tatuaj

tatuaje

M-a izbit un chef nebun să-mi mai fac un tatuaj. Îmi plac tare tatuajele mișto, cu poveste. Îmi plac femeile tatuate, mi se par sexy. Și știu de ce m-a luat de cap așa tare acum. M-am tatuat mereu în momente importante ale vieții mele: cînd a murit tatăl fie-mii mari, aveam prefixul doi (și foarte un pic mai mult, vorba bigudiului mic). Apoi, în urmă cu trei ani, cînd am intrat într-o altă etapă a vieții mele și am simțit că spinul ăla din omoplat mă cam înțeapă, mi l-am transformat în copac înflorit și mi-am tatuat și încheietura mîinii drepte. Aș fi zis atunci că o să fiu singura moartă pe a cărei mînă va scrie alive, însă între timp am tot primit poze de la cititori care și l-au făcut și ei întocmai, așa că vom fi o mică mulțime de morți pe ale căror mîini va scrie: viu. Nu am făcut legătura între tatuaje și felul în care a cotit viața mea atunci. Era perioada în care am început să scriu asumat, perioada în care viața mi s-a schimbat definitiv, în care am intrat, finalmente, pe drumul pe care mi-l dorisem și la care visasem trei [...]

De |2017-08-14T13:19:10+00:003 martie, 2017|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , |10 Comentarii

doișpe, cinșpe, șaișpe

2011, iulie urcăm dealul ăla. a mia oară, probabil. e un deal mic, înflorit, cu o potecă şerpuită prin iarba înaltă. sus e o poieniţă mică cu un singur brad, bătrîn ca lumea. şi mai sunt mormintele. în ultimii ani am fost tot mai rar. ce să mai caut acolo? răspunsul nu e în trecut, they say. acum urcăm amîndouă. i-a curs dermatograful şi e ca o fotografie alb-negru. frumoasă şi tristă. întotdeauna am crezut că frumuseţea e deplină abia atunci cînd înglobează şi emană tristeţe. ea împlineşte peste 10 zile treişpe, el a murit de fix doişpe. în altă viaţă. cum urc aşa, mă podideşte un plîns prost, nestăpînit. dacă m-ar vedea şi m-ar întreba, nu aş şti să îi zic de ce plîng, aşa că îmi înăbuş, adînc, între pleură şi plămîn, suspinul. mă gîndesc la el, că trebuie că nu a rămas nici praful, acolo, dedesubt, sub pămîntul rău. altădată, demult, în cealaltă viaţă, cînd veneam de două ori pe zi la mormînt, împingînd bicicleta pe drumul lung şi greu, mă gîndeam cum se deteriorează. cum îl mănâncă viermii. cum se descărnează şi putrezeşte în întunericul lutos în timp ce noi continuăm să respirăm, să plîngem, să [...]

De |2018-10-15T20:39:36+00:0010 iulie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |19 Comentarii

listă a lui Crusoe pe 2013

La un moment dat, terapeuta mea, o femeie absolut extraordinară, mă punea să  întocmesc regulat liste ale lui Crusoe, ca să văd negru pe alb că dracul nu e aşa de al dracu' precum pare. ( În carte, după naufragiu, Robinson încropeşte o listă în care notează - sunt singur, însă am fost salvat, iată, toţi camarazii mei de pe vas au pierit, mă găsesc pe o insulă pustie, însă am hrană şi apă, nu am de niciunele, însă am topor, puşca şi, cel mai important, două mâini sănătoase. E un exerciţiu foarte bun, dacă vi se pare că viaţa voastră e nasolie, numai încercaţi-l şi veţi vedea că staţi mai bine decît credeţi.) În primul rând, nu am murit nici anul ăsta, niciun sfîrşit de lume nu a avut loc. Crecă 13 e un număr bun, totuşi, o să îl ţin minte deşi nu joc la loto. La capăt de an sunt iar singură, însă e pentru prima dată cînd asta nu vine la pachet cu frisoane şi tristeţi existenţiale. E o singurătate asumată, infinit mai bună decît o relaţie-colivie, relaţie-lasou, relaţie-capcană, în care celălalt te pîndeşte în loc să te iubească, te urmăreşte în loc să-ţi păşească alături, te refractă [...]

De |2017-08-16T16:42:15+00:0023 decembrie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |32 Comentarii

pînă cînd moartea ne va despărţi.(povestea tatuajului de pe omoplatul drept)

Aveam 16 ani cînd l-am cunoscut şi era cel mai mişto tip de la noi din liceu. Venise din Germania, asculta muzici deştepte şi îi bubuia capul de inteligent şi cool ce era. Voia să se facă regizor. De la el am aflat, toată gaşca, despre Tarantino şi Jarmusch şi Von Trier şi Wenders şi Kusturica şi Greenaway. La noi acasă, în anul dinante de accident, se făceau cinemateci de artă, unde casetele noastre video rulau continuu pînă învăţaserăm zeci de replici din Underground, de exemplu, pe de rost, în original. Sigur, el studiase în Capitală, era mai cu moţ decît noi toţi. Era pe vremea de dinaintea internetului, cînd mă suna prin centrală la un telefon al unui vecin, şi printre suspine se mai auzea la răstimpuri regulate vocea metalică şi iritantă a centralistei, alooo, aloo,  Satu-noul, vorbiti? Bine! 17 iulie 98.  Mai puţin de o lună pînă la data la care stabiliserăm să ne cununăm, împotriva voinţei părinţilor lui, care mă urau de cînd mă adusese prima dată acasă şi de care mă ascunsese ani în şir. Locuiam la ai mei, căci bunicul lui care ne iubea ne dăduse nouă casa lui să ne mutăm şi ne mutaserăm [...]

De |2018-10-03T16:16:02+00:007 octombrie, 2013|Categorii: bucăți din mine, de prin cărțile mele|Etichete: , , , |89 Comentarii

alive (povestea unui tatuaj de cinci litere pe încheietura dreaptă)

Sigur că m-a durut, toate tatuajele dor. Dar durerea purifică. Mici scrijelituri sub piele, mirosul de tuş în dermă, bîzîitul regulat al aparatului, pişcătura. Sunt întîmplări prinse în alea cinci litere, ale mele, mie, reflexiv şi subiectiv. aproape incredibil şi cu totul neverosimil, ca un titlu de tabloid din zilele noastre. Nu ai să crezi, ai să rămîi prost, click aici să vezi. Mirarea că (mai) sunt. Puteam muri de cel puţin două ori. puteam înnebuni de un număr infinit de ori. Poate că sunt puţin nemuritoare. Să fiu la a treia viaţă şi sunt la cea mai bună dintre ele. Recunoscătoare că sunt. Cea mai vie dintre posibilităţile mele. Toate astea. Şi pentru că mi se pare sexy. (tatuajul meu de cinci litere de pe încheietura dreaptă) apa. Vama Veche, vara lui 1999. Furtună teribilă pe mare, cum vezi numai în filmele alea în care eşuează vase pe insule pustii şi scapă ori unul singur, de regulă Tom Hanks, ori doi şi se fut de sperie peştii pe care ulterior îi şi mănâncă de vii, că e făcut de Guy Ritchie. Stăteam în maşini şi ne uitam cum zburau corturile de-a lungul falezei, ca nişte pungi de hîrtie duse [...]