şcoală

prima zi de şcoală

  Am fost întrebată de cei de la Bookaholic cum a fost prima mea zi de şcoală. Iată ce am răspuns: Din copilărie nu am prea multe amintiri – acesta a fost mecanismul de apărare al creierului meu, să taie fără prea mult discernămînt hălci întregi de memorie. Măcelărie a făcut. Aşa se face că nu îmi amintesc nici dacă mă pici cu ceară, vorba bunei, prima zi de şcoală din viaţa mea, unde mama mi-era şi învăţătoare. Am sunat-o să o întreb dacă mi s-a petrecut ceva memorabil. A zis să scriu că era o zi frumoasă de septembrie şi eu eram emoţionată. No shit! În schimb am imaginea limpede a primei zile de şcoală de liceu. Era o zi pe atît de clară pe cît eram eu de tulbure. Locuiam într-un sat de lîngă Braşov, făceam naveta zilnic cu rata plină de muncitori şi ţigani şi duceam cu mine în curtea şcolii stigma de a fi o ţărancă printre orăşeni. Îmi părea că sunt cea mai prost îmbrăcată, urîţică şi prostuţă fată din întreg careul. Nu era nimic de capul meu. Ai mei erau nişte oameni simpli, nici săraci dar cu siguranţă nici avuţi, aveam coşuri şi haine [...]

De | 2017-08-14T17:56:24+00:00 27 septembrie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |15 Comentarii

bricolaj şi profa de română

(tot către prietena mea, 2010)     Fă, tu îţi dai seama că vorba try walking in my shoes (în româneşte e aia cu pielea, ştii tu care) nu are cum să mi se aplice mie vreodată? Că trebuie trei să umple un singur pantof de-al meu?   Stau de două luni cu nişte picturi soooperbe de-ale lu' fie-mea rezemate aşa, că dacă eu nu, atunci cine să bată un cui în casa asta? Şi zic să mă duc să mă vântur printr-un magazin de bricolaj să îmi cumpăr un ciocan şi două, poate chiar trei cuie. Şi cum îmi făceam planul, aşa, licăind o cafea, îmi zice aia mare că să mă duc la şcoală, că m-a chemat profa de română. Am o boală pe astea, nu există. O donşoară bătrână şi coafată, afurisenia pământului. Anul trecut nu venea aproape deloc la ore, nu făcuseră copiii nici 3 ore pe semestru, erau pe dinafară cu materia  şi pentru că am cerut să o schimbe, acum se răzbună pe ăştia micii. Şi tu o ştii pe fie-mea, deşteaptă, talentată, cap tăiat mică-sa. Zic, perfect, mă duc, bricolez şi la întoarcere intru pe la şcoală să-i iau hoaştii ăleia neamu în vorba [...]

De | 2017-08-15T12:11:07+00:00 27 iunie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , , |26 Comentarii

Doamnă dirigintă,

Vă scriu pentru că vreau sa îmi  cer scuze... De când am plecat de la şedinţă mă tot gândesc la discuţia noastră, la atitudinea dumneavoastră, în încercarea de a înţelege ce anume determină un dascăl tânăr să fie atât de rigid şi pe alocuri despotic. Probabil că sunteţi depăşită de situaţie iar eu nu am fost mai inţeleaptă, am acţionat exact ca dumneavoastră atunci când v-am acuzat. Drept care îmi cer scuze. Mama mea e dascăl şi eu însămi am predat, e drept, într-o şcoală creativă şi liberă care din păcate s-a desfiinţat. Îmi place să cred că am fost un dascal iubit. Veţi spune că nu e nevoie să fiţi iubită ca să fiţi un dascăl bun, dar eu am să vă contrazic. Cei mai buni profesori sunt cei care şi-au cîştigat iubirea şi respectul elevilor lor. Autoritatea pe inima goală, pedeapsa, ameninţările cu scăzutul notei la purtare de şase ori pe zi nu dau rezultate, iar asta o simţiţi pe propria piele. Cînd v-am spus să încercaţi să vă apropiaţi de amărîţii ăştia de copii v-am cerut prea mult. Sunteţi prea prinsă în mecanism, în sistem, nu vedeţi dincolo de ochelarii de cal pe care vi-i pune sistemul [...]

De | 2017-08-16T14:06:05+00:00 17 ianuarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |67 Comentarii

şedinţe cu părinţii

Și doar am zis că nu mă mai duc la şedinţele cu părinţii. Dar când muţi copilul la liceu, te duci, cum nu te duci. Aşa că iar m-am dus. A venit cu mine şi tatăl bigudiului, că doar e şi el genitor. I-am zis, hai să o cunoşti pe diriga fie-tii, să înţelegi şi tu despre ce e vorba. Doamna dirigintă este tinerică, e prima ei clasă ca diriginte. O clasă complicată, formată din elevi veniţi de peste tot, transferaţi cei mai mulţi de la alte şcoli, de părinţi ca mine care au preferat ca odrasla să termine gimnaziul chiar în liceul unde vor merge mai departe. Asta, dacă nu rămân corigenţi la tehnologia materialelor. Cu diriga am interacţionat - prost - de două ori. Prima dată, la prima şedinţă cu părinţii, unde ne explica pe ton scrobit că trebuie să vină toţi copiii în pantaloni de stofă negri. Eu m-am găsit mai deşteaptă între toate mamele să o întreb dacă ea ştie cum e un adolescent la 12-13 ani. Că e suficient dacă poartă veste sau sacouri şi cămăşi în partea de sus, să îi lase cu jeanşi, că altfel nu o să iasă din casă. Şi că [...]