parenting

din 1800 pînă azi, cu Mark Twain

Nu aș fi citit, la ce listă de lecturi am pregătită, (capitole din) autobiografia lui Mark Twain. Sau, oricum, nu acum. Mă bucur tare că am fost invitată să vorbesc despre ea la lansarea de la Brașov, căci mare bucurie mi-a fost lectura. L-am regăsit pe părintele lui Tom Sawyer și Huck Finn într-un discurs spumos, ironic și autoironic și am retrăit din altă perspectivă cărțile copilăriei mele, citite și răscitite, însă cu mintea de acum. Am găsit nenumărate pasaje demne de reprodus, însă cel mai tare m-au uimit asemănările absolut uluitoare între felul în care gîndeau părinții în 1800 și cei din 2017 despre corectarea copiilor și pedepsele care trebuie să le fie aplicate pentru a fi “îndreptați”, felul în care se argumenta în epocă firescul de a deține alți oameni, sclavii negri (în același fel în care azi se argumentează împotriva legalizării relațiilor homosexuale, de exemplu, dar nu numai). Și mi-am reamintit, cu ajutorul paginilor dictate de Mark Twain la începutul anilor 1900, de unde vine omenirea din punct de vedere al medicinei, cam tot de acolo unde azi curentele antivacciniste încearcă să o întoarcă. O să las aici cîteva citate care mi s-au părut definitorii. Părem să [...]

De | 2017-11-19T13:48:56+00:00 9 noiembrie, 2017|Categorii: ce mai văd și mai citesc|Etichete: , , |1 comentariu

iubirea necondiționată, dar condiționată

În urmă cu un an am scris aici despre homofobie. Îmi mențin părerile. Ba chiar le întăresc, căci de atunci pînă astăzi am cunoscut o mulțime de gay, bărbați și femei, oameni extraordinari, inteligenți, culți, mai normali decît mulți dintre heterosexualii pe care îi știu. Dar nu despre homosexualitate vreau să vorbesc azi, ci despre felul în care noi, heterosexualii care facem copii – unii dintre ei homosexuali – știm să îi creștem și educăm. Mi se trage de la un comentariu scris de o doamnă cum că ea își iubește necondiționat copilul, dar să nu fie gay. Și stau așa, tîmpă, și mă întreb cum e necondiționatul ăsta condiționat. Și mă întreabă dacă eu îmi doresc pentru copiii mei să fie gay. Sau să fugă cu un terorist islamist. De parcă are vreo importanță ce îmi doresc eu pentru copiii mei. De parcă asta e treaba mea de mamă, să îmi doresc chestii pentru copiii mei. Cum să fie, pe cine să iubească, cum să se îmbrace. De parcă treaba mea de mamă nu e să îmi sprijin și ajut și iubesc copiii ORICE ar alege să facă sau fie. Există un singur răspuns la întrebarea de mai sus: eu [...]

nu s-a schimbat nimic

După un weekend în care Braşovul a mustit de concerte şi oameni, mai ales oameni foarte tineri, la vîrsta adolescenţei şi care s-a încheiat cu un concert Paraziţii, am tras nişte concluzii. Absolut toţi adolescenţii, începînd cu ăia de 12-13 ani, fumează şi beau. În cazul acesta, bere. În cazul în care adolescentul pe care îl aveţi în dotare stă legat de calorifer sub supraveghere strictă, puteţi răsufla liniştiţi, al vostru nu e ca cei 4465 de tineri pe care i-am văzut bînd şi fumînd weekendul ăsta mai la vedere sau mai ascunşi. Fumatul rămîne la fel de cool în capul celor mai juveni, precum era pe vremea noastră, maică. La fel şi băututul. Cu cît mai cruzi, cu atît mai obstinant fumează şi beau, semn că sunt mari şi îşi permit gesturi de oameni mari. Aştept ziua în care fumatul şi băutul te vor face atît de uncool încît să devii indezirabil de parcă ai purta un BTS. Părinţii habar nu au care e treaba cu copiii lor, ce fac, ce marcă de ţigări fumează sau ce marcă de bere beau, ce gîndesc, ce muzică ascultă şi în genere cine sunt. Şi că nu s-a schimbat mai nimic de [...]

fata mea cea mare

Nu a fost uşor să cresc un copil orfan de tată, cu o sensibilitate şi inteligenţă exagerate. Pe alocuri a fost de-a dreptul complicat. Eram foarte tînără cînd am avut-o.  21 de ani neîmpliniţi. Mi-am dorit-o enorm. Am crescut deodată. Mi-a salvat viaţa, cînd a murit taică-su, doar pentru că exista. E mai mare decît mine cu jumătate de cap. De o frumuseţe care creşte din ea însăşi, de la an la an. Cînd ne nimerim una lîngă alta în oglinda mare din hol rîde de mine: mi-ai rămas mică, mama! Cînd îmi fac procese de conştiinţă şi mă simt vinovată pentru că am greşit deseori şi nu am ştiut a fi mama perfectă, mă ia de după umăr şi îmi spune, sfătoasă cum e: mama, e normal să greşeşti, erai aşa de tînără cînd m-ai făcut, dar uită-te la mine ce mişto sunt, dacă greşeai fundamental nu ieşeam aşa! Încetează cu prostiile. Altădată mă sancţionează. Îmi spune verde în faţă tot ce are de spus. Mă doare, de multe ori, dar tot ea vine şi mă pupă şi îmi spune că mă iubeşte incredibil de mult şi că totuşi, oricît de matură şi inteligentă ar fi, e totuşi adolescentă [...]

De | 2017-08-14T18:23:13+00:00 27 iulie, 2014|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , , |21 Comentarii