jurnal de mai în 2 mai

4

Nicăieri marea nu se schimbă atît de rapid și surprinzător ca aici. Cînd mă trezesc, mă uimește proximitatea ei. E doar la un pas cu talpa goală pe nisipul cald. Pescărușii sfîșie văzduhul, aceiași de anul trecut și de acum doi ani. Ea e calmă și neclintită. Limpede. Oțelită. Doar o oră mai tîrziu, se înspumează și murdărește, ca un copil pe care îl scapi din ochi. Fiecare val care spală plaja aduce sute de meduze reci și lipicioase cu el. Și o mulțime de alge, de parcă ar fi o ciorbă înierbată. Limpezimea de sticlă i se preschimbă în tulbure, mîlos, într-o clipită. Seara, se liniștește iar, pe nesimțite. Se zbate ușor de țărm, aproape imperceptibil.

E cald, mă întind sub soarele ei de mai și mă gîndesc că nu am mai fost nicicînd la mare în mai în 2 mai și să fie deja vară. E un mai plin de ciudățenii ăsta. De schimbări. De fericiri și dureri, ambele bruște, violente. De maci. Nu am văzut nicicînd atîția maci. Pe calea ferată, pe cîmpuri, pe malul mării, în ierburi și în grîu, însîngerînd zările. E ca și cum pămîntul, aflat în mare suferință, și-a lăsat singur sînge, să se vindece. Așa mă și uit la ei, ca la niște flori vindecătoare, flori-vraci, născute din suferință. Iar macii sunt stări, nu flori, mi-ai zis. Fiindcă suferința e ardere. Purifică. Salvează. Epurează. O simt pe propria piele de o existență și cîteva ore în plus.

Plaja e goală. Terasa, așijderea. Îmi plac dintotdeauna plajele goale, unde mă întind goală și eu sub soarele binefăcător. Binefăcător am zis, detest curentul ăsta nouveau care ni-l prezintă drept bau-bau. Mie soarele îmi priește, de cînd mă știu. Nu fac abuz, dar nici nu mă ascund. Echilibru, mereu. Moderație.

Îmi priește și pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîți maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ți-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.

Iar eu am fost făcută să stau pe mal de mare și să scriu, așa cum stau acum turcește în nisip și scriu pe caietul ăsta cu stiloul cum nu am mai făcut-o demult, am fost făcută să stau să absorb soare și sare și să scriu.

Și uneori să fac pluta.

4
Lasă un mesaj

avatar
4 Discuții
0 Răspunsuri la discuții
0 Urmăritori
 
Comentariul cu cele mai multe reacții
Cele mai fierbinți discuții

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cu cele mai multe voturi
Notificare pentru
paparuz
Utilizator

Uite
stau aici
lângă mare
val după val
nisip în nisip
dacă aş întinde mâna dreaptă
marea mi-ar mângâia trecutul
aş putea să închid ochii
să cred că eşti tu

dacă întind toate mâinile
urma pasului tău
va urca până în inimă
călcâiul
talpa şi degetele
vor fi chiar sângele meu

dar nu voi face nimic din toate
acestea
n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu
voi rămâne aici lângă mare
cu ochii mari
cu vise mari
în valuri tot mai mari

singurătatea mării e totuna
cu marea singurătate?

dana
Utilizator
dana

azi v-am descoperit si citesc de cateva ore . va multumesc…

Ileana
Utilizator
Ileana

DA …. IMI PRIESTE …. „Îmi prieşte şi pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîţi maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ţi-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.”
MULTUMESC !

O admiratoare
Utilizator
O admiratoare

o faina dusa de pluta! :))