Paște

o călărire în după-amiaza de Paște

Azi s-a întors mînuța care scrie în capul meu. Credeam că am pierdut-o. Poate că nu i-am mai lăsat loc, cu mintea mea plină-plină, în care nu mai încape nimic. Apoi am pus mîna pe bicicleta aia din curtea alor mei și cînd am încălecat-o și am ieșit în aerul reavăn, era acolo: înregistra și reda. Mi-ai lipsit, i-am șoptit. Îmi lipsise, nesuferita. Mai întîi m-am dus în Șoșpătak. Mereu uit că livada nu mai există, mereu mă minunez cînd ajung că toți pomii au dispărut. Așa că am crezut pentru cîteva minute că merg spre livadă. Pe stînga, cimitirul unguresc cu zidurile lui pline de toporași, pe care nu m-am oprit să-i culeg. Am strîns destui cînd eram mică. Sau poate eram pur și simplu prea tristă pentru asta. Toată tristețea pe care am reprimat-o o viață o las acum să iasă, iar ea iese, nu se încurcă. Liliacul nu era înflorit, abia înfrunzise. Iarba da, era verde și grasă, de la atîta ploaie, dar pomii doar înmuguriți, cu muguri plini și grei, gata să plesnească. Ce aventură era cîndva să mă duc singură în Șoșpătak, ce mici îmi par toate acum. Canalul din spatele curții, care ne adăpostea [...]

De | 2018-04-10T13:22:47+00:00 10 aprilie, 2018|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , |1 comentariu

pantofii roșii de lac

La noi în sat, Paștile erau tratate cu foarte multă seriozitate, iar treaba asta se putea observa pe viu în familia mea. Sau ar fi mai corect familiile mele? Căci în curtea casei (cu etaj și baie în casă) în care am crescut, casă ridicată de tata și de tata-mare pe locul fostei case bătrînești, cînd eu aveam vreo doi ani și ștrampi croșetați, locuiam nu mai puțin de trei familii. Bunicii, care dețineau cîte o cameră pe fiecare nivel, ai mei cu mine și soru-mea la parter și mătușă-mea, sora mamei, cu unchiu-meu și vară-mea la etaj. Sigur, au regretat toată viața că și-au amestecat bucătăriile și băile așa, însă asta e complet altă poveste, în cu totul alt registru, nu se cade să facem vorbire în ajun de Paști, cînd, vorba bunică-mii, „domnul nost' Isus Hristos s-a răstignit pe cruce”. Zdroaba de Paști începea din Săptămîna Mare, căci nu e puțin lucru să cureți atîta loc și să „hărănești” atîtea guri flămînde. La șleahta permanentă se adăugau, cum începea vacanța, și cele două verișoare mai mici, de la oraș, de la fata lui tata-mare pe care o crescuse tot mama-mare. Și să vezi tămbălău, cu cinci copchii mici, toate fete [...]

De | 2017-10-11T23:31:26+00:00 15 aprilie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , , , |15 Comentarii

paștele

Lipsită de strălucirea kitsch a Crăciunului care te obligă să conștientizezi că se apropie, oricît l-ai detesta, celalată sărbătoare obligatorie, Paștele, nu pare să vină pentru mine niciodată. O privesc cu detașare suspectă. Reobserv asta la mine în fiecare an, nu lipsită de oareșce uimire. În vreme ce lumea rezervă, cumpără, se agită, se pregătește, zilele mele curg egal. Cînd m-ai întrebat, pe drum de la mare, noi ce facem de Paște?, eu nici nu am înțeles întrebarea. Sarmale, sigur nu. Și nici curățenie generală, pe aia am făcut-o împreună mai demult, cînd se impunea. Poate niște ouă roșii, asta da, am făcut mereu, e o operațiune care durează jumătate de oră cu tot cu aranjamentul de după. Să notez să iau vopsea roșie, să vopsim diseară niște ouă. Și cu asta, vom fi gata cu pregătirile de Paște. Nu ucidem miei, cozonaci face mama bestiali și ne dă și nouă. Și liliac, din curte. Și ne vom odihni. Ne vor enerva, cel puțin pe mine, valurile de turiști veniți la munte. Știți, muntele e chestia aia înaltă pe care urci greu, cu efort, aici e un spațiu citadin, se cheamă Brașov, e unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. [...]

De | 2017-08-14T14:44:48+00:00 28 aprilie, 2016|Categorii: bucăți din mine|Etichete: |11 Comentarii

paștele acasă

  Încă nu mi-am dat seama dacă soarele mă urmărește pe mine sau eu pe el. Dar e bine. Trebuie că, pînă la urmă, sunt mai solară decît m-aș fi dat sau aș fi părut în vremurile mele mai gri-dark. Pînă la urmă, cum ar fi spus Iisus, niciun adevăr nu e bătut în cuie. A fost un Paște cald. Pe dinăuntru și pe dinafară. Cu ieșit cu fetele, cu rîs, cu povești, cu oameni, cu oamen. Acasă nu a dat colțul ierbii, mugurii abia de se ițesc, pădurea îmi e seacă de frunze, sub geamuri. La mama, liliacul e, și el, gol. Mama-mare, mai mică. Anul ăsta face 88. Curînd. E născută ca mine, în mai. Deși, la masa de Paște, nu își mai amintea că împărțim aceeași lună – cea mai frumoasă dintre toate. Cum tu, băiată, tu nu te-ai născut de cutremur de ești așa cutremurată? Nu, mamă, zice fie-sa, adică mama, eram gravidă cu ea atunci, nu mai ții minte? Nu mai țin, că-s bătrînă, îmi cer moartea... Toată ziua mi-o cer. Cum ți-o ceri, mamă mare? Uite-așa: Doamne, ia-mă odată, că nu mai pot, nu mă mai țin bulendrele. Da' văd că nu m-ascultă, cred [...]

De | 2017-08-14T16:17:32+00:00 14 aprilie, 2015|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |31 Comentarii