timp

celălalt timp

e timp e timp berechet timp să frînezi înainte de zebră timp să albești timp să mai faci încă o școală și încă o școală și măcar un doctorat timp pentru plimbarea de seară pentru somnul de frumusețe pentru zacusca și gemul de iarnă pentru încă două poeme și două singurătăți cel puțin   e timp berechet să sărăcești sau să strîngi bani în conturi bancare cu care să plătești facturi și să îți iei cărți și bilete de avion compulsiv să uiți de cîteva ori același om să te uiți pe tine să te uiți în tine să te cauți pe tine să te ierți pe tine sau să pretinzi că totul e bine, oh, da, totul e bine pînă la sfîrșit   e timp și să înțelegi că tot cu ce vei rămîne vreodată e clipa de-acum și blîndețea   și blîndețea   *acest text face parte din volumul Efectul pervers, în curs de apariția la editura Herg Benet

De |2018-10-13T21:07:55+00:0022 septembrie, 2015|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |23 Comentarii

38

Cînd eram mai tînără, făceam bilanţuri înainte de ziua mea. Mai am şi azi texte (prin mailul unde doseam ce scriam) în care contabilizam pe minus tot ce îmi părea că ar fi trebuit să fac şi am pînă atunci. Am un text din 2007 unde scriam că nu am casă, maşină, bărbat, realizări măreţe. Aveam doar doi copii şi încăpăţînarea de nu mă lăsa înfrîntă. Puterea de a munci uluitor. Şi atît. Nici măcar pe mine nu mă aveam. Azi nu mai simt nevoia să fac bilanţuri. Acum contabilizez cine sunt, nu ce am şi ce am făcut, deşi am şi am făcut nu doar ce îmi lipsea atunci ci mult peste. Dar eu nu sunt cărţile mele, eu nu sunt casa mea, maşina mea, eu nu sunt copiii mei, nu sunt blogul meu. Nu sunt nici măcar imaginea pe care o proiectează cei care mă citesc şi îndrăgesc sau detestă. Eu sunt femeia pe care încă o descopăr şi pe care încerc să o îmbunătăţesc în fiecare zi. La 38 de ani, o mai spun o dată, sunt foarte aproape de cine îmi doream să fiu cînd aş fi crescut mare. Sunt eu, mă las, îmi dau voie [...]

De |2018-10-13T21:56:16+00:0018 mai, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |28 Comentarii

5 years after

Am găsit prin foldere postul ăsta din 2008 şi am rîs tare de mine. Pe vremea aia aveam un blog anonim şi primisem leapşa asta de la o gagică pe care o citeam. Mi-am dat seama că nu m-am schimbat prea mult. Doar că răspunsurile nu mai sunt valabile. Viaţa mea s-a schimbat. Azi aş răspunde altceva la cel puţin 3 dintre întrebări.   Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine? Hm. M-aş bucura foarte tare. 5 ani sunt o grămadă de timp. Ar fi vestea bună că nu mor sigur 5 ani Peste 5 ani fetele mele ar fi mari, aşa că aş respira uşurată că timpul e atât de îngăduitor cu mine şi îmi permite să le cresc încă 5 ani. Asta fiindcă eu deja am trăit senzaţia că mor acum , după ce m-au îngropat nişte zăpezi. După ce treci prin asta, cam trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, deşi sună clişeic. Aşadar nu aş face nimic special faţă de ce fac acum. Să trăiesc cu bucuria că sunt vie. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce [...]

De |2017-08-14T17:29:19+00:0014 octombrie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |13 Comentarii

timpul

Se încălzeşte. Cuiva îi e dor de frig şi pleacă la schi. Altcuiva i-au rebegit oasele de la atâta ger şi pleacă într-o călătorie romantică în Filipine. Atcineva rămâne în urmă, visând. Se încălzeşte. Te gândeşti că mai e timp pentru toate. E a câta toamnă din viaţa ta? A multa. Traieşti convins că vor mai urma cel puţin tot pe atâtea.. Nici nu îţi trece prin cap că ar putea să nu fie aşa. În ultima vreme dead-lineurile, termenele, scadenţele mă fac să zâmbesc. Oamenii îşi dau, îngăduitori unii cu alţii, dar mai ales cu ei înşişi, termene. Peste 2 luni, peste 1 an, la vară, la toamnă, când ies la pensie. Peste tot în jurul meu, numai oameni ancoraţi în propria lor imortalitate. Inconştienţii care îşi calculează propriile dead-lineuri în funcţie de media speranţei de viaţă plus câţiva ani. Toţi au timp, e timp destul pentru toate. Se vinde la toate supermarketurile, frumos ambalat, la preţ de nimic, nu trebuie să ne facem griji că rămânem fără, oricând putem da o fugă sa luăm câţiva ani extra, să fie acolo, nu ştii niciodată la ce îţi trebuie. Chiar daca ziarele sunt pline de anunţuri mortuare, sunt toţi numai [...]

De |2018-10-15T16:21:28+00:0013 august, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |2 Comentarii

timpul meu personal

(jurnal, aprilie 2010) timpul e o percepţie personală, băi. ştiu că e truism, mă doare-n adidasul drept că e truism. e aşa de truism că nimeni nu se mai gândeşte la sensul lui. nu e nimic, m-am gîndit io azi. în timp ce alergam. ştii cum alerg? ţi-am mai zis, de parcă aş avea o destinaţie, iar destinaţia aia ai fi tu. alerg de nebună, cu gluga trasă pe cap, printre copacii înmuguriţi, în ciripit de mierlă. şi trag pe nas aerul ăla mişto de pămînt reavăn şi flori de corcoduş albe şi pe urechi, până în cortex, sunetul de mierlă şi de vînt primaveril uşor nervos, dar nu mult, numai cît să îmi înfioare puful de pe gît. alerg şi gîndurile aleargă şi ele. azi, par egzamplî, m-a alergat gîndul ăsta: am 33 de ani imediat. şi mă simt de 17 şi 60. în acelaşi timp. mă simt la ambele capete ale vârstei, deodată. fiindcă am trăit în ăştia treijtrei de ani mai mult decît orice om de 60. mă simt obosită şi copleşită. şi bătrînă, cumva, la finalul a minimum două vieţi gata trăite. şi în acelaşi timp mă simt la începutul unei vieţi. gata să o iau [...]

De |2017-08-16T16:05:56+00:0025 februarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |6 Comentarii

nu vreau nimic

nu vreau nimic de la oameni. m-am prea obişnuit să dau fără să cer. dacă mă întrebi ce vrei de la mine? nu o să ştiu ce să îţi răspund. întrebarea mă uimeşte. nu vreau nimic. vreau să mă laşi să îţi dăruiesc eu. să mă laşi să te iert. să te ajut, dacă pot. nu vreau parfumuri scumpe de ziua mea. întotdeauna mi le-am cumpărat singură. nu vreau să mergem la mall să îmi iei haine frumoase. bijuterii şi încălţări de designer. aş simţi că pe mine mă cumperi şi eu nu sunt de vînzare. nu vreau să îmi dai mie timpul tău. îţi dau eu din al meu, dar numai cît îţi trebuie, nu mai mult. nu vreau să îţi căpuşez existenţa şi nici să mă mut cu periuţa de dinţi în viaţa ta. nu vreau să îmi creşti copiii şi să le cumperi tampoane şi mărgele. nu vreau să îmi aduci salariul acasă şi nici să îmi explici ce faci cu banii tăi. nu vreau să renunţi la ieşirile cu băieţii sau la fotbal ca să stai cu mine. nu o să vin peste tine în crîşme ca să te chem acasă. bine, vreau să mă iubeşti. [...]

De |2017-08-16T16:20:49+00:0016 octombrie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |63 Comentarii