şedinţe cu păriniţi

dezorganizată fiind, şedinţe cu părinţi cutreieram

De când m-am trezit mamă, mă dau în vânt după şedinţele cu părinţii. La început, la grădi, la aia mare nu mă lua nimeni în seamă. Tu… a cui soră eşti?!, mă întreba educatoarea, cu o sprânceană ridicată a dispreţ, când mă afirmam şi eu. Mă enervam, mă băteam cu pumnul în piept că şi eu sunt părinte, am şi eu ceva de zis, că deşi par sora fie-mii, am făcut-o la câţiva ani după majorat şi sunt o mamă, tratează-mă ca pe o mamă. Eram minoritate, însă, între toate doamnele acelea, cu prestanţă  şi sacou. Deunăzi am avut şedinţa obligatorie de început de an şcolar. Cum ăleia mici i-au schimbat învăţătoarea, şedinţa era cu atât mai importantă, că trebuia să ne cunoaştem. Deşi mi-era aproape imposibil, am fugit de la serviciu, cu gândul că nu voi putea sta până la capăt. Am ajuns, alergată. Mereu mi-am zis că ar trebui să ţin seamă de evenimentele de genul să mă îmbrac şi eu ca o doamnă, dar nu ştiu cum nu îmi iese niciodată. Aşa că tot în shoes-i, vestă, tricou am descins, printre stimabilele şi elegantele doamne. Pentru început ne împarte nişte chestionare. pesemne să cunoască mai bine copilul, [...]