poezie

dimineți cu Nora

Ne luăm micul dejun împreună, Nora Iuga și cu mine. Nu am mai văzut-o niciodată pînă acum și mă miră și fascinează vitalitatea și feminitatea ei. Îmi spune că are 86 de ani cu cochetăria cu care spun eu că am aproape 40, cu conștiența faptului că nu arată, că nu se vede, că nu se simte. Poartă niște haine negre care îi vin foarte bine, un pulover larg și colanți, e rujată, iar pe mîini are bijuteriile potrivite. Mă gîndesc la mama-mare, care are aceeași vîrstă, nu a fumat niciodată (Nora a fumat toată viața și fumează social, încă), dar care zace la pat. Și la femeile din Occident, aranjate, senine, puse pe călătorit, la fel ca Nora. Îmi strînge mîna. Ești o femeie tînără și frumoasă, ascultă ce îți spun: viața se termină cînd se termină erosul. Atunci cînd ai ajuns la vîrsta la care știi sigur că absolut niciodată nu va mai exista posibilitatea ca un bărbat să te dorească, să te țină în brațe, să te iubească, atunci nu mai ai pentru ce trăi. Moare în tine dorința de viață. Exiști, doar. Sau poate doar eu sunt așa, nu știu. Pe măsură ce trece timpul, te [...]

De | 2017-08-14T13:55:07+00:00 23 septembrie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |24 Comentarii

poezia trecînd

  Angela Marinescu trece pe trotuar (știu sigur că e ea deși n-am întîlnit-o niciodată) se oprește în fața unei simigerii.  Privește vitrina, nu cumpără nimic, trece mai departe. Pe cap are o șapcă neagră, iar dedesubt, un șal mov care-i atîrnă fermecător pe sub șapcă, pe umeri și pe spate eu stau în mașină și o privesc. Îi privesc cearcănele de sub ochi, căutătura pierdută, tristă, fusta dantelată ce se ițește pe sub palton atunci cînd pășește. Angela Marinescu trece pe trotuar își face loc printre oameni, bolnavă și tristă nimeni nu o privește, nimeni nu știe cine e. Nu îi zîmbește nimeni, nu îi cere nimeni vreun autograf. Ea trece, tot trece, eu o privesc îndelung aerul din jurul ei se face galben iar mersul ei abătut și solitar printre oameni indiferenți la poezie e  poezie        

De | 2017-08-14T14:46:57+00:00 8 martie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |0 Comentarii

a doua vară

e minunat să te bată soarele în cap cînd te preumbli pe stradă să iei în faţă, neprotejat, toate razele lui UV e minunat să inspiri gazele de eşapament tehnologia e minunată, progresul, evoluţia sunt minunate picioarele groase ale femeilor tinere hainele lor mult prea strîmte obrajii lor îmbujoraţi, limbile lor asudate, gata să se împletească, să se împerecheze e minunat începutul de vară cu mercur retrograd cînd economia se prăbușește și rămîi fără job sub cerul albastru ca alcoolul sanitar Mona și soarele aspru de iunie crede-mă cînd îţi spun că e mişto sunt minunate prohaburile umflate ale bărbaţilor ca niște coconi ca niște omizi gata să eclateze, să se transforme în fluturi e minunat aerul galben-verzui din jurul lor în vara asta picioarele groase vor întîlni viermii de mătase se vor deschide, îi vor înghiți prematur, sub soarele aspru de iunie crede-mă totul e minunat preaminunat pînă şi faptul că în secolul ăsta poeţii încă mor de foame și poezia nu a salvat pe nimeni   * acest text face parte din volumul Efectul pervers în curs de apariție la editura Herg Benet

De | 2017-08-14T16:08:21+00:00 5 iunie, 2015|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , |2 Comentarii

20 years later

Aseară am primit 3 fotografii de la o cititoare întoarsă în ţară, care a terminat acelaşi liceu cu mine. Eram în pat, aşa că le-am văzut pe telefon, una din ele era întoarsă cu susul în jos. La prima desluşire mi-am dat seama că e ceva scris, mi-am zis că poate e vreo pagină din prima mea carte, care i-o fi plăcut. Dar erau paginile revistei şcolii şi primele mele poezii publicate. De la 17 ani. Fata făcuse curăţenie şi găsise revista şi s-a gîndit să mi le trimită şi mie. M-a cuprins o emoţie foarte mare. Mi le-am amintit pe măsură ce le reciteam. M-a aruncat înapoi cititul lor, madlenă, în timpul liceului, cînd aveam vîrsta fie-mii. Le-am citit de două ori, cu o curiozitate stranie. M-am uitat pe mine cea de atunci. Ce simţeam atunci, despre ce scriam, cum mă raportam la lume, la Dumnezeu, la mine însămi. Eu, de vîrsta de acum a fiicei mele mari, scriam despre Dumnezeul dărîmat, despre necerul din mine, nu credeam că aş putea fi fericită - şi am avut dreptate, 20 de ani am ţinut să îmi dau dreptate, continuu - , şi eram atît de singură încît eul liric stătea [...]

De | 2017-08-14T18:04:05+00:00 11 septembrie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |5 Comentarii