recomandări

patru cărți mișto

Sunt fan distopii. Am citit tot ce mi-a picat în mînă, însă ratasem Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, așa că am luat-o anul trecut de la un tîrg, căci a fost reeditată. (Bine, nu am citit încă nici Povestea slujitoarei, fiindcă mă uit la serial și nu pot să citesc cartea în timp ce, ori o citeam înainte, ori o voi citi după.) Nu m-am decis încă dacă e distopie sau utopie. Poate e o utopie distopică. Fiindcă uneori mi-ar plăcea să trăiesc sau să beneficiez de o parte dintre facilitățile minunatei lumi noi. O lume în care fericirea devine obligatorie, în care istoria s-a oprit fiindcă oamenii sunt mulțumiți și ținuți constant ocupați, condiționați în așa fel încît să le fie permanent bine. Sigur, e disonantă povestea asta cu condiționarea, mai ales atunci cînd ea se întîmplă atît de flagrant ca în lumea nouă a lui Huxley, prin hipnopedie, cu mesaje subliminale care le sunt inoculate permanent umanoizilor, în funcție de casta din care fac parte. Fiindcă acum, în perioada după Ford (da, producătorul de automobile), oamenii nu mai procreează, sunt creați și condiționați de la început din ce categorie să facă parte: Alpha, Beta, Gama, Epsilon [...]

De |2018-05-07T10:10:50+00:007 mai, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |0 Comentarii

un bărbat pe nume Ove

Am citit chiar azi undeva, într-o recenzie, că Un bărbat pe nume Ove nu este o capodoperă literară fiindcă este o carte scrisă simplu și ușor de citit. Am rîs. Cred că cel mai complicat și greu lucru pe lume este să scrii simplu și ușor de citit, dar în același timp fermecător. Dacă nu mă credeți, încercați. De nenumărate ori am auzit acest argument legat de cîte o carte foarte mișto: nu se vrea o capodoperă fiindcă e o carte scrisă simplu și ușor de citit. Ca și cum capodoperele sunt musai niște volume ilizibile, înțesate de neologisme și cuvinte sofisticate, cu mai multe silabe decît putem număra pe degetele de la două mîini, pentru citirea cărora avem nevoie să ne înconjurăm cu dicționare și să facem pauze dese pentru deslușirea sensului vreunui cuvînt sau vreunei fraze alambicate și prețioase. Or, mie tocmai o care care curge firesc, care poate fi citită cu ușurință și plăcere mi se pare o carte mare. Evit cuvîntul capodoperă, mi se pare un cuvînt de lemn, hai, fie, cu esență de lemn, musai amar. Iar Un bărbat pe nume Ove este o carte superbă. Și foarte bine scrisă. Foarte bine dozată. Fredrik Backman [...]

De |2018-01-11T17:19:08+00:0011 ianuarie, 2018|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |4 Comentarii

ce-am mai citit și recomand

În ultima vreme, mai mult am citit decît orice altceva. În vacanță, de altfel, e ușor să stai cu capul în cărți. Mult timp nu am zis mai departe ce citeam, mi se părea fudulie, paradă, iete cît și ce citesc eu. În ultima vreme, mi-am dat seama că e important să spunem ce citim, să facem recomandări, să discutăm despre cărțile citite. Eu, una, îmi iau multe cărți după ce aud de la oameni în care am încredere despre ele. Plus, am văzut că atunci cînd scriu despre cărți, multă lume citește și share-uiește. De curînd, m-a rugat Oana Botezatu să fac o listă cu cinci cărți de citit și a fost un articol foarte citit. Îl găsiți aici.  Lapte Negru al lui Elif Shafak l-am citit la mare, legănată în hamacul din curtea pensiunii sau pe plajă. Îl aveam pe listă, dar nu mă atrăgea prea tare. E prima carte a scriitoarei turcoaice pe care o citesc și așteptările mele erau scăzute. Am dat peste o istorie a literaturii feminine care mi-a plăcut foarte mult, întrețesută cu o poveste personală - o lume interioară scindată și reprezentată personificat printr-un harem de minifemei, niciuna în consonanță cu cealaltă - [...]

De |2017-08-31T13:07:55+00:0017 august, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , |15 Comentarii