eu nu cred în Moș Crăciun

11

și nici Crăciunul nu mă dă prea tare pe spate. Am tot zis, eu sunt agorafobă. Aglomerările îmi dau amețeli și începuturi de atac de panică. Ocolesc supermarketurile și în restul anului, dar acum nici în minimarketuri nu mai pot intra, că am senzația că se sfîrșește pământul și toți ceilalți au fost anunțați, numai eu nu. Altfel, de ce cumpără toți, tot, dacă nu au o informație beton și își fac provizii pentru întreg 2014? Rafturile sunt goale și devastate, coșurile gem cu năduf, vînzătorii la fel, iar oamenii cumpără, cumpără, cumpără, nu se mai opresc din cumpărat. Pe stradă, orice drum durează dublu, că toate mașinile sunt pe șosea, tot la cumpărături, evident. Magazinele vor fi închise o singură zi și uite ce face din om o zi fără locuri unde să-și cheltuiască banii.

Mă tot întreb dacă stomacurile tuturor oamenilor, mai puțin al meu, se triplează în perioada asta. Poate se fac maaaari și încăpătoare, să poată arunca tot omul înăuntru ce vrea, ca într-o genune. Ciosvîrte, caltaboși, cozonaci, farfurii întregi de salată beuf, piftie și neapărat friptură, tone de friptură. Mie nu îmi iese. Eu de sărbători mănânc mai puțin decât într-o zi obișnuită, fiindcă mi se face greață numai cînd văd atîta mîncare. La alții, că frigiderul meu nu arată deosebit de altă zi din an. Îmi face mama sarmale, să am și eu, să fiu în rînd cu lumea, cică, dar eu nu mănînc carne. Mai mănâncă copiii, dar nici ei nu se dau în vânt. Și niște cozonaci bestiali. Anul trecut am făcut niște sarmale veggie cu nuci și ciuperci care au avut trecere mai mare decît cele ale mamei. În rest, nimic special, gătesc cum gătesc în mod normal. Așa că nu reușesc să înțeleg tămbălăul ăsta și îmi pare că îi fură Crăciunului farmecul. Refuz să fac parte din hei-rup-ul ăsta consumerist, fiindcă eu nu cred că despre asta e Crăciunul.

Cît despre moș Gerilă, un trist. Când eram mică, Moșul era o babă, am povestit aici. Apoi s-a fofilat scîrbavnicul și m-a tot ocolit. Acum îmi rîde de pe o reclamă a unei companii ale cărei produse le detest, că el crede în mine. Eu nu cred în tine, fariseule. Te desfid. Nu ai dat pe aici atîția ani, să nu te prind acu, că îți rup mopul pe spinare. Ți-am cîntat atîția ani I will survive că am sfîrșit prin a fi bine cu adevărat și fără tine. Am deja tot ce îmi trebuie. Copiii sunt sănătoși și bine, eu la fel, cel mai bine din toată viața mea. Avem acoperiș deasupra capului și ce mînca și îmbrăca. Restul sunt fițe și nu am cu adevărat nevoie de ele.

Și oricum nu-ți permiți tu ce vreau eu, netrebnicule. Fiindcă eu sunt cea care trebuie să își permită.

Abonează-te
Notificare pentru
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

11 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Smaranda P.
Smaranda P.
20 decembrie 2013 15:24

Cea mai originala avanpremiera ever:)))) Subscriu in totalitate. O singura dorinta ascunsa am…..Sa vina totusi mosul.:) In rest, numai de bine!!!!!

Claudia
20 decembrie 2013 20:48

Eu nu mi-amintesc sa fii crezut vreodata in Mos Craciun. Nici nu venea, nici nu-l asteptam, eram prea ocupata cu traditiile de la tara: Colindeti, Steaua. Uneori aveam brad, alteori nu, uneori erau si parintii, alteori doar bunicii, dar era o seara magica fara cadouri si fara alte pregatiri. Atmosfera de Craciun e in capul nostru, nu stiu de ce unii tin neaparat s-o cumpere. p.s. papusa de-aia aveam si eu… dar ma jucam mai rar cu ea, trebuia sa fiu cuminte. E drept ca murdaream tot ce prindeam si ca ma jucam mai mult pe-afara decat in casa. Si… Citește mai mult

Antonia Buzea
20 decembrie 2013 21:36

Imi place felul in care ati punctat faptul ca in ajunul acestei sarbatori ,oamenii uita de fapt ce sarbatoresc si isi indreapta atentia spre alte lucruri cum ar fi:cadouri,tone de cadouri,nu ca nu e frumos sa daruiesti(dar nu orice cadouri,ci de alea cu fite),la fel tone de mancare si aglomeratie si chiar cearta uneori.Cand eram mica si eram inca acasa la parinti mei naturali,nu imi aduc aminte sa-l fi vazut pe Mos Craciun ,decat o singura data si atunci mi-a adus o cutie cu bomboane.De atunci in anii care au urmat credeam ca Mos Craciun nu exista(de fapt nu exista),ca… Citește mai mult

CalinC
CalinC
22 decembrie 2013 11:17

daca atacurile de panica generate de multimea din supermarket nu are consecinte violente, precum ale unui personaj dintr-o carte in mare voga acum, atunci e ok.

Leonard
Leonard
22 decembrie 2013 17:52

Și mie mi se face greață numai când văd atâta mâncare :))

Jodl
Jodl
29 decembrie 2013 00:00

Oamenii au nevoie de repere in an pe care le imprumuta, daca nu si le pot face singuri. Altfel, viata ar curge fara sens pentru cel care munceste la banda, la casierie, cum ziceai, sau la volanul unui troleu care circula 7 statii. Intr-un final, si-ar uita si varsta. Nu stiu cum traiesti, dar poate cineva totusi te suna in aceste zile, sa iti spuna La Multi Ani, te iubesc, ce faci, cum esti, etc?… multi traiesc de la o zi la alta, petrecandu-si viata asteptand salariul si gandindu-se ce mananca maine. Ei bine, in cateva zile din an pot… Citește mai mult

Claudia Cristina
Claudia Cristina
13 decembrie 2014 12:12

Se vede Petronela ca nu crezi in Mos Craciun (si bine faci, semnat Grinch de serviciu 🙂 ) dupa fata nu prea fericita din poza de cand erai copil… Subscriu in totalitate la ce ai zis… mai putin aia cu carnea, mie imi place, iar sarmalele, mvaaiiii 🙂 Un gand bun…

Mihai
Mihai
13 decembrie 2014 14:14

Ceea ce ma deranjeaza pe mine este ca „de Craciun trebuie sa fii mai bun”. adica in restul anului poti sa fii cum vrei tu, chiar o canalie , dar de Craciun ,trebuie sa te straduiesti sa fii bun. Apoi, ce sa zic …eu sunt unul dintre acei copii mari , care cand erau mici nu au avut in fiecare an „pom de iarna”.Sau un anii cand am avut arata a orice dar numai a pom de iarna nu. Cred ca am ramas cu sechele, una din ele e o stare de stres continua la gandul ca foarte multi copii… Citește mai mult

O admiratoare
O admiratoare
26 februarie 2018 22:30

nici eu in mosi nu cred, dar cred in zane 😛