fbpx
vineri, 14 decembrie, 2018

Etichetă: tristețe

#random

Peste tot unde te uiți, numai oameni care înțeleg scurtimea vieții și importanța trăirii clipei. Mor după teoreticieni, cum le și își zice bărbatu-meu, păcat că numărul lor sufocă practicienii. Oamenii trăiesc aproape permanent în disonanțe cognitive. Eu fiind una dintre ei. # Mi-e tot mai greu să interacționez cu oamenii. Lumea mi se par tot mai urîtă. Și, mai ales, lipsită...

40

Și am ajuns și la un stuchit distanță de 40 de ani. Nu pare să se schimbe mare lucru. Ieri mi-am zărit chipul printre crengile de liliac pe care le-am îndesat pe măsuța de toaletă și i-am zîmbit. Mi-a plăcut de el. La 30 de ani nu îmi reușea trick-ul ăsta. La 30 abia reușeam să ghicesc care e drumul...

1.18 AM

Lumea e un loc fără sens. Existența însăși nu are niciun scop. Eu, cel puțin, nu am reușit să-l descopăr. Planeta asta e o măcelărie, un abator nesfîrșit. Te naști, te chinuiești o vreme, apoi mori. Nu înainte de a supraviețui morții cîtorva, nu înainte de te sfîșia neîntrerupt, nu înainte de te lăsa sfîșiat. Mori. Te naști ca să...

zilele mele

Ca de obicei, cînd se apropie ziua mea, mă ia de la lingurică. Iar anul ăsta, mă ia fuarte rău. Pînă una alta, am dat iama în ce am scris de ziua mea în alți ani, și am pus laolaltă, ca să văd cu ochii proprii cît de tută sunt, poate mă ajută să nu mai fiu. Deși...   mai 19,...

ikigai

- Ești bine? - Mă pregătesc să muncesc ceva. - Io nu mă pregătesc pentru nimic… Trebuie să fac ceva ca să nu mai aud vocile alea, cum îi zicea Ed Harris lu' Meryl Streep în The hours. - Mrs. Dalloway, always throwing parties to cover the silence. Așa e. - Știu. - Eu “throw” altele, vorbe, rînduri, cum ar veni, în același scop....

breathe underwater (I’m coming up for air)

Nu există durere așa de mare încît să mă ucidă. Nu pe mine. Eu sunt șopîrla, îți amintești? Doar cu coada tăiată pot scrie. Ar trebui să îți mulțumesc că mi-ai retezat-o. Speranța e o curvă iar Dumnezeu a murit, a zis Nietzsche, supărat pe creștinism că deturnează atenția de la acum înspre un viitor incert. Iar eu sunt...

evening mood

tristețea mea de azi pulsează în ritmul sonatei lunii. sonata care ascultă sonate. funny, nu? nu aș fi vrut să trăiesc nicicînd altcîndva. poate doar într-o poveste. să fiu ondină, aș fi vrut. în loc de asta, sunt, cum mi-ai zis, ca ielele. iar ielele îți iau mințile. dar ielele sunt singure, știi? singure și nebune. e pedeapsa lor. la 15-16 ani...

călduri

Afară sunt 17 grade și plouă, dar eu mă sufoc de căldură. Mă gîndesc că poate am înmagazinat prea mult soare în piele și organe, altfel de ce mi-ar fi atît de cald cînd mie mi-e tot timpul frig? M-am sufocat azi-noapte în pat, deși ușa era larg deschisă către terasa pe care ploua, către pădurea unde fulgera și tuna...

o zi ca nelumea

Stau cu un pahar de vin în mînă și mă bucur că e gata. Nu plîng. Nu mai plîng. Am plîns în mașină în drum spre casă. Am plîns în curte la serviciu, întinsă pe leagănul de lemn, cu soarele pe față. Am plîns hohotit în mine continuu, ceas de ceas. Încă nu am descifrat mecanismul care mă face...

37

Timpul e o percepție personală, am mai spus-o. Că mă simt la ambele capete ale vieții, de asemenea am mai spus, iar dacă nu am zis, o repet. Demult, credeam că viața se sfîrșește la 35 de ani. Azi îmi pare că abia începe la 37. Mă simt foarte tînără, adolescentă mă simt. Mă și port ca una, nimic...

SOCIAL

37,958FaniÎmi place
5,470UrmăritoriUrmărește

POPULARE

RECOMANDATE