grădina de sticlă și niște miniaturi

grădina de sticlă și niște miniaturi

Cît de mult mi-a plăcut Vara în care mama a avut ochii verzi am tot spus în diverse contexte, imediat după ce a apărut. Am tot recomandat-o, iar cînd a început să fie premiată, m-am bucurat din inimă, m-am temut că va fi trecută cu vederea. A meritat cu vîrf și îndesat toate nominalizările și premiile luate. E o carte foarte frumoasă, crudă și frumoasă, care amintește de o altă carte la fel de crudă și frumoasă, De ce fierbe copilul în mămăligă, a Aglayiei Veteranyi. Dacă nu le-ați citit pe niciuna încă, e musai.

Știam de la Tatiana că scrie al doilea roman, pe care l-am așteptat cu sufletul la gură și cu teamă, recunosc, însă ea tot zicea că mai are de lucru, că nu e mulțumită etc. Apoi a apărut.

 

Am luat cu mine cartea într-un colț de rai unde am fost să lucrez vreme de trei zile și am citit-o dintr-o suflare, într-o grădină unde se auzeau doar greierii și foșnetul ierbii. Îmi era teamă de ea, știam deja că va fi o carte la fel de crudă precum Vara, însă mă înșelasem, este peste.

Eu nu am fost niciodată la Chișinău. Pînă am citit Grădina de sticlă. Care m-a aruncat, nemilos, pe nepregătitelea, în Chișinăul din perioada Perestriokăi, văzut prin ochii orfanei Lastocika, salvată (sau dimpotrivă, încă nu m-am decis) de o sticlăreasă, din orfelinatul unde fusese aruncată încă de la naștere. Sigur, tema centrală a romanului este foarte asemănătoare cu cea din Vara, neiubirea, și nu orice fel de neiubire, ci cea mai importantă din viața omului: iubirea de mamă. Însă, cumva, povestea mi-a fost mult mai aproape. Nu știu ce m-a atras atît de mult la cartea asta. Poate limba moldovenească, fermecătoare, o limbă cu care am avut prea puțin contact, poate topica rusească care dă o senzație de superbă stranietate lecturii, poate cuvintele folosite neobișnuit – care pentru mine, o îndrăgostită de limbă, au făcut din Grădina de sticlă un obiect de care m-am îndrăgostit instantaneu. Apoi e cruzimea aceea, dozată perfect cît să nu te sugușe, o tristețe calmă, rece, care răzbate din text, furia, durerea, toate cheltuite judicios, cu zgîrcenie chiar, indiferent cît de îngrozitoare sunt poveștile relatate.

Mi-a plăcut mai tare decît Vara, poate fiindcă mi-a fost foarte aproape povestea, deși nu am fost niciodată în Moldova. Nu vreau să vă povestesc cartea, deși îmi vine să amintesc tot felul de episoade, vă las să descoperiți intactă frumusețea ei. Iată trei fraze doar din multele pe care le-am subliniat eu:

“Într-o lună trec: foamea, arsurile, frica de întuneric, dorul de Olea. Într-o lună, mirosul de orfan iese din piele și poți deveni ce vrei tu”

“Sunt pe lume astfel de oameni care, dacă nu povestesc, n-au cum să trăiască. Pentru ei, pentru acești oameni, mereu frumoși și adeseori nebuni, viața trebuie să fie o poveste.”

“Inima, Lastocika, nu-i unghie, doare. Clar lucru că e mai bine fără inimă, dar cum s-o arunci? Dacă ar arunca omul tot ce îl doare, ar rămîne pe dinăuntru gol ca o păstaie. S-ar usca de viu omul.”

O găsiți aici, la un preț foarte bun, 23 de lei.

 

Dacă Tatiana e o scriitoare moldoveancă mutată la Paris, următorul scriitor despre care vă povestesc este căpșunar, cum îi place să se autointituleze, ironic. Pe Paul Gabor l-am cunoscut în Spania, la Festivalul de Literatură Română din Granada, unde am petrecut o săptămînă nebună împreună, alături de Oana Ursache, gazda noastră și Ana Barton. Pe vremea aia, Negustorul de pipe, cartea lui, se afla în tipar, nu ieșise încă. Am lansat-o săptămîna aceasta la Brașov, împreună, Paul a făcut un mic turneu prin țară înainte de a se întoarce în Spania, unde să continue să scrie miniaturile lui, așa cum inspirat își numește prozele scurte și foarte scurte din Negustor.

Dacă vă place proza scurtă scrisă foarte bine, cu ironie și cinism pe alocuri, cu duioșie în altele, care îmbină visul cu visele și cu realitatea, planul oniric cu cel real, vă va plăcea cu siguranță cartea lui Paul Gabor. Ca și în cartea Tatianei, e multă poezie și în textele lui. Doru Căstăian îl aseamănă lui Bogumil Hrabal, iar asta nu e de colo deloc.

Iată o mică mostră: “Vom prinde pești, capre și păsări doborîte de soare, pe care le vom pansa și le vom ruga să ne aducă vești din alte părți ale lumii. Cele pe care tocmai le-am părăsit pentru a ne abandona în voie pe peticul acela de pămînt, uitați de sateliți. Îmi iau gîndurile și mă așez în stradă, să-ți pîndesc ieșirile și întoarcerile acasă. Am și cîteva boabe de cafea. Și cîteva fire de tutun. E suficient deocamdată.” (Plan de escapadă)

Găsiți aici cartea lui Paul, cu tot cu autografe pe care le-a scris luni, după lansare.

Despre autor:

Click-ul pe care îl dați e fierăstrăul cu care faceți sternotomia mea. Îmi deschideți pieptul și umblați pe dinăuntru prin mine. Umblați ușor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeți, nu zgămîiați, nu etichetați. Nu parcați pe aortă, nu scuipați. Nu vă urcați încălțați cu cizmele pline de noroi. Mulțumesc.

3 Comentarii

  1. O admiratoare. 6 iunie 2018 at 22:59 - Răspunde

    Multumesc, Petra draga. Ambele mi-au trezit interesul. Poeticul din ele a fost cireasa de pe tort. Ador sa dau peste constructii geniale, care iti zburlesc parul de pe corp, de faine ce is…si te lasa, parca, sa gusti imposibilul (un sentiment des intalnit, atunci cand citesc operele tale).

  2. O admiratoare. 6 iunie 2018 at 23:01 - Răspunde

    Daca n-as fi in perioada asta sugrumata de lipsa de timp, te-as citi non-stop. 😀

  3. Ecaterina 10 iunie 2018 at 11:05 - Răspunde

    Pina la urma ati fost la Cisinau? Cum vi s-a parut? Voi achizitiona cartile neaparat! Multumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: