spital

obraznică (the smell of hospitals in spring 2.0)

Martie. Anno Domini MMXVI Plouă. Am deschis geamul larg; e prea cald în salon, aerul e prea greu. Între mine și celelalte femei bolnave, unele operate, altele care așteaptă să fie operate, o ușă de plexiglas glisantă e trasă pînă la jumătate. Șapte paturi, dispuse în două camere doar aparent despărțite. Un sforăit răzbate de dincolo, de unde toate bolnavele, așa cum ni se spune, au adormit. E tîrziu, dar deasupra patului meu arde lumina. Citesc. Din cînd în cînd, las cartea jos și mă uit pe geam la ploaia de început de martie. La clădirea veche, cu toate ferestrele stinse și ornamentații din piatră. De afară, zgomotele nopții năvălesc pe geam, umede, mă zgribulesc. Din rondul din fața Maternității se aud zgomote de pneuri frînînd pe asfaltul ud. Ceasul din turnul unei biserici bate îndepărtat. Nu știu care biserică. Branula mă înțeapă în venă de cîte ori mișc brațul învinețit de acul nepriceput dar foarte insistent al unei asistente timorate. Mă duc la baie. Din oglindă mă privește un chip străin, palid, necopt parcă. Sting becul. Nu pot adormi, ascult sunetele înfundate ale orașului în ploaia nocturnă. Nu am reușit să adorm mai deloc peste noapte. Foarte devreme, au [...]

De |2017-08-14T14:46:37+00:0010 martie, 2016|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |12 Comentarii

the smell of hospitals in spring

Plouă tare, cu zgomot de darabană, pe tabla acoperişului spitalului. Am geamurile rezervei larg deschise înspre aerul proaspăt şi umed şi înspre doi zarzări înfloriţi. Doar că acum e noapte, nu văd zarzării şi nici peticul ăla de cer care se zăreşte ziua din patul cu comandă digitală. Nici norii trecând indiferenţi – doar eu nu mai sunt indiferentă la ei de când am citit Teoria norilor şi niciodată nu mă voi mai uita către cer ca o profană, nici măcar de pe un pat de spital. Aud doar ploaia cum plânge la fereastră amarnic, cu hohote şi clăbuci, ca un copil necăjit. Pe mâna stângă, branula cu capac albastru şi tivită cu leucoplast alb cu găurele o pot confunda cu o bijuterie colaj contrastantă, aşa cum îmi îmbracă încheietura bronzată şi nervoasă. În vezică, bacteria cu tulburări de comportament s-a zbătut sălbatic o vreme, acum s-a resemnat şi îşi asteaptă  placid sfârşitul. Sper. Mă gândesc la Rimbaud şi la sfârşitul lui. Apoi, influenţată grav de ultimele lecturi şi întâmplări, la cruzime în numele libertăţii, la cuvinte, desacralizare, exploatare şi logos. Iţi citesc la telefon trei fraze din Sabato în timp ce tu le dai cozonac unor tineri ce pleacă în Bâlea [...]

De |2018-10-16T16:28:50+00:0021 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |6 Comentarii

the smell of hospitals in winter

(jurnal, ianuarie 2010) zbaterile astea. azi cînd am venit şi te urcau în salvare, venisem cu cruciulita mea în mînă, să ţi-o dau ţie, dar nu am avut curaj să fac asta, mi-a zis. mă auzeam respirînd dar eram prinsă în mine. captivă într-un trup inert. îi simţeam că mă dezbracă, ştiam că sunt mulţi acolo, aş fi vrut să mă acopăr dar creierul nu avea cui comanda. am simţit doar acul, rece, penetrînd vena. cînd îmi revin complet sunt deja în rezerva vip. numele ăsta singur îmi întoarce stomacul. zac cu perfuzii înfipte în vene pe patul din rezerva viaieipi şi plîng. o asistentă mă mîngîie uşor, cu sfială. de ce plîngeţi? nu insistă. pentru că la uşă nu e nimeni, vreau să îi spun, dar tac. la uşa la care eu am stat pentru atîţia oameni, nu e nimeni care să aştepte cu grijă să îmi revin. cam atît de singură sunt, domnişoara asistentă. nu copii, nu mamă, nu prieteni, nu iubit. deşi au aflat cu toţii. nu s-a repezit nimeni îngrijorat, să se plimbe pe hol cu spaima că nu sunt bine. voi sta aici, pe patul din rezerva viaipi şi o să plec, singură, clătinîndu-mă, pînă [...]

De |2017-08-16T16:11:08+00:003 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |23 Comentarii

disonanţe

am visat toată noaptea că dansez. mai întîi tango, apoi vals, cu paşi largi şi uşori. valsam aşa cum valsez cînd valsez. cu inima coborîtă în picioare, cu ţinuta dreaptă, amplu, în jurul podelei de dans. cu cine valsam, nu ştiu. mi-au rămas la trezire doar imposibila uşurătate a membrelor, sufletul-fulg şi revărsarea de amine din creier. apoi ascultam edith piaf în maşină, cu branula mea învelită în eşarfa frumoasă de mătase de la tine, era foarte cald şi pe cer se adunau norii nimbus, îi înghiţeau pe cumulus, mă uitam cum îi devorează, o turmă de lamantini de o tonă fiecare sau mai bine o turmă de elefanţi gri şi furioşi ce alergau pe cer  o turmă mai mare de urşi albi şi pufoşi.  şi asta nu mă deranja deloc, eu neofita în ale nefologiei, îi priveam şi denumeam şi eram în sinea mea recunoscătoare apoi a sunat telefonul şi am auzit vocea gîtuită a dirigintei, veniţi că fiica dvs a leşinat la ora de chimie şi goana din trafic şi ea întinsă pe jos cu masca de oxigen la gură şi ochii întredeschişi, scuturată de frisoane şi frica, sunetul ambulanţei, nino-nino, în timp ce înauntru ea respira bine  [...]

De |2017-08-16T16:34:12+00:0025 iulie, 2013|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |1 Comentariu