lipsa de curiozitate și frica

42

Nu e niciun secret, am spus-o și o voi repeta: am în jur oameni extrem de apropiați, pe care îi iubesc enorm, oameni funcționali și minunați, care sunt gay. Cunosc foarte mulți, pe unii îi știți și voi, dar habar nu aveți despre ei că sunt gay. Unii dintre ei sunt chiar copilul vostru, fratele vostru, colegul de muncă, prietena așa-zis bună. Eu știu, fiindcă cu mine au curajul să fie sinceri, presupunînd corect că nu îi voi judeca. Așa că vin spre mine, în moduri diferite, și îmi povestesc durerile lor. Ție s-ar putea să nu îți spună niciodată, fiindcă în capul tău sunt cutii, și stereotipuri, și preconcepții, vei trăi o minciună care îți e confortabilă, nu îi vei cunoaște cu adevărat niciodată. Fiindcă nu ești curios să îi cunoști, nu te interesează cine sunt ei cu adevărat, deși le ești părinte, soră, prieten, preferi să decizi dinainte cum sunt și să ții cu dinții de adevărul tău care nu îți pune probleme prea mari.

Iau foarte personal homofobia, așadar. Cînd spui că sunt deviați și bolnavi, spui asta despre oameni foarte apropiați mie, așa că în secunda aia orice tip de relație am avea va înceta. Nu vreau astfel de oameni în jurul meu, nici măcar virtual.

De cîteva zile, duc niște lupte inutile, intru în cele mai sterile discuții cu putință, cu speranța stupidă că cineva va asculta și își va pune măcar o întrebare. Greșesc. Știu dinainte că greșesc, dar mă gîndesc la toate sufletele alea chinuite și neacceptate și mă sfîșie neputința.

Circulă niște filmulețe pe net despre părinți care le-au pus copiilor lor la dispoziție haine și jucării considerate pentru genul opus și despre care am citit sute de comentarii că ar încuraja travesti-ul și homosexualitatea. Ce e haios e că discuțiile astea au loc mereu cînd e vorba de băieței îmbrăcați în culori și haine “de fetițe”, nu și invers. Fiindcă adevărul e că toți ne îmbrăcăm fetițele cu pantaloni și culori pe care societatea le consideră predilect masculine. Și nimeni nu sare de cur în sus cînd vede o fetiță îmbrăcată în marinar, aia nu e travesti, un băiat în roz e însă încurajat să fie gay și travesti. Și totul face parte dintr-o conspirație mondială, care vrea să ne facă pe toți gay.

Redau, cu copy-paste, comentarii no comment la un astfel de filmuleț, aici era ceva de neimaginat, o mamă (cu pierce) care, atentă fiind la propriul copil, care era atras de lucruri de fetițe, l-a lăsat și încurajat, îi dă voie să folosească machiaj, peruci, haine de fetițe (are vreo 10 ani copilul, susține că el se simte fată, este probabil unul dintre multe cazuri de transgender, un subiect complet tabu pentru noi). Practic, în opinia gospodinei românce, copilul trebuia să fie forțat să fie băiat, eventual exorcizat, ce știe el ce simte, știm noi mai bine. Iar asta îmi amintește despre un caz extrem de tragic al unui băiat care a fost renegat de părinți după ce au aflat că era gay, hărțuit de ei pînă la limita în care singura soluție pe care a găsit-o a fost să se sinucidă.

Doamnă: Imi pare atat de rau pentru lumea in care cresc copiii nostri. Toate minoritatile vor drepturi si vor sa li se recunoasca deviatiile ca fiind normale. Eu una nu sunt de acord ca asa te nasti, ci deviatiile incep sa apara incurajate de diverse persoane sau experiente. Doamna din filmulet chiar este mandra ca fiul ei are probleme de comportament. Fimiu are aproape varsta copilului respectiv si nici macar nu stie ce e ala travestit, asa ca alegerile de acest gen la aceasta varsta sunt ale parintilor, nu ale copiilor.

Altă doamnă: De altfel, inelul/cercelul ce-o fi din nasul mamei clar denota inclinarile ei/familiei… De altfel, nu prea mai exista majoritate. Totul e atat de segregat (este rezultatul aberatiei numite political corectness, impinsa la absurd: nu te poti apara de discriminarea pozitiva!) Piesele unui mare puzzle global se aranjeaza incetisor. Alienarea omului de valorile care l-au facut sa ajunga unde a ajuns este manevrata cu dibacie de departe si de foarte sus.

Așa zis psiholog care se laudă că a absolvit șefă de promoție o facultate europeană (cu cont fals): Extrem de trist. Imi pare rau de acest copil. A nu iti accepta genul este o problema, nicidecum ceva ce trebuie sa devina glorificat. Mama acestui baietel e inumana. Si mai grav este ca media incurajeaza puternic promovarea acestor deviatii, prezentandu-le ca fiind normalitate. De ce? !

Doamnă: Din cate stiu eu, homosexualitatea era boala care se studia si trata. Asta cu femeie in corp de barbat nu exista, nu s a nascut nimeni asa, a ajuns asa. Dar a sarit minoritatea in sus, ca sa fim toleranti si sa ii privim ca normali, in loc sa se trateze... Mie una mi se par la fel ca pedofilii, zoofilii si toate celelalte boli.

Pentru cei care vor să înțeleagă mai multe despre transgenderi, o carte formidabilă este Middlesex, de Jeffrey Eugenides, premiată cu Pullitzer, Orlando al Virginiei Woolf sau mult mai cunoscuta Daneza, de David Ebershoff, după care s-a făcut și celebrul film cu Eddie Redmayne și Alicia Vikander (una dintre actrițele mele preferate).

Nu mă voi apuca să înșir acum istoria homosexualității, din nou. Am văzut un filmuleț foarte mișto la Ted Talks, al unui tată doctor, care, după ce a aflat că fiul e gay, a studiat fenomenul și vine cu una dintre cele mai mișto și pertinente teorii, las un link la finalul acestui articol, în speranța că îl vor urmări niște oameni. Omul mai spune acolo și același lucru pe care îl tot zic de multă vreme, că a fi homosexual nu este despre felul în care fac oamenii ăia sex. Ci despre a fi împreună cu cineva, despre a trăi, a împărți bucurii și tristeți, despre a avea pe cineva lîngă tine, o dorință comună absolut tuturor oamenilor. De ce nu ne punem problema sexului la cuplurile heterosexuale, care uneori prezintă “deviații sexuale” mult mai mari decît un banal cuplu gay, dar cînd vine vorba despre homosexualitate automat ne gîndim cum și-o trag? La cuplurile hetero, dragostea e cu fluturi în stomac, cu asfințituri romantice, cu vacanțe exotice, îmbătrînit împreună, la homosexuali e despre cum fac sex anal.

Mă frapează, însă (și nu de azi, de ieri) lipsa de curiozitate a românului. Și frica irațională de tot ce nu poate cuprinde cu creierul lui setat să gîndească în stereotipii. Pentru cei mai mulți, lucrurile nu pot fi altfel decît știu ei că sunt. Băieții se îmbracă în albastru și maro, fetițele în roz, băieții se joacă cu mașinuțe și fotbal, fetele cu aragazul și păpuși, cînd cresc trebuie să se căsătorească cu oameni de sex opus, să facă copii, să meargă în concedii la all-inclusive unde să mănînce cît mai mult și să nu părăsească incinta, dacă e piscină și mîncare și băutură, ce rost are să și vezi locurile unde te duci, să cumpere mașini, case, să se laude cu toate astea pe FB. Orice iese din tiparele astea e deviație, e inacceptabil.

De-a lungul celor 20 de ani de cînd sunt mamă, în casa mea s-au perindat cîrduri întregi de copii și adolescenți. Am stat cu ei de vorbă, i-am ascultat cînd nimeni nu avea chef să o facă, le-am dat sfaturi cînd mi le-au cerut, le-am spus o vorbă bună, i-am încurajat. De cînd scriu public, mi-au scris sute de tineri și adolescenți. Fete care au rămas însărcinate la 17 ani și au fost izgonite din casă, adolescenți gay care se ascundeau de părinți și de toată lumea, fete părăsite de iubiți sau bătute de părinți, am discutat despre sex, despre riscuri. Mi-am educat fetele să fie atente la ele și la ceilalți, le-am explicat despre răni și emoții, despre ce se află în spatele reacțiilor și acțiunilor lor și ale celor cu care interacționează, cu speranța că vor înțelege lucrurile mai în profunzime și nu vor judeca. Sunt încă tinere, au asprimile vîrstei, însă atîta vreme cît vin să-mi spună sau să mă întrebe lucruri pe care niciunul dintre prietenii lor nu au curaj să le discute cu propriii părinți, ba își aduc și prietenii să vorbească cu mine, ceva bun tot am făcut. Nu sunt mama perfecta, departe de mine. Sunt, însă, o mamă și o prietenă curioasă. Mă interesează cine sunt copiii mei cu adevărat. Nu mă ascund în negare, preferînd să-mi imaginez că fetele mele sunt așa și pe dincolo, nu cine sunt, ci proiecția mea despre ele, le observ și ascult cu curiozitate. Sunt oameni fascinanți și aș pierde eu enorm dacă le-aș aplica niște imagini presetate, în loc să aflu cine sunt realmente.

În anii ăștia, eu am știut cine din găștile lor și-a început viața sexuală și cu cine, cine a fumat iarbă, cine a devenit dependent de iarbă, cine iubește oameni de același sex. Părinții lor, nu. Părinții lor dorm bine noaptea, căci și-au clădit o iluzie desprinsă de realitate, în care copiii lor nu fac așa ceva, nu înjură, nu chiulesc, nu fac sex, nu iau droguri, nu sunt homosexuali. Iar copiii lor au învățat să mintă, să se ascundă, să disimuleze, să joace un rol care să-i mulțumească, să le spună ce vor să audă. Fiindcă știu că dacă le-ar spune adevărul, viața le-ar deveni calvar. Fiindcă au auzit în casă că cei care fac asta sunt deviați, neacceptați, sunt judecați, condamnați și răstigniți, fiindcă știu că nu ar găsi înțelegere. Și învață să supraviețuiască mințind, jucînd roluri, ducînd o viață dublă. Care sunt șansele ca astfel de copii să ajungă adulți funcționali, onești, deschiși, asumați? Degeaba i-am îndrumat pe fiecare în parte să discute deschis cu proprii părinți, răspunsurile au fost: tu nu o știi pe mama/nu îl știi pe tata, vrei să mă arunce afară din casă? Părinți care fac parte din aceeași generație cu mine… Care, la rîndul lor, s-au ascuns de proprii părinți, au învățat că respect față de genitori înseamnă să minți, să te prefaci, să nu fii cine ești. Care, deși s-au apucat de fumat în adolescență, nici azi nu fumează de față cu propriii părinți, “din respect”, preferînd să mintă și să se prefacă, deși ambele tabere știu adevărul. Părinți care sunt tratați și azi, deși au 40 de ani, ca niște mucoși de către propriii părinți, nu ca niște adulți care pot face propriile alegeri, și care-și tratează copiii la fel la rîndu-le.

Ce am văzut eu la copiii ăștia? Durere, foarte multă durere. Care se va preface în răni de respingere, de exemplu. Și, mai departe, în mecanisme de apărare care îi vor împiedica să fie fericiți. Funcționali.

Mă întreb care e frica din spatele orbirii intenționate a părintelui care refuză să-și vadă odrasla așa cum e. Hai să ne imaginăm că tu, părinte, ai un copil homosexual, coșmarul vieții tale. E tot copilul tău, hrănit la sîn, pe care l-ai strîns în brațe cu iubire cînd a gîngurit, cînd a spus prima oară mama, cu care te-ai jucat. Se va transforma tot în om, ca și tine și restul oamenilor de pe pămînt. Va avea nevoie tot de iubire, de prieteni, de un job, de o poziție socială, de acceptare, de validare. Nu va iubi un om de sex opus, ci un om de același sex cu el, care va avea și el suflet, creier, dureri, temeri, dorințe și nevoi. Va suferi, va lupta, va iubi, o va lua de la capăt, exact ca și tine. Ce te sperie? Ți-e teamă că dacă ai un copil gay asta te face un părinte imperfect, că alții au putut face normali și tu nu ai fost în stare? Că vei fi judecat? Ce e normalitatea? Mă uit în jur și văd numai adulți stricați, heterosexuali psihopați și abuzatori sau abuzați, dependenți și codependenți, depresivi sau anxioși, toți trecînd drept normali. Normalitatea asta, vasăzică, e ceva foarte lax. Statisticile spun că doar 3 din 10.000 de relații sunt fericite și funcționale, restul sunt chin. 3/10.000 înseamnă aproape zero, practic. Viața asta, și pentru heterosexuali și pentru homosexuali, e tot o luptă nesfîrșită, cu dezamăgiri și mici bucurii, indiferent ce orientare sexuală are copilul tău, va trebui să treacă prin tot ce trece fiecare dintre noi. De ce să nu-l accepți și să-i fii alături, mai ales dacă știi că oricum îi va fi mai greu să supraviețuiască și să fie acceptat, fiindcă e diferit? De ce anume te temi cînd te ia groaza că ai putea avea un copil gay?

Las, așa cum ziceam, asta aici, poate te va ajuta.

 

http://www.newnownext.com/homosexuality-ted-talk-james-o-keefe/11/2016/

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

42 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
jasonstatham2013
20 august 2017 16:56

„dependenta de iarba” documenteaza-te pe subiect inainte sa arunci cu aberatii de genul acesta

marilena muresan
marilena muresan
20 august 2017 17:37

da,ca parinte,am imensa teama ca odrasla mea sa nu ajunga la dependenta de iarba sau droguri.asta automat(in conceptia mea) inseamna viata ratata.de-ar fi copilul meu gay normal ca n-as fi incantata,dar as accepta.fericirea copilului meu e lucrul cel mai important pentru mine,iar daca nu in familie,atunci unde ai putea gasi mai multa dragoste,intelegere,mai mult sprijin?

Eliza
Eliza
20 august 2017 17:50

Buna. Toleranta este o superputere care se educa si orice parinte poate face asta, insa daca sufletul lor este gol atunci nu are de unde sa toarne iubire, toleranta. Frumos articol! 😊

Rox
Rox
20 august 2017 18:12

Petro, te iubesc! :)) Ca de la o prietena si iubitoare de multi gay minunati la o alta! E minunat ce incerci sa faci (si) pentru ei prin articolul acesta. Din pacate, vor rezona cu el alte persoane decat cele pe care incerci sa le „trezesti”. Dar e grozav si daca reusesti sa le pui pe ganduri putin.

Ma inspiri si ma inveti si ma ajuti sa devin o versiune mai buna a mea cu fiecare articol. Multumesc!

Georgiana Nedelcu
Georgiana Nedelcu
10 octombrie 2018 11:41
Reply to  Rox

“Ma inspiri si ma inveti si ma ajuti sa devin o versiune mai buna a mea cu fiecare articol. Multumesc!“
Same here!

Anonim
Anonim
20 august 2017 18:34

Ce articol plin de aroganta mascata, plin de ipocrizie. Dumneavoastra judecati oamenii care nu accepta homosexualitatea, dar in acelasi timp vorbiti despre cum nu ar trebui sa judecam nimic. Asa cum dumneavoastra aveti o parere formata pe criterii acceptate de propria persoana, asa are dreptul oricine sa aiba o alta parere. Consider chiar josnica atitudinea de falsa umilitate pe care o afisati, cand de fapt tot ce faceti tot articolul e sa va laudati si sa va martirizati ca stati de vorba cu copii neintelesi. Nu este asa de laudabil ce faceti, toti facem si fapte bune si fapte rele,… Citește mai mult

Si daca puneam numele meu real era relevant?
Si daca puneam numele meu real era relevant?
20 august 2017 20:10

Va raspund eu in locul anonimului/anonimei: folositi din a la mijlocul cuvântului, repetari ce pot fi evitate „care, atentă fiind la propriul copil, care era atras…„, o multime de virgule lipsa. Astea, sunt la prima vedere, pentru ca articolul in sine, nu ma intereseaza.

Pete
Pete
20 august 2017 20:24

Buna, Petronela! Ai scris ca „Statisticile spun că doar 3 din 10.000 de relații sunt fericite și funcționale, restul sunt chin. 3/10.000 înseamnă aproape zero, practic.” Nu te contrazic si nici nu sunt de acord cu afirmatia asta. Poti lasa aici link-ul spre un studiu/cercetare, ceva? Just curious… Multumesc!

Sofia
Sofia
20 august 2017 20:34

Comentatoarea anonima atât de mult s-a străduit sa scrie un comentariu coerent, si atât de mult efort a fost depus încât homofobia transpare mai mult decat daca nu s-ar fi chinuit. Homosexualitate = HIV si alte boli venerice? Ce sa mai spun de exemplul acela deplasat unde a fi homosexual e la fel cu a da cuiva in cap sau a strica liniștea publica? Asta cred ca e marea problema a homofobilor, ca nu inteleg ca un homosexual nu ne face noua nici un fel de rau, nu ne afectează in absolut nici un mod, pentru ca e viața lui… Citește mai mult

Pete
Pete
20 august 2017 20:39

@jasonstatham2013 orice iti produce placere cauti sa repeti. Cu cat mai multa placere cu atat iti doresti mai mult sa repeti experienta. Asta e, foarte simplu, explicat mecanismul psihologic al dependentei. Ca exista si o baza chimica a dependentei e demonstrat de mult. http://www.hbo.com/addiction/understanding_addiction/12_pleasure_pathway.html

Felicitari, Petronela, pentru ce ai scris!

Buie Mihaela
20 august 2017 21:41

Ganditi-va ca au fost oameni care au spus, cu satisfactie, ca ce s-a intamplat la COLECTIV a fost meritat. Ce poate sa te mai surprinda dupa asta!? Ce nu intelege „anonim”-ul (dansul/dansa …n-am avut rabdare sa-i descifrez sexul, nici nu conteaza :)…) este ca poate sa-si faca un blog si sa scrie despre ce doreste, si cat doreste, nimeni nu-i cere parerea, si fiecare citeste ce-i face placere si i se potriveste. E clar ca multi citesc, putini pricep ce citesc, eu una le doresc liniste sufleteasca. Cat despre parinti…da, noi adultii suntem „stricati” rau, si ce e mai trist… Citește mai mult

Laura M
Laura M
20 august 2017 23:48

Aveti impresia ca sunteti cel mai bun parinte din lume. Va asigur ca asa ceva nu exista. Oricat te-ai stradui tot exista posibilitatea , mai mare sau mai mica , sa faci greseli. Am vrut sa cred cand am citit articolul ca sunteti un bun profesionist, insa tonul pe care il folositi nu mi-a lasat aceasta impresie. Mi se pare extrem de agresiv (ca si parintii pe care ii descrieti), prea plin de nervi pentru cineva care se vrea tolerant si pe alocuri prea vulgar. Dar…este o experienta si citirea acestui articol.

Mirona Seli
Mirona Seli
20 august 2017 23:50

”Eu și o mulțime de alți scriitori.” Ha ha ha haaaaa! Se vede din avion ca te scremi din toate puterile sa fii culta, inteligenta si in trend. Nu te mai obosi! E de ajuns sa citesc ce scrii, sa te aud vorbind liber ca stiu cum sta treaba.
”Eu și o mulțime de alți scriitori.” …Doamne!

Lia
Lia
21 august 2017 12:54

Cred ca oamenii sufera cand afla ca fiul/fiica e gay pentru ca au anumite asteptari de la el/ea. Si cand aceste asteptari nu se implinesc, apare dezamagirea, tradarea, etc. Nu au cum sa nu o ia personal! E greu pentru parinti sa nu aiba niciun fel de asteptari de la copiii lor, fie ca asteapta sa fie medic, fie sa aiba familie, fie chiar sa fie pur si simplu fericit. Am avut acest soc cand am constientizat ca ma deranjeaza ca fiica mea, pe atunci de 7 luni, nu gusta deloc muzica mea preferata 🙂

Lia
Lia
21 august 2017 13:30

Da, dar e greu tare pana ajungi acolo. Pana accepti ca fericirea lui nu e aceeasi cu a ta, ca preferintele lui sunt altele, ca ar putea ajunge medic sau ceva de genul, dar se simte mai bine sa ude flori si sa traiasca in lipsuri, etc. Cred ca aici e frica de fapt, vine din lipsa de respect pentru copil, care e considerat a nu fi in stare sa stie ce e mai bine pentru el. Parintele crede ca stie reteta, iar daca cel mic nu executa, urmeaza ratarea

Lia
Lia
21 august 2017 15:53

Ai mei inca sunt mici, dar asta e ceva cu care ma tot lupt. Sper ca atunci cand ca fi cazul, sa fiu pregatita.

Sabina
Sabina
22 august 2017 08:18

Eu țin minte că nu-mi plăcea să fiu îmbrăcată în fuste și am încercat toate genurile: feminin, masculin și neutru fără să mă gândesc că va sta cineva să-mi dezbată sănătatea mintală. M-a ajutat să sparg așa-numitele ”frames” (cadre subconștiente) și să-mi dezvolt gândirea creativă.

Sabina
Sabina
22 august 2017 12:29
Reply to  Sabina

În acest timp eu rezist tentativelor sinistre de a fi manipulat(ă) în a deveni o femeie/lă alpha. Printre altele.

Cosmin
Cosmin
22 august 2017 14:36

Dupa criteriile tale, am o conceptie ingusta. Mintea mea nu poate fi de acord cu homosexualitatea. De ce? Am prieteni care sunt asa, am discutii cu ei, i-am urmarit in timp, am studiat inclinatii si mai ales…Alegeri. Pot afirma astazi ca majoritatea homosexualilor pe care ii cunosc eu sunt asa printr-o suma de alegeri, in niciun caz printr-o pornire naturala. Vorbesc aici de oameni casatoriti in prealabil, care au putut fara nicio retinere sa aiba relatii sexuale cu persoane de sex opus, sa aiba relatii lungi, profunde, intense, copii…Au vrut altceva, au incercat, iar normalul deja li se pare blazare.… Citește mai mult

Maria
Maria
22 august 2017 14:51

„Parerile homohobe vor fi sanctionate”. Si cum ati dori dvs. sa fie sactionati cei care nu va dau dreptate? Cu puscarie? Cam cum faceau comunistii prin puscarii cand inchideau pe oricine li se impotrivea? Va felicit, Ana Pauker ar fi fost mandra sa ii fiti colega. Nu glumesc, ati fi o tortionara excelenta; cu psihologia pe care o cunoasteti ati sanctiona pe sistemul lent si fara durere.

Vlahopol Cosmin
22 august 2017 18:43

Oricum, admir atitudinea ta! Citesc printre rânduri empatia și grija sincera fata de oameni, iar asta e un punct de plecare bun în orice caz. Sa ai putere la faceri de bine!

anca ieseanca
anca ieseanca
23 august 2017 13:16

Nu vreau să-ți spun decît că am pus link la textul tău pe fb și nimeni n-a dat vreun semn că ar fi citit. Ceea ce spune ceva, nu? Posibil să fi citit, dar nu neexpunem părerile in public. Poate că și asta a contribuit la tentativa mea de desprindere de fb, dar asta-i altă poveste, din capitolul dependențe. Coincidență, și eu folsesc Î în mod asumat-deliberat. În rest, s-auzim de bine! A, salutări din iași!

Ileana D.
Ileana D.
27 august 2017 15:06

Pe tema homosexualitatii as avea de facut o remarca. De curand in Germania au fost legalizate casatoriile pentru persoane de acelasi sex (deocamdata fara foarte multe directive legale…acestea vor fi stabilite in cateva luni). De cand aceasta veste a devenit publica am inceput sa vad multi cupluri pe strada (de acelasi sex – se intelege) care se tineau de mana, mergeau linistiti sau isi aratau afectiunea pantru partener. Mi-a placut sa vad asta si n-am inteles cum de acesti oameni nu o facusera inainte (s-ar fi putut sa o fi facut dar nu ii vedeam eu dar oricum mi se… Citește mai mult

Ileana D.
Ileana D.
27 august 2017 15:07

Pe tema parintelii, articolul tau m-a facut sa ma gandesc ceva vreme la tema instrainarii copilului de parinte. Am incercat sa identific acel moment dureros si critic in care s-a declansat acel „nu ii spun mamei ca nu m-ar intelege”. Nu am putut sa identific decat momentele acelea in care mama vizibil avea dubii sau probleme de ordin emotional insa refuza sa impartaseasca cu mine pentru ca eram mica si deci nu aveam creier. Lipsa ei de incredere a generat un blocaj si probleme de comunicare. De ce ar impartasi un adolescent din gandurile sale cu o persoana care nu… Citește mai mult

Mihaela
Mihaela
29 august 2017 11:58

Ma ingrozesc sa vad atata micime la unii. Atata suparare ca un tip vrea sa faca sex cu alt tip sau ca o fetita nu suporta cercei sau rochita de printesa…Am citit undeva o chestie care mi-a placut :”Heterosexualii nasc homosexuali”, ceea ce e adevarat. Ma uitam la unii din familia mea, care ma vedeau cu multi cercei in urechi ( am avut si in spranceana, buric, limba, dar nu le aratam lor ca sa ma scutesc de comentarii) si se mirau „ce medic sunt eu, cu toti cerceii aia in urechi. ca nu ma respecta pacientii”. Argumentul ca vin… Citește mai mult

Eu
Eu
15 septembrie 2017 00:01

„Five dances” -film. Simplu, muzica, dans, multa sensibilitate. Transmite atat de multe cu atat de putin. Are legatura cu subiectul desi nu te-ai astepta la inceput.

O admiratoare.
O admiratoare.
6 octombrie 2018 19:51

🙂

Cora
Cora
7 octombrie 2018 10:23

M’a cam uns pe suflet articolul acesta! De cand a inceput dezbaterea „vietii” cu referendumul pt familia traditionala, eu sunt siderata ce manifestari a atras. Ori traim intr’o lume intoarsa cu susul in jos, ori mi’am creat eu iluzia ca am evoluat, ca discriminarea, homofobia, rasismul sunt pe cale de disparitie. Nu stiu sa am prieteni sau cunostinte gay, pur si simplu m’a socat rautatea cu care se poate vorbi despre un om pt simplul fapt ca e diferit. Se compara orientarea sexuala cu pedofilia, violul, crima etc. Nu stiu, sincer, de ce a nascut atata furie si neputinta in… Citește mai mult

a place in rainbow
a place in rainbow
7 octombrie 2018 13:46

Pentru cine a spus că nici noi nu ieșim prea des în față ca să ne facem înțeleși, implicit mai ușor acceptați (în 2018), dar că ar trebui să ne asumăm pietrele care se aruncă în noi ca să fie apoi mai bine pentru toți. La întrebarea: Cine ne vindecă și pe noi după lapidarea asta? presupunând că îi vom supraviețui, care ar fi răspunsul? Suntem deja carne de tun de pe vremea lui Pazvante, bucuria si deschiderea nu ne vin natural când ne sfătuiţi să devenim și miei de tăiere, cu atat mai putin la cotele urii de azi.… Citește mai mult