legat sau dezlegat?

60

În vremurile cînd comunicarea se făcea cu predilecție prin viu grai, față în față sau la telefonul cu fise, oamenii păreau mai inteligenți. Era mai greu să te prinzi că Gigel e făcut grămadă, mai ales dacă era modelul mai introvertuț și mai mult asculta decît vorbea. De cînd cu Facebook, WhatsApp sau sms-ul, însă, eu stau continuu cu gura căscată de uimire și deliciu. Toată lumea are dezlegare la scris, iar scrisul e cu schepsis în limba română. Îți trebuie fie un simț teribil al limbii, la pachet cu învățat pe bune în gimnaziu gramatica, fie un creier analitic, cum au cei care se pricep la matematică, nu e cazul meu, pe care nu am reușit să îi prind niciodată pe picior greșit pentru că au învățat gramatică logic, așa cum învață matematica. Așadar, filologii autentici și matematicienii, femei sau bărbați, sunt beton la limba română, cel puțin ăia pe care îi știu eu. De altfel, în timpurile astea, așa de puțină lume scrie corect românește că am ajuns să îmi fie destul să văd 3 statusuri sau comentarii scrise impecabil pentru ca omul să își capete respectul meu. Îmi amintesc că aveam un amorez, băiat deștept altfel, care credea că astăzi se scrie azităzi și îmi răspundea la emailuri cu o dezinvoltură de inginer care mă umplea de frustrare. Cînd am rîs, cu drag, de el, omul mi-a zis că lui așa îi părea firesc să se scrie și nici nu și-a pus vreodată problema că ar putea fi altfel, doar rădăcina cuvîntului e azi, nu? Iar asta l-a absolvit cumva de vină, căci și fie-mii cînd era mică îi părea natural ca singularul de la oameni să fie oamen, un oamen, doi oameni, iar pe mine mă înduioșa atît de tare că nu am corectat-o niciodată, ba chiar am încetățenit exprimarea, la fel cum am făcut cu multe alte lucruri minunate pe care le-au spus, cum ar fi că băieții au codiță precum cățeii, doar că o poartă în față, așa că puței codiță i-a rămas numele iar eu am stat și m-am minunat o vreme cum de nu mă gîndisem niciodată la asta. Dar despre gingășiile astea în alt episod.

Cel mai greu mi se pare să înjuri în scris în limba asta a noastră. E nedrept, dacă stai să te gîndești, băgatul și scosul condițional cer atîta efort de gîndire și numărat de cratime că mai bine o lași baltă. E și un test excelent de limbă, de altfel. Cu ceva ani în urmă, eram editor de jurnale și lucram cu un producător absolut dement, (Castore, pupa-te-aș!) cu care rîdeam atît de mult încît și azi mă mir că nu am intrat niciodată în direct (prezentam și ceva jurnale iar el stătea în regie și în casca mea) prăbușită pe pupitru și cu lacrimi în ochi, căci se ocupa să mă facă să hăhăi ca o oaie nebună și în timpul jurnalelor, cît rula știrea, de abia reușeam să mă adun și să mă recompun cînd trebuia să intru eu cu o față serioasă și să le dau oamenilor, vorba Paraziților, veștile rele pe care le aduc întotdeauna femeile. Din fericire, nu erau jurnale cu morți și răniți, așa că pînă la urmă o scoteam la capăt. În perioada aia, în redacție ne ajungeau zilnic fătuci de la filologie dornice să se facă jurnaliste și care credeau că din a treia zi de practică ajung direct pe sticlă, iar din a patra, hai, a cincea, la București în prime-time, unde o să le vadă și o să se îndrăgostească de ele un fotbalist celebru sau măcar un afacerist din top Forbes. Eu cînd le vedeam intrînd și prezentîndu-se drept studente, absolvente sau masterande la Filologie, mă ascundeam după monitor să rîd în voie și le lăsam pe mîna producătorului meu. Care le explica, cu o față absolut serioasă și oficială, că trebuie mai întîi să dea un test de limbă, că așa e în jurnalism, trebuie să stăpînești perfect limba româna. Cam aici îmi scăpa primul hohot de rîs, căci amîndoi puteam număra pe degetele de la mîini și ne rămîneau inelarele libere, oamenii pe care îi întîlniserăm în presă care să stăpînească perfect limba română. De altfel, eu trimiteam săptămînal circulare în redacție cu greșelile pe care le găseam în textele care îmi ajungeau pe mînă și mă certam cu ei la sînge, deși unii, să mă ierte Dumnezeu, aveau nu una, ci două patalamale la îndemînă. Asta nu îi împiedica să îmi împartă cu generozitate cratime și i-uri, mai bine să este decît să ne lipsește, cine știe la ce mi-ar fi trebuit și să am pe ce pune mîna la repezeală. Așadar, zicea omul, luați o foaie de hîrtie și scrieți, mă interesează cum se scrie, legat sau dezlegat. Fătucile se conformau, eu mă prăbușeam de pe scaun în spatele monitorului știind ce urmează, și cum stăteau ele atente, ăsta începea, scrieți : fute-te-aș. Fetele scăpau pixul din mînă, eu mă scăpam pe mine de rîs, iar el, pe același ton serios, nu e glumă, scrieți și le mai dicta cîteva asemenea condiționale. Fetele se codeau ce se codeau, dar pînă la urmă scriau, gîndindu-se probabil că e mai bine să înjure în scris la interviu decît să se dezbrace. Vă mărturisesc cu mîna pe inimă că nu a rămas în urma lor niciodată vreo foicică pe care să fi fost scris corect ce le dictase omul, motiv pentru care alintătura cea mai dragă între noi, cunoscătorii testelor pe care dădeau aspirantele, a rămas pînă în ziua de azi fute-te-aș! cu întrebarea firească: legat sau dezlegat?

De-a lungul timpului, dar mai ales în ultima vreme, am primit tot felul de propuneri și invitații în scris. Eu să fiu bărbat și să vreau să mă propun uneia, m-aș gîndi foarte serios dacă nu cumva am sărită siguranța la limba română. Că altfel risc ca orice scriu să fie perceput drept futeteaș, legat.

Articolul anteriorIubesc:
Articolul următorrehab
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

60 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
marian
marian
11 ianuarie 2014 10:48

bestial …savuros !spre toamna ,la numaratul bobocilor ,astept cartea… e scrisa ,doar trebuie sa apara …aseaza-te la scris pentru a doua carte !Acolo sa te vad Petronela ….Acolo,mancatias galagia ta de oamen carele esti !..

paul
paul
13 mai 2017 15:21
Reply to  marian

manca-ti-as!!! si manca-mi-ai!!!

mishu
mishu
11 ianuarie 2014 13:44

🙂 Mi-am adus aminte cum trebuia, acum cativa ani, sa formez o echipa de redactori de articole tehnice. Fiind vremuri grele s-a inghesuit lumea mai ceva ca la moaste sa lucreze pe plantatie. De la absolventi de scoala profesionala, liceu tehnic, ingineri si pana la jurnalisti, muzicieni, profesori, mba-isti si alte chestii de care n-am auzit in viata mea. Eu, inginer fara veleitati de hr-ist, am zis ca toata lumea ar trebui sa aiba sanse egale. Asa ca m-am gandit sa le dau inainte de interviu sa corecteze un scurt text liric mai deocheat, intesat cu vreo 30 de greseli… Citește mai mult

Paciu
Paciu
11 ianuarie 2014 13:47

Si pana la urma cum se scrie injuratura? Legata sau dezlegata? :))

Mira
Mira
28 martie 2015 19:11
Reply to  Paciu

dezlegata, ca legata ar fi cam greu sa iti folosesti mainile – numai in cazul in care esti legata doar la picioare 😉

ion
ion
28 martie 2015 20:39
Reply to  Paciu

:))

Dan Popa
Dan Popa
28 martie 2015 20:28
Reply to  petronela

Iubesc dublul sens! 🙂

andreea lavinia
andreea lavinia
11 ianuarie 2014 20:07

Hahahaaaaa lesin de ras, evident se scrie dezlegat, dar depinde si cum ne place… adica… legati la ochi, dezlegati la maini..,. Foarte tare articolul si chiar e o dilema pentru multi injuratul in scris :))) te pup, like always si mult succes la … dezlegari

marian
marian
11 ianuarie 2014 21:55

pfuai….!asteptam cartea inainte de echinoctiul de vara ?pai atunci vorba lui Nichita:”so pe zeita!”

VreauUltimulLoc
12 ianuarie 2014 01:54

Eu din partea cealalta a baricadei iti zic ca era o laba in cerc ce faceati voi. Ca oamenii ajung sa scrie gresit din varii motive, unele total ascunse si in afara controlului lor.
Nu-i greu sa gasesti un motiv de facut misto de o studenta la filologie, sunt si oarecum ofertante… Dar, pana la urma in lucrul asta drept este si-un lucru stramb. Nu ma refer la faptul ca le dadea teste, tinand cont ca meseria impune un anumit nivel. Dar, e ceva acolo ce zgarie timpanul.

Florin Ispirescu
19 martie 2014 15:07

Ti-ar placea sa cumperi o carte si sa contina greseli de ortografie pentru ca autorul sau corectorul au gresit, din varii motive, total ascunse si in afara controlului lor ?

Mira
Mira
28 martie 2015 19:13

ala e un verb ca oricare altul-intrebarea se pune stii sa conjugi corect orice verb sau nu? cum ar fi verbul a manca-mancateas sau manca-te-as?

VreauUltimulLoc
12 ianuarie 2014 18:00

Pai ce umor, ca nu vad nimic de ras ca nu stie unu sa scrie sau sa socoteasca sau altceva. Inteleg, ii dai test, pica nu-l angajezi, dar de ras mai ales de bataie de joc nu mi se pare. Plus ca si proastele alea erau copii cuiva si aveau si ele niste vise ale lor, naive asa cum erau. Hai sa ne pisam pe ele si apoi sa ne miram ca de e e lumea rea si cinica si traim in acvarii. Nu stiu, poate sunt eu crispat si nu inteleg gluma, dar am un deja vu de cand… Citește mai mult

VreauUltimulLoc
12 ianuarie 2014 21:06
Reply to  petronela

Cum am si zis, e de la mine. Nu am zis ca exista vreo legatura, ti-am zis doar de ce mi-a adus mie aminte.
Cat despre test in sine este legitim indiferent ce cuvinte contine.

victoria
victoria
13 ianuarie 2014 07:27

…pe vremea ingalatului, ceasca, prin tortura ideologica orice individ stia, algoritm nu alta, ca, sa-mi orice, se scrie, sa-mi orice, ca se despart colea doua categorii gramaticale cu valori diferite si tot bla-bla-ul, inainte de cest ingalat, se lucra cu notiunea de onoare, rusine, clasa la cei chemati, cei care nu stiau nu avea importanta ca nu stiau, nu stiau pentru ca nu erau chemati. simplu. apoi a…vinit marea vijiiala si au inceput oamini sa vorbeasca in limbi, de tot soiul, si, tot vorbind ei asa au uitat limba materna. apoi ne-am alineat sau alienat, nu mai stiu bine, si,… Citește mai mult

Aurora
Aurora
19 martie 2014 16:47

Imi plac postarile tale, dar cred ca exagerezi cu limbajul asta licentios! Parca am fi pe strada sau la carciuma din sat! Am remarcat asta in mai multe articole, cred ca ar fi bine sa te mai potolesti!

Andrei
Andrei
28 martie 2015 12:12
Reply to  Petronela

Bine punctat! :))))

Anca
Anca
23 aprilie 2014 13:51

Buna,Petronela.Sper ca nu te vei supara ….dar eu tot voi lasa acest comentariu la tine acasa:)pentru ca sunt si eu puuutin asa obsedata cu gramatica si scrierea corecta in limba noastra si pentru ca citindu-te zi de zi am remarcat ca folosesti ,,î” iar din cate stiu eu in mijlocul cuvantului se scrie cu ,,â”.Crede-ma ca nu te corectez sa ma ,,dau desteapta”sau ceva de genul:):*

gabi
gabi
24 mai 2014 22:09
Reply to  Petronela

dar putem sa alegem? atunci sa alegem si unde punem cratima!

nimeni
nimeni
28 martie 2015 20:05
Reply to  Anca

Anca, draga de ea, nu stie ca i din i sau i din a tin de ortografie si nu de gramatica. Gramatical este corect sa scriem pule, puli, puloase, pulimoase, puleasca desi ortografic s-ar putea sa nu fie chiar corect. Pentru cultura ta generala ortografia nu-i acelasi lucru cu gramatica. Cratima tine de gramatica – partea logico-matematica a vorbirii scrise – si aici chiar n-o poti da cotita. In ceea ce priveste regulile ortografice lumea este mult mai ingaduitoare -mai ales cu poetii….

doina
doina
29 aprilie 2014 21:34

Tragic, de-a dreptul catastrofal este când cel de la catedră nu știe limba română iar gramatica este deja limbă străină. Să-ți spun câți astfel de colegi am? Ba mai mult, unii-s chiar Doctori . Așteptați-vă așadar la generații viitoare de agramați. Atâta timp cât diplomele sunt CEC-uri fără acoperire, ca nație, suntem condamnați la analfabetism. O altă victorie postdecembristă.

Erika
Erika
24 mai 2014 21:40

Eu te plac asa cum esti, te citesc cu drag, cu nesat, pe nerasuflate.

Gabriel Fernando Popescu
Gabriel Fernando Popescu
25 mai 2014 09:30

Anca draga, probabil lecturarea textului de la adresa urmatoare are sa lamureasca.

http://www.romlit.ro/de_ce_scriu_i_susin_scrierea_cu__din_i

Toate bune.

lonely star
lonely star
25 mai 2014 09:48

M-a uns la suflet articolul acesta… e-ntr-un MARE fel! Imi place atat de mult limba romana, e frumoasa si-ti impune o anumita disciplina, mda… si eu sunt absolventa de… filologie, si fara false origolii, dar stiam sa gestionez cratimele cu prcizie as zice, de pe la sfarsitul clasei a-VIII-a, e drept ca m-a cam pasionat traba asta… Imi spuneam mereu, prin citit si gandit intr-o limba n-ai cum sa le mai „comiti” si-n scris, adica daca vezi intr-o carte scris de 0 mie de ori „veti” si „v-ati” n-ai cum sa le scrii altfel, macar pe principiul repetitiei, dar, cum… Citește mai mult

Rodica
Rodica
23 octombrie 2014 13:59

Mie mi-e si mi-a fost usor dintotdeauna sa scriu legat sau dezlegat.Am avut noroc de o profesoara excelenta care din cand in cand ne dadea cu catalogu’ in cap…nu durea dar era rusinos.. Hihi sunt intr-o tara Straina am ajuns sa vorbesc si sa scriu mai bine decat majoritatea nativilor si mai vorbesc si engleza pe care am capatat-o cred de cand ma uitam cu placere la filmele americane subtitrate la tv. Si ce fac?! sunt si muncesc de rup servind pe altii mai destepti(Oare?)..intr-o tara ce nu e mea.. Sunt eu ce Imi pun límite sau sa ma uit… Citește mai mult

mat
mat
28 martie 2015 10:24

Gluma veche:
Fute-m-as si n-am cu cine
Cantec de jale!

Tudoreanu
Tudoreanu
28 martie 2015 10:33

faina povestirea, savuroasa chiar 🙂
intr-o nota mai serioasa(desi poate nu e cazul la ora asta, sambata), mi se pare ingrijorator ca astia care scriem corect suntem pe cale de disparitie.
ba mai mult, majoritatea agramata a devenit atat de numeroasa incat ti-e frica sa mai iesi la o plimbare pe internet, ca-ti dau astia cu gramatica si exprimarea in cap la coltul wall-ului.
daca n-ar fi si distractiv intr-o masura, ar fi chiar trist 🙂
succes si sanatate!

Chircu Victor
28 martie 2015 10:46

Pe lângă faptul că textul tău reușește să trateze cu mult umor o problemă ceva mai puțin distractivă, eu am încercat un piculeț să îmi explic cum de niciuna dintre respectivele aspirante la apariții pe sticlă nu a reușit să aștearnă corect pe hârtie expresia în cauză. Oare ce or fi făcut la orele de gramatică? Nu judec dar când chiar niciuna nu o face, atunci e o problemă undeva.

Andrei
Andrei
28 martie 2015 10:53

Esti absolut savuroasa! Te citesc , cu drag, de cateva luni bune, de cand te am descoperit intamplator pe facebook. Nu pun nici o secunda la indoiala gramatica ta (scuze ca te tutuiesc, dar parca nu esti genul de persoana care sa tanjeasca dupa un dumneavoastra, respectul meu pentru tine, trecand cu mult peste astfel de politeturi) , insa , nu inteleg de ce scrii cu i din i la mijlocul cuvantului.
Asta nu e o critica, e o intrebare. Eu fiind extrem de curios din fire. 🙂

Andrei
Andrei
28 martie 2015 12:14
Reply to  Andrei

Gata, gata, m am edificat dintr un comentariu de mai sus. Am inteles motivul tau 🙂

Esti cea mai tare, oricum!

A M
A M
28 martie 2015 15:11

Unde esti tu, George Pruteanu, Doamne?… 🙂 Oricine poate invata gramatica limbii romane daca i se explica si in reguli simple, cum se face in clasele primare: ” cratima se pune in ‘sa’ cand se gaseste pe langa verbele care se termina in ‘s’ si ‘t’ ” sau „conjugati verbul cu am, ai, a, am, ati, au si apoi puneti cratima ori inaintea ‘a’-urilor ori dupa ‘s’ si ‘t’, ori acolo unde lipseste un sunet (vocala)”. Din pacate, putini sunt profesorii care stiu sa explice si in modul asta pentru cei carora materia asta li se pare la fel de… Citește mai mult

Cosarariu Petru
Cosarariu Petru
28 martie 2015 16:04

…mai conteaza ?..important e mesajul !

Mate
Mate
28 martie 2015 19:49

Chiar asa… cum se scrie?
Obsedatul… nu conteaza, daca pana la urma iese ceva
Conservatorul… dezlegat, ca sa facem totul ca la carte
FB-istul… :{-];-_=
Patronu’ de ziar… Legat domne… mai scutim niste spatiu si cerneala…
Banciu stie-tot… ba prostilor, io am inventat cuvantul asta… si legat si dezlegat!
O licentiata cu aspiratii de diva de dorobanti… nu conteaza, doar sa-mi dau bikinii-ntr-o parte!

Amalia
Amalia
28 martie 2015 20:17

Foarte adevarata partea in care cu greu mai gasesti persoane care sa se poata exprima corect din punct se vedere gramatical.. cratima cu dublarea „i”-ului e o adevarata provocarea.

Ca o remarca.. totusi, inainte sa ii analizam pe altii poate nu ar strica sa mai consultam si noi modificarile limbii romane.. de ceva timp se foloseste â in cadrul cuvintelor. A apus demult vremea in care scriam decît. Acum e decât. Zic si eu…

ion
ion
28 martie 2015 20:37

La cum evolueaza societatea romana,la cum se face scoală,la cat de mult se pune accentul pe „pile „si relatii,nu ar fi de mirare ca această majoritate idiocrata sa schimbe intr-o zi gramatica limbii romane.

ion
ion
28 martie 2015 20:45

Si la urma urmei conteaza daca actiunea se finalizează sau nu.Daca scrii legat si „pică”,înseamnă că sunteți amândoi „săraci cu duhul”si sunteti fericiti asa.Daca in schimb nu-ti „pică”,nu fi trist pentru că „grădina „este mare.:))

antioier
antioier
29 martie 2015 11:10

ptr MATE :ai uitat sa l pui specialistul MIRCEA BADEA,gen !

Mihaela
Mihaela
8 aprilie 2015 15:51

Aveam cam 6 ani si invatasem sa scriu cu litere mari. Inca nu eram la scoala. Familia in care am crescut era cam sloboda la gura (nu vulgar) asa ca retineam toate prostiile. Intr-o zi am hotarat sa fac niste exercitii de scris. Am luat caietul matusii mele (ea si unchiul meu erau studenti la stomatologie) si am scris pe fiecare pagina goala cuvantul „CUR”. Pana la ultima pagina. Apoi am scris pe alta hartie „căcamas”. Vine unchiul meu, care nici macar roman nu era si ia hartia din mana mea. Cu o voce scandalizata se duce la matusa mea… Citește mai mult

alex
alex
8 aprilie 2015 18:03
Reply to  Mihaela

bine ca nu era chat pe atunci, ca poate scriai si KUR si poate iti luai papara 😀

pietr
pietr
5 iunie 2015 15:54

Eu stiam ca se zice futu-te-as si nu fute-te-as.

ion
ion
5 iunie 2015 16:37

eu le-as fi pus sa scrie corect exprimarea:
„dute, duteteai, mancatear camionagi… nostri…” si apoi sa si explice de ce o scriu in felul in care o scriu, iar daca nu o scriu corect sa trec la fute-te-as…

Andrei
Andrei
23 iunie 2015 08:12

Savuros, pe alocuri, dar ce facem cu „â”, nu încercăm să-l folosim atunci când ar fi recomandabil? 🙂

ionela
ionela
23 iunie 2015 10:21
Reply to  Petronela

Cred că, la un moment dat, vei ajunge să pui link-ul la începutul fiecărei postări, aşa vor înceta să-ți mai spună cititorii, subtil, că de fapt nu scrii corect :))))

O admiratoare
O admiratoare
4 martie 2018 17:47

Haha, admira-te-as! 😀

O admiratoare
O admiratoare
4 martie 2018 20:59

Na, acu’ caca-m-as de emotii! :))