personal

hibe (self-diving)

Cum spuneam, mă simt adesea o impostoare. Încerc să nu mă sulimenesc, să nu pozez în altceva decît sunt, dar cînd primesc mesaje în care mi se spune cît sunt de minunată, de perfectă, mirobolantă şi extraordinară mă apucă toţi dracii pe mine. Nu sunt deloc aşa! Sunt plină de defecte! Cîndva un bărbat care mă iubea mi-a zis că am toate calităţile şi toate defectele! Aşa e, am multe hibe. Pe toate! Şi m-am decis să mă autodau în gît! Aşadar, pornim, puneţi-vă centurile de siguranţă. Dacă simţiţi nevoia să închideţi şi să fugiţi, nu vă speriaţi, e normal, dacă nu mai reveniţi niciodată, voi înţelege. Nu sunt deloc o mamă aşa de bună precum par din chestiile pe care le scriu. De fapt, am momente în care cred că sunt cea mai naşpa mamă din partea asta de galaxie. Nu mi-am înţeles copiii mereu, am fost over-protective, am reacţionat prost cînd fie-mea cea mare a luat-o razna, nu am ştiut să le arăt mereu că le iubesc orice ar fi, m-am speriat şi am fost o mamă de tot rahatul în cîteva situaţii clare, le-am spus că m-am sacrificat pentru ele, le-am reproşat uneori nefericirea mea. Pe scurt, [...]

De |2017-08-16T16:10:33+00:004 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |137 Comentarii

chiromanţie şi astrograme

Aceasta este palma mea. Nu mă pricep la chiromanţie, dar vreo două babe şi-au scuipat în sîn cînd au văzut. O ţigancă mi-a spus odată, aoleo, mamă, chinuită viaţă mai ai! Nu am vrut să ştiu mai mult. Acum aş vrea. Palma mea nu seamănă cu palmele altor oameni la care m-am mai uitat, cu linii netede şi clare.  Mă mai uit uneori, dar nu reuşesc să mă prind care e linia vieţii, o fi aia care se bifurcă? Şi dacă da, la bifurcaţie, pe unde am luat-o, pe cărarea scurtă sau pe aia lungă? Acum cîţiva ani, mama unui prieten mi-a făcut astrograma. Eu am luat cam în rîs operaţiunea. Iaca ce notasem, ironic şi neconvinsă, după ce mi-o citise. Am scris şi am uitat de astrogramă. Astrograma mea e mai deşteaptă ca mine. E un adevăr şi crud şi dureros şi scump. Dacă ştiam că e aşa de simplu, nu mai cheltuiam atîţia bani pe la psiholog. Păi să fi ştiut io că astrele sunt de vină! De cîte sentimente de culpă scăpam… astrele rulz. Nici să fi fost ursitoare nu ştiau aşa de bine. Astrele, tu-le muma în cur, s-au aliniat greşit şi orice aş fi făcut [...]

De |2017-08-16T16:10:54+00:003 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |25 Comentarii

the smell of hospitals in winter

(jurnal, ianuarie 2010) zbaterile astea. azi cînd am venit şi te urcau în salvare, venisem cu cruciulita mea în mînă, să ţi-o dau ţie, dar nu am avut curaj să fac asta, mi-a zis. mă auzeam respirînd dar eram prinsă în mine. captivă într-un trup inert. îi simţeam că mă dezbracă, ştiam că sunt mulţi acolo, aş fi vrut să mă acopăr dar creierul nu avea cui comanda. am simţit doar acul, rece, penetrînd vena. cînd îmi revin complet sunt deja în rezerva vip. numele ăsta singur îmi întoarce stomacul. zac cu perfuzii înfipte în vene pe patul din rezerva viaieipi şi plîng. o asistentă mă mîngîie uşor, cu sfială. de ce plîngeţi? nu insistă. pentru că la uşă nu e nimeni, vreau să îi spun, dar tac. la uşa la care eu am stat pentru atîţia oameni, nu e nimeni care să aştepte cu grijă să îmi revin. cam atît de singură sunt, domnişoara asistentă. nu copii, nu mamă, nu prieteni, nu iubit. deşi au aflat cu toţii. nu s-a repezit nimeni îngrijorat, să se plimbe pe hol cu spaima că nu sunt bine. voi sta aici, pe patul din rezerva viaipi şi o să plec, singură, clătinîndu-mă, pînă [...]

De |2017-08-16T16:11:08+00:003 februarie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |23 Comentarii

curăţenie generală (defect: invidie)

(Uneori mă simt ca o impostoare. Cei mai mulţi mă cred mai bună decît sunt. Sau mai rea. Şi mie îmi place să cred că sunt mai bună decît sunt. Apoi, deodată, mă surprind capabilă de cîte un gest pe care îl dispreţuiesc şi mi se face o silă imensă de mine.) După ce reuşeşti să te împaci cu tine însăţi, cel mai mult trebuie să te cauţi de invidie. Adînc, în toate buzunarele. Cînd crezi că te-ai scuturat bine, mai găseşti două grame pe fundul unei genţi nepurtate de multă vreme. Iar invidia e o maia care creşte de la sine. Cînd afară sunt -20 de grade, geamul terasei e înflorit de gheaţă chiar şi la 12 amiaza, iar tu zaci în pat, convalescentă, te saturi de filme, de cărţi, dar mai ales de tine. Cel mai tare de tine, asta e. Te uiţi în toate cotloanele, mai dai în cîte un ungher de ceva ce îţi displace… e ca la curăţenia generală. Peste tot găseşti ceva ce-l credeai pierdut sau uitat, pentru totdeauna. Dă bine cu cîrpa. Uite. Vezi dispreţul ăsta disimulat pentru domnişoara blondă, piţipoancă? E invidie. Dintre cele mai veninoase, care te otrăveşte miligram cu miligram, [...]

De |2017-08-16T16:11:47+00:0031 ianuarie, 2014|Categorii: opinii și adevăruri subiective|Etichete: , , |17 Comentarii

coloana sonoră a filmului meu (part one)

Eu am fost rockeriţă. Am scuturat pleata pe formaţii de metale grele, trashuri şi deathuri. Dar dintre toate, pe una am iubit-o mai presus de toate. Metallica. Pe de rost i-am ştiut albumele. Am ascultat la inconştienţă. De prin a 8-a, aşa. Îl adulam pe Lars Ulrich şi credeam că o să mă mărit cu el. M-am dus la primul lor concert şi nu m-a remarcat. Era şi bătrîn, n-o mai fi avut nici ochiul aşa de ager, ce să mai zic. Aveam blugi scrişi cu pixul şi pe bancă scris Metallica cu M şi A lung. La parterul liceului meu era clasa a XI-a H, cu profil silvic. Singura clasă de băieţi, într-un liceu cu multe, multe fete. Eram îndrăgostită de un tip de acolo deşi nu vorbise niciodată cu mine şi nici nu cred că mă văzuse, măcar, ca Lars Ulrich ăsta. Şi ei ascultau Metallica în pauze. Şi cînd coboram pe scări, auzeam Unforgiven şi începeam să am palpitaţii. Nu am uitat nimic, deşi am fete adolescente. Acuma, înainte să fiu metalistă, prin generală eram mare fană a lui Maicăl. Dar mare, nu aşa. Din aia de ar fi leşinat pe la concerte, dacă ar fi ajuns. [...]

De |2018-10-04T15:58:59+00:0030 ianuarie, 2014|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |15 Comentarii

Interviu de Cimitir

Teleşpan, care a tot dat interviuri în ultimele luni, a avut o idee: să mai ia şi el cîte unul. Aşa că a întocmit un chestionar şi eu am fost prima pe care a înghesuit-o să răspundă. Azi l-a publicat pe pagina de facebook a Cimitirului. Mi-a plăcut, aşa că îl pun şi eu aici, bonus o poză, alta decît cea pe care a ales-o el, din cauză că în toate păream că mă gîndesc la ceva şi lui nu îi plac oamenii care se gîndesc la ceva. 1. Când ai fost cel mai aproape de moarte? M-am apropiat de moarte de mai multe ori, sub toate formele ei. La 22 de ani mi-a murit bărbatul şi am rămas singură cu un copil şi asta aş numi apropiere de moarte. Apoi, la doi ani după, am fost surprinsă de o furtună la mare şi tîrîtă de curenţi în larg. Eram 3 oameni, nu a vrut nimeni să intre să ne salveze, erau valuri de 3 metri şi curenţi periculoşi. Am luptat cu valurile 8 ore pînă să reuşim să ieşim la mal, am avut timp să mă vizualizez moartă, înecată, hărtănită de peşti, un cadavru extrem de inestetic de altfel, [...]

De |2017-08-16T16:12:24+00:0029 ianuarie, 2014|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , , , |16 Comentarii