la o masă din bistro

28

Bistro-ul era gol la ora aia îngînată. M-am așezat, ca de obicei, la masa de la geam. Prietena mea întîrzia sau eu ajunsesem mai devreme. Nu conta, îmi plăcea liniștea care îmi picura în cap. Mesele goale de jur împrejur. Doar la masa de lîngă mine mai era un cuplu care tăcea. Iar sus, la nefumători, o băbuță distinsă și îmbrăcată colorat, bea vin în pahar cu picior cu nepotul ei. Mi-a plăcut scena aia, cu totul, era foarte rotundă și caldă. Mă uitam la ea ca la o fotografie color și îi studiam detaliile: eșarfa și unghiile bătrînei doamne, eleganța cu care ținea paharul de vin, ochii vii ai nepotului, firescul cu care discutau. În momentul ăla mi-ar fi plăcut ca toate bunicile din lume să arate și să se poarte așa, să fie undeva în oraș, într-o cîrciumioară cochetă, bînd un pahar de vin cu nepoții lor.

Mi-am comandat un ceai și mi-am aprins o țigară subțire și mentolată. Deși nu fumez decît rar, am mereu un pachet în geantă, pentru ocaziile cînd ies în oraș. În timp ce trăgeam fumul în piept, mi-am dat seama că fata de la masa de lîngă mine plîngea. Suspine mici, înghițite, tăiau aerul și mi se așezau în urechi. M-am întors puțin să-i observ pe cei doi. El avea ochelari cu rame negre și cămașă Burberry. Stătea drept, cu un aer suficient. Ea, prăbușită peste masă, suspinînd încet, iar pe scaunul de lîngă ea, o geantă ieftină, de vinilin. Apoi el a început să vorbească. Trei replici mai tîrziu, am scos agenda să notez, ca să pot reproduce fidel cele văzute și auzite.

– Toți îți spunem să te lași de fumat, nu înțelegi că îți vrem binele? Nu există așa ceva că nu poți, e spre binele tău. Treaba ta, eu nu îți impun nimic, dar e foarte nasol ce faci!

Dă din picior nervos. Ea continuă să plîngă. Își ține capul în mîini. El reia, cu un ton mai ridicat, tot mai tare.

– Eu ți-am zis, doar, tre să ai un pic de voință, ce mama dracului, nu vezi că nimeni nu e de acord cu ce faci? Acum plîngi, de ce faci scene aici? Ești o proastă, după ce că nu ești în stare să le lași dracului de țigări, mai faci și scene…

Ea replică ceva pe ton scăzut și plîngăreț. Nu aud ce spune, dar e evident că se explică, e rugătoare. Mă enervez, mă ridic și merg la baie. Trec pe lîngă ei și mă izbește iar poziția ei obedientă. De oriunde aș privi, mi-e clar care sunt rolurile acolo. Bărbatul e disprețuitor, scîrbit, superior. El are bani, ea e la cheremul lui. Îmi vine să mă duc să o iau de mînă și să-i spun că nu trebuie să stea acolo, că poate și merită mai mult. Că ea crede poate că îi va oferi o viață mai bună, dar că nicio poșetă scumpă din lume nu merită să te lași tratată așa. Că umilința doare mai tare ca foamea sau rușinea de a nu avea haine de firmă. Am văzut de multe ori în jur. Cînd mă întorc la locul meu, el pare că s-a mai înmuiat. Ea e în continuare tristă, cu capul în mîini, privirea pierdută. Știu exact cum se simte, cît de neînțeleasă și obidită. Cum ar vrea să se ridice și să plece, dar e țintuită pe scaunul ăla, cu călăul ei rînjind disprețuitor pe partea cealaltă a mesei.

– Bine, te duc pe banii mei la terapie din aia și o să reușești, dar trebuie să te lași că eu nu te mai vreau așa… Nu mai plînge, hai că mă duc să îți iau țigări! Fata protestează slab, dă să-l țină pe scaun, el se smulge și iese. Îl văd trecînd pe lîngă geamul unde stau și iau notițe în Moleskine-ul turcoaz. În același timp, intră prietena mea. Mă găsește scriind de zor, foarte atentă în jur. Înțelege ce fac și rîde încet. În bistro năvălește Burberry, cu un pachet de țigări pe care îl aruncă triumfător pe masă, fetii. Ea e inertă. El desface pachetul, în timp ce ea se opune iar, anemic. Îi pune o țigară în gură, i-o aprinde, cu gestul că îi face o mare favoare. E fericit, radiază, simte prin toți porii ce individ special și superior e, cîtă înțelegere are pentru jumătatea lui proastă și slabă în fața viciilor. Dar lasă că se ocupă el de ea, o dezbară el de toate obiceiurile proaste. Ea fumează cu aerul că nu a respirat de cîteva minute și se uită la el cu ochi umezi, de vițică, contraplonjat, căci el e sus, iar ea, e jos.

Mă gîndesc la toate femeile care privesc contraplonjat la bărbații lor. Și mă doare. La toate femeile care nu pot alege pentru sine: chiar dacă alegerea lor e proastă, au dreptul la ea. Au dreptul să decidă pentru ele însele, să nu fie mînate ca vitele de la spate, să nu fie condiționate, să nu fie obligate și disprețuite pentru cine sunt. Prinse în lațul perfid al nesiguranței și fricii.

Închid caietul, cu un gest amar. Prietena mea rîde:

– O să se facă liber trei mese de jur împrejur cînd te așezi tu, nu o să mai aibă curaj nimeni să stea aproape de tine, de frică să nu scrii despre ei…

Eu ridic din umeri. Așa sunt eu, atentă la tot. Fiecare întîmplare e o lecție.

Articolul anteriorcasa cu flori
Articolul următordetest:
Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.
Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

28 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Geanina
Geanina
23 iunie 2014 10:11

am ajuns sa cred ca de fapt asta cauta barbatii: femei obediente, dependente de ei, nu foarte inteligente (asta ca sa fiu draguta) … si asta doar ca sa se poata plange de ele, sa poata afirma „cat de norocoase sunt ELE ca ii au pe ei” …. spun ca isi doresc o femeie independenta, inteligenta, cu care sa poata purta o conversatie de la egal la egal ( ha ha ha 🙂 ) … sperand sa prinda in plasa o asemenea femeie, doar pentru a o transforma intr-o alta vitica … si tot asa ….

ana
ana
23 iunie 2014 10:27

Sau avem , poate, o dorință masochistă de a simți că aparținem , că cel care ne ceartă ne vrea binele și ne iubește … Și dacă dependența dispare sau o înlăturăm conștient , ne ridicăm și mergem mai departe … Și mai păstrăm spaime și ne trezim uneori cu gândul că timpul ne apasă umerii cu ireversibilitatea lui.

Ariadna
Ariadna
23 iunie 2014 10:32

Unde le gasesti?! Eu de ce nu vad scene d-astea?! Ce drama se desfasura acolo… Cred ca as fi inceput sa rad. Mintea mea nu poate concepe. Desi sunt acum in faza de a ma desparti de un EL minunat dar prea labil pt creierul meu, si sper sa fie intr-un mod elegant pana la coada (sa vedem daca am cu cine sau nu), nu vad de ce o femeie -sau toate- nu s-ar scoate dintr-un flm prost. Adica eu, in povestea vitzicii, mi-as fi aprins tacticos o tigare si, savurand-o, ii ziceam ca ma cac in parerea lui despre… Citește mai mult

Dorin
23 iunie 2014 10:39

Esti sigura ca situatia nu statea altfel decat ai imaginat-o tu? Ia sa incercam: ea-tocmai a primit un diagnostic ce in niciun caz nu se impaca cu fumatul si, intr-o ultima fortare gen je m’en fiche, nu vrea sa renunte la placerea vinovata. El-suparat, nefumator si grijuliu, a incercat toate metodele s-o convinga sa renunte la viciu, tu fiind de fata la metoda mai rough!
Ce zici ar fi plauzibila versiunea asta? Numai tu poti spune, ai fost singura martora acolo pentru drama descrisa.

Diana
23 iunie 2014 11:29

O să învețe ea. Poate. Va ajunge la un moment dat când își va da seama. Sper. Să gândească singură.

jo cre
jo cre
23 iunie 2014 13:58

:))) doamneee… eu ma regasesc total :))) ( cu exceptia gentii de vinilin, dooh!)!! Faza e ca de fiecare data imi doresc sa-l fi ascultat ca ma doare rau gatul si capul si.. :)))) Si in afara ca ma cearta, imi incheie claparii la ski si imi sterge picioarele de nisip la mare… si intotdeauna imi da portia lui la restaurant daca a mea nu e ok, desi eu le-am comandat si pe a mea si pe a lui… :))))

mh_emil
mh_emil
23 iunie 2014 14:08

Corect ce ai scris, dar hai sa ne gandim altfel, daca cuplul se pregatea de un copil si ea era doar egoista si nu putea sa lase tigarea aia lunga si mentolata pentru 1 an de zile, sau poate 2 cat sa iasa un copil fara riscuri de boli provocate de tabac… poate atunci e un pic justificat comportamentul inganfatului cu ”camesa” de firma (care probabil e made in Turkey – in cel mai bun caz). Asa ca inainte sa judeci si sa iti scri parerea gandeste un pic mai mult… si uita-te din ambele unghiuri. By the way… barbatii… Citește mai mult

mh_emil
mh_emil
23 iunie 2014 16:55
Reply to  Petronela

Corect! Observ ca incet dar sigur devi un ”road model” asa ca trebuie sa ai o perspectiva mai responsabila.. un pic mai explicita… nu de alta dar incet incet cititorul o sa inceapa sa-ti culeaga informatia ca ”instructiune” si o sa ajungi sa fi vinovata de cum ii ”cresti” 🙂

In rest numai de bine!… pa pa

Diana
23 iunie 2014 18:25
Reply to  mh_emil

A afirmat că e o opinie personală. Să aibă o perspectivă mai responsabilă? Până la urmă scrie cum îi place și cum vrea…Că alții iau ca litere de lege, foarte bine. Până la urmă, cel ce este înzestrat cu un gram de creier citește, bagă la cap și folosește cum vrea el informația. Că e bine, că e rău.
Lungă discuție pe această temă…

mh_emil
mh_emil
23 iunie 2014 18:45
Reply to  Diana

Pai si care mai e rostul? daca nu vrea sa fie ascultata(citita) poate sa scrie intr-o agenda nu pe net… trebuie sa aiba un sens nu? sa trasmita ceva… sa formeze o idee… altfel!? pentru ce?

bogdan
bogdan
23 iunie 2014 19:12

nestiind toate detaliile faci presupuneri. care se duc in partea in care esti obisnuita sa vezi barbatii- superiori, aroganti, ce taie avantul independentei din tine.
si asa povestea prinde pe cele ce gandesc la fel…dar e doar o poveste si cine o crede isi merita soarta 😉

ingrid
ingrid
23 iunie 2014 22:52

Bistro del arte 🙂

Radu
Radu
23 iunie 2014 22:54

Malefic…

Aron
Aron
24 iunie 2014 01:58

WoW! Ce stereotipuri si cate doamne fara prieten:))

crista
crista
24 iunie 2014 04:30

patina mioritica este perpetuata generational: barbatul este cocos, femeia se tinguie cerind mila. vine din cultura, sa zicem. si, tot din pacate, femeia mioritica nu a avut iuscuzarlicul frantuzoaicei, oficial eliberata tirziu, in fapt, dominatoare inteligenta peste partea masculina indiferent de rang si avere sau structura cerebrala si carteziana a englezoaicei care si-a organizat ca pe o tabla de sah, pas cu pas, afirmarea. respectul, pina la urma nu se cere, nu se intinde mina dupa. se cistiga si competitia e dura. departe de mine sa ma dau in vint dupa personajul masculin din text. dar nici dupa cel feminin… Citește mai mult

Ramona
Ramona
24 iunie 2014 10:53

Cred ca putini au inteles esenta scriiturii Petronelei. E drept ca situatia poate comporta o multime de fatzete, deosebit colorate. Eu cred ca nu subiectul discutiei – lasatul ei de tigari – e esential, desi pana si aici fata demonstreaza cat e de „slaba”, ci mai ales raportul de forte dintre ei. Cineva a scris mai sus ca poate ea suferea de vreo boala sau ca urmau sa o „puna” de un copil in viitorul apropiat si el ii voia binele. Bai, ma lasi ??? Si asa o convingea ? Halal bine !! Expresia „pe banii mei”, aruncata la un… Citește mai mult

antonia
antonia
24 iunie 2014 22:12
Reply to  Petronela

Fara participare la discutia in sine…nu puteti pune problema asa. Ati devenit o persoana publica si polemicile nu va vor ocoli. Nu mai sunteti autor de blog, sunteti scriitor. Face parte din dinamica conditiei. Ori separati planurile, blog, literatura, reportaj ori nu aveti altceva de facut decit sa interactionati. Iar opiniile nu sunt asa si asa, au nuante, unele chiar binevenite. Nu va inconjurati de un zid de adulatori, poate fi periculos si poate atinge scriitorul din dumneavoastra, echilibrul creatiei. Misoginia si mizandria sunt ambele forme de sexism. Nu pot sa-mi inchipui ca in realitatea dumneavostra coexista numai asemenea categorii.… Citește mai mult

Ioan
Ioan
5 iulie 2014 19:52
Reply to  Petronela

ai pe cineva? 🙂

Ioan
Ioan
5 iulie 2014 19:54
Reply to  antonia

Antonia draga, spune-mi , te rog, care e diferenta dintre o persoana care scrie pe blog si un scriitor?

crista
crista
24 iunie 2014 19:08

deci ti-ai dat seama ca se poate si poti altfel. ai spart vraja. ai putut pentru ca ai vrut. asul era la tine. ai impins cit colo elementul iritant, te-ai scuturat. ca si drogatul, pina nu vrea sa incerce cura nu se poate face nimic, trebuie sa vina de la tine. nu se poate aplica oricui, de aceea nu toti renunta la dependente, droguri, afective. slabiciunea poate fi tranzitorie sau temelia profilului tau, si, nici macar nu-ti dai seama. problema ne apartine noua, celor in cauza, nu lor, iritantilor.

bogdan
bogdan
25 iunie 2014 14:30

cine e interesant in fiecare zi? eu nu. si cred ca nimeni nu poatea asta. dar ca sa mentii interesul viu mai bagi si umplutura. nu-i bai

galateea
galateea
28 iunie 2014 21:51

in tipitc ton hollywood-ian am sperat pana in ultima clipa ca ea se va ridica, isi va stinge tigara in cafeaua lui si ii va replica ceva de soiul „hai pa. succes la o nefumatoare.”
in final am realizat ca suntem totusi intr-o europa a filmelor cu buget redus. al naibii de bune … si al naibii de triste.

Ioan
Ioan
5 iulie 2014 19:50
Reply to  galateea

interesanta si haioasa remarca. asta-i bugetul, ce sa-i faci…

Ioan
Ioan
5 iulie 2014 19:48

Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce unele femei, care sunt , culmea, dragute, apreciaza astfel de barbati? Oare aceste femei cauta astfel de barbati? Eu cred ca da, cred ca le place aceasta postura caci altfel nu vad care ar fi explicatia. Le place sa fie dominate sa profite si sa se bucure de masculinitatea lui, pentru ca asa trebuie… si asa e excitant. sentimente amestecate ca jocurile lor. O femeie care uraste un barbat, nu il place si nu il accepta nu va fi alaturi de un asemenea specimen. Rar sunt acele femei care se comporta asa cum sunt… Citește mai mult

O admiratoare
O admiratoare
15 martie 2018 21:47

ce mi-a mai placut si asta!