singurătate

turism

sunt o vilegiaturistă dependentă de vacanțe și mări de zece ani mă duc singură acolo unde alții își fac luna de miere   în suduri nu mă știe niciun suflet niciun ochi sunt o vilegiaturistă singură, necunoscută și bronzată mănînc halloumi și beau vin și fumez și uneori reușesc să trec neobservată   mă pricep de minune să fiu vilegiaturistă: cînd e soare, stau întinsă pe șezlonguri și citesc cînd plouă, mă plimb pe străzi șiroind dar e bine, înot în apa caldă și nimeni nu-și dă seama că plîng   * poemul face parte din volumul efectul pervers, apărut în noiembrie 2015 la editura Herg Benet. (cartea, cu reducere, aici)

De |2018-10-13T19:20:20+00:0030 iulie, 2016|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |0 Comentarii

the day before you came

trebuie că am plecat de acasă în jur de ora zece, întîrziată și grăbită, ca de obicei. sigur, am dat drumul la muzică și am ascultat ceva, poate placebo, tare, ca în fiecare dimineață. am același playlist de ani întregi – cîteva sute de piese pe care le știu pe de rost, pe un memory-stick. fără dubiu, ploua în ziua aia, iar eu musai că încă tușeam. tare tușeam. trebuie că m-am apucat de lucru, la agenție, după cel puțin o cafea și poate o felie de pîine prăjită cu unt destinată altcuiva. trebuie că și în ziua aia am stat în ședințe, discuții, flipcharturi. la prînz, am comandat ceva și am mîncat în fața laptopului, cu un ochi în facebook. am răspuns la mesaje. peste cîteva zile lansam la tîrg o carte despre singurătate, așa că i-am făcut eveniment. nu am observat nici atunci că afișul era greșit, abia a doua zi și fără să îmi treacă prin cap cum îmi va schimba asta viața. sigur am rîs cu dada, ca în toate celelalte zile. în ziua de dinainte să apari. trebuie că nu am mîncat nimic la cină, poate doar un măr, în timp ce am continuat să lucrăm. în nicio [...]

De |2018-10-13T20:10:34+00:005 mai, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |5 Comentarii

poezia trecînd

Angela Marinescu trece pe trotuar (știu sigur că e ea deși n-am întîlnit-o niciodată) se oprește în fața unei simigerii.  Privește vitrina, nu cumpără nimic, trece mai departe. Pe cap are o șapcă neagră, iar dedesubt, un șal mov care-i atîrnă fermecător pe sub șapcă, pe umeri și pe spate eu stau în mașină și o privesc. Îi privesc cearcănele de sub ochi, căutătura pierdută, tristă, fusta dantelată ce se ițește pe sub palton atunci cînd pășește. Angela Marinescu trece pe trotuar își face loc printre oameni, bolnavă și tristă nimeni nu o privește, nimeni nu știe cine e. Nu îi zîmbește nimeni, nu îi cere nimeni vreun autograf. Ea trece, tot trece, eu o privesc îndelung aerul din jurul ei se face galben iar mersul ei abătut și solitar printre oameni indiferenți la poezie e  poezie  

De |2018-10-13T20:22:39+00:008 martie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |0 Comentarii

3 septembrie 2015

E cald. Prea cald. Sufocant. Azi-noapte, venind spre casă, bordul mașinii arăta 29 de grade. Brașov, 2 septembrie, 29 de grade noaptea. This world is mad. Pe terasă bătea puțin vîntul, mai risipea aerul înăbușitor. Am scris puțin la roman. În ultima vreme fac asta zilnic, mi-e clar că nu pot scrie cartea asta decît așa cum sunt acum, în starea asta. Dacă ar fi să aleg între a-mi fi bine și imposibil să o termin sau rău ca să o dau gata, probabil că aș alege conștient a doua variantă. This woman is mad. Tot așa cum în ultima vreme par să beau - moderat, dar totuși zilnic, alcool. M-am surprins bînd șampanie la prînz, în loc de prînz, sau după-amiaza, în loc de cină. Asta cînd am avut cu cine. Cidru beau on regular bases, la fel și vin. Singură. Apoi va veni frigul. 12 grade săptămîna viitoare și asta mă deprimă și mai grav. Tot déjà vu-ul / déjà connu –ul fiecărei toamne însingurate, cu zilele vineții, ploioase, cu serile în fața unei cărți sau laptopului, cu nopțile cu picioare reci și goale. Aproape ca o alegere (in)conștientă. Curînd de tot nu o să mai pot dormi [...]

De |2017-08-14T15:59:08+00:004 septembrie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |32 Comentarii

despre singurătate

– Auzi, da' cu cine ai fost la film? – Singură. – Singură?! – Aham. – Petronela Rotar, cu 5000 de prieteni pe facebook și jdemii de falouări și toți tipii (și tipele!!!) ăia îndrăgostiți de tine, și ai fost seară de seară la film singură? – Aham. Păi mie îmi place să merg la film singură! – Doamneeee, ce ratată ești! Și a rîs, cum rîde bigudiul ironic. Am rîs și eu cu ea. Eu sunt cea care le-am învățat să spună ceea ce cred, fără ocolișuri. Eram în mașină spre casă, o luasem de la prietena ei după ce ieșisem de la Ida, filmul polonez nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și cea mai bună imagine (alb-negru), la cinematecă. Cinematecă unde, în ultima săptămînă am mai văzut alte 4 filme europene premiate. Singură. Și o să mai văd încă pe atît în următoarele zile. Tot singură. Sigur, la 14 ani, cînd socializarea, anturajul, prietenii, sunt coordonata cea mai importantă a vieții tale fragede, e greu să înțelegi de ce ar alege cineva să facă lucruri de unul singur. Uneori nici la 40 nu reușești. Dar adevărul e că mie îmi place să petrec timp cu [...]

De |2018-10-13T22:24:09+00:0017 februarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |68 Comentarii

între

E dimineață, orașul dormitează dedesubt, sub o ceață lăptoasă, în timp ce eu urc cu autobuzul către Poiană. Am lăsat mașina jos, o să fie multă lume, locuri de parcare ioc. Îmi place să călătoresc cu autobuzul, să mă amestec printre oameni, să devin și mai nimeni, cumva.  Stau cu capul - încins cu casca de protecție- lipit de geam. Merg cu spatele și asta aproape mă amuză, că seamănă cu ce mă ocup în perioada asta. Mă mai doare în coșul pieptului, vag. Durerea aia difuză, estompată, care aseară era așa de ascuțită și sfîșietoare că îmi străpungea sternul. Ești o mamă de căcat, îmi răsună în cap, fără oprire. Și plînsul de pe străzile înghețate, hohotit, cînd orașul îmi devenise rană. Ești o mamă de căcat. Și o femeie la fel, îmi spun șoptit, cu lacrimile înnodîndu-se în gît. O iubită deplorabilă și părăsibilă. Una care mai are mult de lucrat la ea. Și o scriitoare mediocră. Felicitări. Ai reușit să fii. O ratată cu sclipici. Poleită toată. Vine vreo zi în care te ierți pe bune? Pentru tot ce nu ai știut să faci? Să fii? Să taci? Dar ei, ceilalți, o să te ierte vreodată, pe [...]

De |2018-10-13T22:41:38+00:0019 ianuarie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |38 Comentarii