orbi

autorul lunii ianuarie

Unul dintre cele mai faine lucruri care se pot întîmpla cuiva care scrie, poate cel mai fain, mi s-a întîmplat mie anul trecut. Am scris și publicat un roman care a devenit în timp record best-seller. Încă nu integrez eu bine cum s-a ajuns aici și ce înseamnă pentru mine asta, cu atît mai mult cu cît am asistat la discuții halucinante pe piața de carte din România, care este infimă. De pildă, la o dezbatere ținută de o editură mărișoară, cineva de acolo lansase ideea că dacă toți scriitorii din România, de toate genurile (cică ar fi mulți, de ordinul miilor), și-ar cumpăra reciproc cărțile, pe modelul: dacă mi-o cumperi tu mie, ți-o cumpăr și eu ție, tirajele nu ar mai fi de cîteva sute de cărți, ci de minimum 2000. Așadar, în contextul ăsta, număram zilele trecute că am semnat undeva spre 2500 de cărți anul trecut, cu tot cu ce am trimis eu, lansări și campania Libris. 2500 de cărți cu autograf au ajuns la voi (mai puțin vreo 20 de pachete pierdute de poștă, cu care am și acum coșmaruri, văd un maldăr de cărți la gunoi, îmi este imposibil să înțeleg unde se duc cărțile [...]

deșănțate de crăciun

În goana nebună după cadouri care de care mai (in)utile, vin și eu cu o propunere deșănțată, sub formă de reclamă deșănțată. Văzusem odată o selfpromovare marca Andrei Crăciun, m-am îngălbenit de rîs și invidie, suna așa: "Dacă această carte n-ajunge best-seller, apoi o să râdă toată posteritatea de domniile voastre, să nu spuneți că n-ați știut. Și cu posterioritatea o să râdă! Haideți să evităm o asemenea catastrofă, comandați câte trei, dați la rude, la nepoții obezi, la dușmani, la colegii de birou, la amante, la cine vreți voi, numai cumpărați, cumpărați, cumpărați. Așa și numai așa, volumele secund și terț, gata deja, vor vedea - o, zei! - blânda lumină a tiparului. Să facem din "Baricadele" o trilogie, să plângă Orbitorul în rafturi. Fiți, mă, oameni. " Noi suntem deja bestseller, (am zis noi, din respect pentru mine) ce va să zică asta în România, am vîndut mai mult decît cîteva sute de cărți (un calcul simplu arată că în România sunt 250.000 de cumpărători de carte, adică oameni care cumpără măcar o carte pe an, dar aici se numără și cei care cumpără manuale, fluturi, cărți tehnice, cărțile obligatorii la școală pentru copii, cînd nu le xeroxează, [...]

De |2018-10-13T17:29:56+00:0019 decembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: , |9 Comentarii

o carte care rănește

Așa a spus George Bondor la lansarea de la Iași despre Orbi, că e o carte care rănește. Recitind o parte dintre mesajele și e-mailurile primite de la oameni, îmi dau seama că are dreptate, e o carte care rănește. Nu mi-am propus să mîngîi pe nimeni pe cap, nici pe personaje, nici pe cititori, asta e drept. Iarăși e drept că nu mă așteptam la reacții așa de violente sau de viscerale, plîns, anxietate, senzație de vomă, aruncat cu cartea de pămînt. Și nici la celelalte, la conștientizări, la decizii de a intra în terapie sau a reintra în terapie șamd. Și nici să se vîndă așa din primele două săptămîni nu mă așteptam. Am semnat deja spre 700 de exemplare, o parte le-am trimis eu, pe celelalte le-am semnat pentru libris.ro care mă cheamă aproape zilnic să reînnoiesc stocul de autografe, nu am avut niciodată febră la degete cum am acum, însă sunt foarte bucuroasă de tot ce vine înspre mine din partea asta, de multele ore petrecute cu cititorii la lansări (la Bacău am stat cinci ore și jumătate împreună, de exemplu). Am stabilit și celelalte lansări care urmează, București, 23 noiembrie, la ora 18.00, la [...]

De |2018-10-13T17:32:49+00:0014 noiembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: |7 Comentarii

o carte în care aș vrea să nu se regăsească nimeni,

dar în care, din păcate, se regăsesc mult prea mulți oameni. Primesc mesaje de la oameni care au citit-o deja și, deși știam că așa va fi, tot mă doare că se regăsesc în ea. Las cîteva mai jos, cu identitatea protejată, firește, și le mulțumesc că au avut încredere să îmi scrie, pentru mine e foarte important să știu ce sapă cartea în ei, dacă le place, cum o simt. Chiar mă gîndeam că va fi greu de vorbit public despre asta, parcă nu îți vine să pui pe facebook și să zici: eu m-am regăsit în cartea asta.   Acum, ca să spun din nou ceea ce ni s-a spus din școală încă de la Amintirile din copilărie a lui Creangă cînd învățătoarea ne corecta cînd ziceam că Ion Creangă merge la furat de cireșe, nu Ion Creangă merge, ci Nică, a nu se confunda autorul cu personajul niciodată, într-o carte de ficțiune. Așadar, nici Bogdana, terapeuta din carte, nici Alexa, nici Călin nu există în realitate. Sigur că toți căutăm corespondețe cu oameni reali, e firesc, însă e o păcăleală. Ele sunt personaje cu care am făcut ce am vrut eu, autorul. Fiindcă am această [...]

De |2018-10-13T17:34:42+00:002 noiembrie, 2017|Categorii: de prin cărțile mele|Etichete: |3 Comentarii

orbi (et urbi)

Azi a ieșit romanul din tipar. Spun scriu romanul și îmi amintesc cît de greu a fost să îl nasc. Că a trebuit să-mi lucrez în terapie teama de eșec și toate spaimele legate de ce pot și nu pot face. Ce simt legat de el se mai compară doar cu ce am simțit cînd am publicat prima carte, acum trei ani și jumătate. Sunt căcată pe mine, practic și plastic vorbind. Într-o zi am înțeles, însă, că anxietatea mea de performanță nu are obiect. Nu există locul unu în povestea asta. Nu există cel mai bun scriitor sau cea mai bună carte. Există cititori pentru orice tip de lectură și mai există cîțiva aleși, scriitori extraordinar de buni, premiații cu Nobel, Pullitzer, Man Booker Prize, Goncourt etc., un fel de zei ai literaturii care trăiesc și performează într-un spațiu indistinct, inaccesibil, interzis plebeilor ca mine și chiar celor mult mai buni decît mine. Că jucăm la pitici, cum ziceam cînd eram în liceu, suntem insignifianți din punct de vedere istoric. Și că nu ne rămîne decît să facem joaca asta cît mai plăcută, fără să ne luăm prea tare în serios. Sigur, pentru mine este uriaș ceea ce mi [...]

De |2018-10-13T17:36:47+00:0025 octombrie, 2017|Categorii: lansări și alte evenimente|Etichete: |9 Comentarii

orbi

Acum trei ani m-am apucat să scriu un roman. Am scris jumătate și nu am mai putut continua. Mi-am zis că o să vină vremea cînd voi putea scrie din nou la el. În terapie, am aflat că mă tem de ideea de roman. De umbra ideii de roman. Că mă paralizează gîndul de a-l termina și publica. Că nu mă cred în stare și îmi pun tot felul de piedici. Cînd am recitit, după anii ăștia în care am lucrat mult cu mine, mi-am dat seama că nu îl voi termina niciodată. Fiindcă nu mai puteam scrie așa, fiindcă nu mai eram aceeași, nu mai aveam aceeași viziune. Așa că l-am abandonat de tot. Și mi-am zis că, dacă va fi să am putere și curaj să scriu altul, voi simți. Întotdeauna i-am invidiat pe cei care se puteau așeza și scrie fără oprire, zile întregi. Nu m-am crezut în stare de așa ceva. De 3 ani și jumătate, de cînd am publicat prima carte, mă simt o impostoare. Sunt zile multe în care mă întreb de ce mai scriu, fiindcă realmente nu pare să am ceva semnificant sau cu adevărat frumos de spus. Citindu-i Jurnalul lui Radu Vancu [...]

De |2018-10-13T17:49:24+00:0020 septembrie, 2017|Categorii: bucăți din mine|Etichete: , |33 Comentarii