ziua mea

41. and counting.

Duminică, la lansarea de la Timișoara, în vreme ce răspundeam poate mai pe larg decît s-a așteptat cea care mi-a pus întrebarea: cînd ai știut că nevoie de ajutor, de terapie, de medicamente?, am avut o senzație super stranie că vorbesc despre altcineva, nu despre mine. Că nu se poate ca aia să fi fost viața mea. Că e imposibil să fi arătat așa. Și că era qvasi-imposibil să mă fi aflat acolo, zîmbind, povestind cu atîta lejeritate despre toate episoadele mele de depresie, care au început în clasa a șasea și au continuat toată viața, despre anxietate și atacuri violente de panică, despre toate tragediile din viața mea, despre cum era să mor de cîteva ori, despre pierderi și alegeri greșite. Că e qvasi-imposibil să fi rămas întreagă la cap. Și totuși. Iată-mă aici. La 41 de ani, pe cît de bine se poate să fie un om cu istoria mea. Nu m-am sinucis înainte de 35, cum eram convinsă cîndva. Ba dimpotrivă, sunt în cel mai bun loc în care am fost vreodată, adică în mine însămi. Nu am fost niciodată mai bine cu mine decît sunt acum, în ciuda faptului că nici azi viața mea nu e [...]

ce mi-am dorit de ziua mea. și am primit.

Sunt atît de bucuroasă și vreau să împărtășesc: ieri, fetele au semnat contractul de închiriere și au plătit pînă în octombrie chiria unui apartament micuț, dar curat, într-o zonă destul de îndepărtată de centrul Bucureștiului, dar înverzită și liniștită.  Plus garanție și comision. Banii (8000 de lei toate cele descrise plus bani pentru mutare) i-am trimis Anei Barton, care s-a întîlnit cu ele. A fost o căutare febrilă, zi lumină, pe siteuri și cu agenții, nu știam că e atît de greu de găsit un apartament la un preț decent în București, în fiecare zi am sperat că aia va fi ziua, dar ne-a luat două săptămîni să reușim. Două săptămîni grele pentru ele, care nu au mîncat și nu au dormit în așteptarea marii schimbări. Le va mai lua încă două-trei zile să se mute cu totul, să își aducă lucrurile pe care le mai au din satul în care au stat pînă acum. Iată primele lor reacții:   Urmează ca, după ce se mută, să facem niște investigații medicale, Ana va merge cu ele și pentru o altă opinie la un alt medic psihiatru, să vedem ce variantă de medicație e cea mai potrivită pentru fată. [...]

De |2018-10-13T16:42:07+00:0021 mai, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |35 Comentarii

zilele mele

Ca de obicei, cînd se apropie ziua mea, mă ia de la lingurică. Iar anul ăsta, mă ia fuarte rău. Pînă una alta, am dat iama în ce am scris de ziua mea în alți ani, și am pus laolaltă, ca să văd cu ochii proprii cît de tută sunt, poate mă ajută să nu mai fiu. Deși...   mai 19, 2010 anul ăsta nu voi primi buchete anonime sau nu la birou. fiindcă nu am birou. mi-am dat demisia. anul ăsta nu sunt o pizdă şmecheră, ci una proastă, cum am şi relevat. anul ăsta fac 33 de ani şi aş muri, că doar şi Iisus. dar nu pot. nu pot nimic. afară e frig ca în peşterile mezozoice, dar nu-i nimic, şi în mine e, ne asortăm. anul ăsta credeam că o să fie fain. credeam că mi-am reconfigurat creierul, că mi-am activat emisfera stângă. apoi m-am prins în propria plasă şi nu a mai fost nimic. cu jobul schimbat. cu telefonul schimbat. cu sufletul schimbat. nu am răspuns nimănui. am dormit. m-am trezit. juma de rivotril sub limbă. am adormit la loc. până la 33 de ani am primit un tir de flori şi niciuna de la [...]

De |2017-08-14T14:41:44+00:0016 mai, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |26 Comentarii

ziua aceea

Și a trecut și acum sunt o doamnă în etate de 38 de ani. Purie și bolnavă, ca toate doamnele în etate. La naiba, îmi propusesem să mă sărbătoresc prima dată în viața mea, doar așa, fiindcă sunt fericită. Și începuse bine: miercuri, fetele de la grupul de terapie m-au făcut să plîng de bucurie și emoție, m-au copleșit cu flori și cadouri și gînduri frumoase, mi-au cîntat la mulți ani; m-am simțit cum nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată. Înconjurată cu iubire, așa. Apoi a venit dimineața și iar a fost fain, probabil cea mai frumoasă dimineață de zi de naștere din viața mea, m-am trezit dezmierdată și iubită și am zis, wow, nu am nod în gît de plîns, nu mai simt singurătatea aia apăsătoare din fiecare zi a mea de cînd mă știu. Și m-am îmbrăcat să plec la muncă și mi-am făcut o poză pe terasă, să o pun lîngă o altă poză pe care o găsisem prin laptop, de la ziua mea din 2003, să văd cum am îmbătrînit eu 12 ani. Și mi-a plăcut că nu erau mari diferențe, am îmbătrînit frumos. Fiindcă, am mai spus aici cînd am vorbit despre [...]

De |2018-10-13T21:54:32+00:0022 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |31 Comentarii

38

Cînd eram mai tînără, făceam bilanţuri înainte de ziua mea. Mai am şi azi texte (prin mailul unde doseam ce scriam) în care contabilizam pe minus tot ce îmi părea că ar fi trebuit să fac şi am pînă atunci. Am un text din 2007 unde scriam că nu am casă, maşină, bărbat, realizări măreţe. Aveam doar doi copii şi încăpăţînarea de nu mă lăsa înfrîntă. Puterea de a munci uluitor. Şi atît. Nici măcar pe mine nu mă aveam. Azi nu mai simt nevoia să fac bilanţuri. Acum contabilizez cine sunt, nu ce am şi ce am făcut, deşi am şi am făcut nu doar ce îmi lipsea atunci ci mult peste. Dar eu nu sunt cărţile mele, eu nu sunt casa mea, maşina mea, eu nu sunt copiii mei, nu sunt blogul meu. Nu sunt nici măcar imaginea pe care o proiectează cei care mă citesc şi îndrăgesc sau detestă. Eu sunt femeia pe care încă o descopăr şi pe care încerc să o îmbunătăţesc în fiecare zi. La 38 de ani, o mai spun o dată, sunt foarte aproape de cine îmi doream să fiu cînd aş fi crescut mare. Sunt eu, mă las, îmi dau voie [...]

De |2018-10-13T21:56:16+00:0018 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |28 Comentarii