ură

Umbra, scurt ghid exemplificat

În scrollul cel de toate zilele, dau peste un meme ultra rasist, cu niște copii mici, în mod evident rromi, pe care scria mare "Te-n p*la mea!" Mai avea niște căsuțe acest meme, cu ten uscat, ten gras etc, pasămite era o glumă. Îi scriu domnișoarei un comentariu:   "- Nu ți se pare că acest meme urlă cît casa discriminare și rasism? - Acum că m ai făcut atentă, probabil. Pentru ca nu sunt rasistă, am luat in calcul doar mesajul -  Ăia sunt niște copii rromi, iar mesajul insinuează că ori ei spun asta, adică sunt niște nenorociți, ori lor li se spune asta. E foarte rasist. - In acest caz, aceste comentarii rămân dovada că nu am avut nici cel mai mic gând să fac ură de rasă. Ar fi chiar culmea sa vină fix din partea mea :) -Din păcate, lucrurile nu funcționează așa. Devreme ce lași această poză, se cheamă că ești de acord cu ea, acum că înțelegi mesajul ei. Sunt sigură că există forme de a înjura oamenii (cît de ok o fi și asta) mai puțin rasiste și discriminatorii. Nu că a înjura oamenii nu ar fi discriminatoriu. Se cheamă asumare. -Sa [...]

De |2018-10-04T15:14:10+00:0015 martie, 2018|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |5 Comentarii

de ce sunt rele femeile

De ce sunt așa de rele femeile unele cu altele?, am fost întrebată de curînd de față cu o mare de femei. Nu cred că le-a plăcut răspunsul meu. Am răspuns că eu cred că rivalitatea între femei are, din punct de vedere antropologic, obîrșia în faptul că suntem programate genetic să ne găsim parteneri cu care să copulăm și să facem copii, care să ne ducă specia mai departe. Sub specie aeternitatis, vorba lui Spinoza, adică din punct de vedere al eternității, scopul nostru primar, esențial, prin excelență, nu este ăla de a ne farda și a merge la mall, nici măcar ăla de a scrie cărți sau găti bărbatului de acasă, e ăla de a procrea. Iar ca să ne îndeplinim cu succes scopul și să nu lăsăm omenirea să ajungă la extincție, trebuie să ne găsim parteneri cu care să facem asta. Și să-i ținem lîngă noi, ca să mai facem alți copii și să-i creștem, căci puiul de om e puiul care are nevoia cea mai lungă de a fi dădăcit, e animalul cu cea mai lungă copilărie: 18 ani, în genere. Toate astea ne sunt înscrise în cromozomii ăia xx cu care ne naștem, nu ne-a [...]

De |2018-10-13T18:44:34+00:007 decembrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |48 Comentarii

cîteva considerații despre ură

Observ, cu din ce în ce mai mare lipsă de interes și uimire, cum o dată la cîteva zile internetul e zguduit de cîte o problemă gravă, planetară – ursul ucis la Sibiu, arderea pe rug a homosexualilor, pupătorii de moaște sunt doar ultimele -  care descătușează tsunami-uri de opinii violent formulate, de ură, de dispreț scuipat printre dinți. Românul e specialist și în carnivore mari și, la o adică, și în Panthera Leo, știe cum e treaba cu fraierii ăia care pupă moaște, dar și cum ar trebui să facă sex oamenii normali, iar homosexualii interziși prin lege.  Nu există român cu acces la internet care să nu fi știut exact cum să acționeze dacă ar fi fost el în situația de a avea un urs speriat alergînd prin oraș, tot așa cum, dacă bietul animal ar fi atacat în groaza-i vreun copil, ura ar fi fost redirecționată în sens invers. Nu am auzit pe nimeni care să zică: băi, eu am o amărîtă de pisică acasă, nu îmi pot da cu părerea despre cît de periculos poate fi un animal sălbatic speriat, nu am văzut urs în viața mea și nu aș vrea să fi fost în locul [...]

De |2017-08-14T13:48:12+00:0022 octombrie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |11 Comentarii

despre viol(uri)

În urmă cu 22 de ani, într-un decembrie, am fost violată. Eram virgină și încă nu împlinisem 17 ani. Fusesem atrasă într-un loc de un om în care aveam încredere. La scurt timp după ce am ajuns acolo, a apărut un grup de bărbați tineri - nouă, zece, poate? Am fost violată. Erau organizați, își făcuseră listă de așteptare. Celui de-al doilea i s-a făcut milă de mine, dar numai după ce m-a bătut și violat, și mi-a dat drumul, spre surpriza celorlalți. Am fugit. Am vrut să mă sinucid, atunci. Nu am făcut-o. Am continuat să trăiesc și să port în mine mutilarea aceea. Nu am spus nimănui, nu am reclamat la poliție. Am vorbit doar cu prietena mea. Dacă aș fi făcut-o, aș fi fost stigmatizată, batjocorită, arătată cu degetul. Ar fi fost vina mea. Nu am știu cum să îmi asum asta, atunci. Am tăcut și am strîns din dinți. Mi-a luat mulți ani ca să mă vindec, multe ore de terapie și de lucru cu sinele. 22 de ani mai tîrziu, mă simt din nou violată. Tot în grup. Un grup infinit mai mare. I-aș spune virtual, dar ce înseamnă virtual atunci cînd se simte atît [...]

De |2018-10-13T21:21:24+00:0030 iulie, 2015|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |Comentariile sunt închise pentru despre viol(uri)

ciuma

Citeam acum cîteva zile un articol nici prea bine scris, nici prea sănătos ca mesaj, în care o doamnă enumera la calităţile bărbatului dorit, pe lîngă grijuliu, tandru, viril şi ce or mai visa femeile, gelozia. Conform credinţei bine înrădăcinate că dacă nu e măcar un pic gelos, nu te iubeşte. Mi-a crescut instant pulsul fiindcă am ajuns să am reacţii organice la gelozie, fie şi cînd văd cuvîntul scris. Gelozia nu e calitate, e o ciumă. O ciumă care te mănîncă pe interior pînă la sfîrşire. Oricine dintre cei doi ar proiecta-o în cuplu, termină prin a ucide binele şi frumosul. Nu e nici pe departe dovadă de iubire ci dovadă de nesiguranţă de sine. Dar asta e un truism, vei spune, iar eu tare aş vrea să îţi dau dreptate, căci asta ar însemna că toată lumea îl cunoaşte şi asumă şi face ceva în acest sens. Gelozia se instalează mai ales la cei care se simt impostori într-o relaţie. Cred că nu sunt destul de bun pentru tine şi mă tem că şi tu vei observa asta la un moment dat, aşa că vreau să te închid într-o colivie ca să nu mai ai cum să cunoşti [...]

De |2017-08-14T16:08:04+00:009 iunie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |22 Comentarii

*comments are disabled (and so they’ll sometimes stay)

Cei care obişnuiţi să mai lăsaţi cîte o urmă pe aici aţi observat că la unele texte comentariile nu mai sunt permise. A fost o decizie pe care am luat-o de curînd. Deşi există un cuvînt înapoi, nu toată lumea a trecut pe acolo. Reiterez, aşadar: „Acesta este un loc mai mult decât un blog. Locul unde eu mă despieliţez, mă descarnez, mă jupoi, mă desfac bucăţi şi mă dau. Clickul pe care îl daţi  e fierastrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămîiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc. Bine aţi venit în locul meu, sufletul meu, limfa mea, durerea mea, umorul meu, flagelarea mea. Poftiţi şi gustaţi, cum vi se pare limba mea? Amară, spuneţi? Ah,  putin cam iute, poate? Dar vă rog, degustaţi şi cristalinul, nu e aşa că e uşor sărat? Bună ziua, aşadar.  Mi-am înmormântat primul iubit, am părul scurt şi nasul cârn, doi copii, am supravieţuit unei furtuni pe mare şi unei avalanşe. Am 36 de ani, un metru şaptejtrei şi o mânuţă care scrie [...]

De |2018-10-13T22:38:33+00:0028 ianuarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |27 Comentarii