tata

durere, bibelou de porțelan

Tulburător articol, mi-a scris un domn care a citit ce scrisesem pe marginea discuției pro-anti-avort, dar nu ar fi mai bine să nu răscolim lucrurile și să încercăm să uităm lucrurile dificile? Pluralul m-a făcut să zîmbesc. Exprimarea lui, scrisese să încercăm, era o încercare eșuată și abuzivă de complicitate, care mă obliga cumva pe mine să ader la nevoia lui de a îngropa lucrurile care îl dor. Omul voia să uite, iar eu, cu nevoia mea de vindecare, îi încurcam planurile, de parcă i-aș fi ținut un pistol la tîmplă și l-aș fi obligat să citească ce am scris. De parcă libertatea mea de a scrie ce vreau interfera cu libertatea și alegerea lui de a citi doar ceea ce îi place și, mai ales, de a nu citi ceea ce nu. I-am spus că sigur, din partea mea e liber să uite ce vrea, iar eu sunt liberă, de asemenea, să răscolesc ce am nevoie să răscolesc. Aveam încă în minte nevoia asta de negare a unui trecut pe care ne mințim că l-am uitat, dar care ne însoțește în comportamentele zilnice, cînd am intrat la ședința săptămînală de terapie de grup. Tema pe care lucrăm în perioada [...]

De | 2018-04-04T17:32:22+00:00 4 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |12 Comentarii

vînătoarea de oameni

Luna mai e o lună aglomerată în familia noastră. Iar anul ăsta e an special. Pe 2, tata face 69 de  ani. Pe 7, mama-mare face 90. Apoi, eu - 40. Juma de secol între noi, un flintic, vorba ei. Tot pe 7 e și ziua soacrei. Plus, tot de ziua mea, un an de căsătorie. Numai aniversări importante, cum ar veni. Cel mai tare mă bucur că sunt, că se întîmplă. Că avem ce sărbători. A fost un an greu pentru mama-mare și tata. Eu una, cel puțin, am fost sigură că-i pierdem. An cu operații, intervenții, cu spitalizări care nu se mai terminau. Mama-mare nu se mai putea ridica din pat, tata nu se mai putea ridica din pat. Cînd a trecut pe dializă, cateterele nu funcționau, ne-au zis să-l luăm acasă, că nu mai au ce-i face. Iar apoi a început să funcționeze unul, apoi și celălalt. Acum, amîndoi ies la soare, sunt mobili, mănîncă bine și trăiesc cît de bine se poate în situația lor. Știu că nu va dura la infinit asta, însă deocamdată sunt fericită cu ce am primit și mă bucur de ei. Am un mare regret, o să trăiesc cu el toată [...]

De | 2017-08-14T12:52:12+00:00 28 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii

un an prea lung

De după 2010 încoace, mi se pare SF ce ani urmează. Totuși, sunt din generația care cînta: noi în anul 2000, cînd nu vom mai fi copii... În plus, cînd eram mică citeam cărți SF despre un viitor incert ce se întîmpla în prezentul de acum. Așa că senzația de ireal nu mă părăsește deloc, pe bune, chiar vine 2017? De fapt, nici nu contează ce vine. Important e să se termine ăsta cu bine, dacă se poate. Orice înseamnă bine în situația asta. Greu, urît, lung an a fost. Cu toate părțile lui frumoase și bune, urît, greu și lung an a fost. Cu muncă multă, dar mai ales boli și spitale nenumărate. Luni întregi de spitale și umilințe și operații și intervenții. Și la noi, toți am avut porția noastră, dar mai ales tata. Din martie, spitalele au făcut parte din viața noastră cotidiană. Din iulie, nu cred că am adunat o lună fără. Cu toate umilințele și frustrările aferente. L-am găsit pe tata legat de pat, am petrecut zile și nopți păzindu-l ca să nu fie legat din nou, ni s-a spus de mai multe ori că nu mai e nimic de făcut pentru el, apoi s-a [...]

De | 2017-10-11T23:46:29+00:00 19 decembrie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |6 Comentarii

rugăciune pentru tata

Bunuțule, Știu că atunci cînd eram mică îmi doream să dispară, pur și simplu. Că te rugam să faci ceva, să nu mai fie în preajmă-mi, să se oprească frica, să se oprească violența. Că nu m-ar fi deranjat nici să moară, dacă altă soluție nu ai fi găsit. Îmi amintesc cum te rugam să faci să nu mai fie, cum îți promiteam că am să fiu cuminte, că am să mă duc la biserică mereu și am să fac tot ce spune popa. Dar tu nu l-ai făcut să dispară, așa că am plecat eu. În schimb, l-ai făcut să dispară pe cel pe care îl iubeam și atunci nu am mai putut crede în tine deloc. Ce Dumnezeu strîmb ar înțelege lucrurile atît pe de-a-ndoaselea? Și te-am hulit și te-am negat și te-am repudiat. Știi cît greu mi-a luat să te pot vedea din nou. Bătrîne, A trecut vremea. Am acum aproape vîrsta tatălui meu de atunci. Și te rog iar: fă ceva să nu moară tata. Nu știu cum socotești tu păcatele. Sau în ce ordine dai curs rugăciunilor mele. Uite, acum nouă ani, tata a făcut atacul ăla vascular cerebral într-un moment în care eu nu [...]

De | 2017-08-14T14:28:26+00:00 5 august, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |12 Comentarii