Steibeck

la răsărit de Eden și niște crai (de Curte Veche)

Steinbeck este unul dintre autorii mei preferați, iar asta înseamnă la mine să citesc tot ce a scris, însă dozat, să-mi ajungă. Din fericire, a scris vreo 27 de cărți, așa că îmi mai rămîn. Straniu pentru mine, însă, deși am citit aproape toate cărțile lui mari deja, nu pot spune dacă mi-a plăcut mai tare Fructele mîniei (despre care am scris aici), Șoareci și oameni sau La răsărit de eden, într-atît de tare mi-au plăcut toate. Steinbeck zicea despre cartea asta așa: scriu această carte pentru băieții mei... Le voi istorisi una dintre cele mai mărețe povești, poate cea mai mare dintre toate – o poveste despre bine și rău, despre putere și nevolnicie, despre iubire și ura, despre frumusețe și hidoșenie... este singura carte pe care am scris-o vreodată. Am citit-o în două zile, mai exact pe drumul cu trenul Brașov-Galați și retur, cînd am avut la dispoziție aproximativ 18 ore de citit, lucru pe care numai CFR-ul cel lent și fără legături directe ți-l poate oferi, căci cum altfel aș fi avut eu vreme să parcurg 780 de pagini? Ce am găsit eu fascinant în cartea asta, dincolo de cele știute deja (faptul că stăpînește impecabil o [...]

De |2018-10-04T15:44:58+00:0017 aprilie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |2 Comentarii