O cheamă Claudia. E știrbă de patru dinți din față. Are un chip frumos și buclucaș. Hîtru. Te prinzi după luminițele care îi joacă în ochi. Părul îl ține ascuns sub o cască de înot colorată. A sărit cu zgomot în jacuzzi-ul unde stau de vorbă cu prietena mea. Au urmat-o două fetițe slăbuțe și blonde. Copii de bani gata. Apa bolborosește iar ele discută înfocate.
– Eu cînd fac prostii mari, mă mușc tare, spune Claudia. Are o voce răgușită și veselă.
– Mă mușc și spun: să îți fie rușine, Claudia! Ești o proastă și o nebună! Mă mușc cînd sunt obraznică. Pot fi foarte, foarte obraznică!
Rîde cu gurița ei știrbă și poznașă; celelalte fete îi țin isonul și hăhăiesc și ele, zgomotos.
– Cînd greșesc îmi dau palme. Na, Claudia!
Mi-am mușcat deja de două ori limba, dar acum intervin, nu mă mai pot abține.
– E firesc să greșești, Claudia, toți oamenii greșesc, nu trebuie să te superi pe tine. Numai roboții fac totul perfect…
Rîde, nu mă prea bagă în seamă. Eu îi privesc căpșorul frumos, ochii veseli, zglobii. Se prinde cu o mînă de nări, le astupă, iar cu cealaltă mînă își sigilează gura.
– Uite, cînd fac prostii mari de tot așa fac, mă strîng de nas și gură și vreau să mor.
Îmi simt stomacul strîngîndu-se de oroare. Ce anume poate face un copil de 7 ani să își oprească respirația și să vrea să moară? Claudia e în clasa întîi la o școală de fițe din capitală. Are o soră de 9 ani pe care o supără și căreia îi arată puța și fundul gol, după cum mărturisește fetelor blonde.
– Sunt nebună! Toată lumea spune că sunt nebună! Rîde iar, cu rîsul ei dureros, cu inflexiuni stranii.
– Rîd și dansez ca o nebună prin casă, uite așa dansez! și se mișcă sub apă cu ritm, cu zvîcnituri din tot trupșorul ei mic și nervos.
– Toți copiii se joacă așa, dansează și rîd, nu ești nebună!, îmi scapă, aproape fără să vreau.
– Ba nu, eu sunt o nebună și o apucată, toată lumea îmi spune!
– Claudia, sigur ai umblat la butoane și ai stricat ceva! se aude o voce stridentă. E o doamnă în vîrstă, se apropie de jacuzzi.
Claudia chicotește, celelalte două fetițe protestează că nu au umblat la butoane.
– Nu cu voi vorbeam, cu Claudia, ea face numai prostii, voi sunteți cuminți, ea parcă e apucată! Doamne, ieși odată afară copil nebun, vrei să îl chem pe taică-tu?
(cover: Child Dancing, Anne-Danahy)
… si acum puhoi de comentarii incruntand spre acei parinti/bunici/etc
Uitand ca si acei parinti au avut parinti.
Care, la randul lor…
Mdap
Si totusi, ezicsta (vorba lu’ fiu-meu) o cale spre altceva
eu cînd scriu lururile astea, cînd le văd, simt, mă gîndesc la ele ca la o lecţie personală, nu arăt cu degetul.
am apreciat de multe ori unghiul in care te asezi intre intamplarea redata si cititorii tai
nici gand sa te banui pe tine de
Mi-as dori ca oamenii care trebuie sa inteleaga ceva din asta… sa inteleaga ceva din asta. Intamplari, discutii asemanatoare poti vedea/auzi zilnic, daca astepti in curtea unei gradinite, la iesirea copiilor. Si uneori iti vine sa le iei de gat pe bunica, pe profesoara sau pe parintele abuziv si care nu-si da seama de raul pe care-l face.
M-am contrazis de nenumarate ori cu oameni care arunca atat de usor asupra copiilor verdicte traumatizante. Nu copilul e nebun, nu el are probleme, ci noi, astia care ar trebui sa-l protejam, noi suntem nebunii!
mda, nu-i frumos s-arati cu degetul. fiindca noi, adultii, parintii, profesorii, n-avem voie sa fim criticati, isn’t it?!
dureros. dar dureros de adevarat, mai ales cand acel adevar ma vizeaza si pe mine, poate nu in aceeasi masura, dar ma vizeaza. si ma lupt zilnic cu mine, cu nevoile mele care se contrazic de multe ori cu ale copilului meu, cu senzatia de sufocare uneori in lipsa unui ajutor care sa ma mai degreveze macar cateva ore pe zi sau cateva zile pe luna. e greu uneori, tare greu. iar copiii ne testeaza limitele pentru ca ei testeaza lumea. lumea lor imediata suntem noi, care i-am adus aici, pe lume. si apoi ne trezim depasiti, sau batrani si… Citește mai mult
Urmatorul pas va fi sa o indoape cu Ritalin sau alte grozavii inventate pe post de ciobanesti care pazesc turma lui „sa intri in rind cu lumea”. Tot mai multi parinti cred in prostiile cu hiperactivitatea si alte cele fara sa-si dea seama ca „medicalizeaza” normalitatea.
teribil! cate poate duce pe umeri un copil din cauza adultilor inconstienti…
unii baga in cap copiilor, sa nu sunt frumosi si nici destepti, altii – ca sunt apucati, nebuni si fac doar prostii… e un cerc vicios continuu.
deseori ma intreb la modul cel mai serios de ce nu exista facultati de parinti, cand e cea mai importanta meserie din lume si cu cele mai multe cazuri de malpraxis, ce lasa urmari devastatoare. cred ca ar trebui sa fie obligatorie, inainte de a ne gandi macar la procreare.
categoric aveti dreptate !!!
Influenta unui parinte este ENORMA, poate schimba complet felul in care copilul se vede pe sine si increderea pe care o are/nu o are in el. Nu o sa uit niciodata cum parintii unei colege au fost atat de multumiti pentru ca a luat 6,3 la Bac, incat au laudat-o in fata tuturor colegilor care venisera sa-si vada rezultatele si i-au luat o masina, cadou pentru reusita ei. Asta in timp ce mama imi spunea ca se poate mai bine, ce mare lucru ca am luat 9,5 la Bac. Imi amintesc de fapt de mai multi colegi care, desi nu… Citește mai mult