m-am măritat de ziua mea

153

În ziua în care am împlinit 39 de ani, m-am măritat. Da, iar. A treia oară. Nu vă obosiți, toate glumele și miștourile care puteau fi făcute pe tema asta le-am făcut, deja, în familie. Mama-mare, de exemplu, a zis că îmi dă binecuvîntarea, dar e ultima, să bag seama bine. Cele mai multe le încasez de la copii și bărbat: auzi, ție la a treia căsătorie ce îți mai zic oamenii, că nu mai pot spune casă de piatră, îți zic servus? Mie ar trebui să mi se dea un premiu ecologic, ceva, că iau o femeie uzată, refolosită; dacă mă grăbesc, intru în top 3 soți etc.

Multă vreme, și înainte, dar mai ales după o căsnicie care a durat doar 8 luni nenorocite la propriu, mi-am zis că nu voi mai face niciodată asta. Că nu e nevoie de așa ceva, într-o relație, dacă e să fie bine, poți și fără, ce atîta căsătorie? Știu cupluri de 10, 11, 15 ani, cu copii unele, care nu s-au mai căsătorit. Da, dar știu și cupluri care au stat 14 ani împreună, iar cînd ea a întrebat ce se întîmplă mai departe, el a plecat. Iar instinctele de femeie dusă îndelung la terapie și care a citit multă psihologie îmi șoptesc că acolo, de multe ori, e lipsă de asumare și frică. Asta mi-a și zis cînd l-am întrebat de ce vrea neapărat să se însoare cu mine, la ce ajută căsătoria, ce e nevoie de actele alea? Că e asumarea unei responsabilități și dovadă de maturitate și implicare. Așa că am zis da. Asta se întîmpla în urmă cu ceva vreme, anul trecut, de Crăciun. Doar că eu nu eram deloc pregătită pentru așa un pas. De fapt, nu eram deloc pregătită pentru o relație reală, cu un om real și disponibil, pentru care nu trebuia să lupt, să proiectez, să aștept, ci doar să trăiesc zilele așa cum vin, una după alta. Iar eu nu făcusem asta niciodată în viața mea. În 39 de ani. Dar revelația asta nu a venit așa de ușor.

Nu era greu? Am făcut eu să fie greu.

Povestea asta nu e literatură. Este despre femei care nu știu să se lase iubite. Care nu cred că merită să primească iubire, fără efort. Care fac alegeri nepotrivite, toată viața, inconștient.

Cînd crești într-o familie unde iubirea nu ți se oferă doar pentru că ai venit pe lume, așa cum am făcut eu, ajungi să simți că nu meriți să fii iubit. Din copilăria mea, nu îmi amintesc niciun moment de afecțiune. Niciodată, nimeni, nu mi-a zis că mă iubește, cînd eram mică. Nu m-a strîns în brațe cînd mi-era greu. Nu m-a alinat. În schimb, am primit lovituri, palme, insulte, batjocuri. Nu aveam instrumente cu care să decodific ceea ce mi se întîmpla, să înțeleg, să iert. Am tras singura concluzie posibilă, la vîrsta aia: că eu nu sunt suficient de bună, de frumoasă, de deșteaptă, de cuminte, ca să fiu iubită. Că cei care se presupune că au grijă de tine și te iubesc, te abuzează. Convingerile astea despre mine și despre cum decurg lucrurile în lume m-au urmărit, inconștient, toată viața și mi-au modelat toate alegerile de viață. Care au fost, fără excepție, în aceeași direcție: bărbați abuzivi (niciodată fizic, asta nu am mai permis, însă sărăcan de mine, nu vedeam că e același lucru, cumva) sau indisponibili. De ce dracu’ ai face una ca asta?

Am descoperit abia acum că am perpetuat o viață modelul ăsta de durere pentru a fugi de celalaltă durere, oribilă, de neasumat – aceea că eu nu merit să fiu iubită. Pesemne că e imposibil de îndurat să integrezi despre tine însuți/însăți că nu există nimic acolo, în tine, care să fie demn de iubit. Să ajungi să poți trăi cu asta: sunt bun(ă) de nimic, la fel de bine aș putea să nu exist. Nu cred că există ființă care să se poată resemna în felul ăsta, să renunțe la gîndul că într-o zi ar putea însemna ceva, pentru cineva important. Și, pentru că e imposibil de îndurat și de trăit cu asta, o reprimi. O ascunzi adînc, o zăgăzuiești, nu îi dai voie să iasă la suprafață. Alegi să te protejezi de gîndul/spaima asta, însă fiecare acțiune a ta o transpiră, inconștient. Alegi să trăiești alte dureri, infinit mai suportabile, care însă, o conțin pe asta, înspăimîntătoarea. Durerea de deasupra durerii.

În durerea de deasupra durerii știam să mă descurc, îmi era atît de familiar, o fac de mică, dintotdeauna. De fapt, e singurul lucru pe care îl știu face. Să mă descurc cu durerea. Trebuie să fie greu, ca să îmi fie familiar. Ușorul mi-e strain, mă încurcă, nu îl recunosc. Mă sperie. Ce spun, mă îngrozește.

Am crezut mereu că eu sunt cea disponibilă, cea care se lasă și dăruiește pe sine. La ei era problema, cumva, că nu puteau, că nu voiau, că nu știau cum. Mi-a luat 39 de afurisiți de ani, grei ca iadul, ca să văd că, în tot acest timp, eu am fost cea care a ales așa, ca să se protejeze. Că nu am fost deloc disponibilă, că am construit în jurul meu niște ziduri de protecție oribil de groase. Dar, pentru că le făcusem transparente, am preferat să cred că nu există. Între mine și toți ceilalți, în afară de copiii mei, a fost tot timpul o masă gelatinoasă, translucidă, imposibil de pătruns. Am fost la vedere și totuși, mereu ascunsă. Și, terifiantă ironie, nici măcar nu mi-am dat seama ce fac. Cu toată terapia, cu toate cărțile de psihologie citite, am preferat mereu să întorc capul, să fug, să aleg să cred altceva despre mine, ceva ce era mai simplu de dus. Cine vrea să se uite în sine și să își asume că el însuși și-a făcut viața un calvar, că nu e nimeni altcineva de blamat decît sine pentru alegerile dureroase? Că alegerile însele au fost niște mecanisme inconștiente de apărare, niște încercări debile de a rămîne în control?

Absolut toate alegerile mele de viață au fost în sensul ăsta: să mă protejeze, desi m-au rănit. Știu, pare schizofrenic, dar e adevărul gol-goluț. Și nu sunt singura care face asta, o, nu! Atunci cînd “iubești” un om indisponibil, nu trăiești în prezent. Lupți, proiectezi, te chinuiești. Îți spui că atunci cînd va fi liber, nu va mai bea, va munci, va divorța etc., va fi bine, vei fi fericită. Te învinovățești, ești ocupată să salvezi, să muncești, să explici. Trăiești într-o durere familiară, ai mintea ocupată, nu ai timp și nu îți dai timp să simți cealaltă durere, instalată în tine din pruncie, că nu meriți să fii iubită. Toată fuga asta se cheamă teamă de intimitate. Iar eu habar nu am avut că asta fac. Că mi-e nu frică, ci groază, de intimitate. Că undeva, cîndva, demult, am decis că nu am voie să fiu vulnerabilă, și m-am invulnerabilizat fugînd de implicarea adevărată pe care o aduce o relație adevărată, deși am simulat pentru mine însămi mereu asta. Doar m-am măritat de două ori, nu? Da. Prima oară cu un tip mai indisponibil emoțional decît un stîlp de telegraf, care m-a abandonat din momentul în care m-a luat de nevastă, iar a doua oară cu un tip alcoolic, artist-pierde-vară, gelos patologic, care mi-a făcut viața un coșmar. Și nu a fost nicio clipă vina lor, au fost exclusiv alegerile mele.

Am visat și mi-a fost dor cinci ani de bărbatul nesăbuit, despre care aș fi băgat mîna în foc că e bărbatul vieții mele. Apoi, am realizat că era doar un bărbat complet indisponibil și că mi-a fost simplu să îl iubesc, doar era departe, din toate punctele de vedere. În plus, mă abandonase, iar asta îl făcea și mai dezirabil. E așa de simplu să te potrivești perfect cu cineva care nu e lîngă tine!

Apoi, într-o zi, am scris o carte despre singurătate, crezînd sincer că a fi singură este pentru mine un dat. Că asta e, nu există bărbatul care să mă poată, sunt eu prea complicată și greu de dus sau poate îmi lipsește ceva ce au alte femei. Nu mi-a dat prin cap că a fi singură a fost, în tot timpul, o alegere, fie ea și inconștientă. Cînd ești singură, ceilalți nu te pot răni, ești în control. Cînd te îndrăgostești de oameni indisponibili în toate felurile, nu ajungi să fii în relații reale cu ei, așa că rămîi în control. Și atunci a apărut el. Și nu exista nicio piedică pentru noi ca să fim împreună. Era foarte deștept – mai deștept cu mult decît mine -, liber și determinat. Nu a stat pe gînduri deloc, știa exact ce vrea. Iar eu habar nu aveam. Cînd a venit și a zis, ăsta sunt, cu o sinceritate îngrozitoare, m-am speriat. Am început să mă împotrivesc conștient și să încerc să îl alung. Cum să nu lupt pentru iubire, să mi se ofere, așa, by default? E ceva putred la mijloc, urmărește ceva. L-am testat și desființat, desfăcut în mii de bucăți. M-am îmbolnăvit de cîteva ori, de teamă și neliniște. Iar el a stat, cu răbdare și dragoste, mi-a dat voie să trec prin toate astea asigurîndu-mă că e acolo, pînă la capăt, dacă îl vreau. Cînd m-am speriat de căsătorie, a renunțat la idee, deși l-a durut enorm, ca să fiu eu bine. Cînd i-am zis să plece, a plecat, ca să îmi dea spațiu. Eu l-am chinuit, el a continuat să mă iubească și să îmi arate că mă iubește exact așa cum sunt și nici eu singură nu mă accept. Am văzut, în tot timpul, în ochii lui că nu am cum să mă mistific, că vede în mine lucrurile pe care nici eu singură nu îmi dau voie să le văd. A avut, întotdeauna, replicile corecte și modul corect de a pune problema, atunci cînd eu greșeam și îl pedepseam tot pe el. Tîrziu, am înțeles ce făceam și am fost atît de tulburată încît am plîns zile în șir.

Încă mi-e frică. Încă mă retrag în mine, inconștient, cînd nu știu cum să îmi gestionez gîndurile și temerile, deși, de fiecare dată, el mă simte de parcă ar fi conectat la mine prin cine știe ce fire invizibile. Dar acum știu și înțeleg. Și îmi asum toate riscurile. Așa că, da, m-am măritat. Iar. De ziua mea, care altădată era un coșmar. Nu mi-am luat ziua bună, nu am avut petrecere, lăutari, lume buluc, fotografii în parc. Doar ie, un buchet de flori superbe și cîțiva oameni, cu adevărat dragi, care au ținut să fie lîngă noi. M-am măritat de ziua mea. Cu singurul bărbat cu care am avut curaj să îmi dau voie să am o relație reală în 39 de ani. Cu siguranță va continua să fie și greu, și frumos, ca și pînă acum. Dar mai ales greu.

Am scris toate astea în speranța că povestea mea poate ajuta cuiva. Am ales să includ textul acesta, cu modicările inerente, în volumul Privind înăuntru din același motiv.

Aici am scris despre cununia de la Bruxelles.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

153 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
eu
eu
24 mai 2016 15:42

super

Dorina
Dorina
25 iunie 2016 21:01
Reply to  eu

Hallo Petronela,
Povestea Copilariei tale este si a mea…. am crezut ca numai eu am trait asa ceva…?
Va dores Voua o Casnicie plina de Dragoste si Respekt unul pentru celalat!
Dorina P.

Radoi
Radoi
12 mai 2017 21:09
Reply to  eu

Iubita mea …femeie frumoasa …nu depinde ceea ce ai scris…Eu m-am maritat de ziua mea și doar o singura data.Am un băiat de 16ani care îi face acum în mai pe data 20.Am osomnisoara care împlinește 15 în decembrie pa data de 3.Și o mica prințesa care a făcut 4ani în marte. Nu o lua dramatic sincer.Întotdeauna exista o soluție.

Lidia
Lidia
24 mai 2016 15:50

sigur vei primi felicitări din toate părțile, comenturi de încurajare și aprobare. și eu am 39 de ani și mă mărit anul acesta cu …. un bărbat care primește descrierea ta! mulțumesc. mă simt încurajată. și fericită. și iubită.

dojo
25 mai 2016 11:20
Reply to  Lidia

Lidia, felicitari si sa fiti fericiti impreuna 🙂
Petro’, ma bucur ca ai facut pasul acesta. Mi-era greu sa cred ca o tipa desteapta si frumoasa chiar nu poate gasi un suflet pereche.
Sa aveti parte de multi ani fericiti impreuna si sa auzim numa’ vesti bune 😉

Lidia
Lidia
25 mai 2016 13:51
Reply to  Lidia

mulțumesc frumos! 🙂

Daniela
Daniela
24 mai 2016 15:51

M-am bucurat sincer cand ai pus prima poza cu el. Si apoi cand am vazut povestea cu maritatul. Da, pe mine ma ajuta tot ce ai scris. Pentru ca de putin timp am ajuns la fix aceleasi concluzii. Nu, n-au fost ei de vina. Eu mi i-am ales. Eu am ales mereu inconstient sa fiu singura. Eu am simtit mereu ca trebuie sa ma lupt pentru ei, sa le demonstrez cat de misto sunt. Sa ma chinui zile, saptamani, luni. Pana plecau. Si eu sufeream putin, apoi o luam de la capat. Hai, urmatorul barbat, treci sa te fac zeu.… Citește mai mult

Malina
Malina
25 mai 2016 10:14
Reply to  Daniela

Wow…cate „surori” inconstiente am!!! Si eu facut terapie 8 ani si sper ca de acuma sa mi dau voie sa ma simt iubita pt ceea ce sunt nu pt banii pe care am reusit sa i fac! Pe mine parintii mei biologici m au tratat ca pe un bancomat si m au iubit cat au fost bani de scos!!
Iti doresc Daniela fericire si implinire pt ca MERITAM 110÷!!!

doina
doina
24 mai 2016 16:08

Frumoasă, deșteaptă și talentată. Tocmai ce ai completat ultima piesă lipsă la puzzle-ul vieții tale. Felicitări!

Adela
Adela
24 mai 2016 16:19

Oauuu !!! Parca descrii viata mea….singura diferenta doar cativa ani si un copil in minus 🙂

Ramona
24 mai 2016 16:21

Sunteți minunați! Să fiți fericiți!

Oana
Oana
24 mai 2016 16:28

Sa fiti fericiti! Sa ii dai voie sa te faca fericita! Nu ti-am citit decat o parte din postari din cauza negativismului din aproape fiecare scriere…De multe ori ma gandesc sa nu cumva sa am constructia unei femei dependente de soap opera sau comedii romantice cu happy-end. Pe de alta parte, sunt constienta de paleta larga de cocktailuri (bune plus rele) de sentimente si intamplari pe care un om le experimenteaza neincetat. Legat de casatorie, „matriarhatul” rural romanesc are o zicala: „Casatoria este o loterie”. Pana si americanii au echivalent „Life is like a box of chocolates. You never know… Citește mai mult

Claudia
Claudia
24 mai 2016 16:30

Superbi, felicitări, fiți fericiți!

Dana
Dana
24 mai 2016 16:45

fetito, ma bucur mult pentru tine 🙂 ma bucur ca ti-ai dat seama la timp, si ca ti-ai gasit omul 🙂

Thea
Thea
24 mai 2016 16:57

Ieeee, si cat ma bucur! 🙂

crocodile
crocodile
24 mai 2016 17:04

Sa fiu sincera, Petronela? Uite, sunt. Cand am citit inceputul m-am gandit: „Iacata ca a bagat si Petronela un text din ala dulceag, rozaliu, cu dantelutze pana la urma. E dreptul ei in fond. Ca om e si ea. Si o data se casatoreste omul. Ma rog, de trei ori in cazul de fata.” Si cat de tare m-am inselat! Cam cum te-ai inselat tu pe tine atatia ani. Rar am citit un text mai putin dulceag, rozaliu si cu dantelutze ca asta. Si care sa-mi aduca aminte de tot ceea ce nu e nici dulceag si nici rozaliu in… Citește mai mult

Gabriela
Gabriela
24 mai 2016 17:14

Ne-am bucurat de cum am vazut pozele! Luminosi, frumosi si de mina! Asa sa ramaneti mereu, va sta asa de bine impreuna! Sa fiti fericiti!

o femeie
24 mai 2016 17:29

ce zambet si ce fericire in poza! Si ce frumoasa esti!!!
Doamna, casa de piatra! articolul m-a uns la suflet, atat de frumos ai scris. Si sincer.

Alina
Alina
24 mai 2016 17:56

Sa fii fericita! Maritata sau nemaritata! Exista multe Petronele pe lumea asta si e bine de stiut ca mai exista cate un happyend. Si ai fost o mireasa superba cu cel mai frumos accesoriu, zambetul larg pana la urechi.

zmeliz
zmeliz
24 mai 2016 18:06

Hey, nu știu de ce sunt așa impresionata și bucuroasa pentru voi, niște străini. și asta încă de dinainte sa dau click pe poze, ca trebuie sa fii de piatră să vezi pozele alea și să ai vreun alt gând decât „bineeee măăăă”. snifff! de fiecare dată când mai citeam ceva de la tine de singurătate, anxietate și durere, parca îmi atingea sufletul. acu că scrii de bucurii, am senzația aia mișto ca „uite domn’e, a muncit femeia, a reușit, bravo ei!” măcar azi, de ziua ta – și a voastră – mi-as fi dorit sa nu fi scris chestiile… Citește mai mult

zmeliz
zmeliz
25 mai 2016 13:27
Reply to  zmeliz

tresa faci un post cu cele mai fun/obsedate/cretine reacții!
și apoi? cred că, acu ca te-ai măritat, o să închizi blogu’, nu? adică ce rost mai are:))

Cristina Varga
Cristina Varga
24 mai 2016 19:04

Am citit articolul asta si multe dintre pasaje parca sunt rupte din viata mea. Si cu copilaria, si cu trecutul, si cu momentele in care chiar am inceput sa realizez ca toata viata mea este consecinta deciziilor mele.
Multumesc pentru ca mi-ai reamintit ce drum lung am parcurs pana aici si acum, si ce progrese am facut.

E uimitor cand realizezi diferenta dintre „atunci” si „acum”, nu?

Drum bun in continuare!

DAN ZISU
DAN ZISU
24 mai 2016 19:53

Petronela , a treia oara este cu noroc . Sa aveti pofta de a va iubi zilnic !

George Cotoban
George Cotoban
24 mai 2016 20:02
Reply to  DAN ZISU

Mulțumim frumos! Poftă este. Zilnic!

Gabi
Gabi
24 mai 2016 20:05

Esti un om puternic si bun, Petronela ! Meriti tot frumosul care ti se intampla acum ! Sa iti spun ca scrii atat de bine ? Tu stii deja asta, ca te citesc cu sufletul la gura ? Nu cred ca cineva care te citeste, nu te iubeste…Iti spun ca imi esti tare draga si imi doresc sa te ocoleasca raul sub orice forma ar exista el…

Doriana
Doriana
24 mai 2016 20:34

Multumesc pentru emotii! M-am intristat, am plans si m-am bucurat cu povestea ta, exact ca in povestea mea. Si ce bine e cand iesi in sfarsit la lumina, de mana cu omul tau… Multi si magici ani impreuna!

Raluca
24 mai 2016 20:46

Wow! Este pentru prima dată când intru pe blogul tău și implicit, prima postare pe care ți-o citesc. Îți doresc să fii fericită pentru că meriți, după câte ți s-au întâmplat. Poate că el este atât de bun încât trebuia să treci prin atâtea ca să primești ceva foarte bun la final. Niciodată nu este prea târziu și niciodată nu trebuie să încetezi să speri. Nu am citit încă o altă postare de pe blogul tău, așa că singura portiță de cunoaștere este ce ai scris aici. Cred, însă (și voi vedea imediat dacă am dreptate sau nu) că ești… Citește mai mult

Luisa Mateescu
Luisa Mateescu
24 mai 2016 21:07

Te admir! Ma regasesc. Suntem iubire.

boerescu sorin
boerescu sorin
24 mai 2016 21:54

frumos…si scrisul…si tu…si el…

andreea
andreea
24 mai 2016 21:57

Pe mine m-a frapat ceva…” nu eram deloc pregătită pentru o relație reală, cu un om real și disponibil, pentru care nu trebuia să lupt, să proiectez, să aștept…”
Si mi-am dat seama ca asta fac de cand ma stiu. Si m-am speriat, pentru ca am crezut ca asa e iubirea aia, scrisa cu majuscule, pentru aia se lupta, se asteapta, se…
Si-acum vii tu si imi demontezi convingerile?
Si acum eu cum sa stiu ce sa fac?
(probabil absolut intamplator, si eu, ca si tine..39 si 2 copii minunati). Si probabil singura, pentru ca lupt, constient pentru iubire..

Georgiana
Georgiana
24 mai 2016 22:00

Petronela, eu sunt genul care citește în tăcere. Rău fac, e drept.
M-am bucurat grozav când mi-a sosit prin poștă „Alive” cu autograf, deși habar n-aveam că o să fie așa.
Te citesc de vreo doi – trei ani și te admir pentru curajul cu care te arăți lumii cum ești…vie, sălbatică, lucidă, deșteaptă. Dark and twisted.
Mă bucur mult că ai găsit cineva-ul. Că ești fericită. Radiezi.
Felicitări și multă fericire vă doresc!

Teodorescu Cristi Aurelian
Teodorescu Cristi Aurelian
24 mai 2016 22:56

Norocoaso! Restul e…rest.

Maria
Maria
24 mai 2016 22:58

Apai . . . sa va fie de bine 😉

Dia
Dia
24 mai 2016 23:14

Cand m-am maritat, la 35 de ani, sotul mi-a zis: sa stii ca nu o sa fie simplu, o sa ne certam, o sa tipam poate, dar ne iubim si trebuie sa gasim solutii. In primii 3 ani am divortat zilnic, dar de atunci nu ne-am mai certat nici macar o data.
Veti fi fericiti daca iti doresti asta 🙂
Tips: cand te enervezi pe el baga o tigara, o melodie in casti etc si zi-i ce ai de zis mai tarziu ca nu pleaca nicaieri :)))

Claudia
Claudia
24 mai 2016 23:19

Petronela – iti multumesc foarte mult pentru acest articol..este mai mult decat atat…nici nu iti dai seama cate femei se regasesc in povestea ta…cred ca in societatea romaneasca sunt multe femei care nu se iubesc pe ele neconditionat..in schimb se sacrifica pentru altii sau a le face pe plac altora… Societatea romaneasca…ne a oferit valori mult ravnite de altii..ambitie, putere de munca, o sete continua de a ne informa si de a creste…insa a pierdut din vedere increderea de sine, iubirea de sine..pretuirea de sine..fara astea nu poti vorbi de o viata in prezent…se tot repeta ..ca e nevoie doar… Citește mai mult

Ana Năstase
Ana Năstase
24 mai 2016 23:33

Nu ştiu cum era când erai mică, da’ uite că acum nici netul ăsta n-a făcut față la aşa buluc de lume care se bucură pentru fericirea ta. Hihihi. Meriți toată fericirea asta şi aşa de bine-ți stă cu lumina aia în ochi că parcă nici nu îți vine să crezi ca n-a fost acolo mereu. Cred că tu te-ai plictisi să îți fie toate roz şi nu îți zic nici că sper să să ți se dea de acum doar cât poți să duci, că am impresia că te-ai autoeducat să fii puternică, da’ zic să ți se dea… Citește mai mult

Valentina
Valentina
24 mai 2016 23:43

Tare ma bucur pentru tine si pentru George.
Dumnezeu sa va ocroteasca mereu! :*
p.s. lasa-te iubita si iubeste fara frici! 😉

Mioara
Mioara
25 mai 2016 00:07

Yuhuu!! Ce tare! Sa fiti fericiti sa va iubiti. La cei 40 abia impliniti si cu UN divort la activ ma cam regasesc in tot ce scrii. Dar stii ce e cel mai misto? Ca m-ai facut sa sper ca el exista! Acum, astept sa il gasesc? sau sa ma gaseasca.

Nicoleta
Nicoleta
25 mai 2016 00:55

Da-ti voie sa iubesti si sa fii iubita, PETRONELA! In scrisul tau pulseaza o parte din tine, om frumos ce te darui cu atata generozitate. Autenticitatea acestei curajoase disectii si analize „la rece” aduce lumina in hatisul uneori atat de greu de inteles al propriilor sentimente.
Petronela si George, nu luati nimic „for granted”! Relatia voastra e cea mai de pret…si ea se creeaza moment de moment! Nimic nu e de la sine-inteles!
Pastrati-va iubirea mereu, asa cum cerul isi pastreaza soarele
Si transformati-va iubirea in torta, caci tot ce arde lumineaza!

Cu drag!

Oana Blythe
Oana Blythe
25 mai 2016 05:12

Candva, demult, o tipa cu care faceam terapie mi-a dat urmatorul sfat: a zis: Du-te acasa si uita-te in oglinda. Si cere-ti iertare de la tine, de la felul in care te-ai tratat in toti acesti ani, ca pe ultimul dusman, fara empatie, fara compasiune, fara mila. Cere-ti iertare de o mie de ori si inca o data pentru faptul ca ai vrut sa fii perfecta…Si de atunci ma iert in fiecare zi…cateodata reusesc, alta data, nu

Ecaterina
Ecaterina
25 mai 2016 07:28

O scrisoare cuceritoare, de la o femeie care a trecut prin multe, sensibila , desteapta, fermecatoare, luptatoare, care dupa lungi suferinti a reusit sa obtinta ceea ce nu mai spera sa aiba.
Mi-a placut tare mult aceasta lectura intr-o dimineata insorita, dar mai ales m-a bucurat finalul, fotografiile, ia simbol al unei romance in adevaratul inteles al cuvantului! Sa aveti impreuna o viata binecuvantata!

Mihai
Mihai
25 mai 2016 08:34

Recunosc , te citesc mai rar ca inainte , asa ca azi am avut o mare surpriza.Acum as vrea sa zic ceva inteligent legat de implinirea ta dar nu-mi vine nimic in minte asa ca te felicit si ma bucur pentru voi . ma simt mai optimist azi.

Gina Bradea
25 mai 2016 08:46

Tare-mi esti draga, Petro. Fara misto sau pupincurisme aiurea. Stii asta. Te-am simtit si te-am indragit de la primele cuvinte pe care ti le-am citit. Pentru ca suntem la fel. Aproape la fel. Eu ajunsesem sa ma uit in oglinda si o voce de undeva sa-mi urle soptit, in suflet: NU MERITI! ESTI O NULITATE! ESTI O MIZERIE! ESTI UN CACAT! De ani buni nu ma mai batea nimeni. Ma bateam eu si ma loveam cu ganduri inconstiente, ma complaceam in durere si suferinta. Si asta a durat cam 44 de ani. Acum 15 ani m-a muscat un caine: era… Citește mai mult

Gabriela Apostu
Gabriela Apostu
25 mai 2016 08:54

Eu sunt unul dintre acei oameni care te iubeau, deși păream o omidă cățărătoare în ochii tăi. Îmi puneam întrebarea: dacă eu simt o conexiune aparte, dacă eu mă gîndesc într=o oarecare zi și te simt bolnavă, ca după niște ore sau zile să văd postarea în care simțirea mea era de fapt o realitate a ta ( acesta ar fi doar un exemplu), tu de ce simți altceva? Erai la prima vedere, un om străin pentru mine și cu toate acestea singurul om pe care, în întreaga mea viață, l-am simțit după primele cinci secunde, ca pe un om… Citește mai mult

Alexandra
Alexandra
25 mai 2016 08:55

Am plans cititind pentru ca parca am citit despre mine. Am doar 30 de ani, nu am fost maritata si nu am copiii, dar am functionat tot timpul dupa aceste mecanisme distructive..ce frumos ca a apraut un om care a reusit sa rupa vraja asta..sa fiti fericiti si sa te lasi iubita 🙂

Miha
Miha
25 mai 2016 09:21

Vreau si eu un barbat sa ma iubeasca asa cum sunt? Deocamdata dupa o casnicie de 20 de ani mi frica si cred ca toti sunt aproape la fel si….zic ca mi mai bine singura? Ma bucur pentru voi si pentru intelepciunea voastra de a va permite sa fiti fericiti! Casa de piatra!

Calin
25 mai 2016 09:46

Apreciez curajul si deschiderea de a împărtăși cu noi durerile tale! Va fi bine de data asta pt tine!

Elena
Elena
25 mai 2016 09:49

Ba da, fata draga, casa de piatra! Da-le in spanac de glume, ca nu ele stau cu tine in pat si nici nu iti mangaie fruntea cand tu ai chef sa fii afurisita si neplacuta si neiubibila. Citeam si plangeam si radeam, ca ma regasesc in ce scrii. Sau doar imi place sa fac pe victima. Naiba le mai stie… Nici nu-mi mai bat capul. M-am casatorit acum 4 ani cu omul care ma suporta si cand sunt insuportabila pentru mine. Sa ai zile fara nervi, sa-ti aduca omul ala rabdare cu tine! Iubeste-te, fata draga, ca uite ce draga… Citește mai mult

Tweety
Tweety
25 mai 2016 10:13

Te cunosc doar din povestile pe care le-ai asternut aici. Cu toate astea, mi-au dat lacrimile de bucurie cand am vazut pozele de la cununie, mesajul lui, fericirea de pe chipul tau, zambetul larg si inca mai am un nod in gat cand scriu asta. Sunteti doi oameni frumosi. Multa fericire si iubire!

Petronela
Petronela
25 mai 2016 10:13

Eu te citesc de mult timp … Nu cred că am comentat vreodată dar acum e cazul 🙂 Mă bucur din inimă pentru tine deși poate părea ciudat să te bucuri pentru un om pe care nu îl cunoști personal. Știu ce înseamnă depresia severă și recurentă … Din păcate … Sau poate din fericire. Eu mi-am găsit Omul la 30 de ani, după o căsnicie absolut horror în care acum mă întreb de ce am stat, dar asta e altă poveste. Și nu i-am dat atunci nicio șansă să se apropie, i-am și explicat că nu pot fi iubită… Citește mai mult

Mihaela
Mihaela
25 mai 2016 10:45

Felicitari! Sa fiti fericiti! Sunt foarte bucuroasa pentru bucuria ta si a lui! Te citesc de mult timp, in tacere. Esti o scriitoare desavarsita.

Gabriela
Gabriela
25 mai 2016 11:04

Pentru mine, finalul textului scris de “mînuţa” ta (mă înclin cu drag şi respect) este simplu:
„Pana mea, au venit vremurile să îmi dau voie să fiu şi fericită.”
Să trăiţi multe clipe-bucurie în mulţi ani frumoşi! Mulţumesc pentru tot ce eşti!

Ana D.
Ana D.
25 mai 2016 11:16

Offff, Doamne! Cum vine asta? Si mai ales cand…. dar lucurile nu sunt intamplatoare….. Si, DA! Cel mai greu este sa te iubesti asa cum esti, sa fii bun cu tine…nesperat de greu! Sa va fie de bine! Cu drag, cineva care intelege. 🙂

Eugen Chiticariu
25 mai 2016 11:26

mi-este greata de atata miere si adeziuni la ceva ce ar trebui sa existe in mintea si sufletul unei femei si nativ, dar si prin educatie… nu numai ca ati trait degeaba, dar nu este foarte clar, daca nu veti continua asa…

Stefan
Stefan
25 mai 2016 12:30

Domnule, sunteti sub orice critica!

Divort Rapid
25 mai 2016 11:41

A treia oara sa fie cu noroc! Si sa fie o bucurie dubla ziua ta tot timpul de acum inainte 🙂 !

D.T.
D.T.
25 mai 2016 11:44

Ce te faci acum? Ai trei zile de sărbătorit în una! Acum ai ziua ta, 3D.
Să fiți sănătoși, să fii iubită și să iubești!

Marakesh
Marakesh
25 mai 2016 11:51

Listen, Pedro, eu sunt cinstita, cand a fost de criticat, te-am criticat, chit ca ai zis ca arunc cu noroi, aia e, asa am simtit. Insa amu, chiar ma bucur pt tine si vreau sa te felicit pt sinceritate, in primul rand si pentru maturizarea prin iubire (tot in primul rand:))