te trezești urcînd

4

urci cu cablul. sus, pilotul desfășoară aripa. e albă, cu inserții bleau. o panglică portocalie flutură încet- arată direcția vîntului. nu îți bate inima mai tare, deși e prima oară. nu îți tremură genunchii. o sinapsă se închide, ca o floare carnivoră. dedesubt, orașul se întinde leneș.

ar fi păcat, îți zici. îți zice și el, pilotul, campion mondial. îți montează chingile. în mîini ai două mănuși albe, de snowboard, ambele de aceeași parte: stînga. mîna ta dreaptă arată ca și cum ar fi fost sucită și apoi lăsată așa, invers, să își rîdă infirmitatea. e frig sus, ai nevoie de ele.

te trezești alergînd.

trebuie să fugi. să fugi tare, tare, și mai tare. casca îți apasă pe urechi, auzi totul estompat, de parcă ai avea urechile înfundate de vată. țîc, simți cum hamul se blochează, chingile îți strîng pulpele, picioarele nu mai ating pămîntul. o pală de aer te ridică. ești sus. zbori. aripa s-a înălțat, se înalță. e liniște. poți auzi erupția de amine în creier. serotonină. dopamină. adrenalină. noradrenalină. le poți auzi cum se aleargă prin tine. ușor, lebedele mele. le poți auzi în liniștea din cer. atîta liniște numai la dumnezeu poate fi. și picură în tine.

te trezești zburînd pe o pală de vînt nord-vestic.

dedesubt, orașul e o machetă de copii. știi senzația. o recunoști. cînd erai mică visai mereu că zbori. din două vise recurente, unul era coșmar cu urși, al doilea era extaz, că zbori. la început erau salturi. exact ca acum, cu aripa parapantei. apoi zbor lin. te înălțai, baletai în aer, săgetai văzduh, nori, mezosfera, termosfera, exosfera. ți se oprea respirația de fericire. planai. apoi nu ai mai visat că zbori.

te trezești în vrie de 360 de grade.

pilotul rîde, tu tremuri puțin. sub tine se învîrt cu repeziciune copacii, casele, cerul, mașinile-machetuțe, iar cerul. dealurile și drumurile șerpuitoare. cerul, cerul. cînd se oprește, rîzi și tu. rîzi cu toată fața. rîzi cu ochii și cu mînușa de snowboard hățită. rîzi cu ambii craci ai pantalonilor mov și cu ghetele caterpillar care trebuie să îți țină glezna la aterizare. o lacrimă s-a oprit între buze. o lacrimă de aer, de curenți verticali și dumnezeu. fericirea în stare pură se poate materializa într-o singură lacrimă, nu rîde. deschizi ochii mari și inhalezi, inspiri, expiri. pămîntul se apropie, închizi în tine clipa, o sigilezi, o ascunzi în chiloții cu bettyboop în caz că te caută cineva să ți-o fure să îi fie rușine să umble acolo.

te trezești pe pămînt.

(la noapte vei visa din nou că zbori)

* acest text face parte din volumul O să mă știi de undeva

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Roxana
12 iunie 2015 19:56

N-am fost cu parapanta, dar am zburat cu planorul, o senzaţie asemănătoare m-a încercat. Extraordinar de bine prinsă de tine. Cu toate că n-am mai zburat de mult, când visez frumos şi acum visez acele zboruri 🙂 Îmi place foarte mult cum scrii. Sunt oameni care au talentul de-a face picturi din cuvinte, tu eşti unul dintre aceia, felicitări!

Eli
Eli
27 iulie 2015 14:21

Nu pot sa dau DISTRIBUIRE la articolele tale…cele care mi plac mult.Crezi ca mă poți ajuta?
Urmează să cumpăr cartea ta.
Felicitari !!
Mulțumesc.

O admiratoare
O admiratoare
22 februarie 2018 20:43

draga de tine… 😀
iata ca m-ai facut sa si zbor 😀