, a fost tot timpul o masă gelatinoasă, translucidă, imposibil de pătruns. Am fost la vedere și totuși, mereu ascunsă. Și, terifiantă ironie, nici măcar nu mi-am dat seama ce fac. Cu toată terapia, cu toate cărțile de psihologie citite, am preferat mereu să întorc capul, să fug, să aleg să cred altceva despre mine, ceva ce era mai simplu de dus. Cine vrea să se uite în sine și să își asume că el însuși și-a făcut viața un calvar, că nu e nimeni altcineva de blamat decît sine pentru alegerile dureroase? Că alegerile însele au fost niște mecanisme inconștiente de apărare, niște încercări debile de a rămîne în control?

Absolut toate alegerile mele de viață au fost în sensul ăsta: să mă protejeze, desi m-au rănit. Știu, pare schizofrenic, dar e adevărul gol-goluț. Și nu sunt singura care face asta, o, nu! Atunci cînd “iubești” un om indisponibil, nu trăiești în prezent. Lupți, proiectezi, te chinuiești. Îți spui că atunci cînd va fi liber, nu va mai bea, va munci, va divorța etc., va fi bine, vei fi fericită. Te învinovățești, ești ocupată să salvezi, să muncești, să explici. Trăiești într-o durere familiară, ai mintea ocupată, nu ai timp și nu îți dai timp să simți cealaltă durere, instalată în tine din pruncie, că nu meriți să fii iubită. Toată fuga asta se cheamă teamă de intimitate. Iar eu habar nu am avut că asta fac. Că mi-e nu frică, ci groază, de intimitate. Că undeva, cîndva, demult, am decis că nu am voie să fiu vulnerabilă, și m-am invulnerabilizat fugînd de implicarea adevărată pe care o aduce o relație adevărată, deși am simulat pentru mine însămi mereu asta. Doar m-am măritat de două ori, nu? Da. Prima oară cu un tip mai indisponibil emoțional decît un stîlp de telegraf, care m-a abandonat din momentul în care m-a luat de nevastă, iar a doua oară cu un tip alcoolic, artist-pierde-vară, gelos patologic, care mi-a făcut viața un coșmar. Și nu a fost nicio clipă vina lor, au fost exclusiv alegerile mele.

Am visat și mi-a fost dor cinci ani de bărbatul nesăbuit, despre care aș fi băgat mîna în foc că e bărbatul vieții mele. Apoi, am realizat că era doar un bărbat complet indisponibil și că mi-a fost simplu să îl iubesc, doar era departe, din toate punctele de vedere. În plus, mă abandonase, iar asta îl făcea și mai dezirabil. E așa de simplu să te potrivești perfect cu cineva care nu e lîngă tine!

Apoi, într-o zi, am scris o carte despre singurătate, crezînd sincer că a fi singură este pentru mine un dat. Că asta e, nu există bărbatul care să mă poată, sunt eu prea complicată și greu de dus sau poate îmi lipsește ceva ce au alte femei. Nu mi-a dat prin cap că a fi singură a fost, în tot timpul, o alegere, fie ea și inconștientă. Cînd ești singură, ceilalți nu te pot răni, ești în control. Cînd te îndrăgostești de oameni indisponibili în toate felurile, nu ajungi să fii în relații reale cu ei, așa că rămîi în control. Și atunci a apărut el. Și nu exista nicio piedică pentru noi ca să fim împreună. Era foarte deștept – mai deștept cu mult decît mine -, liber și determinat. Nu a stat pe gînduri deloc, știa exact ce vrea. Iar eu habar nu aveam. Cînd a venit și a zis, ăsta sunt, cu o sinceritate îngrozitoare, m-am speriat. Am început să mă împotrivesc conștient și să încerc să îl alung. Cum să nu lupt pentru iubire, să mi se ofere, așa, by default? E ceva putred la mijloc, urmărește ceva. L-am testat și desființat, desfăcut în mii de bucăți. M-am îmbolnăvit de cîteva ori, de teamă și neliniște. Iar el a stat, cu răbdare și dragoste, mi-a dat voie să trec prin toate astea asigurîndu-mă că e acolo, pînă la capăt, dacă îl vreau. Cînd m-am speriat de căsătorie, a renunțat la idee, deși l-a durut enorm, ca să fiu eu bine. Cînd i-am zis să plece, a plecat, ca să îmi dea spațiu. Eu l-am chinuit, el a continuat să mă iubească și să îmi arate că mă iubește exact așa cum sunt și nici eu singură nu mă accept. Am văzut, în tot timpul, în ochii lui că nu am cum să mă mistific, că vede în mine lucrurile pe care nici eu singură nu îmi dau voie să le văd. A avut, întotdeauna, replicile corecte și modul corect de a pune problema, atunci cînd eu greșeam și îl pedepseam tot pe el. Tîrziu, am înțeles ce făceam și am fost atît de tulburată încît am plîns zile în șir.

Încă mi-e frică. Încă mă retrag în mine, inconștient, cînd nu știu cum să îmi gestionez gîndurile și temerile, deși, de fiecare dată, el mă simte de parcă ar fi conectat la mine prin cine știe ce fire invizibile. Dar acum știu și înțeleg. Și îmi asum toate riscurile. Așa că, da, m-am măritat. Iar. De ziua mea, care altădată era un coșmar. Nu mi-am luat ziua bună, nu am avut petrecere, lăutari, lume buluc, fotografii în parc. Doar ie, un buchet de flori superbe și cîțiva oameni, cu adevărat dragi, care au ținut să fie lîngă noi. M-am măritat de ziua mea. Cu singurul bărbat cu care am avut curaj să îmi dau voie să am o relație reală în 39 de ani. Cu siguranță va continua să fie și greu, și frumos, ca și pînă acum. Dar mai ales greu.

Am scris toate astea în speranța că povestea mea poate ajuta cuiva. Am ales să includ textul acesta, cu modicările inerente, în volumul Privind înăuntru din același motiv.

Aici am scris despre cununia de la Bruxelles.

Articolul precedentVița. Victoria.
Articolul următormiere sau ceva
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

155 COMENTARII

    • Hallo Petronela,
      Povestea Copilariei tale este si a mea…. am crezut ca numai eu am trait asa ceva…?
      Va dores Voua o Casnicie plina de Dragoste si Respekt unul pentru celalat!
      Dorina P.

    • Iubita mea …femeie frumoasa …nu depinde ceea ce ai scris…Eu m-am maritat de ziua mea și doar o singura data.Am un băiat de 16ani care îi face acum în mai pe data 20.Am osomnisoara care împlinește 15 în decembrie pa data de 3.Și o mica prințesa care a făcut 4ani în marte. Nu o lua dramatic sincer.Întotdeauna exista o soluție.

  1. sigur vei primi felicitări din toate părțile, comenturi de încurajare și aprobare. și eu am 39 de ani și mă mărit anul acesta cu …. un bărbat care primește descrierea ta! mulțumesc. mă simt încurajată. și fericită. și iubită.

    • Lidia, felicitari si sa fiti fericiti impreuna 🙂
      Petro’, ma bucur ca ai facut pasul acesta. Mi-era greu sa cred ca o tipa desteapta si frumoasa chiar nu poate gasi un suflet pereche.
      Sa aveti parte de multi ani fericiti impreuna si sa auzim numa’ vesti bune 😉

  2. M-am bucurat sincer cand ai pus prima poza cu el. Si apoi cand am vazut povestea cu maritatul. Da, pe mine ma ajuta tot ce ai scris. Pentru ca de putin timp am ajuns la fix aceleasi concluzii. Nu, n-au fost ei de vina. Eu mi i-am ales. Eu am ales mereu inconstient sa fiu singura. Eu am simtit mereu ca trebuie sa ma lupt pentru ei, sa le demonstrez cat de misto sunt. Sa ma chinui zile, saptamani, luni. Pana plecau. Si eu sufeream putin, apoi o luam de la capat. Hai, urmatorul barbat, treci sa te fac zeu.
    De cateva luni am inceput psihoterapia. Toate povestile mele semanau, m-am gandit ca poate e ceva. Si e ceva. Tata alcoolic si indisponibil emotional care a vrut de la mine la inceput note mari si mai tarziu bani. Iubirea se cumpara. Asta am inteles. Asa ca mai tarziu, in relatiile cu barbati, am incercat sa-mi cumpar iubirea cu sex. In toti anii astia nu am crezut despre mine ca valorez mai mult decat o femeie buna pentru sex.
    Incep sa inteleg. Probabil vor mai trece ani de psihoterapie pana voi incepe sa ma iubesc si sa accept ca MERIT sa fiu iubita. Da voi ajunge acolo intr-o zi.
    Sa fii fericita!

    • e greu cu iubirea de sine. eu înțelegeam rațional, dar nu aveam idee cum se face. ce spui mai sus, am trăit și eu. apoi, într-o zi, am început să mă privesc cu un pic mai multă compasiune. încă lupt.

    • Wow…cate „surori” inconstiente am!!! Si eu facut terapie 8 ani si sper ca de acuma sa mi dau voie sa ma simt iubita pt ceea ce sunt nu pt banii pe care am reusit sa i fac! Pe mine parintii mei biologici m au tratat ca pe un bancomat si m au iubit cat au fost bani de scos!!
      Iti doresc Daniela fericire si implinire pt ca MERITAM 110÷!!!

  3. Frumoasă, deșteaptă și talentată. Tocmai ce ai completat ultima piesă lipsă la puzzle-ul vieții tale. Felicitări!

  4. Sa fiti fericiti! Sa ii dai voie sa te faca fericita! Nu ti-am citit decat o parte din postari din cauza negativismului din aproape fiecare scriere…De multe ori ma gandesc sa nu cumva sa am constructia unei femei dependente de soap opera sau comedii romantice cu happy-end. Pe de alta parte, sunt constienta de paleta larga de cocktailuri (bune plus rele) de sentimente si intamplari pe care un om le experimenteaza neincetat. Legat de casatorie, „matriarhatul” rural romanesc are o zicala: „Casatoria este o loterie”. Pana si americanii au echivalent „Life is like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get.” Cu prima nu sunt de acord iar la a doua e interesanta comparatia si ador filmul. Hugs and kisses!

    • negativism… ciudat, nu m-am gîndit niciodată la mine așa. depresivă, poate, tristă, poate, dar negativistă? 🙂

  5. Sa fiu sincera, Petronela? Uite, sunt. Cand am citit inceputul m-am gandit: „Iacata ca a bagat si Petronela un text din ala dulceag, rozaliu, cu dantelutze pana la urma. E dreptul ei in fond. Ca om e si ea. Si o data se casatoreste omul. Ma rog, de trei ori in cazul de fata.” Si cat de tare m-am inselat! Cam cum te-ai inselat tu pe tine atatia ani. Rar am citit un text mai putin dulceag, rozaliu si cu dantelutze ca asta. Si care sa-mi aduca aminte de tot ceea ce nu e nici dulceag si nici rozaliu in mine. Pana la urma, povestea noastra seamana. Pe alocuri.
    Sa fii fericita! De fapt, cred ca deja esti 😉

  6. Ne-am bucurat de cum am vazut pozele! Luminosi, frumosi si de mina! Asa sa ramaneti mereu, va sta asa de bine impreuna! Sa fiti fericiti!

  7. ce zambet si ce fericire in poza! Si ce frumoasa esti!!!
    Doamna, casa de piatra! articolul m-a uns la suflet, atat de frumos ai scris. Si sincer.

  8. Sa fii fericita! Maritata sau nemaritata! Exista multe Petronele pe lumea asta si e bine de stiut ca mai exista cate un happyend. Si ai fost o mireasa superba cu cel mai frumos accesoriu, zambetul larg pana la urechi.

    • da, cred că nevoia de hepiend e în gena umană. iar dacă povestea mea dă speranță, tot e ceva. mulțumesc!

  9. Hey,
    nu știu de ce sunt așa impresionata și bucuroasa pentru voi, niște străini. și asta încă de dinainte sa dau click pe poze, ca trebuie sa fii de piatră să vezi pozele alea și să ai vreun alt gând decât „bineeee măăăă”. snifff!

    de fiecare dată când mai citeam ceva de la tine de singurătate, anxietate și durere, parca îmi atingea sufletul. acu că scrii de bucurii, am senzația aia mișto ca „uite domn’e, a muncit femeia, a reușit, bravo ei!”

    măcar azi, de ziua ta – și a voastră – mi-as fi dorit sa nu fi scris chestiile alea de la început, fie ele și în glumă, simt o voce autocritică acolo. nu te cert, doar remarc cu amărăciune că pare că încă ți-e mai confortabilă decât cea blândă. e defaultul tău.

    mi-e un pic teamă de -dar și aștept cu interes:D- reacția admiratrolilor tăi, cel puțin ăla cu „cum ai cucerito pe petronela” cred că o sa-l provoace pe Mr la duel sau ceva.

    succes și multa iubire! aveai deja de la fete, dar nu strică și mai multă!

    • fără autoironie, nuj cine aș mai fi 🙂 mulțumesc mult pentru vorbele frumoase.
      cît despre pietre, ele există, să știi. 🙂

    • tresa faci un post cu cele mai fun/obsedate/cretine reacții!
      și apoi? cred că, acu ca te-ai măritat, o să închizi blogu’, nu? adică ce rost mai are:))

  10. Am citit articolul asta si multe dintre pasaje parca sunt rupte din viata mea. Si cu copilaria, si cu trecutul, si cu momentele in care chiar am inceput sa realizez ca toata viata mea este consecinta deciziilor mele.
    Multumesc pentru ca mi-ai reamintit ce drum lung am parcurs pana aici si acum, si ce progrese am facut.

    E uimitor cand realizezi diferenta dintre „atunci” si „acum”, nu?

    Drum bun in continuare!

  11. Esti un om puternic si bun, Petronela ! Meriti tot frumosul care ti se intampla acum ! Sa iti spun ca scrii atat de bine ? Tu stii deja asta, ca te citesc cu sufletul la gura ? Nu cred ca cineva care te citeste, nu te iubeste…Iti spun ca imi esti tare draga si imi doresc sa te ocoleasca raul sub orice forma ar exista el…

  12. Multumesc pentru emotii! M-am intristat, am plans si m-am bucurat cu povestea ta, exact ca in povestea mea. Si ce bine e cand iesi in sfarsit la lumina, de mana cu omul tau… Multi si magici ani impreuna!

  13. Wow! Este pentru prima dată când intru pe blogul tău și implicit, prima postare pe care ți-o citesc. Îți doresc să fii fericită pentru că meriți, după câte ți s-au întâmplat. Poate că el este atât de bun încât trebuia să treci prin atâtea ca să primești ceva foarte bun la final. Niciodată nu este prea târziu și niciodată nu trebuie să încetezi să speri. Nu am citit încă o altă postare de pe blogul tău, așa că singura portiță de cunoaștere este ce ai scris aici. Cred, însă (și voi vedea imediat dacă am dreptate sau nu) că ești o persoană care trăiește fiecare clipă cu o intensitate mult mai mare decât alți oameni și din acest motiv ți-a fost atât de greu…
    Să vă iubiți mereu!

  14. Pe mine m-a frapat ceva…” nu eram deloc pregătită pentru o relație reală, cu un om real și disponibil, pentru care nu trebuia să lupt, să proiectez, să aștept…”
    Si mi-am dat seama ca asta fac de cand ma stiu. Si m-am speriat, pentru ca am crezut ca asa e iubirea aia, scrisa cu majuscule, pentru aia se lupta, se asteapta, se…
    Si-acum vii tu si imi demontezi convingerile?
    Si acum eu cum sa stiu ce sa fac?
    (probabil absolut intamplator, si eu, ca si tine..39 si 2 copii minunati). Si probabil singura, pentru ca lupt, constient pentru iubire..

  15. Petronela, eu sunt genul care citește în tăcere. Rău fac, e drept.
    M-am bucurat grozav când mi-a sosit prin poștă „Alive” cu autograf, deși habar n-aveam că o să fie așa.
    Te citesc de vreo doi – trei ani și te admir pentru curajul cu care te arăți lumii cum ești…vie, sălbatică, lucidă, deșteaptă. Dark and twisted.
    Mă bucur mult că ai găsit cineva-ul. Că ești fericită. Radiezi.
    Felicitări și multă fericire vă doresc!

  16. Cand m-am maritat, la 35 de ani, sotul mi-a zis: sa stii ca nu o sa fie simplu, o sa ne certam, o sa tipam poate, dar ne iubim si trebuie sa gasim solutii. In primii 3 ani am divortat zilnic, dar de atunci nu ne-am mai certat nici macar o data.
    Veti fi fericiti daca iti doresti asta 🙂
    Tips: cand te enervezi pe el baga o tigara, o melodie in casti etc si zi-i ce ai de zis mai tarziu ca nu pleaca nicaieri :)))

  17. Petronela – iti multumesc foarte mult pentru acest articol..este mai mult decat atat…nici nu iti dai seama cate femei se regasesc in povestea ta…cred ca in societatea romaneasca sunt multe femei care nu se iubesc pe ele neconditionat..in schimb se sacrifica pentru altii sau a le face pe plac altora…
    Societatea romaneasca…ne a oferit valori mult ravnite de altii..ambitie, putere de munca, o sete continua de a ne informa si de a creste…insa a pierdut din vedere increderea de sine, iubirea de sine..pretuirea de sine..fara astea nu poti vorbi de o viata in prezent…se tot repeta ..ca e nevoie doar de putin pentru a fi fericit…insa daca acel putin l-ai exilat mereu …inca din primii ani ai copilariei…e greu sa-l integrezi in viata ta…trendul prezent cu o deschidere mai mare spre coaching, psihologie indreapta societatea romaneasca..si mai ales multa lume este deschisa spre a si expune exemplu personal incurajand astfel si alti oameni sa traiasca liberi si in deplina iubire

  18. Nu ştiu cum era când erai mică, da’ uite că acum nici netul ăsta n-a făcut față la aşa buluc de lume care se bucură pentru fericirea ta. Hihihi. Meriți toată fericirea asta şi aşa de bine-ți stă cu lumina aia în ochi că parcă nici nu îți vine să crezi ca n-a fost acolo mereu. Cred că tu te-ai plictisi să îți fie toate roz şi nu îți zic nici că sper să să ți se dea de acum doar cât poți să duci, că am impresia că te-ai autoeducat să fii puternică, da’ zic să ți se dea atâta linişte, iubire şi bucurie, cât să facă lumina aia din ochi mai puternică decât orice, mereu. Din tot sufletul mă bucur pentru tine şi te-aş îmbrățişa tare dacă te-aş avea în față, în loc de cuvinte, da’ sper că ajung gândurile la tine şi aşa virtual, cu aceeaşi emoție. 🙂

  19. Tare ma bucur pentru tine si pentru George.
    Dumnezeu sa va ocroteasca mereu! :*
    p.s. lasa-te iubita si iubeste fara frici! 😉

  20. Yuhuu!! Ce tare! Sa fiti fericiti sa va iubiti. La cei 40 abia impliniti si cu UN divort la activ ma cam regasesc in tot ce scrii. Dar stii ce e cel mai misto? Ca m-ai facut sa sper ca el exista! Acum, astept sa il gasesc? sau sa ma gaseasca.

    • povestea noastră e neverosimilă. șansele să se întîmple așa erau infinitezimale. o să o scriu, cîndva. așa că se poate întîmpla oricînd.

  21. Da-ti voie sa iubesti si sa fii iubita, PETRONELA! In scrisul tau pulseaza o parte din tine, om frumos ce te darui cu atata generozitate. Autenticitatea acestei curajoase disectii si analize „la rece” aduce lumina in hatisul uneori atat de greu de inteles al propriilor sentimente.
    Petronela si George, nu luati nimic „for granted”! Relatia voastra e cea mai de pret…si ea se creeaza moment de moment! Nimic nu e de la sine-inteles!
    Pastrati-va iubirea mereu, asa cum cerul isi pastreaza soarele
    Si transformati-va iubirea in torta, caci tot ce arde lumineaza!

    Cu drag!

  22. Candva, demult, o tipa cu care faceam terapie mi-a dat urmatorul sfat: a zis: Du-te acasa si uita-te in oglinda. Si cere-ti iertare de la tine, de la felul in care te-ai tratat in toti acesti ani, ca pe ultimul dusman, fara empatie, fara compasiune, fara mila. Cere-ti iertare de o mie de ori si inca o data pentru faptul ca ai vrut sa fii perfecta…Si de atunci ma iert in fiecare zi…cateodata reusesc, alta data, nu

    • mie așa nu îmi iese: la mine a fost nevoie de un declic ca să mă pot vedea așa cum îmi privesc copiii. de atunci, e mai ușor puțin.

  23. O scrisoare cuceritoare, de la o femeie care a trecut prin multe, sensibila , desteapta, fermecatoare, luptatoare, care dupa lungi suferinti a reusit sa obtinta ceea ce nu mai spera sa aiba.
    Mi-a placut tare mult aceasta lectura intr-o dimineata insorita, dar mai ales m-a bucurat finalul, fotografiile, ia simbol al unei romance in adevaratul inteles al cuvantului! Sa aveti impreuna o viata binecuvantata!

    • da, ia a fost făcută și cusută de o bătrînică de sub munții Făgărașului, o lună a muncit la ea. pînă și verighetele sunt făcute manual, ca pe vremuri. așa ne-am dorit.

  24. Recunosc , te citesc mai rar ca inainte , asa ca azi am avut o mare surpriza.Acum as vrea sa zic ceva inteligent legat de implinirea ta dar nu-mi vine nimic in minte asa ca te felicit si ma bucur pentru voi . ma simt mai optimist azi.

  25. Tare-mi esti draga, Petro.
    Fara misto sau pupincurisme aiurea. Stii asta.
    Te-am simtit si te-am indragit de la primele cuvinte pe care ti le-am citit. Pentru ca suntem la fel. Aproape la fel.
    Eu ajunsesem sa ma uit in oglinda si o voce de undeva sa-mi urle soptit, in suflet: NU MERITI! ESTI O NULITATE! ESTI O MIZERIE! ESTI UN CACAT!
    De ani buni nu ma mai batea nimeni. Ma bateam eu si ma loveam cu ganduri inconstiente, ma complaceam in durere si suferinta.
    Si asta a durat cam 44 de ani.
    Acum 15 ani m-a muscat un caine: era o catea, la un bloc vecin, care-si proteja puii. Fusese saraca batuta groaznic, asa ca musca trecatorii. Se furisa pe la spate si-i musca de picioare. Eram inainte de operatia la coloana, abia mergeam de durere, mergeam la farmacie sa-mi cumpar calmante. Cainele ala m-a muscat tare si dureros, am si acum semnul. M-am asezat atunci cu fundul pe bordura si-am plans. Am plans de durere fizica si pshica, de oboseala, de revolta, de singuratate, de lipsa de iubire.
    Foarte multi ani m-am simtit ca atunci…
    Iti doresc sa fii fericita. Fericita cu adevarat!
    Cred ca asta conteaza cel mai mult: sa-ti dai voie sa fii fericita.
    Am realizat asta si eu, dar inca mai am de lucru la asta.
    Mama mea are cancer, e la pat, poate muri in orice clipa. O iubesc. Dar undeva, acolo, intrun sertarel, e o amintire cumplita: cand eu eram la pat, aproape paralizata, singura cu 2 copii de 9 si 11 ani, fara bani de mancare si calmante…Sotul meu era plecat afara, muncea la negru pe mai nimic. Copiii mergeau la scoala, nu-i puteam ajuta nici macar la teme, abia ma puteam misca, stateam doar in pat, intro anumita pozitie, durea mai putin. Copiii faceau cumparaturi, multe pe datorie, de la magazinul din colt: oua, salam, cartofi, paine. Mancam oua si cartofi prajiti, sandvisuri cu cel mai ieftin salam sau parizer, facute de manutele lor. Imi puneau hainutele lor intrun lighean cu apa si mi-l aduceau la pat, sa pot sa le spal. Le calcau singuri. Nu am avut atunci familie, prieteni….Nu mai aveam functie, bani, nimic.
    A fost. Inca doare.

  26. Eu sunt unul dintre acei oameni care te iubeau, deși păream o omidă cățărătoare în ochii tăi. Îmi puneam întrebarea: dacă eu simt o conexiune aparte, dacă eu mă gîndesc într=o oarecare zi și te simt bolnavă, ca după niște ore sau zile să văd postarea în care simțirea mea era de fapt o realitate a ta ( acesta ar fi doar un exemplu), tu de ce simți altceva? Erai la prima vedere, un om străin pentru mine și cu toate acestea singurul om pe care, în întreaga mea viață, l-am simțit după primele cinci secunde, ca pe un om regăsit și atît de drag dintotdeauna. Acum am înțeles și mai mult decît atît, m-am bucurat pentru voi ( m-am bucurat mai ales pentru că acele gînduri și simțiri lămuritoare pe care le-ai menționat mai sus, în sfîrșit sunt ale tale, din tine).
    Viața să vă dea o busolă la purtător, pentru a găsi nordul mereu, împreună. ( am vrut s-o dau cu niște cuvinte de ”dicționar și poezie”, dar nu o mai fac, că mai mult mă încurcă 🙂 ).
    Fiți fericiți! 🙂 Fiți binecuvîntați în fiecare azi!

  27. Am plans cititind pentru ca parca am citit despre mine. Am doar 30 de ani, nu am fost maritata si nu am copiii, dar am functionat tot timpul dupa aceste mecanisme distructive..ce frumos ca a apraut un om care a reusit sa rupa vraja asta..sa fiti fericiti si sa te lasi iubita 🙂

  28. Vreau si eu un barbat sa ma iubeasca asa cum sunt? Deocamdata dupa o casnicie de 20 de ani mi frica si cred ca toti sunt aproape la fel si….zic ca mi mai bine singura? Ma bucur pentru voi si pentru intelepciunea voastra de a va permite sa fiti fericiti! Casa de piatra!

  29. Ba da, fata draga, casa de piatra! Da-le in spanac de glume, ca nu ele stau cu tine in pat si nici nu iti mangaie fruntea cand tu ai chef sa fii afurisita si neplacuta si neiubibila.
    Citeam si plangeam si radeam, ca ma regasesc in ce scrii. Sau doar imi place sa fac pe victima. Naiba le mai stie… Nici nu-mi mai bat capul. M-am casatorit acum 4 ani cu omul care ma suporta si cand sunt insuportabila pentru mine.
    Sa ai zile fara nervi, sa-ti aduca omul ala rabdare cu tine! Iubeste-te, fata draga, ca uite ce draga ii esti lui! Ai grija de ce iubeste el!

  30. Te cunosc doar din povestile pe care le-ai asternut aici. Cu toate astea, mi-au dat lacrimile de bucurie cand am vazut pozele de la cununie, mesajul lui, fericirea de pe chipul tau, zambetul larg si inca mai am un nod in gat cand scriu asta. Sunteti doi oameni frumosi. Multa fericire si iubire!

  31. Eu te citesc de mult timp … Nu cred că am comentat vreodată dar acum e cazul 🙂 Mă bucur din inimă pentru tine deși poate părea ciudat să te bucuri pentru un om pe care nu îl cunoști personal. Știu ce înseamnă depresia severă și recurentă … Din păcate … Sau poate din fericire. Eu mi-am găsit Omul la 30 de ani, după o căsnicie absolut horror în care acum mă întreb de ce am stat, dar asta e altă poveste. Și nu i-am dat atunci nicio șansă să se apropie, i-am și explicat că nu pot fi iubită și altele. Și a rezistat cu stoicism 3 ani, și a fost lângă mine ca prieten în niște momente grele, și am hotărât să îl accept ca iubit. Și ne-am căsătorit după alți 4 ani deși eram convinsă că nu-mi mai trebuie niciodată. But never say never 🙂
    Și ca să închei un pic mai vesel, apropos de măritat a doua oară: eram la cumpărături să îmi iau pantofi pentru nuntă și mi se păreau cam scumpi. Și el îmi zice: „Hai, mă, cumpără-i că doar o dată … hmmm… mă rog, de două ori te măriți” :))
    Deci îți doresc să fii fericită, ceea ce îmi doresc și mie!
    Semnat,
    Altă Petro

  32. Felicitari! Sa fiti fericiti! Sunt foarte bucuroasa pentru bucuria ta si a lui! Te citesc de mult timp, in tacere. Esti o scriitoare desavarsita.

  33. Pentru mine, finalul textului scris de “mînuţa” ta (mă înclin cu drag şi respect) este simplu:
    „Pana mea, au venit vremurile să îmi dau voie să fiu şi fericită.”
    Să trăiţi multe clipe-bucurie în mulţi ani frumoşi! Mulţumesc pentru tot ce eşti!

  34. Offff, Doamne! Cum vine asta? Si mai ales cand…. dar lucurile nu sunt intamplatoare….. Si, DA! Cel mai greu este sa te iubesti asa cum esti, sa fii bun cu tine…nesperat de greu! Sa va fie de bine! Cu drag, cineva care intelege. 🙂

  35. mi-este greata de atata miere si adeziuni la ceva ce ar trebui sa existe in mintea si sufletul unei femei si nativ, dar si prin educatie… nu numai ca ati trait degeaba, dar nu este foarte clar, daca nu veti continua asa…

    • luați cu lămîie. aud că ajută la greață. la celelalte probleme ale căror simptome le afișați, nu.
      ar mai fi și butonul x, din dreapta sus, folosiți-l cu încredere.

  36. Ce te faci acum? Ai trei zile de sărbătorit în una! Acum ai ziua ta, 3D.
    Să fiți sănătoși, să fii iubită și să iubești!

  37. Listen, Pedro, eu sunt cinstita, cand a fost de criticat, te-am criticat, chit ca ai zis ca arunc cu noroi, aia e, asa am simtit. Insa amu, chiar ma bucur pt tine si vreau sa te felicit pt sinceritate, in primul rand si pentru maturizarea prin iubire (tot in primul rand:))

  38. @@ PETRONELA chiar si raspunsul de tip cliseu al elevatei parventite de context social imi arata cata dreptate am in observatia mea. legat de mediocritatea cu butonul X (serios, nimic nou si individual?) daca ati posta in club virtual restrans cu acces prin parola si nedezvaluire publica pe retele, cu siguranta nu as vrea sa fiu cracker. Numai ca, spre deosebire de pasiunea matale (Petronela de la Moldova te cheama, nu?) eu citesc orice, pentru ca vreau sa cunosc, sa aflu, sa fiu informat ori ferit…

    • siiiiiigur… citești orice. după cât de expert reușești sa iți ții comentariile sub același thread, se vede clar ca stăpânești internet blog browsing 101.

  39. Va felicit ! Nu v-a spus nimeni cat de bine semanati …asa..fizic? !! Parca ati fi frati : acelasi zambet, aceeasi expresie !! Cel putin asta am vazut eu dupa ce am dat click sa maresc poza (..din curiozitate :))) ). Si , stiti cum se spune : ” cine se aseamana , se aduna ” . Sigur ati tras amandoi lozul cel norocos ..Pe viata ! Sa fiti fericiti !

  40. Mi-au dat lacrimile… adica am avut lacrimi in ochi tot timpul cat am citit ce-a scris Petronela, iar cand am citit mesajul sotului ei, am pufnit in plans… si sunt putine povesti de(spre) dragoste care sa ma mai impresioneze. Dar oamenii ma vor impresiona mereu, oamenii vii, oamenii fricosi sau curajosi, da, extremele, nu cei caldicei. Felicitari amandurora! Sa fiti sanatosi si fericiti multi ani de acum incolo!
    Va multumesc! Bravo, Petronela!

  41. o intrebare: de ce rotaru cotoban si nu cotoban simplu de vreme ce s-a inchis bucla…nesabuitului. pare ca o fisura in temelia celei de a treia case…din piatra, cu toate ca cele din paie sunt mult mai interesante, cit pare de neverosimil. sau este doar o marca depusa?!

    • 1. e atît de incoerent că am făcut eforturi mari să înțeleg ce a vrut să zică autorul, dar tot nu am reușit.
      2. numele meu este Rotar, nu rotaru. tot așa cum pe tine te cheamă Paul, nu Paulu.

  42. Felicitari! Ceea ce ai scris tu aici, pe mine ma ajuta; a venit intr-un moment in care cred ca trebuie sa fac un pas inainte dincolo de aceleasi alegeri pe care le-am facut ca si tine… multumesc!

  43. O curiozitate. Te vei numi d-na Rotar, sau ți-ai schimbat numele (puțin probabil, având în vedere că așa te știe lumea și este și numele de autor)? Oricum ar fi, e o schimbare majoră. Se vede pe tine, se vede pe voi. Se vede că fotografiile sunt făcute de un profesionist, dar și așa, există o lumină caldă în ele, care nu vine numai din mediu (de exemplu de la ie, care este fabuloasă și-ți stă nemaipomenit de bine). Tu, cel puțin, radiezi în poze.

    • mă numesc ambele. numele de autor rămîne același, legal am adăugat și numele lui, că așa mi se pare corect.
      pozele au fost făcute de un prieten bun, mare fotograf, Dan Comăniciu.

  44. Felicitări!! Casa de piatra!! Sa fiți fericiti! Povestea ta ajuta multe suflete in aceeași situație ca si tine ❤️

  45. Bună ziua tuturor,
    un grup de tineri de mai-mare-dragul! 🙂
    Iată, mă bag și eu în vorbă, pt că am de zis, adică de rectificat ceva – că prea greșiți cu foc, cu toții, în ce spuneți mai sus… (sorry)

    Dar mai întâi, ca să dau veridicitate ideilor pe care le voi spune: am peste 60 de ani, am divorțat la aniversarea primei căsnicii de 30 de ani, cand am aflat că… stai puțin că poate că nu mi-ar strica să contez și eu în căsnicia mea. Acum sunt la a 2-a căsnicie și sunt foarte fericită, și eu și soțul meu.

    Toți cei de mai sus care își spun părerea, felicitări, etc – consideră că – gata! – s-a terminat! Ai ajuns la fericire, de-acum incolo, o să fie numai bine cu sloganul de rigoare ”și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”…
    GREȘIT !
    TOTAL GREȘIT !
    De fapt – guess what! – deabia deacum incolo ÎNCEPE!
    Orice relație de iubire trebuie crescută, cultivată, udată ca pe o floare…
    Iubirea trebuie cultivată conștient. Dacă vreți să dureze, aceasta trebuie ajutată să evolueze. Pentru că nimic nu stă pe loc. Totul evoluează, se transformă, se schimbă. NE SCHIMBĂM în fiecare moment.

    Și mai vreau să pun o întrebare, la care poate să își răspundă fiecare dintre cei care au trecut deja prin ce ai trecut tu:
    Ti-e frică să te angajezi într-o relație ca să nu fii abandonată și să nu suferi?
    De ce? La ce te pricepi cel mai bine, dacă nu la a fi abandonată si la a suferi din această cauză? E ceva nou cumva? Nu e nou? Păi atunci … du-te și iubește, dezgolește-ți sufletul și asumă-ți riscul de a suferi. Numai așa îți asumi și șansa de a iubi și a fi iubită.
    Pentru că…
    Înainte să ai îndemânarea să îl recunoști pe Făt-frumos, trebuie să ai curajul să săruți cîteva broaște râioase, ieșind din propria carapace, în calea aventurii vieții.
    Ce ți se poate întâmpla?
    Vă spun eu: NIMIC rău!
    Nimic (mai) rău (decât ai deja).
    Pentru că, at the end of the day, pierzi viața și te pierzi pe tine.
    Și singurul lucru pe care nu-l mai capeți înapoi e timpul, trust me.

    Așadar, iubirea acum începe.
    În fiecare dimineață începe: viața, iubirea, îndoiala, durerea, fericirea …
    Ne e dat să le experimentăm pe toate. Și oferi celor din jur numai ce ai pentru tine din abundență: iubire, durere, fericire, extaz, dezamăgire…
    Le experimentezi și le trăiești pe toate. Ești viu – ce poate fi mai înălțător!
    cu dragoste,
    Astrolog Emilia Petrescu

  46. Foarte frumos scris! esti foarte norocoasa, pt ca ai gasit barbatul potrivit sa te ajute sa te vindeci. cred ca si toata terapia si cartile de psihologie te-au ajutat sa ajungi la acest stadiu, cand ai fost pregatita sa il primesti in viata ta pe cel care tine atat de mult la tine incat nu a renuntat la tine oricat de greu i-a fost. Apreciez si curajul tau de a scrie despre aceasta experienta si a o impartasi cu toata lumea pe blog. Si eu am avut si inca mai am probleme cu iubirea de sine, cu mine insami, cu relatiile… dar cine nu are? Povestea ta imi da speranta si curaj. Iti multumesc!

  47. Si mie mi s-a intamplat una-alta..dar sunt recunoscatoare chiar daca au fost rele…recunoscatoarea ca m-au adus pe acest drum…si tu ar trebui sa fii….gandeste-te ca viata este o drumetie…ai urcari…cobarari…..soare…vant…sau ger….dar daca ajungi in varf si peisajul este superb…..a meritat, nu? Multa fericire, implinire va doresc…sunteti superbi!

  48. You lucky bitch! 🙂 scuza-mi limbajul, dar ma incearca un pic de obida, fiindca eu inca mai inot prin hazna. Dar macar am luat o gura de aer :))). Bravo mah!

  49. Felicitari, ma bucur foarte mult pentru voi. Sa fiti fericiti si sa treceti impreuna peste bune si rele, cu dragoste,intelegere si incredere in voi.
    v-am vazut pe strada la Brasov si chiar ma gandeam ce cuplu fain!
    Have fun together,

    Monica

  50. Aș vrea să arăt și eu la 20 de ani la fel de bine ca tine, la 39. Ești incredibil de frumoasă.
    Un articol minunat, încurajator. Se vede că este scris de o minte deschisă, limpede. Mulțumim!

  51. Casa de piatra! Doamne ajuta! Sa fiți fericiți și sănătoși împreună!
    Va sta bine de tat’ împreună!
    Fara doar si poate ești un om frumos,o femeie frumoasă și da,si deșteaptă!

  52. Felicitari! Mereu m-am regasit in ce scriai. Sper in continuare ca lucrurile se vor aseza la fel la fel de frumos ca si in cazul tau. Ma bucur mult ca in povestea voastra a castigat perseverenta sotului si va doresc multa liniste si fericire :). P.S. Mama mare a fost cea mai tare :))

  53. Citesc si parca nu imi vine a crede: in mare parte am facut aceleasi erori. Alegerile mele generate de teama de intimitate, teama de a fi intr-o relatie reala, m-au facut sa sufar enorm. Doar ca la mine lipseste finalul fericit 🙂 Ma bucur insa nespus pentru tine, ca ai reusit sa iesi din „carapace” si sa prinzi mana ce iti era intinsa si te astepta. Sa fiti fericiti impreuna, pana la adanci batraneti!!!

  54. …………..si dupa povestea asta frumoasa tu sa-mi spui de unde pot cumpara fusta asta a ta!
    Felicitari ca ai ajuns sa te lasi iubita de un om adevarat!

  55. Să fie într-un ceas bun, casă de piatră și să fii fericită! C-atunci când ție ți-e bine și ai sufletul liber și curat, se pot oglindi în el toți cei dragi!

  56. daca ti-au placut baietii asa zis „rai”, normal ca dezamagirea a venit la pachet. la ce te asteptai? 🙂

  57. Duoaamneeeee ce de comentarii și impresii…. ce sa-ti mai scriu și eu acum, ceva original și amuzant sau nu ?? 🙂 Am spicuit și din comentarii și sunt sigura ca nimeni nu ți-a adresat întrebarea clasic de românească : Pe când si-n copil? 🙂
    Petronela, sa aveți parte de tot binele din lume și multa viața de trăit impreuna.” Amin.Cu Dumnezeu înainte. „- vorba unui amic credincios.:)

  58. Cat ma bucur pentru tine! Suntem multe, cred, in situatia ta. Eu ma apropii de o juma de veac si probabil ca fac unele greseli de sunt singura. M-am cam resemnat ca o sa raman asa. Nu e o fericire, dar asta e! Am primit iubire in copilarie. Tot citesc psihologie. Pan la urma, ce va fi, va fi! E clar ca o relatie autentica presupune asumare, sa acceptam un partener matur disponibil emotional, sa nu incercam sa devenim noi ”salvatori”. E extraordinar ca sotul tau a avut rabdarea necesara ca sa-ti ”treaca demonii” si sa ramana langa tine iar tie ti-a trecut acea teama si l-ai acceptat pur si simplu. NU TOTI SUNT ASA! Fiti fericiti pur si simplu!

  59. Fericire maxima iti doresc!!! Eu sunt acolo inca, intre ziduri! Cam aceleasi traume, aceleasi alegeri in ceea ce priveste barbatii. Sunt „inghetata” pentru ca nu stiu cum altcumva sa fac. Traiesc intr-un zbucium neincetat. Singurul lucru real sunt copiii. In rest, esecuri si framantari. Si lupte corp la corp cu viata. Cu ei, barbatii, cu gura lumii. M-am regasit de multe ori in trairile tale, te-am inteles mereu tacit, pentru ca si eu eram acolo. Inca sunt. Ma bucur tare ca destinul tau s-a schimbat pentru ca se vede clar ca el e „acela”. Intotdeauna stii asta. E un sentiment pe care il ai dintotdeauna in tine si care iese la suprafata abia atunci cand l-ai intalnit pe EL. Iti doresc inca o data sa fii fericita! Si sanatoasa!

  60. Bre’ eu , ca omu’, iti zic la a treia casatorie ca ar fi fost bine s-o nimeresti din prima, dar merge si din a treia. Mantuire va doresc, sau daca nu, fericire vesnica.

  61. Ce „exorcizare” articolul tău! Plâng in sughituri si acum simt ca întelegerea rațională a capitulat, lăsand loc trăirii reale, nealterate de hățișurile mecanismelor de apărare atât de fidel instalate in sufletul meu…Mulțumesc pentru darul tău! Tanjesc iubire… Am curaj si mă tem! Love you, femeie dragă!

  62. Petronela draga, ti-am descoperit blogul dupa o postare de pe facebook si nu contenesc sa ti-l citesc. Imi permit sa imi exprim si eu cateva ganduri. E buna si tehnologia asta, ca asa aflam ca suntem cu sutele sau miile in situatia ta, cu traume din copilarie, cu frustrari si esecuri si atunci pe cine sa dai vina pt toate aestea, pe tine bineinteles. Si incet, incet, nu ca nu te iubesti, te auto-pedepsesti si-ti pierzi increderea in sine. Povestea ta si a altora care s-au regasit in ea, e si a mea, dar vorba altora fara bucuria de la final (sper sa va fie toata viata asa, implinita). Eu am dat tot si i-am iubit pe cei de langa mine (probabil din dorinta de a fi iubita si acceptata, ca nu am fost in copilarie) si tot la esec am ajuns, a fost o tarfa mai indrazneata si mai tupeista si a furat tot ce am zidit eu in ani buni….dar se spune ca „speranta moare ultima”….

    Va doresc fericire, sanatate, iubire si respect reciproc!

  63. Mi-am dat seama ca plang cand omleta de la micul dejun a inceput sa mi se para putin sarata.M-am recunoscut in multe fraze si am simtit durere.Din aia care te face sa plangi ore intregi,zile intregi.E incredibil cum cantitatea de dragoste primita in copilarie isi pune amprenta peste noi,ca adulti.Taica-miu si acum imi zice” nu poti intra si tu in rand cu lumea?Nici unu nu e bun pentru tine?” In rand cu lumea,auzi tu…

  64. ”Eu nu sunt suficient de bună, de frumoasă, de deșteaptă, de cuminte, ca să fiu iubită” -asta mi-a zguduit sufletul, exact asta am simtit mult, mult timp si eu, in copilarie si mai tarziu, uneori chiar si acum…nici pe mine nu m-a mangaiat nimeni…(si am flori la profilul psihologic..)…Iti multumesc ca ma ajuti sa-mi limpezesc propriile trairi.

  65. Hey! Tocmai ai primit like-ul cu nr. 10.000 de la cineva care admiră determinarea de care ai dat dovadă în căutarea fericirii. Poate că, mult prea des, din teama de a nu suferi mai mult, oamenii aleg rutina aceea care le face viața un calvar dar pe care, nu-i așa, o cunosc și care nu îi pune față în față cu necunoscutul. Să fiți fericiți o viață-ntreagă!

  66. Draga Petronela, este a multa oara cand recitesc acest articol si de fiecare data inteleg un pic mai bine ce am facut pana acum in relatiile mele si de ce am ajuns aici…desi imi spun de ceva timp dimineata in oglinda „meriti sa fii iubita!”
    Am 33 ani, maine se finalizeaza divortul meu dupa 9 ani de relatie, 3 copii mici si frumosi si inca un bebe in burtica. Sotul meu spune ca a gasit pe tinder pe cineva si merita sa lase tot ce am construit noi impreuna in toti anii astia…cred, simt, stiu ca este o relatie cu o colega care dureaza de aprox 2 ani si nu am vrut sa vad…am continuat sa demonstrez…am continuat sa imi ofer noptile si ultim dram de energie ca el sa ma observe si sa merit iubirea lui: am gatit, am cusut, am construit o casa de la 0, am facut sport, am facut de la aranjamente florale, la casute de lemn pt copii si sistem electric ca sa ii demonstrez ca sunt femeia perfecta si merit afectiunea si atingerea lui cand o cersesc…si nu am primit nimic.
    Am fost respinsa ani de-a randul si ma agatam cu mai multa inversunare de basmul familiei perfecte…pana cand m-am trezit la realitatea asta brutala in care sotul meu seara se barbiereste, se aranjeaza, pupa copiii de noapte buna si merge la iubita lui.
    E coplesitor si voi mai citi probabil de multe ori articolul asta sa ma lamuresc ca exista speranta.
    Multumesc!

  67. Crezi ca este posibila auto-vindecarea?
    Am inceput cu terapie de cuplu, dar, dupa 2 sedinte, am ramas sa fac terapie doar eu timp de 1 an. Am incetat in momentul in care mi-am dat seama ca terapia nu imi salveaza casnicia. Am divortat si am inceput auto-vindecarea. Dupa un an de la divort si de lucru cu mine, ma simt ceva mai bine. Dar uneori am impresia ca ma mint, ca ma ascund sub o masca “sunt bine azi” si mi-e teama ca va reveni sentimentul de abandon, de “nu merit sa fiu iubita”, ca voi alege acelasi pattern. Cei din jurul meu sunt uimiti de puterea mea de recuperare. Poate am aceasta putere si de la cei doi copii mici ai mei.
    Este ciudat ca la inceputul sfarsitului, cand ma simteam moarta, credeam ca numai eu trec prin acest lucru groaznic, ca durerea mea e unica si nimeni nu a mai simtit asa vreodata. Acum vad ca, desi noi oamenii suntem toti diferiti, suntem atat de asemanatori; povestile noastre seamana atat de bine.
    Am iesit intreaga din acel intuneric, incep sa vad luminita in viitorul meu, desi palpaie foarte fragil. Imi cresc copiii singura cu bucurie si devotament. Vad ca sunt mai puternica decat am fost vreodata. Si mi-e teama ca aceasta incredere in mine sa nu aiba la baza nisip miscator.
    Se pare ca am nevoie in continuare de validare, de o autoritate in domeniu care sa imi spuna ca sunt bine, ca merg pe drumul cel bun. E posibil ca deja sa-mi fi raspuns la intrebare 🙂

    Scrii minunat! Multumesc pentru puterea de a oferi lectiile tale de viata.

  68. Câtă furtună si câtă durere stârnește un mine articolul ăsta…imi vine sa urlu dar nu pot, asa că urlu in mine. Pentru ca sunt încă acolo, la 42 de ani, după o căsnicie si mai multe relații eșuate. Continui sa fac alegeri greșite și ma intreb de ce? Cum de nu gasesc ceea ce merit si ceea ce stiu ca am nevoie? Ma mint ca e mai bine sa raman singura desi in adâncul meu imi doresc altceva. Astept omul asta de o viață, dar gasesc numai opusul lui. Ma bucur însă enorm ca exista femei care l-au găsit pe cel care sa le iubească exact asa cum sunt…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.